Când fotografa Johanna Siring a participat, anul acesta, la festivalul Roskilde din Danemarca, s-a împrietenit cu o grămadă de necunoscuți. Metoda ei? Sărutul.
„Sărutul îți stimulează toate terminațiile nervoase din buze", a explicat Johanna pentru i-D, „și cauzează eliberarea de dopamină și creșterea nivelului de oxitocină. Te destresează instantaneu și creează o legătură emoțională între două persoane."
Johanna, o norvegiană care s-a mutat la New York, abordează un potențial subiect și îl sau o roagă să-i pozeze. După prima fotografie, le povestește despre seria ei foto și le cere permisiunea să îi sărute și să le fotografieze fața imediat după gestul intim.
„Îi las pe subiecți să dicteze cum decurge sărutul. Unii mă sărută fugitiv și apoi mor de râs, pe când alții mă sărută îndelung și pasional, a zis ea. Cea mai interesantă parte a fost că am simțit că îi cunosc puțin după sărut și cred că sentimentul ăsta se reflectă în portretul de după sărut."
Nici Johanna nu și-a impus niciun fel de limite. Subiecții ei variază ca sex, vârstă, aspect și rasă. În fotografiile dinainte de sărut, fiecare persoană încearcă să proiecteze o versiune specifică a lor – se cocoșează ca să pară mai relaxați sau zâmbesc ca să arate drăgălași. Fotografiile post-sărut arată cât de ușor pot renunța oamenii la masca asta. Un băiat zâmbește după sărut intens, cu buzele strânse, în contrast cu jacheta de motociclist plină de insigne.
Am vorbit cu Johanna despre motivul pentru care crede că orice persoană e fotogenică - chiar dacă unii insistă că nu sunt – și despre cum a fost să sărute necunoscuți timp de două zile.
VICE: Roskilde a început în anii '70, în timpul mișcării hippie, și a devenit cel mai mare festival de muzică din nordul Europei, cu headlineri ca Rihanna. Cum e energia de acolo?
Johanna: Festivalul Roskilde a fost cel mai tare eveniment din viața mea din ultimii nouă ani. Diferă de toate celelalte festivaluri la care am fost, în sensul că toată lumea și-o arde cu toată lumea. E o mentalitate foarte eliberatoare. Aproximativ 125 000 de persoane se reunesc să creeze acest sat magic pe un câmp, timp de opt zile la rând. Festivalul a fost non-profit de când a început, în 1971, și cred că asta contribuie la formarea mentalității oamenilor care se adună acolo. Te poți așeza în orice tabără și poți sta cu cine ai chef. Nu trebuie să-ți faci griji pentru întâlniri sau planidicări. Nu contează cum ești îmbrăcat – poți să nu porți nimic sau să participi la cursa în pielea goală. Timp de o săptămână ai ocazia să exiști, pur și simpli, într-un univers lipsit de griji. Poți să-ți resetezi creierul și să te bucuri de natură ca un copil.
De ce te interesează necunoscuții?
Am făcut o mantră când eram destul de mică: dacă am un gând pozitiv despre cineva, mă duc și-i spun. Nu contează dacă persoana mi-e cunoscută sau nu. Ce poate fi mai frumos decât să primești un compliment de la un necunoscut? M-am împrietenit cu mulți dintre oamenii ăștia. În lumea mea, fiecare om e fotogenic și are ceva interesant. Asta încerc să surprind în toate fotografiile mele, esența persoanei.
Pare că tehnologia ne îndepărtează mai mult decât să ne conecteze. Cum te-a ajutat seria asta să depășești obstacolele moderne pe care le întâmpini când îți faci prieteni în viața reală? Trebuie să ai mintea deschisă și să abordezi oamenii cu respect, indiferent de mediul din care provine, naționalitate, etnie sau religie. Toți avem de învățat unii de la alții. Într-o eră a știrilor sinistre, e mai important ca niciodată să comunicăm și să avem încredere unii în alții. Prin crearea de noi relații și deschiderea către gândurile și ideile necunoscuților, construim poduri și combatem ignoranța și judecățile.
La ce alte proiecte lucrezi?
Acum lucrez la o serie cu necunoscuți pe care i-am cunoscut pe drum și care mi-au devenit buni prieteni. În rest, am norocul să colaborez cu Matte, o agenție din New York care îmi rezervă proiecte din lumea fasion, muzică și cultură. Fac naveta constant între New York și Norvegia, unde lucrez la o revistă culturală numită Dagbladet Magasinet. Colaborez și cu diverse case de discuri ca să dezvolt imaginea noilor artiști scandinavieni consacrați.
