5 lucruri pe care trebuie să le știi despre petrecerile de cămin din București

O tradiție transmisă din generație în generație printre studenți este party-ul în cămin. Acest tip de petrecere pleacă de la mai multe premise: se bea de supărare că începe sesiunea, se bea de fericire că s-a terminat sesiunea, că un coleg a primit pachet de acasă, că frigiderele au fost cărate, se bea și se ascultă manele, așa, fără niciun motiv aparte.

Un party în camera de cămin se aseamănă foarte mult cu ieșitul în club, doar că pe low cost. Dacă ai ieșit în cluburi, ești familiarizat deja cu supraaglomerarea unui loc sau măcar cu înghionteala dintr-un RATB (STB acum) din Drumul Taberei la ora 8 dimineața. Eh, așa e și la un party în cămin, multă lume și loc puțin, dacă te cunoști cu gazda, îți dă un loc pe pat sau pe calorifer. Exact ca în club, dacă te știi cu boss-ul, ai o masă mai bună. Ce e diferit la un party în camera de cămin este lipsa clientelor false și a promoterițelor care dau țigări moca, aici, fiecare e pe barba lui, mai ales la partea cu țigările.

Dacă vrei să fii nostalgic sau ești la începutul studenției, în București, îți las aici cele mai importante lucruri pe care să le știi despre bairamurile de cămin; că tot zic oamenii că tineretul nu mai știe să se distreze.

Nu te ridica, dacă ai prins loc. Atunci când dai sau te duci la un party în cămin amenințările sunt diverse, cum ar fi să nu te mai ridici dacă ai prins loc, că sunt alți colegi care te pândesc ca Țiriac pe mistreți.

Pune-te bine cu portarul. Trebuie să ai grijă să nu vină portarul, că s-ar putea să se strice petrecerea, așa că cel mai ok este să te pui bine cu el.

Fii deștept. Dacă nu mai știi care e paharul tău, folosește proverbul studențesc: „Paharul mai plin e mereu al meu”, ține de fiecare dată, am testat-o.

Țigările și guma de mestecat. Două chestii importante pe care nu trebuie să le etalezi niciodată la un party de cămin sunt țigările și gumele, pentru că odată scos pachetul nu mai este al tău, ci și al celui care nu are. Mereu o să fii întrebat dacă ai o țigară în plus sau o gumă, de parcă atunci când mergi la magazine mai primești câteva moca pentru prietenii care nu au.

Ai grijă la frigider, când ești gazdă. Un alt aspect de care ar trebui să te ferești când ești gazdă este siguranța frigiderului, pentru că de la o anumită cantitate de alcool consumată intervine foamea și apare instinctul de prădător. Dacă ai mâncare în frigider, poți să îți iei adio de la ea, nu mai este doar a ta, ci a întregii petreceri, asta dacă nu ești un bun negociator, și le sugerezi shaormeria sau Mc-ul. Apoi îți întărești argumentul cu replici de genul:

Muzica a fost mereu un subiect sensibil la party pentru că aici se strâng tot felul de oameni și trebui să te mulezi pe gustul fiecăruia. De obicei, când lumea este încă trează cere melodii de bubuială sau mai chill, apoi intru eu la platane și încep cu playlist-ul clasic. Ceva comercial, ce e în trending atunci, două-trei dedicații, niște techno, apoi apare unul care și-a adus aminte de o melodie și vrea să o pună.

Urmează ceva tradițional românesc, ceva latino, poate chiar „Baliando”, apoi șase-șapte melodii de la Maluma Baby. Dacă ești puțin mai îndrăzneț, arunci la mișto „Trandafirul” ca să vezi cum reacționează lumea pentru finalul care vine. Se face o trecere rapidă spre trap, Șatra, Migos și revenim pe meleagurile autohtone cu BUG unde „aaaaam foooosttt pesteee toooottt” și melodii de șmecherie, până se mai cherchelește lumea, ca să ajungi la „Vorbește Vinul”, unde toți sunt lame și le citești în ochi „Credeam că vine Nebunia lui Juvel după asta…”.

