La granița dintre Polonia și Belarus se află Parcul Național Belovezhskaya Pushcha, una dintre ultimele păduri bătrâne din Europa, în mare parte neatinsă de oameni. În ultimii doi ani, migranți din Africa, Orientul Mijlociu și Asia de Sud s-au ascuns în pădure în timp ce încercau să treacă în UE prin Polonia. Poliția de frontieră poloneză patrulează neîncetat în aceste zone și brutalizează și alungă pe oricine îi iese în cale.
Criza a început în 2021, când președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, a relaxat legislația țării cu privire la vize și a permis intrarea persoanelor fără bilet dus-întors. Măsura a fost considerată în mare parte o reacție la sancțiunile impuse de UE după ce Lukașenko și-ar fi fraudat victoria la alegerile din Belarus din 2020. Tensiunile s-au mai domolit în 2022, dar au crescut recent după ce Polonia a trimis în zonă zece mii de soldați ca răspuns la invazia belarusă de pe teritoriul țării.
Videos by VICE
Pentru miile de oameni care se ascund în pădure, condițiile de viață sunt brutale. Iarna, temperaturile scad adesea sub zero grade. Oamenii se pierd în pădure și nu mai reușesc să găsească drumul înapoi. Din 2021 încoace, s-au găsit în pădure cel puțin 48 de cadavre. Ajutorul umanitar și accesul presei în zonă au fost interzise de guvernul polonez.
În ciuda acestui fapt, jurnaliștii au găsit modalități de a relata despre criză, iar voluntarii îi ajută pe migranți cu alimente, haine și asistență medicală. Fotojurnalista Hanna Jarzabek a lucrat sub acoperire în zonă între august 2022 și mai 2023. Am vorbit cu ea despre seria ei de fotografii, The Jungle, și despre poveștile care i-au rămas cel mai mult în minte.
VICE: De ce ai decis să realizezi un reportaj la granița dintre Polonia și Belarus?
Hanna Jarzabek: M-am născut în Polonia. Încă de la început, am observat diferența dintre modul în care guvernul i-a tratat pe refugiații din Ucraina în comparație cu cei care trec dinspre Belarus. În timp ce organizațiile umanitare au voie oricând să intervină la granița ucraineană, acestea trebuie să opereze în secret la granița belarusă, pentru că Polonia aplică acolo niște politici foarte stricte cu privire la migrație.
Ce înseamnă „politici stricte”?
Pentru context: De la începutul războiului, 1,5 milioane de persoane au venit din Ucraina în Polonia. Mi se pare minunat că primesc ajutor. Pe de altă parte, din Belarus au venit patruzeci de mii de oameni și au fost descurajați și trimiși înapoi în mod constant. Guvernul polonez a construit și un zid acolo.
De ce ajută guvernul un grup și nu și pe celălalt?
Cred că are legătură cu etnia, cultura și religia.
Cine sunt oamenii de la graniță?
Mulți fug de război sau de sărăcie. Merg mai întâi în Rusia și apoi în Belarus, unde obțin vize ușor, deoarece guvernul belarus face bani din ele. Apoi, merg cu mașina de la Minsk până la graniță și li se spune să meargă încă zece kilometri prin pădure. Vor să intre în Uniunea Europeană și să solicite azil acolo. Dar polițiștii de frontieră polonezi îi opresc. Călătoria peste Mediterană e periculoasă, dar nu cred că oamenii înțeleg cât de periculoasă poate fi și pădurea.
Cât de rău poate fi?
Iarna trecută a fost foarte grea. Odată, m-am plimbat prin pădure timp de trei ore cu doi voluntari. Unul dintre ei era doctor. În cele din urmă, am ajuns la un refugiat sirian care era în stare de hipotermie severă. I-am schimbat hainele umede, dar starea lui s-a înrăutățit. După două ore, medicul a trebuit să cheme o ambulanță. Nu eram siguri că va supraviețui peste noapte.
De ce ați așteptat două ore?
Nu există Crucea Roșie sau alte organizații acolo. Dacă chemi o ambulanță, apare și poliția de frontieră. De aceea, refugiații au un număr de urgență la care pot contacta voluntarii.
Ce s-a întâmplat după ce ați sunat?
Am așteptat încă patru ore, la o temperatură de -11°C. Echipa de salvare avea coordonatele noastre, dar când au ajuns în cele din urmă, nu aveau personal medical: doar polițiști de frontieră și pompieri.
Refugiatul a reușit totuși să ajungă la spital?
L-au urcat în mașină, dar nu l-au mai dus acolo.
De unde știi asta?
Am fost foarte îngrijorată și am contactat parlamentul ca să aflu unde era.
A supraviețuit?
Da, ofițerii l-au dus într-o tabără de imigranți.
Ai mai vorbit cu altcineva?
Îmi amintesc de o femeie din Iran care participase la niște proteste pentru drepturile femeilor. Guvernul iranian a pus-o pe lista neagră și a trebuit să fugă. Din punct de vedere tehnic, ar fi trebuit să fie eligibilă pentru azil politic.
De ce nu a fost?
Polițiștii de frontieră polonezi au trimis-o înapoi în Belarus înainte să poată solicita azil. Era cu o prietenă și cu soțul ei. În timpul celei de-a doua încercări, gardienii i-au agresat și au folosit gaze lacrimogene. Femeia s-a trezit într-un spital polonez, dar soțul și prietena ei dispăruseră.
Unde erau?
Înapoi în Belarus. Femeii i-a luat luni de zile ca să dea de soțul ei și să afle că e în viață.
Când am vorbit cu ea, niște polonezi de treabă o luaseră la ei acasă. E interzis să faci asta, dar unii oameni nu se lasă intimidați. Am folosit Google Translate ca să mă înțeleg cu ea, mi-a zis niște povești îngrozitoare. Dar cel mai mult mi-a rămas în minte teama din ochii ei.
Conform legii internaționale, e ilegal să îi refuzi cuiva dreptul să solicite azil. De ce se întâmplă totuși chestia asta?
Polițiștii de frontieră nici măcar nu-i întreabă. Dacă cineva aduce în discuție acest lucru, îl ignoră. Nu există martori sau traducători. Refugiații nu au niciodată șansa să depună o cerere – sunt trimiși înapoi în Belarus. Polițiștii de frontieră le calcă în picioare telefoanele și îi conduc înapoi în pădure fără GPS. Practic, îi condamnă la moarte.
Ai fost vreodată prinsă de polițiștii de frontieră?
Da, când fotografiam zidul, 186 de kilometri de oțel și sârmă ghimpată. Dar m-am prefăcut că sunt turistă și, cum am păstrat distanța necesară față de zid, nu au avut ce să-mi facă, doar mi-au pus întrebări. Nu-mi vine să cred că, la aproximativ treizeci de ani de la căderea Zidului Berlinului, un alt zid desparte Europa.
Chiar îi oprește zidul pe refugiați?
Are o înălțime de cinci metri și jumătate și e acoperit cu sârmă ghimpată, dar oamenii tot reușesc să se cațere peste el. Apoi cad pe partea poloneză și uneori își rup picioarele. Astfel, prin acest zid, Polonia creează mai multe costuri pentru țară, pentru că acești oameni trebuie să meargă la spital.
Cunoști vreo poveste cu final fericit?
Am auzit de oameni care se află în locuri sigure, care au reușit să ajungă în Germania sau care și-au găsit rudele în UE.
Acest fotoreportaj a fost finanțat cu ajutorul organizației Investigative Journalism for Europe (IJ4EU).
Articolul a apărut inițial în VICE DACH.
