Educatie

Trendul care-i împinge pe tineri să nu mai facă facultate

Liceenii americani cântăresc beneficiile meseriilor „de jos”, într-o perioadă în care joburile bine plătite – și lipsa datoriilor – sunt greu de refuzat.

de Allie Conti; translated by Ioana Pelehatăi
22 Octombrie 2018, 4:00am

Elevi la Liceul Tehnic Queens urmăresc instrucțiunile profesorului lor, David Abreu, despre cum să-și folosească noile unelte. Fotografii de Nathan Bajar

Într-o dimineață de miercuri, nu demult, cam 20 de elevi de la Liceul Tehnic Queens, au mărșăluit într-o debara cu provizii și au scos de acolo ceea ce, pentru un om din afară, arăta a valize argintii. S-au așezat la loc la mesele din clasă, dispuse în formă de U, și au deschis ceea ce, de fapt, erau trusele de „instructaj avansat de cablare”, care conțineau cablurile și cleștii de sârmă cu care vor lucra toată clasa a XII-a. Între timp, profesorul lor, David Abreu, a început să le explice cum e „în industrie” – termenul folosit în școlile vocaționale pentru „lumea adevărată”.

„Când ieși în lume, nu ai niciun motiv, oricine-ai fi, să stai pe canapea la mami, să mănânci cereale și să te uiți la desene animate sau la vreo telenovelă”, le-a spus acesta adulților, majoritatea băieți. „Există o grămadă de lucrări de construcție și insuficienți muncitori. Deci angajează oameni din afara New York-ului. Aduc oameni din centrul coastei de vest. Mor după accentele lor, dar n-au destui ca voi.”

A întrebat clasa dacă poate cineva să numească cel mai des întâlnit anunț de întârziere din sistemul de metrou din New York, celebru pentru cât e de varză. S-a ridicat prompt în aer o mână cu unghii roz.

„Ne cerem scuzeeeee”, a zis o fată cu părul creț și blugi tăiați, maimuțărind anunțul și apoi scoțând limba. Toți cei din cameră au izbucnit în râs.

„Probleme de semnal”, a corectat-o profesorul, la rândul său absolvent al liceului din Queens. „Nu au destui tehnicieni ca să mențină lucrurile într-o stare corespunzătoare de funcționare. Voi sunteți ceea ce le trebuie.”

1538595279150-6-alt_300
Abreu e absolvent al Liceului Tehnic Queens, iar fiul lui e acum elev al școlii, la rândul lui.

Abreu știe ce zice. După cum nota în 2017 Institutul Brookings, participarea la studii profesionale și tehnice (SPT) a scăzut câteva decenii la rând. Asta s-a datorat parțial unei lipse de fonduri, precum și faptului că multe state au implementat cerințe academice mai acerbe. Cu toate astea, credința din ce în ce mai răspândită că toată lumea trebuie să facă o facultate a jucat cu siguranță un rol. Centrul Național pentru Studii de Educație a constatat că numărul de credite STP obținute de elevii americani de liceu a scăzut cu 14% între 1990 și 2009.

Dar joburile au rămas acolo. NPR povestea în aprilie că presiunea de a face patru ani de facultate rămâne atât de puternică în societatea americană, încât multe joburi bine plătite în profesii vocaționale sunt momentan neocupate. Melissa Burg, directoarea Liceului Tehnic Queens, a insistat că Departamentul de Educație din New York și câțiva părinți agili au observat această dinamică și privesc diploma de licență ca pe noua diplomă de bac, într-o măsură din ce în ce mai mare.

„Cred că joburile [vocaționale] nu se ocupă, pentru că muncile manuale sunt desconsiderate, chiar dacă persoanele care le prestează câștigă mai bine decât mine”, a explicat aceasta. „Nu știu dacă oamenii nu vor să depună efort fizic la fel de mult ca pe vremuri sau dacă se uită la rudele lor care au depus eforturi fizice grele sau dacă respectivele rude le zic Să nu faci ce-am făcut eu.”

Între timp, taxele și costurile facultății la școlile de stat cu programe de patru ani au crescut într-un ritm mediu mai mare cu 3% decât inflația anuală în ultimul deceniu, conform datelor de la Comisia Facultăților. Experții spun că se datorează parțial unui fel de cursă a înarmării cu facilități, în care școlile se folosesc de proiecte scumpe de construcție ca să atragă înscriși. Costul ăsta – combinat cu factori precum cererea în creștere și lipsa finanțării de stat – e transmisă mai departe clientului, adică studentului, în cazul acesta, iar situația a rezultat într-o datorie medie per cap de absolvent de aproape 40 000 de dolari.

