doctor
Ilustrație de Eleanor Doughty

FYI.

This story is over 5 years old.

Sănătate

Doctorii își pot insemina pacientele cu propria spermă în America, fără ca ele să știe

Când Matt a aflat că împarte ADN-ul cu fostul doctor de fertilitate al mamei sale, și că avea aproape 50 de frați vitregi, a început să pună presiune pe legiuitori ca să interzică frauda de fertilizare în Indiana.

Când Matt White (36 de ani) avea 15 ani, profesorul de biologie a dat o temă clasei: Studenții trebuiau să se ducă acasă, să-și întrebe părinții ce grupă sanguină aveau și apoi să încerce să și-o afle pe a lor cu ajutorul pătratului lui Punnett.

Când Matt le-a pus părinților întrebarea, au fost nevoiți să îi spună mai mult decât grupa de sânge. „Părinții mi-au zis că tata nu putea să aibă copii și că au trebuit să apeleze la un donator anonim ca să mă facă pe mine”, a spus el pentru Broadly. „Mi-a părut rău pentru tata, dar apoi pur și simplu mi-am văzut de viață. Nu m-am gândit prea mult la asta. Tata era tata, iar familia mea era a mea.”

Publicitate

Mai târziu, Matt și mama sa, Liz White, au mai trecut pe lângă clinica de fertilitate Indianapolis, unde a fost conceput. „Mereu îmi arăta: Aia e clădirea în care am rămas gravidă cu tine”, a spus Matt.

În urmă cu 36 de ani, Liz stătea în acea clădire, în biroul doctorului de fertilitate Donald Cline, și aștepta să fie inseminată artificial cu ajutorul unui donator anonim, despre care știa că era rezident. Cline a dus-o în camera de examinare, i-a oferit un halat cu care să se acopere, a închis ușa și a dispărut pentru câteva minute. „M-am gândit că s-a dus în camera cu reviste, cum i se zice, să ia lichidul seminal de la donator”, a spus ea.

Nu era niciun donator în cealaltă cameră. În schimb, Cline a ieșit din camera de examinare ca să se masturbeze pentru a colecta propria spermă cu care să o insemineze.

Din 1974 până în cel puțin 1987, Cline și-a folosit propria spermă pe pacientele sale, de mai multe ori, în timp ce le spunea că a apelat la donatori anonimi. Astfel au luat naștere cel puțin 50 de copii, inclusiv fiul lui Liz, Matt, care-i poartă ADN-ul.

Ce a făcut Cline nu a fost ilegal - nu în Indiana unde era el, nici în Texas, Idaho, Virginia sau Connecticut, state unde au avut loc fraude de fertilizare similare. În aceste state frauda respectivă este protejată de legile care altfel ar incrimina-o, cum fac și cu hărțuirea sexuală sau înșelăciunea.

„Procurorii ne-au tot spus că pur și simplu nu există legi care să-l tragă la răspundere”, spune Matt.

Publicitate

„O lege pentru fraudă ar trebui să prindă genul ăsta de conduită, mai ales după ce a ieșit la iveală”, spune Jody L. Madeira, expertă în fraudă de fertilizare și profesoară de drept la Indiana University Maurer School of Law. „Dar sunt multe legi foarte dubioase.”

În lucrarea sa, „Holding Physicians Accountable for Insemination Fraud”, Madeira subliniază fiecare dintre aceste legi și portițele prin care este permisă frauda de fertilizare în cadrul legal, cum ar fi probleme cu dovezile și legislație învechită pentru hărțuire sexuală. Sub legea din Indiana, violul are loc doar când „o persoană inițiază cu bună știință sau intenționat actul sexual sau conduită de natură sexuală cu o altă persoană care este forțată, amenințată sau inconștientă că actul sexual se petrece, sau este în incapacitatea de a consimți”. Madeira spune că singura prevedere aplicabilă aici este că pacienta nu știe că un comportament sexual are loc, dar procurorii din cazul lui Cline au crezut că ar fi prea dificil să demonstreze că acțiunile lui erau motivate sexual fără o declarație de la el.

Procurorii au fost de acord că Cline nu ar putea fi acuzat de fraudă. În schimb, a fost găsit vinovat pentru două acte de obstrucționare a justiției, pentru că a mințit inițial investigatorii despre inseminarea pacientelor cu propria spermă. Sentința de un an, care i-a fost dată, a fost suspendată.

Până acum, singurul stat din SUA cu olege care interzice explicit frauda de fertilizare este California, unde în 1995, niște cupluri au aflat că un doctor implanta embrionii lor altor pacienți.

Publicitate

Șocul pe care l-a simțit Matt White când a descoperit adevărul despre cum a venit pe lume a fost dublu: mai întâi când a aflat prin serviciul de testare genetică 23andMe că Cline era tatăl său biologic, apoi când și-a dat seama că ce a făcut Cline nu era ilegal.

