Locale

Lucrurile dubioase pe care le vând studenții din România pe grupurile de Facebook

Sex, cal, calendar bisericesc. Trei lucruri vitale la casa studentului.
student (1)
Personajul din imagine n-are legătură cu conținutul articolului. Fotografie de Sebi Hogea via Fotografiile astea îți arată că studenția românească e un haos etern

Se știe că facultatea e doar pretextul și adevărata școală se face la discuțiile în jurul berii ăleia reci în cămin sau la terasă, când ești departe de casă și trebuie să te descurci cu banii puțini pe care îi ai. Iar locurile în care îți faci o imagine clară despre ce înseamnă viața sunt grupurile de Facebook ale căminelor. După ce ai văzut cele mai penibile postări, a venit momentul să descoperi ce mari bișnițari sunt studenții.

Publicitate

În general, studenții vând de toate. Partea bună e că poți s-o numești practică. Îți dezvolți niște skill-uri pe care orice angajator le vrea. Știi tu, comunicare eficientă, persuasiune, negociere, marketing. Din astea.

Toate viciile au un preț

Cine zice că viața în cămin e grea trebuie să intre pe grupurile astea. Zi-mi tu mie unde mai găsești țigări la nouă lei pachetul, 75 de bani bucata și tutun la super ofertă, o sută de lei cutia.

Eu nu mă iau după stereotipuri, dar am crescut în Suceava. Știu cât se bea. Așa că nu am fost deloc surprinsă să văd o mulțime de oameni care vând alcool pe grupurile căminelor din Iași. După postările lor, ți-i imaginezi lejer ca niște șmecheri din Narcos care beau alcool contrafăcut și fumează narghilea.

camin
camin
camin

Notele de zece costă

Multe povești despre facultate, de la cei peste 30 de ani, sunt despre cum își plăteau examenele și cum și-au cumpărat licența. Acum s-a cam dus șmecheria. Profii s-au cumințit, studenții au trecut la alt nivel, odată cu tehnologia. Dacă vrei să copiezi, nu mai pui bani în plic, ci îți iei căscuță la examen. Tot ce-ți mai trebuie e un prieten care să fie pe fază, oriunde, cu cartea în mână, să-ți șoptească răspunsurile. Riscul cel mai mare este să-ți dicteze tâmpenii. Dar asta deja ține de tine, eu doar pot să-ți zic că pe grupurile de Facebook ale căminelor îți găsești kitul necesar unui astfel de hoț: căști japoneze, hands-free, cursuri, foi A3 simple sau cu chenar, orice-ți poftește inima.

camin
Publicitate
studentie
camin

Frumusețea e în ochii vânzătorului

În cămine se întâmplă afaceri de genul: manichiură, pedichiură, epilat, pensat, make-up, coafor. Bineînțeles, la prețuri mai mici decât la salon. Deci ești asigurată pentru nuntă, banchet, bal, viață. Dacă vrei să te descurci singură, găsești direct produsele: rimel, farduri, geluri de duș, rochii, fuste, parfumuri sau chiar odorizante de cameră. Toate la prețuri mai mici decât cele din magazine.

studentie
studentie
studenti

Din alea necesare

Aici nu stau mult la discuții. Sunt chestiile standard la care oricine s-ar gândi că există pe grupurile căminelor. Adică plită, cuptor cu microunde, frigider, telefoane - toate în funcție de dotările căminelor.

camin
studentie

Un fel de minimarket

Pe modelul „dacă nu merge Mohamed la munte, vine muntele la Mohamed”. Imaginează-ți că ești în pat, obosit și leneș, dar ți-e oleacă foame și ai de toate, mai puțin lucrul vital: pâinea. Ai vrea două felii, ți-e lene să cobori și te întristează că n-o faci. Tot pe Facebook e soluția, studenții vând de la apă la pateu, bomboane Bucuria sau chiar un meniu de burger doar pentru că au greșit comanda.

studentie
studentie
camin

A fi sau a nu fi glumă

Când vezi postarea „Vând coleg de cameră. Filosof, poet și tot ce vreți” te gândești că e caterincă, deși ți-a venit și ție uneori să-ți vinzi prietenii pe OLX, amintirile frumoase sau etica te-au oprit. Dar, pe grupuri se comercializează o tonă alte caterinci: reclamații, în caz că ți-e lene să chemi poliția și să dai declarații, fân, calendar bisericesc, sticle goale, bani (exact!), trafalet pe-o shaormă sau chiar sex.

camin
Publicitate
camin
camin
camin
camin

Ham ham, chiț chiț sau oricum ar face peștii

Cine credea că gândacii sunt singurele viețuitoare ale căminelor din România, se înșela amarnic. Mai găsești pisici, hamsteri, șoareci (bineînțeles), cal și pești - nu curvăsăreală, ci chiar în acvariu. Anunțurile astea m-au blocat total. Eu stau într-o cameră de două persoane, ușor de confundat cu o debara, și-mi doresc tare un animal, dar unde-l bag? Ce penthouse-uri de camere au studenții ăștia? Se știe că românii mai au apucături să-și țină caii la bloc, dar e cam greu să bagi unul în cămin.

camin
camin
camin

Ilegalități

Lucrurile astea încă se practică. Ce-i drept, din ce în ce mai puțin, dar încă mai poți face rost de loc la cămin prin șmecherii. Am înțeles că au început oamenii să fie prinși și amendați, acum bârfele circulă în toate direcțiile. Eu îți sugerez să fii cuminte și cu minte și să nu încerci asta, nici să cumperi, nici să vinzi. Mai ales să nu fii tolomac și s-o faci pe grupurile căminelor unde te văd toți.

camin

Alexa încearcă să fie amuzantă aici, mai puțin moldoveancă aici și sentimentală aici.

Editor: Ioana Moldoveanu