Femeia care aduce la viață iPhone-uri distruse-n accidente și crime

Articolul face parte din noul număr din print al revistei VICE. Ediția pune accentul pe scriitorii, oamenii de știință, muzicienii, criticii și mulți alții care vor schimba anul viitor. Ei sunt „Cealaltă față a lui 2020”.

„Eram epuizată și mă simțeam cam fără speranță în privința telefonului ăstuia”, a spus Jones. „Eram destul de aproape de a spune că e dincolo de ce pot eu să repar.”

Jones e o reparatoare de telefoane cunoscută în lumea întreagă, dar cazul ăsta nu era nici pe departe unul obișnuit. Aparatul la care muncea în noaptea aia din mai 2017 îi aparținuse lui Srinivas Kuchibhotla, un indian în vârstă de 32 de ani, care fusese ucis prin împușcare la începutul anului, într-un bar din Olathe, Kansas, o crimă motivată de ură care atrăsese atenția întregii națiuni. Cel mai probabil, telefonul se aflase în buzunarul lui Kuchibhotla, când Adam Purinton, un bărbat alb, începuse să-i toarne insulte rasiale, lui și unui alt bărbat indian pe nume Alok Madasani, urlând „Afară din țara mea!”, înainte să deschidă focul. (Madasani a fost rănit, dar a supraviețuit.) Când poliția a recuperat telefonul de pe cadavrul lui Kuchibhotla, era plin de sângele bărbatului.

După câteva luni, soția lui Kuchibhotla, Sunayana Dumala, a dus telefonul la un service local, disperată să-l repornească, pentru a avea acces la ultimele momente din viața soțului ei. Un tehnician, spune Dumala, a aruncat o singură privire la telefon și a știut că n-o s-o poată ajuta. Dar i-a spus că s-ar putea să reușească Jones, care are propriul ei atelier de reparat gadgeturi, în orășelul Honeoye Falls, din nordul statului New York.

Dumala a trimis telefonul la New York aproape instant.

Jones o să-ți spună că astea-s căcaturi.

Mamă a patru copii și doctor în genetică moleculară, Jones a devenit lidera improbabilă a unei comunități în creștere de microsudori. Ei sunt cei care repară, și nu înlocuiesc pur și simplu ecrane crăpate și baterii moarte, ci sunt mai degrabă ca medicii, care diagnostichează și rezolvă probleme electrice minuscule pe placa de bază (sau placa logică, după cum îi spune Apple). Asta e inima care bate în interiorul telefonului tău și care conține cipurile și circuitele responsabile pentru multe funcții esențiale. În câteva minute, un microsudor priceput poate să repare un scurtcircuit la un iPhone care a căzut în cadă și, făcând asta, poate să aducă aparatul înapoi la viață - ceva ce Apple spune adeseori clienților săi că e imposibil.

Dar Jones nu se limitează la simple scurtcircuite. Reînvie telefoane care au trecut prin iad: telefoane călcate de mașini, recuperate din rămășițele unui avion prăbușit; îmbăiate în sângele unui proprietar mort. Face eforturi uriașe pentru asta, nu neapărat pentru că aparatele astea ar urma să fie folosite din nou, ci pentru că încuiate în ele se află ultimele amintiri ale cuiva. În cazul iPhone-urilor, care au datele criptate de la lansarea iOS 8, singurul mod de a recupera amintirile astea e să repornești telefonul și să-i introduci codul-parolă.

Pentru cei care au pierdut fotografii, clipuri video sau mesaje prețioase, accesul la aceste amintiri digitale poate să fie o experiență profundă.

„Oamenii plâng tot timpul”, spune Joe Ham, microsudor al cărui service din Washington, Gadget Genie, este unul dintre puținele care pot executa operațiuni complexe de recuperare de date din device-uri Apple. „Îmi spun: Am mare nevoie de ele, l-am dus la trei alte service-uri, tu ești singura mea șansă.” Ham, care repară gadgeturi de când se știe, a creditat-o pe Jones cu faptul că i-a dat încrederea necesară ca să-și deschidă o afacere de microsudură după ce a zburat până în celălalt capăt al țării ca să învețe de la ea.

