Tot ce o să se-ntâmple la Eurovision 2019

Pregătește-te de niște imagini ieşite din comun, o tipă înconjurată de bujori care reprezintă România și cel puțin un șlagăr metal.

|
15 Mai 2019, 4:00am

Imagine de Chris Bethell

Poate că Gala Met de anul ăsta n-a fost prea kitschoasă, dar nu-i nimic, pentru că cel mai kitschos show de pe Pământ e fix după colț. Da, frate. Adună absolut toate persoanele queer pe care le cunoști, încolonează-le cu mâinile la spate, du-le imediat spre cel mai apropiat bar gay și privește-i cum o iau complet razna pe tema concursului Eurovision 2019.

Eurovision-ul e, fără doar și poate, cel mai kitschos show de la televizor. Sunt 42 de țări care concurează prin intermediul cântecelor pop siropoase, dintre care jumătate sună ca și cum ar fi fost scrise în anii 90 și sunt în limbi pe care nu le înțelegi. E politică internațională, reprezentată prin pirotehnii extravagante, dansatori mult prea entuziasmați, costume demente și public live.

Sigur, poți să te prefaci că nu-ți place, dar cu toate astea găsești mereu o scuză ca să te uiți la el, pentru că, în secret, de abia aștepți să-l vezi. Așa că adu popcornul și gândește-te la un motiv decent să nu ieși în oraș weekendul ăsta, întrucât competiția a început, iar finala va fi transmisă live sâmbătă seara. Ce mi-e clar că se va întâmpla, deși n-am văzut încă prima semifinală.

O piesă care e pur și simplu extrem de metal

Există întotdeauna o piesă (o singură piesă, nu mai multe) care e atât de heavy metal, încât e cântată de un tip uriaș, cu o geacă lungă de piele și plete până la brâu.

O baladă emoționantă

O să mai fie și o piesă mega emoționantă care clar ar trebui să fie câștigătoarea, dar o să fie în general uitată după săptămâna viitoare, doar ca să fie scoasă de la naftalină pentru ocazionala noapte de marţi cu acces liber într-un club gay regional, gen €UROTRASH ALL$TARS sau ceva pe acolo. Piesa o să sune așa.

Niște operă care o să te facă să o îndrăgeşti brusc

Din nou, e inevitabil ca participantul unei țări să nu fie, la propriu, un cântăreț de operă. Nu te-ai considerat niciodată până acum fan operă, dar… cumva e destul de tare? Îți… place opera acum? Da. Poate că îți place.

Pauzele alea dubioase între melodii

Le știi. Părțile alea când nu se-ntâmplă nimic pe scenă, în care următorul concurent e îmbrăcat complet în alb, cocoțat pe un vârf de munte și fâlfâind ca dementul steagul propriei țări sau ceva, în timp ce un Graham Norton complet lipsit de interes îl prezintă de pe un cartonaș („și acum următorul concurent… ziua e oier la fermă, iar cojocul pe care-l poartă în seara asta e chiar făcut din lâna propriilor oi… e ceva, nu?”).

Decalaje masive când intră în direct în jumătate dintre țări

Treizeci de secunde cu o gagică în pantaloni de costum, în fața unui cadru cu zgârie-nori din Cehia, care face pur și simplu cu mâna înainte să se rezolve problemele de sunet, timp în care ea a trecut prin jumătate din punctaje. Ai senzația că o să reușești să urmărești concursul de la casa ta de vacanță de pe Marte înainte să reușească ei să rezolve decalajele din timpul transmisiunii live. Știu că e partea aia plictisitoare, dar puteți, vă rog, să rezolvați chestia asta?

Graham Norton cu încă un discurs despre cum Marea Britanie va mai putea să participe la concurs după Brexit, nu-ți face griji

Sincer, cred că tabăra Remain ar fi câștigat, dacă s-ar fi promovat pe autobuze amenințarea cu părăsirea concursului Eurovision. Simt pur și simplu că gayii s-ar fi unit împotriva chestiei ăsteia.

Cel puțin o tentativă de a invada scena cu mesajul „Palestina Liberă”

Cel mai tare lucru care s-a întâmplat anul trecut a fost acea fază de pe scenă, în timpul piesei lui SuRie, care a fost haioasă, în primul rând pentru că maică-ta s-a supărat atât de tare încât a postat pe Facebook despre asta („Complet [sic] nedrept că lui SuRie i se dă o doua a șansă”, 2 like-uri și o reacție de furie), dar și pentru că sunt destul de sigură că niciunul dintre noi n-a aflat niciodată, de fapt, de ce tipul ăla s-a hotărât să-și arate curul gol întregii Europe.

Concursul de anul ăsta are loc în Israel - ceea ce-l face unul dintre cele mai controversate evenimente culturale ale anului – deci probabil o să vezi cel puțin un protest ratat pentru eliberarea Palestinei, pe care jumătate din public nu-l observă, iar cealaltă jumătate „nu-l pricepe” oricum.

