18+

Oamenii ăștia fac mai mult sex decât tine și îți spun și de ce

„Odată, am plecat din patul cuiva cu care făceam sex de obicei și am participat la un threesome, după care m-am întors și am făcut iar sex.”
sex
Imagini de Emily Bowler  

În fiecare sezon din Insula Iubirii, la un moment dat, producătorii găsesc un mod de a-i face pe participanții de sex masculin să dezvăluie cu câte persoane au făcut sex. Numărul e mereu mare, iar anul acesta, la versiunea din Marea Britanie, n-a făcut excepție. Tommy Fury, în vârstă de douăzeci de ani, s-a culcat cu șaizeci de persoane, Jordan (24 de ani) a zis că s-a culcat cu o sută, iar Michael (28 de ani) susține că a pierdut numărătoarea.

Publicitate

În ceilalți ani, aceste dezvăluiri nu m-au zguduit, însă de data aceasta am reușit să le contextualizez. Vara asta am făcut mai mult sex decât am făcut vreodată, cu parteneri prin rotație. La un moment dat, făceam sex în fiecare săptămână! Ce șmecheră mă simțeam, mai ales că statisticile spun că un britanic face sex, în medie, cu două până la patru persoane.

În ciuda activării laturii mele de curviștină, lista mea de persoane cu care am făcut sex e totuși modestă, mai ales în comparație cu titanii sexuali de la TV. Oare cum o fac? Cu câte persoane și-o trag în șapte zile? Unde le găsesc? Și nu se satură să cunoască persoane noi?

Ca să aflu răspunsul la aceste întrebări, am mers direct la sursă și am stat de vorbă cu niște persoane foarte active sexual.

VICE We Asked Top Shaggers How They Have So Much Sex

Clare, 26 de ani

Numărul de persoane cu care a făcut sex: aproximativ 70

Am făcut sex fără obligații în mod constant de câte ori am fost single încă de la 18 ani. Mi-a plăcut mereu să păstrez în viața mea doi sau trei parteneri cu care mă vedeam de cel puțin trei ori pe săptămână. Cât despre oameni noi, introduc în schemă unul, maximum doi pe săptămână, pentru că trebuie să ieși în oraș și să îți bați capul să-i agăți și să te familiarizezi cu ei. Vara trecută, după ce am încheiat o relație de doi ani, m-am culcat cu 14 persoane în șase luni, înainte să încep relația actuală. Odată, eram în vacanță și am făcut sex cu cineva care lucra în bar… după care am participat la un threesome cu alte două persoane în aceeași noapte. Dar nu prea țin numărătoarea.

Publicitate

De obicei, fac sex de calitate cu oameni mișto. Singura dată când am avut îndoieli a fost după o despărțire intensă, când eram foarte beată și m-am culcat cu cineva cu care n-ar fi trebuit – fără să fi fost în stare să-mi dau consimțământul. După faza aceea, am luat o pauză din cunoscut bărbați noi și am păstrat doar partenerii în care aveam încredere și cu care mă simțeam confortabil. Dar ador sexul! E distractiv să te culci cu o persoană nouă și să afli ce o excită – de ce nu ți-ai dori să experimentezi tot ce se poate?

Sarah, 23 de ani

Numărul de persoane cu care a făcut sex: 57

Anul trecut a fost cel mai activ pentru mine din punct de vedere sexual, pentru că m-am mutat de acasă. Fac sex de câteva ori pe lună, probabil o dată pe săptămână. Pe majoritatea partenerilor îi cunosc din cercurile de prieteni. M-am culcat cu mulți tipi pe care i-am cunoscut când am ieșit în oraș cu colegii de facultate, dar după ce am absolvit, am rărit puțin partidele.

VICE We Asked Top Shaggers How They Have So Much Sex

M-am culcat și cu multe prietene interesate de femei din cercurile apropiate, și cu prietenele lor. Prefer să merg acasă la parteneri, ca să pot pleca oricând vreau. Nu suport să fiu obligată să suport pe cineva la mine acasă și să nu-l pot da afară.

Odată, am plecat din patul cuiva cu care făceam sex de obicei, am ieșit și am participat la un threesome, după care m-am întors și am făcut iar sex. Știu că nu e cel mai bun exemplu de comportament.

Publicitate

Pot spune că am avut perioade în care comportamentul meu sexual a fost nociv, dar depinde de la caz la caz. De obicei am orgasm ușor, așa că o fac pentru plăcerea mea, deci pot spune că am o relație pozitivă cu sexul.