Jones nu și-a propus să repare circuite electronice minuscule ca meserie. Dar după ce a plecat de la jobul de profesoară universitară de biologie ca să devină mamă casnică, avea niște timp liber la dispoziție. Când fiii ei au început să crape ecrane de iPad-uri, Jones s-a uitat la clipuri cu reparații pe net și a învățat cum să le înlocuiască. Când gemenele ei, pe vremea aceea micuțe, i-au scăpat iPhone-ul 4S în toaletă, Jones a scos toaleta în curte, a spart-o cu barosul, a recuperat telefonul și s-a hotărât să-l repare.

Decizia aia avea să-i schimbe viața.

După ce a înlocuit bateria telefonului și portul de încărcare, telefonul tot nu se încărca. În cele din urmă „a devenit limpede că era o problemă cu placa de bază”, a spus Jones. „Și părea că trebuie să fie o problemă rezolvabilă.”

Jones și-a cumpărat aparatură de sudură și un microscop și a început să meșterească la alte aparate moarte. I-a luat mai bine de doi ani și nenumărate ore pe forumuri de reparații, dar, în cele din urmă, a reușit să facă telefonul picat în budă să meargă din nou. Până la momentul respectiv Jones devenise deja destul de bună la repararea multor probleme obișnuite ale telefoanelor și lansase MommyFixit, un serviciu de reparații cu trimiterea device-urilor prin poștă, pe care-l conducea din propria sufragerie. Nu mai avea să treacă mult timp până când Jones recruta alte mame casnice care s-o ajute să-și conducă afacerea.

„Mamele sunt super-capabile”, spune Jones. „Și sunt foarte bune la reparat telefoane.”

În 2015, Jones, împreună cu colegele mămici Sunday Thomson și Christy Dryden, plus un alt microsudor pe nume Mark Shaffer, s-au mutat într-un magazin lăsat în paragină la un colț al intersecției cu un singur semafor din centrul orașului Honeoye Falls și s-au rebranduit drept iPad Rehab. Asta fac de-atunci, folosindu-se de abilitățile lor specializate pentru a repara smartphone-uri și tablete din întreaga lume. O dată pe lună, Jones predă un curs practic de reparat plăci la ea în atelier, iar chestia asta a ajutat-o să-și împărtășească cunoștințele cu sute de alți reparatori. Predă mult mai multe pe canalul ei de YouTube dedicat reparațiilor, care a adunat 130 de mii de abonați de pe la începutul lui 2015 până astăzi.

„Ea nu doar repară lucruri, îi și învață pe alții cum să repare”, mi-a spus Gay Gordon-Burne, directoarea executivă a sindicatului din domeniu, pornit la firul ierbii, The Repair Association. „Ceea ce-nseamnă că există mai multe abilități pe lumea asta decât oricând până acum.”

Jones nu e doar profesoară, ci și o voce a comunității la a cărei construire a contribuit. E o susținătoare activă a dreptului de a repara, conceptul simplu conform căruia, dacă deții un device, ar trebui să ai voie să-l repari. E o poziție care o pune pe Jones adeseori în conflict cu Apple, o companie care a devenit notorie pentru pozițiile sale anti-reparații. De ani de zile, refuză să vândă componente și să împărtășească informații cu service-uri neautorizate (iar cele autorizate nu au voie să repare plăcile logice, așa cum o face Jones), forțând reparatorii independenți sau artizanali să se bazeze pe componente la mâna a doua, a căror calitate poate să varieze și, în cazul microsudorilor, pe scheme ale plăcilor care au ajuns ilicit pe internet. În timp ce Apple face lobby împotriva legislației pentru dreptul de a repara și introduce în mod repetat update-uri menite să-i sperie pe clienți, ca aceștia să nu mai încerce să-și repare produsele acasă, Jones se luptă cu ei militând pe lângă camerele inferioare ale statelor, depunând declarații ca martor expert în cazuri de reparații de iPhone-uri și acuzând în mod repetat compania, pe canalul ei de YouTube, atunci când simte că Apple dezinformează pe tema obiectelor care pot fi reparate.