Multe întrebări despre motivul pentru care e Israelul în concurs

Cunoștințele mele de geografie europeană sunt atât de îngrozitoare încât confundam în mod constant Berlinul cu Dublinul până în adolescență și totuși chiar și eu știu că Israelul și Australia nu sunt în Europa și că *o căutare Google pe furiș* nici Ciprul, nici Armenia nu sunt, de fapt. Întotdeauna, cineva constată chestia asta și există mereu un tip hetero care o să intre pe pagina de Wikipedia și o să explice savant, cum fac bărbații, că „de fapt, are de a face cu toate țările care sunt membre ale Uniunii Europene de Radiodifuzare” (în ciuda faptului că Graham Norton tocmai ți-a spus efectiv care e motivul).

Se face mare caz de diversitate, deși Eurovision-ul nu e prea divers

Da, show-ul e despre unitate și a fi împreună, dar să nu te prefaci că nu e și extrem de politizat, cam ca un fel de război rece uriaș, dar desfășurat prin intermediul unui spectacol live absurd. Sigur, ți-a oferit diverse vedete gay, dar apoi mai există și numeroasele ocazii când orice chestie câtuși de puțin queer a fost cenzurată în mai multe țări, plus faptul că eu una nu-mi amintesc să fi văzut niciun concurent de culoare, plus momentul ăla când tema era, efectiv, „sărbătorim diversitatea”, iar show-ul a fost prezentat de trei bărbați albi. Deci, cumva, bravo? Dar, în același timp… nu.

Apropriere culturală blană

Ar fi bine dacă câștigătorul de anul ăsta ar putea să nu fie o persoană costumată în asiatic, dacă se poate.

Darude o să provoace mare vâlvă

Participantul de anul ăsta din partea Finlandei e Darude, cel mai bine cunoscut pentru imnul său dance „Sandstorm”, despre care sunt convinsă că e fix piesa pe care o auzi în clipa în care mori și te trezești în rai (sau, altă variantă, când leșini de la prea multă vodcă cu Red Bull și te trezești în RAI). N-am niciun dubiu când spun că entuziasmul meu despre spectacolul ăsta e la limita fervorii religioase.

Un tip frezat ca o bezea o să cânte pentru Marea Britanie

Concurentul Marii Britanii de anul ăsta e un puști pe nume Michael Rice din Hartlepool, care a câștigat concursul BBC All Together Now, o competiție despre care, practic, nu ai mai auzit niciodată până acum, dar despre care bunică-ta are opinii puternice. O să cânte o piesă, „Bigger Than Us”, care cumva pare să fi fost aleasă ca o scuză nu foarte subtilă la toată faza cu Brexitul? În fine, sună și arată ca un Sam Smith tânăr, iar maică-tii i se pare că e un „băiat minunat, doamne-ajută-l”.

Toată lumea din public pare mai fericită decât ai fost vreodată în viața ta

Toți oamenii din publicul de la Eurovision arată întotdeauna ca și cum ar fi fost special aleși pentru că sunt cei mai voioși indivizi de pe planetă. Adică, ai văzut vreodată un singur membru al publicului de la Eurovision care nu arată ca și cum a aflat că a câștigat la loterie și că nici nu suferă de cancer? Nu. Ceea ce e just, pentru că m-am gândit la asta foarte mult timp și, sincer, nu-mi pot imagina un scenariu de viață care m-ar face măcar o fracțiune la fel de fericită ca publicul de la Eurovision. Cred pur și simplu că mi-ar vindeca depresia.

Marea Britanie iese printre primele trei

Ca de obicei, participantul Marii Britanii va reuși să obțină doar o serie de câte unul sau două puncte, cu excepția unei aberații de 12 puncte din partea unei țări cu o populație atât de infimă încât probabil doar 20 de oameni au sunat ca să voteze. Aici intră o serie de zâmbete incredibil de forțate și niște aplauze excesiv de binevoitoare din partea lui Michael al nostru, care e vizibil dezamăgit, în ciuda faptului că asta s-a întâmplat în absolut fiecare an, de când Tony Blair a pornit războiul ăla ilegal și a făcut pe toată lumea să urască britanicii mai mult decât îi urau deja.

Din greșeală, iar te-ai aprins prea tare

Ai impresia că dedicarea cu care te uiți la Eurovision e o chestie cool și ironică, nu? Scuze, puiule, dar nici că ai putea să te înșeli mai rău. Până în momentul în care se anunță câștigătorul vei fi dat pe gât patru beri, îți vei fi pictat pe față stegulețe, împreună cu o persoană îmbrăcată în Conchita Wurst, pe care tocmai ai cunoscut-o la bar, vei fi cântat un cover excesiv de zelos după „Euphoria”, spre uluirea mesei alăturate, care încearcă doar să poarte o conversație despre meci într-un colț, vei fi ajuns cumva înfășurat într-un steag uriaș pe post de mantie, și vei fi deschis o discuție pe internet despre cum AU JEFUIT ARMENIA!!!! :( :( :( deși n-ai fi destul de sigur pe tine cât să indici țara pe hartă. Ce zile fericite.

Articolul a apărut iniţial pe VICE UK.