6 motive pentru care eu am renunțat la nunțile românești, dar tu refuzi să le vezi

Înainte să mă hotărăsc că nu mai merg la nicio nuntă românească, m-am dus cu stoicism la multe, inclusiv la a mea. Așa știu că au prea puțin de-a face cu mirii, cu iubirea, cu ritualul de a-ți uni sufletul cu celălalt.

Felul în care te schimbă iubirea este transcendental, iar o nuntă ar trebui să sărbătorească asta în fața lumii. N-are nicio treabă cu festivalul românesc de politețuri false și polițe babane, mâncare impersonală, muzică generică, dans ca să n-adormi și rânjit ca să nu strici filmarea.

Nimeni nu e, de fapt, satisfăcut, în afară de proprietarii de săli, fotografii de duzină, cântăreții de mâna a paișpea și coafeze. Am să-ți explic de ce ar trebui să cauți feluri autentice de a-ți serba iubirea.

Nunțile au încetat să mai fie un ritual al iubirii când au devenit o industrie. Era de așteptat, după toate căsătoriile aranjate din istoria omenirii, dar sistemul ăsta din prezent - dă-mi să-ți dau, vino ca să vin - mi se pare grotesc.

Obiceiul de a da bani este străvechi, înainte comunitatea contribuia ca să ajute tinerii căsătoriți să își înceapă viața de familie. Treaba asta s-a transformat într-un soi de împrumut. Oameni care nu dau doi bani pe tine așteaptă să le aduci înapoi cei două sute de euro pe care i-au dat la nunta ta, că tu te-ai căsătorit primu’, boss! Iar asta degradează semnificația de a celebra iubirea pe care o simți și care te hrănește.

La nuntă se adună multe grupuri care nu se cunosc între ele și nici nu au sufcient timp să devină confortabili unii cu alții. Distanța asta dintre ei o compensează mirii, care în loc să fie preocupați de iubirea lor, ajung să fie ocupați cu entertainment-ul celorlalți.

Să onorezi iubirea înseamnă ca tot evenimentul să fie despre asta, nu despre hainele și dansul mirilor, ornamente și ritualuri făcute ca să mulțumești rudele și cotizanții de o sută de euro.

Rolurile de mire și mireasă au ajuns un soi de stereotipuri nedefinite, neutre și lipsite de viață, un decupaj din revistele de nunți, însoțit de o politețe crispată. Ca niște copii care imită starurile pe covorul roșu, pentru că asta li s-a vândut toată viața: „Fii vedetă pentru o zi!”.

Am o verișoară care, când a fost mireasă, stătea împăiată și docilă între rubedeniile viitorului soț, ca un soi de păpușă din aia de se punea pe capotele mașinilor la nunțile de la țară. Un prieten, de fel foarte plin de viață, stătea încordat, serios și transpirat în spatele unui papion și a unei veste din catifea. Mi se păreau de nerecunoscut. Iar asta arată presiunea socială și stereotipurile de rol pe care le adoptă românii când vine vorba de iubire.

Ori, de ce aș veni la nunta ta ca s-o văd pe a altuia? N-ai vrea să ne chemi să te vedem pe tine fericit și iubit?

Hai, că sigur i-ai văzut și tu: mirii, nașii, socrii, cavalerii și domnișoarele de onoare care umblă ferm, rapid și preocupați prin sală, cu o țintă precisă și o problemă de rezolvat. Ca un corporatist gata să pună pe cineva la punct asap.

În jurul nunților se creează o stare de anxietate, care începe cu mirii și se extinde asupra tuturor, de a corespunde, de a fi perfect, de a controla totul.

Ori, iubirea este despre bucurie, iar nunta o amplificare a ei. Altfel, de ce ne-am mai adunat astăzi aici, că îngrijorați eram și acasă?

Abonează-te la canalul nostru de Youtube

O prietenă dragă îmi povestea cu lacrimi în ochi cum spera că nunta ei va fi altfel, dar a ajuns să facă aceleași lucruri. Dar nu ai cum să strici o nuntă, toată lumea se va distra, așa a învățat că trebuie și se simte datoare să facă asta. E de ajuns să-i privești cum dansează cu ochii în gol și mănâncă încruntați, iar la plecare spun: „E cea mai frumoasă nuntă la care am fost!”.

E o matriță: muzica e generică, mâncarea e formată din aperitiv – sarmale – trei feluri de carne – tort, dansul mirilor, hora miresei, furatul miresei, dansul găinii, poze de pus pe frigider și manelele de la spartul târgului, unde, dacă nu ești meloman de Macaz, pleci acasă. Odată cu rudele în vârstă care stăteau acolo dintr-un soi de datorie patriarhală până la plătitul sălii și al ospătarilor. End of story.

Nunțile încep la șapte seara, se termină la patru dimineața și au treabă cu iubirea doar dacă te gândești că fiecare om se chinuie să stea acolo pentru tine, în timp ce se uită la ceas și se holbează la ieșire.

Mirii se spetesc să iasă bine pentru tine, tu te duci la nuntă ca să iasă bine pentru ei. Socrii se dau peste cap să-și mulțumească rudele, oamenii de onoare o fac pentru că i-ai rugat. Dansezi să danseze ceilalți, ei te acompaniază ca să nu fii singur și stânjenit și niciunuia nu-i place muzica în mod deosebit. Iar fotografii și cameramanii scot, la final, o versiune a circului ăstuia în care pare că Universul s-a rotit în jurul tău pentru o zi, la care nu se va uita nimeni decât odată în viață.

În realitate, ne învârtim toți într-o horă ca într-un cerc vicios și avem impresia că asta ne dorim și asta se așteaptă de la noi: să îi mulțumim pe ceilalți.

Dacă vrei să mulțumești patru sute de oameni, întreabă-i înainte de nuntă dacă preferă să le iei un cadou de dragul iubirii sau vor aperitive, sarmale și tort. Fă party, dacă așa simți, dar fii tu, celebrează că ți-ai găsit sufletul pereche și bucură-te. Asta e o urare pentru invitați, să fie cel puțin la fel de fericiți. Mai ales că, după divorț, s-ar putea să nu mai vrei să te căsătorești niciodată.

Denisa Călin este psiholog și psihoterapeut integrativ, lucrează cu și scrie despre probleme de sănătate mintală. O poți urmări și pe pagina ei de Facebook.