Cum a ajuns actorul Mircea Diaconu să creadă că salvează România cu resturile PSD

Cum s-a hotărât Mircea Diaconu să candideze? „Am făcut alegeri în familie. Am câștigat la un scor strâns.”

De ce candidează? „Domne', nu se mai poate. E ca și cum în camera pe care o iubim, în casa noastră, care este țara noastră, crește așa o mizerie în centru și nimeni nu o ridică, nimeni nu reacționează. Acolo e ceva urât, urât mirositor. Ăsta a fost motivul de ultimă oră, de ieri, dacă vreți.”

Ce-l recomandă pentru funcția de președinte? „Nu mă recomandă nimic, sunt cel mai banal om din lume. Am doar două nume – majoritatea au trei -, două mâini și două picioare.”

Cum vede funcția de șef al statului? „Preşedintele trebuie scos din Cotroceni – şeful statului trebuie distrus ca noţiune şi ca practică.”

E suficient să-ți faci o părere despre anvergura sa politică.

Deși e susținut de două partide - ALDE și ProRomânia -, actorul Mircea Diaconu se prezintă apolitic. „Sunt singurul independent cu ştate. Din 2014 am candidat independent, în Parlamentul European am activat ca independent”, spune Diaconu. Dar cum a ajuns, în urmă cu cinci ani, să candideze independent - de fapt susținut politic și atunci - e o poveste în sine.

În decembrie 1989, actorul Mircea Diaconu, cu o bască de proletar pe cap, ia cuvântul pe balconul Comitetului Central, imediat după fuga lui Ceaușescu. E primul său rol politic. În 1990, se numără printre fondatorii Alianței Civice, așadar e împotriva sistemului. Se implică într-o relație la distanță cu politica, fără mari interese, se împrietenește cu Varujan Vosganian (veșnicul parlamentar), ia în calcul să candideze la Primăria Capitalei în 1996, dar renunță.

Între timp, Mircea Diaconu a jucat și într-unul dintre cele mai marcante filme românești, Filantropica, din regia lui Nae Caranfil. Sigur, personajul lui - Ovidiu, un profesor cu venituri modeste, prins în mafia cerșetorimii din București - n-ar avea nicio șansă să ajungă președinte, dar rămâne un rol memorabil. Se întâmpla în 2002. Altfel s-ar fi uitat oamenii astăzi la Mircea Diaconu dacă își vedea de actorie în continuare.

Însă, în 2008, prinde un rol principal în distribuția politică, când devine senator PNL de Argeș, apoi vicepreședinte al partidului. Obișnuit cu scena, e scos în față la mitingurile anti-Băsescu. E vremea USL. Și USL îl face ministru al Culturii. Nu rezistă nici măcar două luni, căci îl prinde trecutul din urmă. Între 2008 și 2011, în timp ce era parlamentar, Mircea Diaconu conducea și Teatrul Nottara, așa că Agenția Națională de Integritate (ANI) și instanța îl declară incompatibil. „Cobor din tramvai. Mă retrag din Guvern, nu sunt dat afară de nimeni”, spunea Diaconu în 2012. Prim-ministru era Victor Ponta. Azi, cei doi fac din nou echipă: Mircea Diaconu candidează la alegerile prezidențiale, iar Victor Ponta, în calitate de lider al ProRomânia, îl susține, pentru că așa a văzut el la vecini.

Dacă în Ucraina un actor de comedie, care interpreta un rol de președinte într-un serial TV, chiar a ajuns președinte, de ce n-am avea și noi actorul nostru la Cotroceni? Peste 13,5 milioane de oameni (73%) au pus ștampila pe Volodimir Zelenski, în primăvară. A fost cel mai votat președinte din Ucraina, după căderea URSS. La doar 41 de ani, protagonistul din Slujitorul Poporului a reușit să convingă o țară întreagă că valorile personajului transcend filmul și se înfig în realitatea ucraineană. „Eu sunt rezultatul greșelilor voastre”, i-a spus actorul fostului președinte Poroșenko, în campania electorală. Nici nu mai contează dacă a fost sau nu marioneta unui alt oligarh, așa cum s-a speculat. Un actor ajunge președinte. Scenariu bun pentru cvasi-distopia din Years and Years. Doar că nu în România.

