Nebunia lui Salam i-a urcat pe oameni în copaci

Dacă există un fir roșu care leagă maneliștii și lăutarii între ei și după care-i identifici, atunci ăla e lejeritatea cu care ei pot cânta oriunde, pentru oricine, aproape oricând. În 2014, Florin Salam a ajuns pe scena Sălii Palatului alături de Goran Bregovic și acum a cântat la doi pași de piața de flori și la vreo trei metri de-un public de cam toate felurile. Între cele două momente a văzut baruri, nunți, străzi, terase și țări în care a făcut ceea ce, spune el, știe cel mai bine: a cântat.

Mai glumesc cu unii oameni și le zic că Salam e un fel de zeu printre maneliști. Acolo unde Guță vorbea despre regi, Florin a ridicat puțin mai sus ștacheta. La Outernational Days a venit însă extraordinarul Salam ca un om. Altfel, îl ştii. S-au făcut glume despre el. Meme-uri așa și pe dincolo sau meme-uri despre consumul de cocaină și despre cum transpiră. Este, totodată, omul care există pe YouTube în poate sute de variante de la zeci de chefuri și petreceri, cu bani care au zburat către el din toate direcțiile.

Pe scenă în grădina Uranus a fost însă omul care-şi iubeşte publicul şi omul care regretă. Regretă că nu stă cu copiii cât ar vrea. E mult prea ocupat. A fost, deci, un om cu un discurs pe care l-a pliat pe-un public, care știa și nu prea la ce să se aștepte de la show. Dacă și-ar pune ambiția, probabil că ar putea candida la președinție, dar el spune că e, deja, adevăratul președinte al României.

Când alții urcă oamenii pe mese cu muzica lor, doar Salam îi urcă-n copaci, la propriu. Şi toată lumea e fan, că nu contează ce cântă, contează că e Salam. „Facem orice pentru voi pe scenă. Şi facem din inimă! Uităm şi oboseală. Uităm şi tot! Vă iubim din suflet", a mai spus Florin în a doua parte a concertului. Mesajele de tipul ăsta au fost recurente între melodii ca „Cuba, Cuba" sau „Constantine, Constantine" și un cover după Delia cu „Da, mamă, sunt beată".

În ultimul an pe VICE România au apărut mai multe articole cu și despre manele decât în primii ani de existență ai publicației. Poate crezi c-o facem să fim edgy, să arătăm lumii că suntem toleranți, dar nu-i doar despre asta. Eu, cel puțin, o fac pentru că sunt fascinat de lumea asta, de cei de pe scenă și cei din fața ei, iar totul a început cu o petrecere în Ferentari.

Poți să țipi oricât că reprezintă o clasă socială săracă, needucată, că instigă la misoginism, că e muzica de casă a interlopilor și n-ai greși foarte mult, doar că asta e doar una dintre instanțele manelelor. La fe de bine poți să spui că melodiile sunt proaste, că n-au gramatică și că sunt niște șarlatani care trăiesc din dedicațiile de la nuntă. Și astea sunt elemente din lumea asta și până-ntr-un punct mă deranjau și pe mine unele dintre lucrurile astea, dar apoi am redus totul la ce e: muzică.

Undeva mai aproape de finalul concertului, Salam a vorbit așa cum cântă: „Eu sunt preşedintele României. Nu vă mai puneți cu mine, să nu vă fac de ruşine", apoi și-a dat o dedicație de la el pentru el. Declarația asta nu are valoare decât dac-o privești într-un context mai larg: dintre toți maneliștii care au tot cântat până acum, mai mult sau mai puțin cunoscuți, Salam se consideră și a devenit un fenomen. Este tipul de om pe care poți să-l urăști sau iubești, dar pe care nu poți să-l ignori.

Manelistul a avut și o scurtă poveste cu un domn la papion care nu dansa la o petrecere la care cânta el. A fost ca o parabolă de unde a lansat deviza: „Dansaţi manele ca şi cum n-aţi mai dansat niciodată! Măcar ca sport, să mai daţi jos din kilograme."

Iar publicul ăla, un pic prea mare pentru grădină și răsfirat până printre copaci și până pe margini, a înnebunit când a auzit că intră „Constantine, Constantine" cu celebra bucată „se mișcă bine, bine, ca pe Tenerife", care n-are nicio treabă cu piesa originală. Ei bine, și-n melodia asta e ceva despre el, nu-i despre muzică. A explicat la un chef din 2014: „Mie îmi place lăutăria aia veche, că aia-i frumoasă. Și că am creier bun și pot să dezvolt" și de-aici a pus partea de început de la lăutăria veche peste „Tranquilla".

