Film

Game of Thrones a stricat toate personajele

În „The Bells”, penultimul episod șocant din „Game of Thrones”, aproape toate personajele ajung la finalul călătoriei lor în moduri total absurde.
personaje Game of Thrones Daenerys
Imagini din arhiva HBO.

Atenție, spoilere!

În ultimele câteva minute din viața lui Cersei, există un moment în care regina rezumă perfect acest episod:

„Nu în felul ăsta”.

Ce aș putea spune despre al cincilea episod al sezonului opt, „The Bells”, fără să-mi bat joc în ultimul hal? Practic, telespectatorilor li s-a promis un episod de optzeci de minute care o va aduce pe Daenerys mai aproape de Tronul de Fier. Dar primele treizeci de minute au trecut lent și au dus, într-un final, la execuția Lordului Varys de către un dragon. Acele minute au reprezentat o pauză în povestea de dragoste (acum incestuoasă) dintre Daenerys și Jon Snow. Mai târziu, Tyrion l-a eliberat pe Jaime și a sugerat că ar putea s-o găsească pe Cersei și să evadeze către o viață nouă, ca și cum asta n-ar fi fost Cea Mai Proastă Idee Care I-a Venit Vreodată Mâinii Reginei.

Publicitate

După care apare Daenerys Regina Nebună care incendiază King’s Landing – cu tot cu copii – alături de o serie de decese care întinează victoria față de Night King. A fost o secvență superbă, filmată excelent, tulburătoare ca dracu’, jucată bine… dar scrisă foarte prost.

De-a lungul anilor, fanii GoT s-au obișnuit cu un serial care scotea tot ce e mai rău din toate personajele. A trecut totuși un deceniu de la Ned Stark. Dar până în sezonul șapte, aceste decizii au fost adesea justificate prin poveștile personajelor care urmau o anumită logică. A fost ok ca Ned să fie decapitat pentru că era un nebun nobil, care se aștepta ca legea să salveze situația. Robb Stark a fost ucis pentru că era un romantic și credea și el în lege. Cersei e malefică și înțelegi perfect de ce e așa cum e. Căcat, până și copilul care l-a ucis pe Jon Snow a primit suficiente episoade în care i s-a explicat raționamentul și trădarea.

Deși nu pot exprima în cuvinte cât de dezamăgitor a fost acest sezon, Game of Thrones a luat câteva decizii despre personajele sale care sunt de neiertat și voi explica mai jos care sunt acestea.

Daenerys Targaryen

daenerys

Până la urmă i-au făcut-o și lui Daenerys. Ajunge la forma ei finală când renunță la sfatul de a nu folosi arme de distrugere în masă – adică dragonul – asupra nevinovaților din King’s Landing. În ciuda unei victorii răsunătoare împotriva Lannisterilor, Dany aude clopotele predării și, în loc să ofere compasiune, dă foc la tot, inclusiv copiilor. Am mai primit pe parcurs indicii că Dany devenise cam obsedată de tron și că a moștenit unele dintre caracteristicile tatălui ei, dar decizia asta e prea de tot.

Publicitate

Daenerys Regina Nebună nu e plauzibilă.

Amintește-ți cât de ușor era să ții cu Daenerys. Era regina de fier, dar cu suflet mare, care elibera sclavii și se împăca bine cu barbarii. Ai numit-o Dany și îți era drag s-o vezi cum îi distruge pe stăpânii de sclavi. I-am urmărit încercările încă de la primul episod – cum a născut dragonii, cum a eliberat orașe, cum l-a salvat pe Jon Snow și a contribuit la victoria împotriva Night King. Cum ai putea crede că cea mai simpatică dintre protagoniști a devenit deodată malefică și irațională?

Timp de șapte sezoane, serialul te-a convins că Dany crede în dreptate, că e o regină interesată de egalitate, care are o singură condiție: loialitatea. Evident, ți se amintește constant că dinastia Targaryenilor are o lungă istorie cu problemele mintale. După cum zice Varys: „De fiecare dată când se naște un Targaryen, zeii dau cu banul.” Te-ai aștepta ca serialul să te pregătească pentru această tranziție, dar ți se cere să ignori aproape tot ce știi despre acest personaj. Deodată, din cauză că regina se simte singură și a fost trădată din nou, i se pare ok să incendieze mii de oameni nevinovați. Ca și cum urletele lor de groază n-ar face-o să se răzgândească. Ce dracu’?

