Publicitate
High hui

Cele mai nasoale tripuri pe ciuperci

„Am fost în viața de apoi și, mai mult de-atât, am fost în iad.”

de Manisha Krishnan; translated by Ioana Pelehatăi
19 Septembrie 2017, 4:00am

Urăsc ciupercile. Îmi dau seama că experiențele cu droguri sunt complet subiective și că mulți adoră ciupercile („sunt naturale"), dar eu nu-s făcut pentru ele. Și, da, le-am încercat afară. Le-am încercat doar cu oameni în care am încredere. Am încercat să iau o doză mai mică, deși, sincer să fiu, niciodată prea mică. Absolut de fiecare dată, am constatat că mintea mea se duce-n locuri nasoale și sfârșesc într-o buclă care mă ține cu orele, în care mă gândesc: „Vreau doar să se termine". Odată, bucla s-a desfășurat într-o baie minusculă în Laos, unde, de fiecare dată când mă uitam în oglindă, mă gândeam că am pielea din coajă de copac. Altă dată, m-am blocat în filmul ăla, în timp ce-un prieten a încetat să mai vorbească și a-nceput să latre ca un câine și să ne muște. De-a lungul anilor, am auzit niște povești horror cu ciupercile, dar, în mod special pentru că-s din British Columbia, majoritatea covârșitoare a oamenilor au păreri foarte pozitive despre ciuperci. De fapt, mulți s-au simțit insultați sau chiar m-au luat de sus când le-am zis că urăsc ciupercile și că pur și simplu nu se potrivesc cu personalitatea mea. Cu toate astea, știam că nu-s singur. Așa că am dat strigarea în rețelele de socializare, în căutare de oameni care-au avut tripuri oribile cu ciupercile. În cei zece ani de când sunt reporter, a fost probabil cea mai entuziastă reacție pe care-am primit-o vreodată. Fără s-o mai lungesc, iată cele mai nasoale dintre cele mai nasoale povești cu ciuperci pe care mi-a fost dat să le-aud:

Am crezut că-s în iad

Acum câțiva ani eram la Vang Vieng, un oraș din Laos unde se duc turiștii să se drogheze. Era strada cu restaurante, unde, dacă te duci și spui codul secret, care e, gen, „vreau să bag droguri", îți aduc un meniu pe care-s doar substanțe ilegale, psihotrope. Cocaină, hașiș, pungi de heroină. Noi ne-am hotărât să luăm o pizza cu ciuperci, care părea inofensivă prin comparație cu ce mai era în ofertă. Abordarea mea a fost să mănânc o felie și să descopăr că n-are niciun efect și să tot mănânc felii, până când realitatea s-a topit de tot.

Citește și Cum e să mergi la psiholog şi să primeşti ciupercuţe halucinogene

Până să-mi dau seama ce se-ntâmplă mâncasem mare parte din pizza cu ciuperci și eram, gen, „tre' să ieșim". Ne-am mutat afară din restaurant. Am început foarte rapid să pierd contactul cu realitatea, eram convins că-s acasă, pe o stradă din Vancouver. Nu-nțelegeam de ce afară exista o statuie pe jumătate om, pe jumătate găină, care chiar există și mi se pare o idee proastă de amenajare urbană într-un loc unde se vând halucinogene. Ne-am întors la această colibă pe care-o închiriasem, iar eu mi-am petrecut următoarele șase ore urlând. Am urlat non-stop, cât de tare puteam. M-am prins într-o buclă psihologică dubioasă, în care mi se părea că sunt mort. Mă convinsesem că sunt un cadavru care zace într-un luminiș dintr-o pădure și că acești greieri pe care-i auzeam îmi înconjuraseră corpul. Eram în viața de apoi și, mai mult, eram în iad, iar iadul era o buclă continuă, în care ești obligat să crezi că ești viu, doar ca să poți să treci prin iadul de a-ți da seama din nou că ești mort.

În punctul ăla eram atât de rupt de realitate încât nu mai știam că băgasem ciuperci. Habar n-aveam că mă drogasem. Era atât de intens, încât nu mai exista nicio diferență de care să-mi dau seama între a fi treaz și-a fi adormit. Încă mai eram în cameră, pereții încă se topeau, încă eram viu și mort și-n iad. Singura chestie care m-a făcut, mai târziu, să-mi dau seama că dormisem, era că atunci când m-am trezit și m-am pus în genunchi și-am început să urlu, persoana cu care eram și-a dat ochii peste cap și mi-a zis: „Credeam c-am terminat cu asta". În cele din urmă, s-a semi-dus efectul și-am revenit la realitate, tripul începuse pe la 7 seara și m-am trezit la 8 dimineața și, în sfârșit, se terminase. Nu-mi dăduse nicio clipă prin cap c-o să se oprească. După cum îți închipui, când ți s-a spus c-ai fost condamnat pe veci, ești surprins când te trezești și ești ok. Tot restul excursiei am rămas tulburat – și încă jumătate de an după. Aveam atacuri de panică și mă trezeam noaptea și plecam din locurile aglomerate. Mi-a scăzut entuziasmul față de ciuperci.

