FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Toate modurile în care bisericile din lume fentează plata taxelor la stat, la fel ca BOR

Dacă ai trăi în Germania ți s-ar opri lunar o sumă din salariu pentru biserică. Singura soluție e să te declari ateu.
Patriarhul Chiril al Rusiei alături de Patriarhul Daniel (al României). Fotografie de Eli Driu.

Privilegiile de care se bucură Biserica Ortodoxă Română apar periodic pe agenda publică, dar niciodată nu sunt discutate cu seriozitate. Zilele trecute, de exemplu, ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici spunea că ar susține impozitarea Bisericii, cu condiția ca aceasta să păstreze banii pentru a-i folosi în scopuri sociale.

Realitatea arată că în foarte multe țări, precum în Statele Unite, cultele religioase nu plătesc impozite sau ajung să le evite prin manevre superficial umanitare. Asta a fost portița legală prin care s-a strecurat acea sectă fantasmagorică și nocivă, Scientologia, care în SUA a primit statutul de religie recunoscută, motiv pentru care a ajuns să-și spună Biserica de Scientologie și să nu plătească taxe și impozite.

Publicitate

Exemplul Greciei, unde ortodoxia este înscrisă în Constituție

Scandalul la noi vine însă de la aceea că în România legile și Constituția nu prevăd câtuși de puțin ceva similar. Avem un exemplu mai apropiat la îndemână: Grecia, unde biserica ortodoxă, cu uriașele ei proprietăți de terenuri și clădiri, este scutită de impozite. Grecia e țara în care biserica poate încheia afaceri cu armata, făcând schimburi de terenuri și revânzându-le și neplătind un sfanț sub formă de taxe. În afară de biserica ortodoxă, doar cluburile de fotbal amator și armatorii navali mai sunt în Grecia scutiți de impozite.

În Grecia, însă, spre deosebire de România, ortodoxia e înscrisă în Constituție. Chiar și așa, biserica ortodoxă greacă ar trebui teoretic să plătească taxe și impozite, cel puțin pe unele terenuri și bunuri imobiliare, numai că veniturile bisericii plutesc, ca și în România, într-o ceață totală, fără contabilitate reală, iar în privința terenurilor posedate nu există un cadastru fiabil.

Situația le convine atât politicienilor, cât și autorităților religioase, deoarece nimeni nu vrea să-și urce biserica în spate. Constituția greacă e scrisă „în numele Sfintei Treimi", iar biserica este al doilea proprietar de terenuri din Grecia, după stat, cu o suprafață estimată la peste 130 mii de hectare. Biserica dispune chiar de un membru în comitetul director al Băncii Naționale, în persoana episcopului de Ioannina.

Publicitate

În același timp, deși situația cea mai scandaloasă pentru atei și fidelii altor religii rămâne cea din țările ortodoxe, în unele țări catolice situația e similară.

Așa se întâmplă, de pildă, cu biserica catolică în Italia. În Italia, unde funcționează un Concordat încă din vremea lui Mussolini, privilegiile Vaticanului sunt din ce în ce mai contestate.

Biserica beneficiază astfel de o reducere de 50% a impozitului pe venit, deoarece se consideră că ea este echivalentul unei asociații cu scop caritativ.

În Italia, biserica nu plătește, astfel, impozit pe proprietate, taxa pe bunuri imobile. Teoretic, imobilele bisericii nu pot fi folosite în scopuri comerciale, dar cum au subliniat-o în nenumărate rânduri adversarii bisericii, se întâmplă ca simpla prezență a unei capele într-un hotel să ducă la scutirea acestuia de impozite.

Fotografie de Ștefan Jurcă via Flickr

În Franța, biserica este total separată de stat

De asemenea, Vaticanul nu achită taxe vamale pe produsele importate, iar italienii care lucrează pentru companii cu sediul în Vatican nu plătesc impozit pe venit.

Chiar și în Franța, unde separarea bisericii de stat datează din 1905, cultele nu plătesc impozite întrucât sunt asimilate asociațiilor culturale. Nici nu s-ar putea altfel, cultele religioase având, ele însele, un statut diferit de la o țară la alta.

Țările scandinave au astfel în general o religie națională —cea luterană—; unele țări catolice practică Concordatul, iar altele sunt total laice, religia ținând exclusiv de sfera privată.

Publicitate

În Occident, numai în Franţa biserica este total separată de stat. În foarte multe ţări ale Europei Occidentale există biserici naţionale, al căror rol e înscris în Constituţie. În Grecia e religia ortodoxă, în țările scandinave – luteranismul, în toate ţările mici – Monaco, Lichtenstein, San Marino şi Malta religia de stat e catolicismul.

