Ce am învățat după ce am fost pentru prima dată la Electric Castle, cel mai tare festival din România

FYI.

This story is over 5 years old.

Advertorial

Ce am învățat după ce am fost pentru prima dată la Electric Castle, cel mai tare festival din România

Încerc să ajung la Electric de atât de multă vreme, că am lecții de viață să împart cu tine, acum c-am și reușit să merg.

Fotografie de deschidere: autorul la Electric Castle pentru prima dată în viața lui

Am mai fost la festivaluri de amploare, gen Untold, în 2015, și am învățat destul din fail-urile de acolo, dar n-am ajuns niciodată la Electric Castle, până anul ăsta. Mă rog, anul trecut mi-am cumpărat cu prietenii brățări la Electric de la un voluntar, însă nu erau valide la scanare. Așa că ne-am trezit toți la unu noaptea, într-un bar de lângă festival. Ne-am înecat amarul, pentru că ne-au tăiat cei de la security brățările cu un cutter. A fost o senzație pe care nu o doresc nimănui într-o primă zi de festival.

Publicitate

Ca să eviți situații de genul ăsta, m-am gândit să-ți fac un ghid cu tot ce am învățat ca first timer la Electric Castle, anul ăsta, că tot a băgat LIDL campanie în care au trimis first timeri, ca mine, la acest festival. Astea-s niște lecții pe care le-am prins de aici, după experiența mea de cinci zile.

Ai grijă la bani

Sigur te numeri printre majoritatea oamenilor care nu au milioane de $ în conturi, iar atunci prioritatea ta numărul unu ca first timer la un festival trebuie să fie banii. Cea mai mare greșeală pe care poți să o faci este să te lași dus de val în prima zi și să îți arzi toți banii dintr-un singur foc, că orice exces provoacă reacții negative. De asta este indicat să urmezi urmezi câteva reguli de bun simț.

Echilibrează consumația de la festival cu aia din afară

Uneori e preferabil să îți cumperi chestii de afară, ca să nu dai de două-trei ori mai mulți bani pe aceleași produse. Desigur, nu o să fie tot timpul posibil, pentru că între doi artiști pe care vrei să-i vezi e posibil să nu mai ai timp să ieși afară din festival ca să bei o bere sau să mănănci un hotdog.

Anul ăsta, cei de la EC au făcut o chestie foarte tare cu un LIDL deschis chiar în interiorul festivalului, lângă camping. Ceea ce e foarte ok pentru cei care stau la cort, pentru că au avut acces la un supermaket chiar lângă ei. Colaborările astea între branduri și EC au făcut posibilă experiența super tare pe care o resimte un participant la fest.

Publicitate

Mai fă o pauză de câte 30 de minute, ca să vezi cum te simți

Am observat asta la mine și la foarte multă lume din jurul meu. În momentul când intri la festival te ia o stare de agitație care te transformă din duce de York în porc de Târnăveni (no hate Târnăveni). La modul că nu poți sta o secundă fără să torni bere în tine sau să bagi pateuri.

Cel mai bine este să mai iei o pauză din când în când, să aștepți să-și facă treaba metabolismul și mai vezi tu după aia dacă mai intră ceva sau nu. Gândește-te că, dacă te trezești prea târziu, începe deja să-ți fie rău, ai sărit niște etape din experiență, nu mai există cale de întoarcere și te trezești că ți-ai stricat banii aiurea pe ceva ce nu mai ții minte.

Profită de toate ofertele pe care le prinzi

Sigur, o dată e festivalul și nu te uiți la banii pe care îi arunci, ca Gigi Becali după indundații. Dar gândirea asta nu e practică, mai ales că festivalul ține patru-cinci zile. De asta, anul ăsta la EC eu am participat la absolut orice chestie moka sau ofertă posibilă. În primul rând, am mers la Bonțida cu trenul gratuit pentru studenți și am economisit așa vreo 50 de lei pe drumuri. Chiar dacă trenul te lasă la vreo trei kilometri de festival, mi se că se merită să faci efortul ăsta pentru niște bani. În al doilea rând, mi-am făcut un card la banca parteneră EC și am primit un voucher de 50 de lei. Mi-am cumpărat țigări cu care am câștigat cocktailuri făcute de un fel de roboți automatizați. Și mai sunt multe chestii la care poți să participi ca să ai parte de distracția vieții tale chiar dacă ești on a budget.