Această transformare ar fi putut funcționa dacă semințele acestei decizii ar fi fost plantate și cultivate mai devreme. Poate că, dacă va termina cărțile, George RR Martin va putea să ilustreze tranziția ei spre nebunie într-un fel care să te ajute să înțelegi ce pățește o persoană când e consumată de dorința de putere. Dar serialul a nedreptățit-o pe Daenerys.

Publicitate

Jon Snow

snow

Din cauza gurii sale sparte din episodul de săptămâna trecută, tot orașul vorbește despre originea lui targaryană și astfel ajunge să fie executat unul dintre cele mai intrigante personaje din GoT, Varys. Până când n-o vede pe Daenerys incendiind orașul, Jon trece cu vederea toate semnele că regina lui o va lua razna. Repetă la nesfârșit „E regina mea”. Serialul îți transmite că el ar fi cea mai bună opțiune pentru Tronul de Fier, dar cum poți avea încredere într-un bărbat naiv care nici măcar nu-și dă seama că mătușa/iubita lui e nebună?

Jon Snow încă n-a făcut nimic.

Am înțeles: Jon e întruparea nobleții, a curajului și a înțelepciunii. Valoarea, umilința și onestitatea îl fac mai bun decât noi toți. Dar evoluția lui tinde să-l conducă în situații foarte stupide, la fel ca și pe Ned.

E un bărbat care are ingredientele unui erou clasic – aceleași trăsături din cauza cărora mor oamenii în Game of Thrones. A murit o dată, dar totuși ți se reamintește că e cel mai grozav – acum mai grozav și decât Dany, după ultima ei decizie imbecilă. Asta dacă ignori că Jon face din eșec un sport și se împleticește dintr-un context prost în altul, până când îl salvează vreo femeie, fie că e vorba de Arya, Daenerys, Sansa, Ygritte sau Melisandre. Ce am câștigat, mai exact, din statutul lui de Superman? Nu l-a ucis pe Night King. N-a eliminat-o pe Cersei. Niciun război planificat de el n-a fost câștigat. Ce fel de evoluție tâmpită e asta?

Publicitate

Cersei Lannister

cersei

În ultimele ei clipe de viață, Cersei își pierde tot narcisismul. King’s Landing e ars din temelii de către Daenerys. Nu mai e femeia calculată, cu inimă de fier, cu care te-a obișnuit. E îngrozită și scâncește „Nu vreau să mor, nu așa”. Jaime își îmbrățișează sora pentru ultima oară înainte ca un acoperiș să se prăbușească peste ei.

Cersei a sfârșit într-un mod foarte necaracteristic lui Cersei.

E o rezolvare greu de digerat pentru cel mai viclean și inteligent jucător din serial. Distrugerea rapidă a lui Night King sugera că va urma o confruntare de proporții între boșii cei mari. În schimb, am primit o continuare a ultimelor două sezoane cu Cersei, un personaj care n-a făcut nicio mișcare cu consecințe majore, în timp ce și-a sacrificat demnitatea cu un personaj ridicol precum Euron Greyjoy. Regina de fier se transformă într-o femeie speriată care plânge în brațele fratelui/iubitului ei. Și moare într-un masacru, fără nicio confruntare.

Jaime Lannister

jaime

După cum te-a obișnuit, Jaime e prins de Daenerys în drum spre sora lui, Cersei. Tyrion îl scoate din căcat și își spun niște vorbe dulci ca între frați. Se bate cu Euron, îl învinge și șchiopătează înapoi la Cersei, cu care încearcă să evadeze prin tunelurile subterane ca să înceapă o viață nouă. Evident că asta nu se întâmplă și mor amândoi îmbrățișați când cade tavanul pe ei.

E încă îndrăgostit.