Şi chiar şi în Anglia religia oficială e anglicanismul, întrucât capul Bisericii Anglicane este regina. Tot aşa, în Ţările Scandinave, regele şi cel puţin jumătate din membrii guvernului sunt, în mod automat şi obligatoriu, membri ai bisericii luterane. În majoritatea celorlalte ţări ale Europei Occidentale există un concordat între stat şi biserica catolică, iar în majoritatea landurilor din Germania şi în Austria predarea religiei în şcoli e obligatorie.

Fotografie de fusion-of-horizons via Flickr

În aceste ţări există chiar un impozit ecleziastic, pe care îl plătesc toţi cei care se declară a aparţine unei religii recunoscute de stat.

În Germania, de pildă, unde, ca și în Italia, funcționează Concordatul cu Vaticanul, introdus în 1933 de către Hitler, și reconfirmat în 1954, nu doar că bisericile și cultele se bucură de uriașe facilități fiscale, dar fiecare cetățean care aparține de unul din cultele recunoscute trebuie să plătească o taxă, calculată lunar sau anual, în funcție de legislația fiecărui land german.

Sigur, există soluția de a declara în fișa de impozite că ești ateu și atunci scapi de acel impozit numit Kirchensteuer. Asta cu riscul de a-ți fi refuzată căsătoria la biserică în cazul în care ai avea fantezia de a te cununa religios. Această practică întâmpină, însă, o mare rezistenţă în Germania de Est, în landurile foste comuniste şi, în principiu, protestante, unde, după reunificare, populaţia încă nu s-a obişnuit cu acest regim de religiozitate fiscală unde tu trebuie să plătești un procent din venitul net pentru funcționarea cultului.

Publicitate

Și în Marea Britanie, veniturile Bisericii Anglicane sunt uriașe, iar biserica, al cărei șef e Regina Angliei, este cel mai mare proprietar de păduri din regat, posedând printre altele chiar și celebrul Hyde Park din centrul Londrei.

În Austria, Biserica Catolică încasează automat 1,1% din veniturile fidelilor înregistrați. Taxa a fost introdusă, iarăși, de Hitler în 1939 pentru a garanta independența financiară a bisericii și a fost păstrată după război. Hitler se inspirase din legislația germană, unde respectiva taxă datează încă de la Constituția de la Weimar.

În landul german Bavaria taxa respectivă, Kirchensteuer, poate urca chiar până la 8% din impozitul pe venit, atât pentru catolici, cât și pentru protestanți și evrei. În Italia, în schimb, aceeași taxă pentru credincioși e de 0,8%.

Croația are la rândul ei un acord special cu Vaticanul prin care Biserica Catolică este finanțată de la bugetul statului.

În general, totul depinde de perspectivă și de punctul de vedere în care se plasează scepticul, ateul sau agnosticul. Partizanii bisericilor susțin cu înfocare că acestea sunt organizații caritabile și că deci merită să fie sprijinite fiscal, pe când adversarii lor se străduie să demonstreze că latura caritabilă e superficială și constituie doar un paravan pentru a menține avantajele fiscale.

Majoritatea țărilor pe care le-am înșirat au așadar o religie de stat, sau, în cazul unor țări catolice, un Concordat cu Vaticanul.

Publicitate

Fotografie de fusion-of-horizons via Flickr

Constituția României pare foarte clară în privința bisericii, dar nimeni nu o citește

În România, în schimb, legea spune clar că statul nu are voie sa finanțeze nici cultul ortodox și nici Schtroumpfii.

Puțin contează că o majoritate a populației se declară de rit ortodox, constituția este limpede aici, iar statul român nu are un Concordat cu biserica ortodoxă, chiar dimpotrivă. Pentru ce atunci, dacă România e un stat secular, fără o religie oficială (art. 29.5 din Constituție spune că religiile și cultele sunt autonome față de stat), miniștrii trebuie să jure cu mâna pe Biblie și să recite:

„Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului… Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”

Societatea românească se poate așadar declara și majoritar de credință schtroumpfă daca poftește, statul n-ar trebui însă să finanțeze religia Schtroumpfilor, iar credința Schtroumpfilor nu are ce căuta in școli.

Că o anumită dreapta românească afirmă ca nu poți fi „de dreapta” dacă nu ești creștin arată doar o logică de schtroumpfi.

Constituția României spune limpede: „Cultele religioase sunt autonome față de stat”, iar legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasa și regimul cultelor zice:

„(1) In Romania nu există religie de stat; statul este neutru față de orice credință religioasa sau ideologie atee; (2) Cultele sunt egale în fața legii și a autorităților publice. Statul, prin autoritățile sale, nu va promova și nu va favoriza acordarea de privilegii sau crearea de discriminări față de vreun cult”.

Nu vom repeta îndeajuns acest paragraf din lege: „Statul, prin autoritățile sale, nu va promova și nu va favoriza acordarea de privilegii sau crearea de discriminări față de vreun cult”.