Dar, primele trei secunde când vioara magică se aude, știi că urmează ceva orgasmic, iar toată lumea e ca la imnul național, „În seara asta mă simt biiineeeeeee și vreau să chefuiesc”, îmi dă o lacrimă când văd atâta devotare. Și cam așa-i playlist-ul de party în cămin, ca un carusel de emoții și bpm-uri.

Aproape că toate concurentele de la Bravo, ai stil! ar fi geloase pe coloristică și multitudinea de piese vestimentare purtate de studenți la asemenea evenimente. La fete, capotul este nelipsit, iar la băieți - pantalonii scurți și maioul, dar de obicei, lumea vine cu haine de scandal ca să nu le murdărească pe cele de facultate și de biserică.

Mai sunt și unii băieți care vin de parcă dulapul a căzut pe ei înainte să plece din cameră și îmbracă o cămașă, un pantof, cu gândul că poate agață în seara aia. Pe lângă cureaua asortată la pantofi, au la ei și niște așa-zise scuze că nu mai au haine curate, că astea erau călcate sau că după party ei mai plecă în club. Cu toții știm că sunt minciuni.

Cea mai întâlnită combinație care nu face diferențe de sex este aceea de șlapi cu șosete, cu adevărat sublim, un fel de Moise care desparte marea.

Un party de cămin nu costă foarte mult, aproape spre deloc; se vine cu ce ai prin cameră, de la mâncare până la alcool, și se pune la comun. Acum, pe bune, arată-mi un student exemplar din cămin care nu are măcar o sticlă de țuică sau un pet de bere, că eu nu îl cred, înseamnă că le-a consumat.

Dacă proviziile din cameră s-au terminat, se apelează la o tehnică de supraviețuire des auzită în campusurile studențești, și anume CHETA. Se pun câte 15-20 de lei de votcă, suc, bere și de niște hotdogi la un leu din Carrefour. Te ajunge la mai puțini bani (pe la 100-150 de lei) decât dacă ai ieși în club.

Desfășurarea și finalul diferă de oameni și consumul de alcool și devin nașpa când gazda se îmbată atât de tare că adoarme; sau când unul dansează și începe să vomite peste tot sau când nivelul de testosteron al unor băieți atinge cote alarmante și vor să aibă un debate despre fizica atomo-nucleară și societatea consumeristă.

Cel mai prost party pentru mine a început chiar neașteptat de bine, la ziua unei colege de asociație, unde am avut în meniu un concurs de flip cup, câteva dansuri contemporane pe „Chef de chef” și alte șlagăre ale consacratului Adrian The Wonder Child. Eu, ca un DJ veritabil, stăteam cu un picior pe boxă, paharul în mână și eram pe flow cu mișcări nebune, până când un prieten m-a tras de umăr să opresc muzica, însă eu am dat-o mai tare. Când mă întorc, dau nas în nas cu Poliția.

Fiind un pic matrafoxat, le-am zis că eu sunt organizatorul. Ne-au cerut actele și au început să scrie un proces verbal, mi-am luat inima în dinți și m-am dus la ei să le spun să mă ierte, că opresc muzica și să nu-mi dea amendă, că bursa pe care o iau nu va acoperi amenda și că mă lasă pe drumuri acum, în prag de sesiune. Am așteptat să citesc procesul verbal ca pe nota de la bac, dar până la urmă am primit doar un avertisment.

Când am intrat în cameră, se auzea „Și Poliția să vină, n-are ce ne faceeeeee”; mi-a crescut inima în mine, fanii mei.

Să stai la cămin e o perioadă memorabilă, chiar dacă ai mult de tras. E mișto să intri într-o asociație studențească - cele mai nebune party-uri și amintiri, să faci voluntariat și, dacă te ține buzunarul, să-ți cumperi bere la 0,33l decât la pet.