Sănătate

Filmele horror m-au ajutat să trec peste propriul viol

Când mă lovește anxietatea, mă ajută să mă sperii intenționat.

de Sofia Barrett-Ibarria; translated by Oana Maria Zaharia
05 Noiembrie 2019, 5:00am

Autoarea și Carrie

E ok” e o rubrică în care oamenii povestesc despre tacticile pe care le folosesc ca să supraviețuiască în haosul de zi cu zi. În această ediție, Sofia Barett-Ibarria povestește despre cum se sperie intenționat ca să se calmeze.

this is fine logo
Ilustrație de Esme Blegvad

Am anxietate și cele mai tulburătoare frici ale mele sunt despre viața mea de zi cu zi. Petrec mult timp imaginându-mi cele mai catastrofice scenarii și întrebându-mă dacă ai mei n-au murit cumva pentru că n-au răspuns la telefon. Sau mă dau de ceasul morții că iubitul probabil mă urăște pentru ceva ce am zis acum șase luni. Îmi fac griji că o să mor în somn și că, după moartea mea, istoricul căutărilor mele o să fie făcut public și toată lumea o să vadă la ce film porno m-am uitat ultima oară.

Mă ajută mult terapia și medicamentația, deși nu sunt întotdeauna o opțiune la ora două dimineața, când anxietatea mă izbește printr-o serie de scenarii de coșmar. Dar acum aproape douăzeci de ani am descoperit că mă liniștește incredibil de mult să mă uit la filme de groază.

Prima oară când m-am uitat la Carrie, n-ar fi trebuit să o fac. Eram o puștoaică anxioasă de zece ani și tocmai îmi venise ciclul mult mai devreme decât colegelor mele. Maică-mea nu voia să-mi cumpere tampoane, numai absorbante gigantice care foșneau la fiecare pas și de care îmi era rușine.

Multe săptămâni după ce am văzut filmul, am rămas cu imaginea lui Carrie întipărită în cap, plină de sânge, înconjurată de flăcări, scăldată într-o lumină roșie. Furia ei era înfricoșătoare și îmi dădea un oarecare confort. La fel ca și Carrie, aveam un corp puternic și special și nu știam cum să-l controlez. La fel ca ea, știam cum e să fii îngrozită de el, să simt cum mă pătez cu sânge pe pantaloni și să fiu umilită, urâtă și murdară. Povestea ei m-a ajutat să mă conectez cu ororile de zi cu zi de la o distanță sigură. Când mă gândeam la Carrie, corpul mi se relaxa, mintea mi se liniștea.

Nu-mi plac filmele scârboase cu tortură, ci cele de groază care îmi permit să îmi confrunt fricile și anxietatea legate de moarte, singurătate și inadecvare.

Groaza mă ajută să trec și peste traume și amintiri tulburătoare. Drama Contracted a ieșit în 2013, același an în care am fost agresată sexual de partenerul meu de atunci. În film, o tânără asistă la dezintegrarea fizică a corpului ei după ce un bărbat o droghează și o violează la o petrecere. Îi cade pielea, îi cad dinții și începe să facă viermi. E foarte scârbos și nu se știe clar de ce se întâmplă toate astea, dar pentru mine a fost similar cu ce am simțit în lunile de după viol: Deși testele pentru BTS mi-au ieșit negative, eram convinsă că mă infestasem cu ceva și că o să mor. Începuse să-mi cadă și părul de la stres.

Rușinea mă mânca de vie și parcă voiam dovezi că sunt bolnavă. Nu voiam să recunosc că mă violase iubitul și că totul decurgea la fel, că nu se va schimba nimic, că nimeni n-o să știe cât de groaznic mă simt în interior.

Pe parcursul filmului Contracted, m-am simțit complet dezgustată. Dar când s-a terminat, s-a încheiat și coșmarul meu. Filmul folosește degradarea fizică drept o metaforă pentru rușinea pe care o simt victimele hărțuirilor sexuale. Mi-a permis să îmi imaginez propriul scenariu de degradare fizică și să experimentez o ușurare că fricile mele de boli și infecții puteau fi reproduse cu machiaj și efecte speciale. M-am dus cu imaginația la extrem și am ieșit victorioasă pe partea cealaltă. Mi-am dat seama că eu încă aveam unghii și dinți.

Îmi place să știu că mai sunt și alte femei care au trecut prin traume și au supraviețuit și că personajele negative nu trebuie să câștige de fiecare dată. E relaxant să vezi o femeie că trece prin cele mai îngrozitoare situații și rămâne în picioare. Mâna lui Carrie va ieși din mormânt în ultimele secunde ale filmului. Samantha, personajul principal din Contracted, e atât victima, cât și personajul rău, când, la final, boala ei misterioasă o transformă într-un zombi ucigaș. Nu e un final fericit, dar e satisfăcător să vezi cum slăbiciunea ei se transformă în furie și putere.

Multe filme de groază pot să le declanșeze reacții neplăcute persoanelor care au trecut prin traume. Dar pentru mine e o consolare să le văd: Vreau să mă văd în rolul fetei care supraviețuiește, se răzbună și arată super sexy în tot timpul ăsta. Vreau să urlu la ecran și să văd cât de stupid arată fricile mele scăldate în sânge fals. Încă sunt de părere că filmele de groază sunt înfricoșătoare, dar mă ajută că am ales intenționat să mă sperii, mă face să simt că am control. Îmi amintesc că nu trebuie să-mi las gândurile și fricile să mă ia pe sus. Le pot îmbrățișa și pot râde de absurditatea lor.

Încă merg la terapie, iau medicamente și mă bucur de activitățile tipice care susțin sănătatea mentală, precum yoga sau meditația sau serialul Sex and the City. Dar filmele de groază îmi fac fricile să pară mai mici, fictive, mai puțin amenințătoare. Anxietatea mă așteaptă după colt, dar i-am supraviețuit în trecut și îi pot supraviețuit din nou. Filmele de groază mă învață să fiu o supraviețuitoare.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.

Tagged:
Carrie
Agresor
Viol
anxietate
sange
filme horror
frici
victime
temeri