„Nu există nimic mai intim în viața unui cuplu ca sarcina”, spune Matt. La începutul anilor 2000, când Matt și soția sa încercau să conceapă, au aflat că, exact ca și tatăl lui, Matt nu putea să aibă copii. În schimb, el și soția au apelat la un donator anonim pentru fertilizare în vitro, pentru ambii copii. „Când te gândești că cineva ar profita de pe urma acelei situații… Te gândești că protecția și procedurile se respectă și că etica și moralitatea doctorilor sunt corecte”, spune el.

În 2016, Matt și Liz și-au făcut o misiune din a introduce acele clauze de protecție în lege. Cu sprijinul altor familii afectate de acțiunile lui Cline, și-au împărtășit poveștile cu legiuitorii și au făcut o petiție ca să incrimineze legal frauda de fertilizare. După mai mulți ani în care au muncit cu senatorii ca să dea o lege detaliată, SB 174 a fost aprobată în Senatul din Indiana la jumătatea lunii aprilie. Legea include un detaliu crucial care este unic pentru legislația fraudei de fertilizare: Permite pacientului doctorului, partenerului pacientului și copilului conceput prin donator, să acționeze în instanță împotriva unui medic acuzat de fraudă de fertilizare. Momentan SB 174 așteaptă semnătura guvernatorului Eric Holcomb și mai mult ca sigur că va deveni prima lege din afara Californiei, care să interzică inseminarea de la o altă sursă decât cea cu care a fost de acord pacientul.

Publicitate

Victimele lui Cline nu sunt singurele persoane afectate direct de frauda de fertilizare, lucru care presează guvernul să o facă ilegală. Când Eve Wiley, o consilieră profesionistă din Texas, a aflat prin intermediul 23andMe că doctorul de fertilitate al mamei sale era de fapt și tatăl său biologic, s-a întâlnit cu oamenii legii ca să grăbească clasificarea actului ca hărțuire sexuală. Legea a trecut în Senatul din Texas la jumătatea lunii aprilie și așteaptă să fie aprobată de comitet.

Cele două legi pentru frauda de fertilizare ridică niște semne de întrebare despre cum categorisești genul ăsta de înșelăciune. Legea din Texas spune că inseminarea cu spermă de la cineva pentru care pacientul nu și-a dat consimțământul este hărțuire sexuală - dar cea din Indiana nu. Cu toate astea, ambele categorisesc frauda de fertilizare ca infracțiune.

După spusele lui Madeira, legea din Texas a nimerit-o. „Legea din Texas spune exact ce este frauda de fertilizare: nu doar că un doctor îți trădează încrederea, dar și relația doctor-pacient, prin inserarea sa literalmente sau a unei părți din el în cavitatea corporală a femeii. Astfel îi încalcă autonomia și-și inserează ADN-ul în arborele genealogic al familiei ei - fără consimțământ”, explică ea. „Și este împotriva voinței sale, fiindcă ei nu i s-a oferit oportunitatea să consimtă la așa ceva.”

Liz White este de acord. „Elementul de hărțuire sexuală nu are legătura cu forța în acel scenariu. Este o problemă de încredere și minciună. Am fost mințiți pe față. Asta e tot sexual”, spune ea. Împreună cu Matt se gândesc să pună presiune pentru un amendament referitor la frauda de fertilizare, sub legea de hărțuire sexuală din Indiana. Dar s-au gândit că dacă includ legea sub fraudă și înșelăciune le-ar oferi o mai bună șansă în Senat. Liz speră totuși că noul comitet al statului, care se ocupă de legile de fertilizare, mandatat sub legislația curentă, va privi frauda de fertilizare ca pe o formă de hărțuire sexuală.

Publicitate

În ultimii cinci ani, Madeira a urmărit o creștere în cazurile de fraudă de fertilizare la nivel național. Ea o atribuie înmulțirii testelor genetice și scăderii stigmatului infertilității.

Odată cu creșterea numărului de oameni care află că au fost victimele fraudei de fertilizare, ea crede că mai mulți vor urma exemplul statelor ca Indiana și Texas, ca să ceară o lege împotriva acesteia. „Schimbările în lege sunt de obicei aduse de oameni care sunt furioși că nu au reușit să-și facă dreptate”, spune ea, dar nu vom ști cu siguranță dacă frauda de fertilizare este ilegală în alte state până când nu ies mai multe cazuri similare la suprafață și se intentează procese care să testeze legile.

Deși s-ar putea să fie șocant că incriminarea fraudei de fertilizare nu este un standard în țară, cei care vor să aducă în viitor o legislație pentru frauda asta vor găsi soluționările de care au nevoie datorită celor două state.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.