Cum e să fii tânără culturistă în România, când te lovești numai de prejudecăți

La doar 20 de ani, Andreea Mușat sparge stereotipurile de gen prin pasiunea care a transformat-o dintr-o adolescentă fără încredere într-o femeie puternică, fizic și psihic.

„Înainte, eram o persoană retrasă, timidă, nesigură, cu stima de sine scăzută, cu o părere foarte proastă despre propria persoană și nu aș fi crezut niciodată că o să ajung să am măcar jumătate din încrederea pe care o am acum în mine. M-am schimbat radical și asta doar datorită acestui sport”, îmi spune ea.

Tânăra vine din Giurgiu și s-a mutat în București în urmă cu cinci ani. S-a apucat serios de sală la 18 ani și de atunci culturismul a devenit un stil de viață, însă nu-și neglijează studiile: este studentă în anul doi, la zi, la Facultatea de Psihologie și Științele Educației (departamentul Psihologie), dar și la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (departamentul Antropologie), din cadrul Universității București.

Sala și facultatea nu-i mai permit să mai facă prea multe pe lângă, dar Andreea spune că nu regretă. Timpul ei se măsoară în masă musculară, calorii și cursurile de la facultate. Duminica este singura zi în care se odihnește, altfel urmează un program strict de exerciții și dietă.

Pentru lucrurile astea a muncit mult și a plătit un preț mare: bullying, prejudecăți și multă critică. Toate astea însă i-au dat mai multă încredere în ea ca oricând.

Am vrut să aflu de la Andreea mai multe despre cum e să fii culturistă la 20 de ani și cum a reușit să spargă stereotipurile de gen într-un sport în care, în România, femeile sunt privite ca „anormale și ciudate”.

VICE: Când și cum a apărut pasiunea pentru culturism?
Andreea: M-am apucat de sală acum doi ani. A fost dragoste la prima vedere și nu glumesc. Înainte de a-mi face primul abonament, mă antrenam acasă cu greutăți, gantere și diverse accesorii sportive și alergam aproape zilnic în parc. Stilul ăsta de viață l-am început la 16 ani, mă săturasem de modul în care arătam și m-am hotărât să slăbesc. Toată copilăria am fost destul de grăsuță, mai ales în generală, când eram constant în prim-planul glumelor colegilor mei. Am slăbit puțin înainte să ajung la liceu, dar tot eram grăsuță. Atunci am început să țin și o dietă, odată cu antrenamentele.

În prima fază mă înfometam, mă simțeam destul de rău, ceea ce era și normal, dar voiam să fac o schimbare rapidă pentru că eram foarte nesigură pe mine și nu-mi mai suportam corpul. Așa cum era de așteptat, dieta asta a avut efecte asupra sănătății mele și după m-am îngrășat la loc. Încă regret deciziile de atunci, dar am învățat multe din perioada aia.

Și cum ai reușit să ajungi unde ești azi?
Ulterior am slăbit 15 kilograme. Am început treptat să mănânc echilibrat și sănătos, dar am învățat și cum stă treaba cu macronutrienții. Am vrut de atunci să-mi fac abonament la sală, dar obișnuiam să-mi găsesc tot felul de scuze pentru a nu face asta. Am fost genul tocilară în liceu, care învăța constant și nu prea ieșea din casă, mă certam cu prietenul meu de atunci dacă făceam sală etc.. Acum, când privesc înapoi, cred că astea erau doar niște scuze, dar eram diferită atunci.

Cum te-au schimbat ăștia doi ani de sală intensă?
M-am schimbat mult de când m-am apucat de acest sport. Îți antrenează constant disciplina, determinarea, motivația și îți testezi limitele psihice și fizice. Când m-am apucat aveam 60 de kilograme, acum am 57, dar diferența între cum arătam atunci și cum arăt acum este enormă. Practic, am înlocuit kilogramele de grăsime cu masă musculară.

Ce înseamnă să-ți pregătești corpul pentru a face culturism? Ce mănânci zilnic, cum arată dieta ta?
Dacă vrei să practici sportul ăsta, dar nu ești serios în ceea ce privește alimentația (sau antrenamentele) și nu îi acorzi îndeajuns de multă importanță, riști să eșuezi și nici nu ești destul de dedicat. Mulți i-ar spune dietă, dar pentru mine, modul în care mănânc este un stil de viață și fac asta cu tot dragul. Spre exemplu, îmi cântăresc fiecare masă și știu exact ce cantități de proteine, carbohidrați și grăsimi consum zilnic. N-aș mai fi eu dacă n-aș face asta.