Pentru elevii de la Liceul Tehnic Queens, ca și pentru mulți tineri din America, care termină studiile într-un context despre care toate ziarele și toți experții spun că e minunat din punct de vedere economic, viața de adult nu mai e despre câți bani urmează să facă la ieșirea pe porțile școlii. E despre cât de mare e gaura din care trebuie să se târască ca să iasă măcar pe zero. Poate că de-asta există o senzație de reenergizare în jurul educației de tip STP: Burg spune că în cei aproape zece ani de când e ea directoare – o cronologie care se corelează, în mare, cu precedenta criză financiară – a văzut o creștere constantă a înscrierilor. Brookings a remarcat și o reînnoire a interesului la nivel național.

Clive Belfield, profesor de economie la Colegiul Queens, a spus că tinerii ar putea să se ferească să intre în anumite industrii cu muncă manuală, din cauza externalizării pe care au observat-o în timpul vieții. Cu toate astea, a remarcat că profesiile vocaționale sunt, probabil, într-un pericol mai mic în New York decât în alte părți din America, pentru că sindicatele rămân întrucâtva o forță protectoare și a sugerat că a lucra la MTA s-ar putea să fie una dintre cele mai sigure opțiuni. Prin definiție, joburile alea nu pot fi externalizate în China.

Per ansamblu, a continuat acesta, reînnoirea interesului în profesiile vocaționale s-ar putea să reprezinte o corecție naturală a pieței, având în vedere cât de restrictiv e prețul facultății și cât de inutilă poate să pară o diplomă. Dar într-o lume care dă o cantitate ridicol de disproporționată de atenție studenților la facultățile de top și experiențelor lor, chiar și cel mai pragmatic puști de 17 ani s-ar putea să nu refuze o șansă la o licență luată în patru ani.

„E greu să te gândești, când ești atât de tânăr și trăiești într-o lume obsedată de Universitatea Harvard, Jobul ăsta nu-i atât de strălucit, dar măcar pot să-l păstrez”, mi-a spus Bellfield.

1538595304945-8_300
Trusele de instructaj avansat de cablare (care conțin cabluri și clești de sârmă) le permit studenților să exerseze pe versiuni miniaturale ale liniilor de cablare.

Decizia de a prelua fie stigmatul, fie datoria – care vine și ea la pachet cu propria formă de stigmatizare – nu e una ideală, iar Mauricio Bustamante s-a confruntat cu ea în ultimul an de liceu. Tipul, care are azi 20 de ani, se afla în poziția de invidiat în care i se oferea atât un job prin sindicat la MTA, cât și o bursă care-i acoperea complet taxa de școlarizare la o școală în nordul statului, în 2015. Deși absolvenții de liceu câștigau săptămânal, în medie, 718 dolari în 2017, conform Biroului SUA de Statistici de Muncă, postul de ucenic era plătit cu 22 de dolari la început, adică 880 de dolari pe săptămână. Asta i s-a părut enorm puștiului de 17 ani la vremea respectivă, care crescuse cu un singur părinte, în Woodside, Queens. Pe de altă parte, fără doar și poate îl atrăgea și perspectiva de a fi prima persoană din familia lui care face o facultate. Mai e și faptul că absolventul mediu de facultate aducea acasă un salariu de începător de 50 516 de dolari în 2017, aducă 971 de dolari pe săptămână, conform Asociației Naționale a Facultăților și Angajatorilor (ANFA). Numărul era chiar mai mare – 1 271 de dolari – pentru ingineri.

Atât Bustamante cât și maică-sa s-au răzgândit de câteva ori asupra a ceea ce e de făcut.

„Și apoi, fix când eram în punctul de a refuza oferta școlii, s-a răzgândit și a zis: Trebuie să te duci”, mi-a spus acesta. „Sincer, am ajuns s-o fac pentru ea.”

Bustamante, fost elev al lui Abreu, acum în anul trei la Universitatea St. Lawrence, unde face o dublă specializare în matematică și economie, și-a dat în cele din urmă seama că merită măcar să încerce să-și ia un job, să țină contabilitatea unui ONG sau să calculeze riscurile la o companie de asigurări. Dar când am stat de vorbă cu elevi care termină acum secția de instalații electrice la școala lui am aflat că se concentrează mai puțin pe întrebarea facultate-versus-școală, față de dacă vor să muncească sub pământ sau într-un cadru mai tradițional de birou.

1538595347577-2_300
Haw Wunna Zaw, elev la Liceul Tehnic Queens, spune că chiar dacă un muncitor în construcții câștigă la fel de mulți bani ca un doctor, tot nu câștigă la fel de mult respect în societatea americană.