Singurul lucru care pare diferit la Jaime e că nu mai e un frate ucigaș de copii, dar rămâne un frate îndrăgostit de sora lui. Ca și cum n-a contat deloc că a făcut-o cavaler pe Brienne și că s-a culcat cu ea. A lăsat înlăcrimată o femeie onorabilă și s-a întors la o soră care a distrus nenumărați oameni nevinovați și care chiar i-a plănuit asasinarea. În punctul acesta, dragostea lui pare total irațională și nerezonabilă. Și-a câștigat dreptul de a trăi, dar a ales să moară în mod ieftin alături de sora lui.

Publicitate

Tyrion Lannister

tyrion

Tyrion a avut o altă opțiune în acest episod. Ar fi putut rămâne lângă vechiul lui tovarăș Varys sau cu regina. Deși ți-a fost prezentat ca un personaj inteligent, a ales să-l condamne la moarte pe Varys și să se dea de partea lui Daenerys, în timp ce aceasta a distrus King’s Landing cu tot cu frații lui.

Tyrion ar trebui să fie deștept.

Tyrion cel pe care îl cunoști ar fi trebuit să prevadă ce va urma. Ar fi trebuit să ia în considerare izolarea lui Daenerys și faptul că aceasta are sânge Targaryen, deci mari șanse s-o ia razna. Totuși, cel mai înțelept personaj continuă să se poarte ca un idiot. A eșuat ca mână a reginei, de parcă n-ar fi cunoscut tacticile lui Cersei de o viață întreagă.

În plus, Tyrion din sezonul opt e un bărbat de un optimism stupid. Încearcă să-și convingă sora să renunțe la război prin vorbe bine alese. Apoi îl convinge pe fratele lui să înceapă o viață nouă cu aceeași soră care a încercat să-i asasineze pe amândoi. Idealismul e foarte frumos, dar nu există niciun motiv ca Tyrion să creadă că funcționează, după toată experiența pe care a acumulat-o.

Arya

arya

Mai târziu, îi vezi pe The Hound și pe Arya în King’s Landing, în căutarea răzbunării. El vrea capul lui The Mountain, ea pe al lui Cersei. Dar când ajung, Daenerys dezlănțuie iadul asupra orașului, iar The Hound o salvează pe Arya și îi spune să iasă de acolo. Oamenii ard, se întâmplă tot felul de mizerii, iar Arya rămâne într-o scenă extrem de dramatică presărată cu cenușă.

Publicitate

Nu are sens ca Arya să nu-și ducă până la capăt răzbunarea.

Răzbunarea e un lucru rău, nu? Asta e lecția pe care trebuie s-o înveți de aici. Dar Arya e altfel, nu? Au trecut atâtea sezoane în care singurul ei interes a fost moartea. I-a ucis pe gardienii Lannister. A ucis bărbați Frey. L-a ucis pe nenorocitul care i-a omorât mama și fratele. Dar deodată, pentru că așa îi spune The Hound, înțelege că răzbunarea e un lucru rău și are revelația asta pentru că un dragon a incendiat un oraș?

Drogon

dragon

Cu un episod în urmă, Drogon aproape a fost rănit de săgeți care omoară dragoni, aceleași care l-au ucis pe fratele lui, Rhaegal. În acest episod, îi elimină pe toți de unul singur.

Drogon e din nou pe cont propriu.

Poate să-mi explice cineva cum a ajuns dragonul ăsta, dintr-un animal abia capabil să vadă corăbiile de la distanță, într-un monstru care elimină o flotă întreagă de unul singur? Până la urmă, dragonii depind sau nu de mama lor? Măcar se continuă ideea care ți-a fost transmisă în sezoanele trecute, că dragonii sunt bombele nucleare ale acestei lumi.

Euron

euron

Tipul ăsta ucide un dragon într-un episod și, în următorul, un dragon îi distruge toată flota. Mai târziu, moare de mâna lui Jaime.

Euron a ieșit din schemă la modul ieftin.

Euron a fost mereu un personaj penal, care a înjunghiat pe la spate cu tactici absurde. În sezonul șapte, a reușit să se furișeze și să învingă flota de aliați ai lui Dany dintr-o lovitură. A fost un instrument ieftin pentru Cersei, așa că nu e de mirare că a fost eliminat în cel mai ieftin mod posibil, cu o sabie în burtă.

Măcar am avut Clegane Bowl, ceea ce e cât de cât decent.

Articolul a apărut inițial în VICE Ca.