Cum pot evita Statele Unite și Coreea de Nord un război nuclear

Iată-ne din nou în aceeași situație. Arsenalul nuclear al Coreei de Nord a depășit un alt nivel – mai exact, se pare că a obținut abilitatea de a ajunge pe teritoriul Statelor Unite, conform unui raport al serviciilor de informații obținut de Washington Post – așa că președintele Donald Trump s-a grăbit să-i adauge momentului de tensiune aroma sa unică. Marți, a declarat că orice altă amenințare din partea regatului izolat va fi întâmpinată „cu foc și furie cum nu s-a mai văzut vreodată." Desigur, Coreea de Nord a reacționat imediat, cu declarația că vrea să atace Guam.

Joi, Trump și-a întărit declarația războinică și a zis că „poate n-a fost suficient de dură." Apoi, vineri dimineață, americanii s-au trezit cu un tweet de la Trump: „Am pregătit soluții militare complete pentru eventualitatea în care Coreea de Nord va acționa nesăbuit. Să sperăm că Kim Jong Un va găsi o altă cale!"

Dacă există un plan în spatele acestor declarații, acesta pare să fie „șochează și derutează pe toată lumea" – la urma urmei, ce înseamnă „soluții militare complete"? – dar până acum, ostilitatea care a caracterizat relația dintre Statele Unite și Coreea de Nord timp de mai multe decenii a rămas intactă. Inițial, Coreea de Nord a început să facă pașii pentru obținerea unui arsenal nuclear în anii 1980, iar schimbul de amenințări belicoase a devenit un fel de tradiție de-a lungul anilor. În 1993, Bill Clinton a zis că dacă Coreea de Nord ar folosi bombe nucleare, asta ar însemna sfârșitul țării, iar Coreea de Nord a avertizat că vor exista consecințe fatale dacă președintele Clinton va pune în aplicare amenințarea. (La scurt timp, Clinton a negociat o înțelegere care a trimis câțiva reactori nucleari Coreei de Nord ca răsplată pentru că statul izolat și-a încheiat programul nuclear. ) Anul trecut, Barack Obama a avertizat Coreea de Nord că „evident, am putea distruge Coreea de Nord cu arsenalurile noastre", dar a continuat că „pe lângă costurile umanitare ale acestui atac, nord-coreenii sunt vecini cu principalul nostru aliat."

Chestia asta a continuat până când Trump a postat că „scopul Coreei de Nord de a obține o rachetă nucleară intercontinentală n-o să fie atins niciodată", la câteva luni înainte să fie atins.

Deși e palpitant să ne imaginăm ce ar ieși dacă Statele Unite și Coreea de Nord ar începe să se bombardeze reciproc cu rachete nucleare – mai ales acum că putem fi aproape siguri că amenințările apocaliptice ale Coreei de Nord nu sunt vorbe goale – la orizont se arată un status quo nou și instabil. Acest status quo e unul în care Coreea de Nord țintește pe bune cu rachete nucleare spre Statele Unite și viața merge mai departe.

Să presupunem pentru o clipă că lucrurile se vor detensiona – nu e o presupunere chiar aberantă, având în vedere costurile enorme generate de un astfel de război.

Dacă discuțiile între cele două țări vor continua, iar tensiunea va scădea, ce se va întâmpla după ce lumea acceptă Coreea de Nord ca stat nuclear? Ca să aflu, am stat de vorbă cu Rodger Baker, vicepreședinte al organizației de analiză strategică Stratfor. Mi-a povestit despre niște posibilități incredibile la care nici nu m-aș fi gândit, cum ar fi „mai multe discuții".

VICE: Dacă nu începe războiul, ce altceva s-ar putea întâmpla cu de acum cu Statele Unite și Coreea de Nord? Rodger Baker: Poate că Statele Unite vor deveni mai receptive la ideea că statul Coreea de Nord are capabilități nucleare și vor încerca să găsească modalități de a gestiona aceste capabilități în loc să încerce să le oprească. Cu alte cuvinte, nava a plecat din port și, în loc să suflăm în apa oceanului, ar trebui să găsim o cale să colaborăm în aceste condiții noi.