Haw Wunna Zaw, 16 ani, cu părinți imigranți, a aplicat la un număr aproximativ egal de licee vocaționale și teoretice. Mama lui era doctorandă, iar taică-su făcuse școala militară în Burma, și atunci când ne-am întâlnit, Haw a zis că speră să lucreze pentru MTA după absolvire, în timp ce face facultatea la seral. A adăugat că părinții nu l-au presat să aleagă facultatea, în defavoarea intratului direct în câmpul muncii, o chestie pe care o pune pe seama faptului că, acolo de unde provin, presiunea de a merge la facultate după liceu e uriașă. Ai lui vor doar să fie fericit.

Cu toate astea, părea să înțeleagă că joburile vocaționale nu mai au influență în societatea americană. Pe măsură ce a scăzut afilierea la sindicate, patronatele vechi s-au dezmembrat și companiile de tehnologie au schimbat industrie după industrie, a fi reparator de lifturi e mai puțin sexy ca niciodată.

„Dacă ești medic, te admiră lumea și ai parte și de glorie”, mi-a spus acesta. „Dacă ești muncitor în construcții, poate câștigi la fel ca un doctor, dar nu dai la fel de bine.”

În același timp, Brigitte Barcos, tipa de 17 ani care scosese limba la oră, aplicase inițial împreună cu prietena ei cea mai bună la Liceul Tehnic Queens, unde amândouă plănuiau să studieze cosmetologia împreună. Prietena n-a intrat, iar Barcos a sfârșit prin a nu-i plăcea specializarea aleasă. Apoi, s-a trezit pe neașteptate că o pasionează umblatul la circuite, și a plănuit să se țină de ingineria electrică oricum ar fi putut. Pentru ea, asta nu însemna neapărat facultate și o diplomă care ar fi putut s-o ajute să supervizeze alți oameni care se murdăreau până la coate, în loc să se murdărească ea. În plus, nu pune botul la conceptul, scris odinioară cu sânge, că a face o facultate e calea spre solvență financiară.

„Simt că toată lumea se așteaptă să fii obligat să faci facultate ca să câștigi mai mulți bani, iar asta e o minciună”, mi-a zis aceasta. „Arunci mai mulți bani decât ajungi să faci pe-o facultate.”

Singura problemă, mi-a explicat Barcos, e că părinților ei nu i se pare potrivită pentru o femeie o meserie gen instalator. Atitudinea asta e una pe care Abreu spune că a trebuit s-o combată relativ frecvent de-a lungul anilor, deși a mai văzut și părinți imigranți care-și încurajau fiicele, cu medii de 95%, care se hotărâseră că vor să contribuie la repararea sistemului de tranzit în prag de colaps.

1538595374220-1_300
Brigitte Barcos, 17 ani, s-a înscris inițial la Liceu Tehnic Queens la cosmetologie, înainte să se mute la specializarea în instalații electrice.

Mai des întâlnită, mi-a zis Abreu, e convingerea de nezdruncinat că facultatea e singura soluție, o chestie despre care și-a contrazis propria mamă, acum niște zeci de ani. La un moment dar, s-a înscris și el la o facultate clasică, de patru ani, înainte să se retragă devreme, după ce primise o ofertă de ucenicie care implica să se întoarcă la Liceul Tehnic Queens, ca parte dintr-un alt program vocațional oferit de școală. Mama lui a fost convinsă că a făcut o greșeală uriașă – până i-a văzut primul fluturaș de salariu.

Așa că, atunci când consiliază elevi care sunt hotărâți să-și ia joburi „în industrie”, dar se confruntă cu părinți recalcitranți, banii sunt, de multe ori, cel mai mare atu din mâneca lui Abreu. De fapt, a spus acesta, copiii lui nu se dau în lături de la nimic ca să pună mâna pe joburile alea bine plătite. Se pare că o parte din motivul pentru asta e faptul că Liceul Tehnic Queens a fost în general înconjurat de sindicate ale profesiilor vocaționale, iar elevii văd cozile incredibil de lungi ale celor care așteaptă fie și o șansă să se înscrie. Cu diplomele pe care le obțin ca parte din curriculumul liceului pot să aibă parte de un soi de bilet expres către joburi pe care mii de oameni le așteaptă cu disperare vizibilă.

După ce și-a terminat orele pe ziua respectivă, Abreu mi-a spus despre un grup de foști elevi care țineau morțiș să se facă zugravi de poduri – o meserie care se plătește cu circa 95 de dolari pe oră, și, ca atare, e super competitvă, chiar și pentru VIP-uri de la școli profesionale ca ei.

„Am zis, Știi de ce se plătește atât de bine, nu?”, își amintește acesta. „E o slujbă periculoasă. Dar acolo erau, afară, la coadă, în toiul nopții dinainte, stăteau acolo cu toții, adunați în frig, așteptănd doar să aplice la job.”

Articolul a apărut inițial pe VICE US.