Recuperarea datelor e un exemplu des întâlnit. Jones spune că are de multe ori clienți cărora le-a spus un angajat Apple că datele de pe telefonul sau tableta distruse de apă sunt de nerecuperat. Sau sunt trimiși la DriveSavers, o companie inițial specializată în recuperarea de date de pe harduri, unde clienților li se comunică prețuri de peste o mie de dolari pentru recuperarea fotografiilor de pe iPhone-uri. (Când am sunat la serviciul clienți de la DriveSavers și am întrebat cât m-ar costa să recuperez fotografii și clipuri de pe un iPhone stricat de apă, un reprezentant mi-a spus că ar fi undeva între șapte sute și 1 900 de dolari și „probabil în treimea superioară” a segmentului de preț.) Jones cere trei sute de dolari pentru o recuperare obișnuită de date.

„Câtora li s-a zis: Să-ți iei la revedere de la pozele alea, n-ai ce să faci?”, spune Jones. „Nu știu, dar numărul e uriaș și e super trist.”

„Fix de-asta există dreptul de a repara”, zice Nathan Proctor, care conduce campania Dreptul de a repara a Grupului de Cercetare în Interesul Public din SUA. „Pentru ca o piață a reparațiilor să poată exista și în afara a ceea ce doresc producătorii să le ofere oamenilor.”

Când am contactat Apple, ca să întreb ce soi de sprijin oferă unui client care vrea să-și recupereze datele de pe un device mort, un purtător de cuvânt mi-a trimis o listă de link-uri către pagini de asistență Apple, unde se detaliau metode de a face back-up de pe un iPhone încă funcțional și unde apăreau service-uri Apple (recuperarea de date nu era menționată nicăieri). Apple a refuzat să comenteze oficial despre service-urile independente care oferă servicii de recuperare a datelor.

Jones a adunat câteva studii de caz pentru vizita mea: telefoane care au fost trimise la service pentru recuperare de date după ce au murit. Printre ele, un iPhone pe care o femeie din California îl spălase din greșeală la mașina de rufe timp de cinci minute. Telefonul era mort, iar ea își pierduse toate pozele cu copiii de când erau bebeluși. Și un iPhone din Nebraska făcuse baie și murise, luând cu el și un an de poze de familie.

În timp ce deschideam telefoanele ca să ne uităm la plăcile lor logice, Jones mi-a explicat procesul de diagnosticare și reparație. A făcut asta cu claritatea cu care un doctor explică pacientului cele mai noi rezultate de la analize și cu entuziasmul unui profesor de științe de la liceu. „Seamănă foarte mult cu știința”, a spus Jones. „E depanare, recunoaștere a pattern-urilor și experiment. E și foarte rapid și nu durează luni în șir. Deci de-aia îmi place la nebunie.”

Unele dintre telefoanele pe care le-am disecat au avut soluții curate și simple, precum un iPhone 6S pe care un unic scurtcircuit îl împiedica să se mai deschidă. Pentru că văzuse problema asta de multe ori înainte, Jones s-a concentrat imediat pe condensatorul cât un grăunte de nisip care făcea probleme, l-a scos cu penseta și a repornit telefonul. Alte cazuri n-au fost la fel de simple. Am examinat un iPhone avariat de apă, căruia îi lipseau multe cipuri importante de pe placa logică, ceea ce înseamnă că mai lucrase cineva la el înainte să fie trimis aici. Jones și-a petrecut cam o oră încercând să dea timpul înapoi, până înainte de acea tentativă de reparație, dar în cele din urmă a conchis că probabil telefonul nu va mai putea fi reparat.