Eu unul aș percepe o negociere viitoare între America și Coreea de Nord ca pe o victorie a regatului izolat. Dar asta e ceva intangibil. Din perspectiva cuiva care nu vrea război, chestia asta are și dezavantaje tangibile?
Și Iranul are capabilități nucleare și asta nu înseamnă că simte că poate merge mai departe de atât. Lăsând asta la o parte, cred că marea întrebare e dacă treaba asta îi dă Coreei de Nord încredere să crească activitatea militară în jurul peninsulei coreene? Se simte mai confortabil când se întâmplă lucruri precum incidentul Cheonan (în cadrul căruia Coreea de Nord a scufundat o navă sud-coreeană?) Sau îi dă curaj să încerce să reafirme că teritoriul Coreei de Sud ar trebui să fie al ei?

E o prejudecată să credem că armata Coreei de Nord nu e în cea mai bună stare?
Nu cred că e în întregime o prejudecată. Armata nord-coreeană nu e o forță militară modernă, cel puțin nu la fel de modernă ca armata sudcoreeană. Totuși, nu le-aș subestima capacitatea, în special minisubmarinele.

Ce limite există când lumea își face griji că rachetele nucleare ale Coreei de Nord sunt trecute cu vederea?
Cred că au o capacitate puternică, dar nu cred că simt că au capabilitatea necesară ca să invadeze Sudul, cum sugerează unii.

Cum s-ar putea ajunge la negocieri între Statele Unite și Coreea de Nord?
Realist vorbind, cred că e nevoie și de o a treia parte care să faciliteze aceste negocieri, iar această parte probabil va fi China. Pe termen lung, cred că nord-coreenii ar prefera să negocieze cu Statele Unite, fără intermedierile Chinei.

Și despre ce ar vorbi, dacă nu despre arme nucleare? Probabil că discuția s-ar învârti în jurul conceptului de armistițiu, precum cel care a încheiat ostilitățile între Coreea de Nord și de Sud. Trebuie să mergem mai departe de acest armistițiu și să gestionăm criza care e în creștere.

Dacă ar fi să stabilești țelurile negocierilor dintre Statele Unite și Coreea, ce țeluri ai stabili?
Țelul ideal ar fi – unul minimal, pentru că, bineînțeles, nu putem scăpa atât de ușor de programul nuclear nord-coreean – crearea unui spațiu pentru implicare și interacțiune regulată între Statele Unite și Coreea de Nord – o normalizare a relațiilor Coreei de Nord pe plan regional și internațional. Asta înseamnă o mutare a atenției Coreei de Nord dinspre armată spre economie și reducerea acestei stări constante de tensiune extremă. Cred că și sud-coreenilor le-ar plăcea mai multă stabilitate, ca să nu-și mai facă atâtea griji despre cum percepe restul lumii riscul politic al operațiunilor din Coreea de Sud.

Președintele sud-coreean Moon Jae-In vrea să negocieze cu Coreea de Nord. Crezi că ar fi mulțumit de treaba asta?
Cred că sud-coreenii ar prefera să fie cei care conduc dialogul cu Nordul și n-ar vrea să fie excluși. Totuși, sud-coreenii par să fi clarificat că îi interesează orice ar putea aplana conflictul, măcar pe termen scurt. Să stăm cu toții liniștiți în următoarele două-trei luni, ca să găsim spațiu pentru dialog și relaxare.

Dacă ai observat, nord-coreenii nu au deschis nicio ușă spre sud-coreeni, care au oferit câteva deschideri în domeniul umanitar și cel sportiv și chiar câteva finanțări. În schimb, nord-coreenii le întorc mereu spatele.

Până la urmă, există vreo cale pentru Statele Unite care să nu însemne nici război, nici diplomație?
Deocamdată, Statele Unite o să continue cu status quo-ul în care nu recunoaște Coreea de Nord ca putere nucleară și nici nu ia măsuri. Nord-coreenii continuă și ei același ciclu de tensiune și relaxare. Chinezii îi susțin cât să nu se prăbușească, dar nu suficient cât să se elibereze și să devină o parte a comunității globale. Deci rămâne ca Statele Unite să ia această decizie politică și să spună că nu pot accepta public armele nucleare ale Coreei de Nord și că vor continua tacticile de izolare.

Cât de bine ar funcționa această strategie?
Nu îți dă o abilitate prea mare de gestionare. N-am reușit să izolăm nici Uniunea Sovietică; i-am izolat și am vorbit o grămadă cu ei. N-am izolat nici China când au avut rachete nucleare; i-am izolat, dar am vorbit cu ei mult. Nu poți spera să rezolvi aceste probleme prin ignorare.

Urmărește-l pe Mark Pearl pe Twitter.