Greg, 28 de ani

Numărul de persoane cu care a făcut sex: 70+

Am fost single timp de vreo trei ani după ce am început să fac sex, dar, în medie, aș spune că am avut 23 de partenere pe an. Cred că am făcut cel mai mult sex acum doi ani și apoi am păstrat o oarecare constanță. Cu unii parteneri am făcut sex în fiecare zi, cu alții de două sau trei ori pe săptămână, în funcție de programul fiecăruia, logistică și libidou.

Pot să treacă săptămâni fără să am nevoie de sex, dar alteori stau ore în șir pe aplicații de dating ca să-mi găsesc un partener. Cred că cel mai mare număr de parteneri diferiți pe care i-am avut în 24 de ore a fost cinci sau șase. E foarte ușor să găsești tipi pe Grindr, mai ales când merg în vizită în Londra.

VICE We Asked Top Shaggers How They Have So Much Sex

Ocazional, îmi fac griji că sunt dependent de sex. Când sunt într-o relație monogamă, mă plictisesc repede și am fantezii cu alți parteneri. Diversitatea e importantă pentru mine, dar nu simt că mi se potrivește nici poliamoria. Nu consum pornografie, deci poate că această vânătoare a sexului e felul meu de a mă masturba.

Louis, 31 de ani

Numărul de persoane cu care a făcut sex: între trei sute și patru sute

Am fost dintotdeauna foarte activ sexual. Chiar și în relații, făceam sex în grup destul de des. Am fost la închisoare câțiva ani și, când am ieșit, am încercat să recuperez.

Publicitate

Înainte încercam să fac sex zilnic. Acum o iau mai ușor, dar îmi stă mintea la asta mereu. Am și multe legături, unele vechi de zece ani. Sunt gagici care au familie, își pun copiii la culcare și și-o trag cu mine în bucătărie. Nu refuz nicio situație, fie că e vorba de hoteluri, parcuri, acoperișuri. Îmi place pe acoperiș. Când eram tânăr, vindeam multe droguri. Cocaina te face foarte sexy pentru persoanele care iau cocaină.

Mi-e ușor să agăț femei, am papagal. Am învățat de mic să fiu rapid. Am dinți frumoși și o voce gravă, dar cred că e important să ai încredere în tine și umor. Nu folosesc replici de agățat. Îmi place să flirtez din priviri, după care merg să le salut. Uneori, am agățat fete care erau cu părinții lor, pur și simplu mă descurc să vorbesc în orice situație. În mod ciudat, toate fetele cu care am avut relații stabile m-au agățat ele pe mine, poate de asta au și durat relațiile?

În tinerețe, am fost agresat sexual și acum încerc să mă bucur de sex cât mai mult. Nu înțeleg de ce unii oameni vor să le facă rău altora prin sex. Chiar și în sexul în grup, dacă văd că cineva se simte inconfortabil, opresc totul. Așa mi se pare normal. Cred că libidoul meu eliberat e felul meu de a mă revolta împotriva idioților.

VICE We Asked Top Shaggers How They Have So Much Sex

Selly, 27 de ani

Numărul de persoane cu care a făcut sex: între 65 și 75

N-a fost vreo perioadă în care să fi făcut mai mult sex. Am avut și pauze. Cred că sunt monogamă în serie, deci am avut relații lungi, cu perioade de sex nebun între ele. Dar nu am umblat niciodată după sex în mod special. Ca toată lumea, am mai intrat pe Tinder sau am agățat prin baruri și cluburi, dar nu caut asta în mod special. De obicei, intru în vorbă cu oamenii și vedem ce iese, nu folosesc replici de agățat.

Publicitate

Cred că am făcut și sex nesănătos, chiar nociv. Au fost câteva situații în care nu am putut să zic nu. Nu pot spune că au fost abuzive, ci mai mult autodistructive. Am tulburare bipolară și de stres posttraumatic. Uneori am făcut sex ca să uit de mine. S-a întâmplat să mă simt tristă și golită de emoții după anumite partide sexuale.

Am auzit la un moment dat, într-o întâlnire a Alcoolicilor Anonimi, că n-ar trebui să ne fie rușine de dependența noastră sau de momentele în care am luat decizii proaste, pentru că de atât am fost în stare la momentul respectiv. Mi-a rămas în minte și am încercat să fiu iertătoare cu mine.

Bineînțeles, o viață sexuală foarte activă are și beneficii clare. Devii tot mai bun la sex, știi ce îți place. Capeți încredere în tine, știi să le ceri partenerilor ce vrei. Cu partenerul actual am vorbit despre căsătorie și cred că nu voi fi tentată să înșel. Am analizele la zi, sunt sănătoasă. Nu mă mai atrage neapărat sexul fără obligații, am încheiat această etapă din viața mea încă dinainte să-l cunosc pe iubitul meu.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.