Există atât de multe lucrări de recuperare de date cu povești asemănătoare - daune produse de apă sau de o cădere nasoală; poze pierdute cu un nou-născut sau de la ziua bunicii - încât în mintea lui Jones se adună și se suprapun neclar. Dar iPad Rehab mai primește și aparate de la părinți ai căror copii s-au sinucis; de la familii care au pierdut pe cineva drag într-un accident tragic. Poate fi dureros să muncești la recuperarea acestor telefoane, dar sunt și unele dintre cele mai satisfăcătoare lucrări pe care le primește Jones.

Acum câțiva ani, un tip născut în Rochester pe nume Peter Lovenheim i-a adus un telefon care-i aparținuse surorii lui, Jane Glazer. Aparatul fusese recuperat de scufundători de pe fundul Mării Caraibelor, unde se prăbușise avionul privat al lui Glazer și al soțului ei, în septembrie 2014, ucigându-i pe amândoi. Înainte de asta, Lovenheim mai trimisese telefonul și la un alt service, unde i s-a spus că e imposibil de recuperat. O altă companie la care sunase îi spusese nici să nu se deranjeze să-l trimită. Când a descoperit service-ul lui Jones, aflat în zona în care locuia și el, s-a suit în mașină și i-a adus telefonul.

În câteva zile, spune acesta, echipa ei recuperase datele.

„A fost uluitor”, a zis Lovenheim. „A reușit să ne ofere o grămadă de fotografii.” Una dintre ultimele fotografii cu sora lui făcută vreodată stă acum înrămată pe o servantă din casa lui.

Anul trecut, service-ul lui Jones a mai primit încă un caz cu un avion prăbușit. Pe final de februarie 2018, Bill Kaupp, un pilot privat în vârstă de 64 de ani din Alberta, a ieșit la o plimbare cu un avion mic, împreună cu fiul său în vârstă de 28 de ani, prietenul lui cel mai bun și prietenul cel mai bun al fiului lui. Trebuia să fie un zbor rapid de probă, dar ceva a funcționat îngrozitor de prost, iar avionul s-a prăbușit imediat la vest de granița statului Colorado, în Utah. Nu a supraviețuit niciunul dintre cei de la bord.

Câteva zile mai târziu, au fost descoperite două iPad-uri, sparte, cu ajutorul cărora naviga Kaupp, pline de mizerie și îngropate în zăpadă, printre rămășițele avionului. Părea „inutil” să încerci să le repari, spune Lindsay Magill, fiica de 38 de ani a lui Kaupp. Dar ea a încercat oricum. Una dintre tablete s-a dovedit a fi o cauză pierdută - cipul de memorie era afectat. Dar echipa lui Jones a reușit s-o recupereze pe cealaltă, care conținea fotografii și clipuri video cu Kaupp în Montana, făcute cu doar câteva zile înainte de accident.

„Nu pot să-mi exprim îndeajuns recunoștința față de Jessa”, a spus Magill. „Nimic nu poate să înlocuiască clipurile și fotografiile pe care le-a recuperat pentru noi. Și sunt chestii pe care nepoții lui le vor avea pentru tot restul vieții lor.”

Născut în Hyderabad, India, Srinivas Kuchibhotla a venit în America pentru un master în inginerie electrică, la Universitatea din Texas, El Paso. Aici a început o relație la distanță cu Sunayana Dumala, cu care împărtășea un oraș natal.

„Pentru mine era tipul perfect”, spune Dumala. „Aducea umor în discuție, când era nevoie de el. Era cel mai matur tip din grup, când venea vorba de dat cu părerea. Era grijuliu, smerit și mereu îi respecta pe ceilalți.”

În 2012, cei doi s-au căsătorit în India și s-au mutat împreună în Cedar Rapids, Iowa, unde Kuchibhotla lucra ca inginer la o companie de avionică. Cam un an mai târziu, lui Kuchibhotla i s-a oferit un job la Garmin, așa că cei doi și-au strâns catrafusele și s-au mutat în Olathe, o suburbie a Kansas City, unde se află sediul companiei. Kuchibhotla a devenit rapid parte din comunitate, alăturându-se unei ligi de cricket și jucând biliard cu colegii lui, după orele de birou. Cuplul și-a cumpărat un teren și și-a construit o casă, unde aveau de gând să-și crească mai târziu copiii.