De trișat nu prea simt nevoia să o fac, deși la început mă luptam mult cu asta. Momentan, am un cheat day pe lună - o zi în care pot mânca orice vreau și e interzis.

Cât de des te antrenezi și ce presupune un astfel de antrenament?
Mă antrenez de șase ori pe săptămână, duminica fiind ziua mea de pauză. Antrenamentele diferă de la o lună la alta. Îmi monitorizez constant antrenamentele și îmi notez tot (exerciții, număr de repetări, greutăți) într-un carnețel pe care îl iau cu mine la sală. După încălzire, încep cu antrenamentul de greutăți (una-două ore), iar la sfârșit am cardio: luna asta am crescut durata de cardio la 40 de minute, altfel m-aș îngrășa.

Cum arată o zi din viața ta?
Începe cu micul dejun, continuă cu mersul la facultate sau facultăți, dacă se întâmplă să am cursuri la ambele în aceeași zi, după-amiaza sau la prânz merg la sală, apoi, în unele zile, merg iar la facultate sau direct acasă, unde trebuie să gătesc și să-mi pregătesc mesele pentru a doua zi. De obicei fac asta duminica, ziua în care cântăresc o parte din mesele pentru două-trei zile. Acum am un program mai liber, pentru că nu mai lucrez. Pentru sala mi-aș dedica oricum tot timpul, dar deocamdată, nu-mi permit să fac doar asta. E un hobby costisitor, ajunge la vreo două mii de lei pe lună cu totul.

Ai luat vreodată steroizi sau ai vrea să iei la un moment dat?
Nu am luat niciodată steroizi. Nu sunt împotriva folosirii lor, cred că este alegerea fiecăruia, mai ales că atunci când ajungi la un anumit nivel și la o performanță ridicată, deja nu mai ai de ales. Personal, vreau să-mi exploatez la maximum forma naturală.

Ai participat la vreun concurs până acum?
Nu, dar vreau să o fac anul ăsta: să particip la două concursuri, în toamnă, la categoria bikini. Știu că am foarte mult de muncă, iar în cazul în care nu reușesc să-mi îndeplinesc obiectivul în acest an, voi continua cu el până îl voi îndeplini. Mi-ar plăcea să fiu și antrenor personal și să fac o carieră din asta, dar mai am multe de învățat.

Care sunt prejudecățile de care te-ai lovit până acum?
Niciodată nu m-am considerat „prea mare” sau „prea masculină”, dar nici nu cred că cineva ar trebui să definească lucrurile astea. Când m-am apucat de sală, nu m-am gândit că o să mă confrunt cu atâtea prejudecăți din partea celor din jur. Credeam că oamenii vor aprecia devotamentul meu pentru propria pasiune.

Am auzit de la mai multe persoane necunoscute sau de la cunoscuți, chiar și de la familie, lucruri de genul: „Cât mai ai de gând să continui cu sala asta?”, „Vezi că deja devii prea masculină”, „Ai brațele mai mari ca ale unui bărbat”, „E prea mult”, „Deja începi să nu mai arăți a fată”, „Mi se pare scârbos să ai mușchi ca fată” etc. Primesc multe mesaje similare și în online, de la persoane necunoscute.

Cum te raportezi vizavi de mesajele astea?
Majoritatea mi s-au părut amuzante, mai ales cele în care mi se definește feminitatea sau cele în care „arăt ca un bărbat” și „n-ar trebui să lucrezi brațele ca fată”, de parcă doar pentru că m-am născut fată trebuie doar să alerg pe bandă și să nu mă ating de nicio ganteră, ca nu cumva să-mi pierd din gingășie.

La început mă deranjau, dar am învățat repede să mă amuz de ele și să fac în continuare ceea ce mă face fericită. M-a deranjat mai degrabă că am primit astfel de mesaje și de la familie și cunoscuți, oameni de la care așteptam susținere. Am învățat să mă confrunt și cu asta și să nu mai aștept susținere de la nimeni. Dacă o primesc, mă bucur că am persoane alături, dacă nu, nu.