—Ted*, 38, Vancouver

Infidelitate

Aveam 21 de ani, băgam ciuperci pentru prima dată, cu niște prieteni de la facultate și cu prietenul meu de-atunci. Eram la noul apartament din centru al prietenilor noștri. Tocmai se mutaseră în centru și-au zis, gen, „hai să băgăm ciuperci și să petrecem". Era marți. Am băgat, a fost genial, ne-am simțit toți excelent în timpul zilei, când ne-am dus într-un parc. Mie mi-a plăcut super mult, a fost cât de bine se poate. La un moment dat, prietenul meu zice: „Hei, poți să-mi iei tu telefonul, hai să punem niște muzică." Așa că m-am dus și i-am luat telefonul și m-am simțit un pic dubios, pentru că la momentul respectiv ne cam certasem și în trecut el făcuse niște chestii, gen să-mi zdrobească telefonul. Așa că m-am uitat în telefonul lui foarte, foarte repede și-am văzut imediat mesaje pentru trei alte tipe, dintre care cu una fusese combinat fix înaintea mea. Și mă dusese pe mine cu mașina acasă și-apoi le dăduse lor mesaje, gen: „Hei, ești trează, cf?"



Am găsit toate mesajele astea și eram gen, „ce pula mea". Cam bănuiam eu că se-ntâmplă ceva, dar eram în culmea high-ului, halucinam. L-am confruntat și el a fost, gen: „Frate, ce faci, ce pula mea, tocmai am văzut mesajele astea" și el era și el super high și-a zis, gen, „așa, și?" Eu am zis: „Credeam că ne iubim" sau ceva cretin – eram împreună de doi ani și jumătate. M-am dus în curte să plâng și vecinii erau dealeri și m-au invitat la un party. Așa că m-am dus în casa cealaltă și-am ars-o la party cu ei, m-am tripat și-am mers pe jos două ore și jumătate, în continuare high. Și-atunci m-a izbit și mi-am petrecut toată ziua plângând. Am vorbit după și ne-am despărțit. El a dat vina pe mine și a fost, gen: „A fost vina ta, erai distantă." Și-acum el e de-atunci cu aceeași tipă și eu m-am combinat imediat după cu unul dintre prietenii lui apropiați. Pentru că a fost un trip atât de nașpa și-am tot avut flashback-uri cu diverse chestii, a trebuit să mă duc la terapie. A fost, în pula mea, un coșmar, gen un an după.

—Claire*, 26, Toronto

Moartea sinelui

Eram la un festival de muzică la Detroit în 2011 și până atunci nu mai fusesem niciodată la Detroit, așa că n-aveam acolo nicio combinație bună sau ceva. Așa că am trecut pe la niște prieteni mai vechi de-ai fostului meu ca să luăm ciuperci și erau sub formă de pastile, cam ca MDMA-ul, dar în niște capsule mai mari, așa că nu știam cât e în fiecare capsulă. Am băgat una și au băgat și prietenii mei câte una. Probabil că aia pe care-am băgat-o eu era super puternică, am mai băgat și cocs în ziua aia. Nu era prima oară când băgam ciuperci, mai băgasem de câteva ori și avusesem experiențe bune. Mă uitam la Claude VonStroke și am început să mă tripez mega blană, în pula mea. M-am uitat la prietenii mei și-am zis, gen: „Voi vă tripați la fel de blană, ce se-ntâmplă, astea-s ciuperci?" Cred că am ajuns eu la alt nivel decât ei.

Citește și Astea sunt lucrurile proaste care ți s-ar putea întâmpla când iei ciuperci