Candidatura lui Mircea Diaconu a fost testată mai întâi de propaganda rusă. La mijlocul lunii iunie, publicația sputnik.md titra: „Mircea Diaconu, candidatul PSD pentru prezidențiale. Primul cu șanse, după Iliescu”. La final, i se făcea un laudatio cu motive tradiționale:

Ți-am spus mai sus că în 2012, Curtea Supremă l-a declarat pe Mircea Diaconu incompatibil și i-a interzis să mai ocupe o funcție publică timp de trei ani. În 2014, PNL l-a pus în fruntea listei pentru alegerile europarlamentare, numai că ANI a trimis o scrisoare către Biroul Electorla Central (BEC) în care amintea că actorul nu are dreptul să candideze. Nu trecuseră anii de interdicție. 2012+3= 2015. După ce a calculat mai bine, Crin Antonescu, la acea vreme lider PNL, l-a scos pe Mircea Diaconu de pe lista liberalilor pentru Bruxelles.

În replică, Mircea Diaconu a demisionat în acea seară din partid. „Pe la ora 22.00, am plecat de la sediul PNL. Am plecat umilit, jignit. Nu mai contează şi m-am oprit o clipă la Ana, fiica mea. Eram căzut. În timp ce eu eram căzut, aproape că nu vorbeam, nu spuneam aproape nimic, ea s-a uitat pe Internet, s-a uitat la legea electorală, capitolul independenţi, şi mi-a zis: Hai! Am citit şi am decis să pornim”, a povestit Mircea Diaconu la Antena 3, televiziune care l-a susținut frenetic în campania electorală pentru europarlamentarele din urmă cu cinci ani.

Diaconu a contestat în instanță interdicția de a candida pentru o altă funcție publică și a câștigat procesul. Imediat, Antena 3 a titrat „Abuzurile împotriva lui Mircea Diaconu trebuie pedepsite”, iar Jurnalul Național a făcut o petiție prin care cerea demiterea șefului ANI de atunci, Horia Georgescu. Toate vedetele postului, ba chiar și patronul Dan Voiculescu, au strâns semnături pentru independentul Mircea Diaconu, iar actorul din filmul Buletin de București a obținut buletinul de Bruxelles, deci un loc de europarlamentar.

După cinci ani de mandat, Mircea Diaconu s-a întors acasă mai bogat cu nouă sute de mii de euro, „absorbție” de fonduri europene și cu mult hate pe UE. Ce a rămas în urma lui? „Ca europarlamentar, Mircea Diaconu nu a reuşit să obţină prea multe pentru români, însă a fost pe aceeaşi linie de discurs cu Dragnea şi PSD”, spunea europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan.

Toamna trecută, în timp ce Comisia Europeană avertiza Guvernul Dăncilă să nu mai torpileze Justiția, altfel nu va mai ridica în vecii vecilor Mecansimul de Cooperare și Verificare (MCV), Mircea Diaconu răspundea: „Este enorma noastră prostie că am acceptat și acceptăm chestia asta cu MCV-ul. În documentele inițiale nu există procedură de ridicare a MCV-ului. Deci, când vrea mușchiul cuiva din Europa, ceva de genul ăsta, când se plictisesc (îl pot ridica –n.r.). E o aiureală”.

Tot o aiureală i s-au părut și protestele din 10 august, de anul trecut, așa că anul ăsta a avut opinii ferme de tipul Ion Cristoiu: „de unde au protestatarii bani de steaguri” sau „nu trebuie să faci protestul chiar la poarta omului”, referindu-se la spațiul din fața Guvernului. Atât poate Diaconu în rolul de politician. Uite d-asta mi-e dor de profesorul Ovidiu.

În campania pentru prezidențiale, Mircea Diaconu va străbate drumurile patriei la volanul mașinii sale de fabricație românească: un ARO galben. „E ca nou și merge de rupe. Pe drumurile noastre se descurcă, e făcut, gândit pentru drumurile românești. Este al treilea ARO 10 pe care-l am”, spune actorul grăbit spre Cotroceni.