De ce crezi că societatea judecă femeile care se apucă de culturism și le definește ca fiind mai puțin feminine?
Cred că sunt mulți oameni care consideră sportul ăsta ca pe ceva ieșit din normele sociale prestabilite, ceva ciudat, anormal. Societatea ne învață că o femeie trebuie să fie finuță, gingașă, firavă, frumoasă, aranjată mereu, în niciun caz făcând ceea ce fac „doar bărbații”, ridicând greutăți, fiind puternice. Multe persoane și-au creat o imagine anume despre cum ar trebui să arate o femeie și ceea ce nu corespunde cu acea imagine este considerat anormal, doar pentru că nu seamănă cu idealurile lor.

Dacă lor le displace aspectul acesta, nu trec prin filtrul conștiinței munca din spatele unei astfel de femei. Majoritatea nu se gândesc nici la acceptarea unui lucru diferit față de ei, măcar din simplul fapt că este alegerea fiecăruia în ce direcție își construiește și trăiește viața.

Apropo de asta, tu cum ai defini feminitatea? Te consideri o tipă feministă?
Un lucru pe care și-l face fiecare în parte. Nu cred că trebuie să fii într-un mod anume ca să fii feminină. Trebuie să fii doar tu și să faci ceea ce te face fericită. Da, mă consider o tipă feministă și cred cu tărie în schimbările necesare în ceea ce privește drepturile femeilor.

Cum s-ar putea schimba aceste concepții legate de culturism în rândul românilor?
Prin informare. Oamenii trebuie să fie știe că nu ți se întâmplă nimic greșit dacă practici culturism, că viața ta chiar se poate schimba în bine. Nu este în regulă să pui etichete unui grup de persoane sau unei persoane din cauza unui lucru care-ți displace. Știu că e greu să schimbi prejudecățile unei societăți întregi, dar cred că măcar la nivel micro, pot face câteva schimbări.

Părinții mei sunt un bun exemplu. La început nu erau de acord să pun masă musculară și să ridic greutăți, preferau să mă concentrez strict pe facultăți și atât, dar văzând cât de mult muncesc și cât îmi place, au început ușor, ușor să accepte ideea, chiar dacă susținerea nu este încă de sută la sută.

Te-ai simțit vreodată marginalizată sau etichetată de către bărbații cu care lucrezi la sală?
Nu, chiar niciodată. Etichetată la sală am fost mai des de către fete: „Eu nu vreau să mă fac așa mare ca tine", „Ai cam exagerat", „Nu știu de ce faci cu greutățile astea că deja o dai în altele" etc., dar nu m-au afectat.

Dar ai trecut prin judecăți de gen de la tipi cu care ai ieșit la date-uri?
Nu, deoarece nu aș ieși la date-uri cu tipi care nu îmi acceptă pasiunea, care nu mă susțin și care nu fac și ei același lucru. Știu că poate sunt dură aici, dar în felul ăsta mă protejez pe mine de posibile discuții, prejudecăți sau neplăceri. Ar fi destul de greu de înțeles asta de un partener care face lucruri diferite de mine.

Ești studentă la psihologie și sociologie. Cum se leagă domeniul ales cu pasiunea ta?
Și facultățile au avut un rol important în dezvoltarea mea. Dacă nu învățam atât de mult despre psihicul uman și despre om, poate îmi era mai greu să-mi desfășor pasiunea, să înțeleg ce se află în spatele prejudecăților, să aflu mai multe despre ce presupune voința și motivația și să mă cunosc mai bine.

Care este mesajul tău pentru fetele care vor să se apuce de culturism?
Doar să înceapă și o să vadă câte beneficii are pentru fizicul și psihicul unei persoane. O să capete mai multă încredere, o să rupă barierele de gen și o să devină mai puternice, din toate punctele de vedere. Iar când se vor lovi de diferite prejudecăți, să-și amintească de ceea ce e important pentru ele și de ce fac ceea ce fac. Să accepte că e ok și să fie afectate de aceste prejudecăți pentru că e firesc și că doar așa pot evolua. Și că pot practica sportul acesta ca pe o portiță de scăpare de diferite nesiguranțe pe care sigur și le vor elimina pe parcurs.