Visul ăsta s-a sfârșit, când viața lui Kuchibhotla a fost luată la un bar, în noaptea de 22 februarie 2017.

Când Jones a primit telefonul pe care Kuchibhotla îl avusese asupra sa în ultimele lui clipe de viață, a fost copleșită de un torent de emoție. Nu avea cum să treacă peste faptul că aparatul ăsta se afla în mâinile ei doar din cauza unui act de violență brutală.

„Țin minte o senzație greoaie, profundă, din cauza istoriei acelui telefon, care pur și simplu umplea încăperea”, a spus Jones. „Era plin de sângele unei ființe umane, din noaptea în care murise. Și a fost foarte greu să nu izbucnesc pur și simplu în lacrimi.”

Telefonul era atât de plin de sânge încât Jones a trebuit să-și petreacă mai multe ore curățând placa logică într-o baie ultrasonică, înainte să poată lucra la el. Odată ce l-a curățat cât de bine a putut, s-a așezat la masa ei de lucru, a pornit un livestream și a început să examineze telefonul la microscop.

Jones a scos cip după cip de pe placa logică și a descoperit că toate erau în continuare năclăite de sânge pe partea cealaltă. După ce a curățat și înlocuit mai multe cipuri esențiale și și-a petrecut ceva timp depanând o problemă de alimentare de pe un circuit esențial, telefonul tot nu se aprindea. Era trecut bine de miezul nopții, iar Jones era aproape de capătul răbdării.

Înainte de a renunța, a decis să mai încerce o ultimă chestie. Jones încercase să pornească telefonul utilizând butonul de alimentare, dar iPhone-urile pot fi deschise și prin conectarea la un device USB. Așa că a făcut asta. Într-un mod oarecum miraculos, telefonul a pornit. Când Jones a conectat un ecran, răspundea la atingere, ceea ce însemna că se putea introduce un cod-parolă. Avea o cale de acces către datele sale.

„A fost pur și simplu extraordinar”, a spus Jones. „Fusesem foarte aproape să spun că nu reacționează și înlocuisem toată placa asta.”

A doua zi, Jones și Thomson au sunat-o pe Dumala, ca să-i spună că recuperaseră telefonul și extrăseseră toate pozele de pe el. „Noi plângeam, ea plângea”, mi-a zis Jones. „N-aveai cum să te abții. Și, în același timp, ea era super recunoscătoare [să aibă] această mică victorie în toată situația asta oribilă.”

„Modul în care s-au ocupat de el spune enorm despre ele”, a zis Dumala. „Cum iau lucrurile personal. Mă gândesc că nu e de mirare că iPad Rehab e condus de femei, pentru că noi știm valoarea relațiilor și a amintirilor. Nu sunt doar date. E valoarea umană.”

Dumala locuiește în continuare în casa pe care a construit-o împreună cu Kuchibhotla. Pentru că depindea de viza soțului ei, a trebuit să aplice pentru una nouă după ce el a fost ucis, astfel că a fost aruncată înapoi la capătul cozii de imigrație astronomic de lungă a Indiei. Pierduse toți anii pe care-i petrecuse așteptând să obțină cetățenia alături de soțul ei; acum trebuie s-o ia de la capăt.

Dar Kansasul a devenit acasă pentru Dumala și nu pleacă. Atunci când nu muncește, militează pentru reformarea sistemului de imigrație. A pornit o pagină de Facebook, Forever Welcome, ca să omagieze memoria soțului ei, să împărtășească povești ale imigranților cu comunitatea ei și să răspândească un mesaj despre unitate și acceptare. Plănuiește s-o transforme într-o fundație.

Telefonul pe care l-a reparat Jones stă pe noptiera lui Kuchibhotla.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.