După cum am înțeles mai târziu în aceeași seară, cred că ne uitam la Jeff Mills, un DJ foarte bun de house mai vechi, iar eu pe bune mă simțeam de parcă eram pe-o planetă extraterestră. Mi-am pierdut capacitatea de a vorbi. Mă scuturau prietenii mei și-mi ziceau, gen: „Vorbește cu noi, ești ok?" Îi auzeam, dar parcă mă urmăreau niște umbre și eram când în realitate, când nu. Era ca și cum mi se pusese un cearșaf pe față și se ridica, se punea la loc. Eram în moartea sinelui - nu mi se părea că există vreo diferență între viață și moarte. Asta era super înfricoșător, în pula mea, țin minte că mă plimbam pe la festival, am intrat în partea de subsol și m-am gândit: „Nu contează dacă mor acum, m-aș bucura să mor." Nu eram deprimată în perioada aia din viața mea, eram fericită. La un moment dat, am început să plâng. În cele din urmă, prietenii mei s-au hotărât să mă ia de la festival, dar înainte să plecăm, partenerul meu din vremea aia știa că vreau un tricou anume. Numai că eu eram atât de varză, iar el nu știa pe care-l voiam. Mă duce la stand și mă-ntreabă, gen: „Pe-ăsta-l voiai", eu dau din cap și zic da, numai că nu era cel pe care-l voiam deloc. Tocmai dădusem 30 de dolari pe un tricou pe care nu-l voiam, iar a doua zi n-am mai avut banii să-mi iau tricoul pe care-l voiam. Îl mai port din când în când.

—Allison, 26, Toronto

Proiect artistic profund

Băgam des când eram în facultate și de fiecare dată aveam tripuri oribile, mi se părea că-s o ratată colosală și că se termină lumea. Singura dată când mi s-a părut că merge treaba bine, eu și prietena mea ne-am petrecut două ore desenând chestii în zăpadă cu cizmele. Eu credeam că facem ceva artă profundă, dar apoi a început să-mi treacă și mi-am dat seama că nu desenasem decât cuvântul CACA și mi-a fost atât de rușine. Era și uriaș, ne-a luat o grămadă de vreme. Litere absolut uriașe în scuarul universității.

—Emma, 28, scriitoare

Contuzii

În general, faza cu halucinogenele e că nu poți să le închizi. Nu-ți trebuie decât să se strecoare-năuntru un singur gând rău și apoi urmează o avalanșă de nenorociri. E greu când ești evreu și te asaltează non-stop fricile, grija, anxietatea și condiția de muritor. Am gânduri îngrozitoare, terifiante, de-un milion de ori pe zi, iar pe-astea n-ai cum să le închizi când ești pe ciuperci.

Băgam destul de multe ciuperci în perioada respectivă. Ne-am hotărât să băgăm și-n seara cu artificii. Eu aveam o terasă blană și ne-am hotărât c-o să luăm ciuperci și-o să ne uităm la apus. Eu am băgat câte-au încăput în sandvișul meu cu șuncă, probabil vreo două mâini și e drăguț, apune soarele, suntem prieteni buni, râdem, ne distrăm. Prietenul meu John* avea un termos cu whiskey și limonadă din care tot gâlgâia în timpul ăsta și ne-am uitat la un stand-up special cu Dave Chappelle, pe care-l văzuserăm toți de o mie de ori. Apoi mi s-a făcut atât de cald că m-am dus la mine-n cameră și mi-am scos toate hainele și m-am uitat în jur și pereții se topeau fix ca ceara de la lumânări. M-am hotărât că se topeau pereții pentru că nu-s un fiu bun pentru mama, am fost prea dur cu ea când l-a înșelat pe tata. Așa că am început să-i dau SMS-uri, în care i-am zis: „Mama, te iubesc". Cred că i-am dat vreo 30 de SMS-uri - niciun răspuns. Am zis, gen: „Ok, bun, bine c-am scos asta din mine."

Apoi m-am întors înapoi în sufragerie și ne-am hotărât să mergem la acest bar. Am plecat toți, toți un pic sparți, dar John, cu combinația de ciuperci și halbă de whiskey, e destul de praf. Zice: „O clipă, trebuie să borăsc." Stăm toți după el la colț și el se duce la niște boscheți și auzim cunoscutul „bleeearg blaghh". Apoi auzim un sunet inconfundabil. E un sunet care nu poate fi confundat cu altceva. Este sunetul capului care se izbește de asfalt. L-am găsit pe John întins pe spate, leșinat complet. Am multă experiență cu leșinații, pentru că am 15 ani de degenerare la activ, așa că-l iau de gură și încep să-i dau palme. Își revine și se uită cu un ochi hăis și cu unul cea și zice: „Hai la bar."

Îl ducem înapoi la apartament, îl așezăm pe canapea și ăsta vorbește căcaturi. L-am ținut treaz șase ore, până când am reușit să dăm de prietena lui din vremea aia și ea l-a dus acasă. A doua zi dimineața bora și s-a dovedit că avea o contuzie de gradul 3 sau 4. Pentru mine a fost incredibil de terifiant. A fost ultima dată când am mai luat atâtea ciuperci.

—Andrew*, 34, Vancouver

*Numele au fost schimbate pentru protejarea anonimatului.

Interviurile au fost editate pentru lungime și claritate.

Tagged:
trip
Droguri
povesti
ciuperci
frica