Iar la concertul ăsta a băgat și coverul după „Da, mamă, sunt beată", lansat live prin 2015, înainte de care a explicat din nou ce-i cu jocul ăsta de glezne prin muzica lui și a altora. „Chiar dacă o piesă nu e a mea, mă gândesc cum aţi vrea voi s-o ascultaţi", și-a justificat Salam alegerea. Asta e altă trăsătură a unui lăutar, a unui manelist, cum vrei să-i spui. Să pună urechea lângă un difuzor, să miște ușor din dește până nimerește ritmul, apoi să ți-o cânte de la zero la orgă, țambal, vioară sau acordeon.

Și mai ziceam la început c-a venit ca om, nu ca zeu. După juma' de oră de cântat, a strigat catalogul orchestrei. I-a prezentat pe rând pe oamenii care fac din vocea lui o muzică pe care dai din cur, pe care bei, pe care faci sex, pe care plângi şi pe care o urăşti. Că e și asta o treabă: o urăşti într-un singur cuvânt cu un singur sentiment, dar o iubeşti sau o apreciezi în câteva zeci de cuvinte și stări.

„Despre noi, în fiecare zi, citim câte ceva [în presă]. Fac şi eu caterincă, gen. Eram într-o seară la masă [în București] cu copiii mei şi cineva zicea la TV că ne-am mutat în Barcelona. Mâncam. M-am uitat pe geam, să văd dacă sunt acolo. Le înţeleg meseria [jurnaliștilor], că şi eu îmi câştig pâinea. Câştigaţi-vă pâinea! Dar nu uitaţi că dacă nu eram noi, despre ce scriaţi? Închinaţi-vă la biserică pentru noi, măcar aşa puţin. Vă iubesc, răutăcioşilor necesari!" - a fost mesajul lui Salam.

De-aia am tot zis că și-a scanat publicul, a știut unde vine și pentru cine, dar mai ales ce impact au cuvintele sale. Încă de la început, cu regretul că nu stă cu familia destul, până la „caterinca" asta. Am mai avut sentimentul ăsta la petrecerea cu Adi Minune, și el a știut exact pentru cine cântă și care-s butoanele pe care să apese ca să aibă o reacție. Poți spune cât vrei că oamenii ăștia n-au educație, că-s agramați sau că fac bani la negru, dar atunci când vine vorba să te „simtă" și să-ți livreze, se descurcă excepțional.

Concertul lui Salam s-a terminat la vreun sfert de oră după 11 noaptea. N-a băgat bis, că lăutarii nu cântă „la liber" fără dedicații, dar mai diplomatic a fost răspunsul: „Salam e un om ocupat. Trebuia să fim în altă parte de 10 minute, dar am mai stat, că vă iubim mult." Le-a mers oamenilor la suflet însă, că pe lângă piața cu flori o țigancă le explica celor cu care era, în timp ce împingea un căruț, că „el mai stătea, da' ştii ce… [o completează un băiat: are nuntă] da, da, că are nuntă." Publicul îl înțelege, s-a dus să muncească.

Altfel, de la Salam pleci cu ce te-a lăsat condiţia ta de om: unii cu Uber sau taxiul, alţii cu bicicleta sau pe jos, către cartiere şi case în care Salam n-are dimensiune fizică şi vocea lui se aude din boxe la necaz sau bucurie. Cât despre el, el a plecat într-un Range Rover alb înmatriculat în Germania pe lângă care așteptau, după concert, câțiva oameni să-l prindă la poză. L-au prins, a fost o seară reușită.

Nu știu dacă ai citit articolul ăsta de până aici ca să afli cum e cu manelele: sunt de bonton să le asculți sau încă mai poți s-o dai între ironic și neironic. Cert e că dacă te lași puțin dus de val, după un concert cu Salam, sau cu manele care te prind cât de cât, pleci cu o energie care te-ar putea trimite pe Lună. Dar e doar un vis, că ajungi tot în pat, te trezeşti a doua zi şi eşti acelaşi om care cu o seară înainte visa la șmecherie, ursărie, bani, femei și un renume incredibil. Dacă te mai face altă muzică să simți așa ceva, atunci îți place și nu mai contează cine-o face și cine-o critică.

Mai multe fotografii de la concertul lui Florin Salam vezi mai jos.

Urmărește-l pe Răzvan pe Facebook.