mancare

Mașinile astea pline cu portocale furate îți arată de ce nu putem avea lucruri frumoase

În Spania s-a lăsat cu urmăriri ca-n filme din cauza unor mașini pline cu portocale.
7.2.18
Fotografie via  EmergenciasSev

Avem știri tulburătoare din Sevilia, Spania. Săptămâna trecută, Europa Press a scris că o familie formată dintr-un cuplu și cei trei fii adulți ai lor a fost prinsă cu trei mașini pline de portocale.

Pe bune. Doar uită-te la fotografiile astea cu mașinile respective: aproape 4 000 de kilograme de portocale, a căror valoare depășește 1 700 de dolari.

Sferele astea mici de vitamina C au fost băgate în fiecare mașină, iar când a fost deschisă ușă, poliția s-a trezit cu o avalanșă de portocale.

Autoritățile au urmărit cu atenție cele două mașini care mergeau cumva haotic și prea aproape una de alta. Poliția a încercat să le oprească, însă au fost ignorați, așa că s-a lăsat cu o mică urmărire pe șosea, însă în cele din urmă familia a fost prinsă.

Poliția a deschis ușile mașinilor, iar portocalele au luat-o la vale, una după alta, în toate direcțiile. Mai târziu, după ce au verificat zona, autoritățile au descoperit și un al treilea vehicul plin cu portocale. I-au arestat imediat pe membri familiei și i-au acuzat mai târziu de furt, pentru că nu aveau niciun act care le-ar fi permis să care o cantitate așa de mare de fructe.

Familia a spus că a făcut rost de portocale în urma unui transport în masă, au strâns portocalele „pe drum” în timp ce conduceau. (Autoritățile, a scris Europa Press, au făcut legătura cu spargerea unui vas de transport din apropiere de orașul Carmona. Departamenul de Poliție din Sevilia nu a răspuns la cererea de marțea trecută de la Munchies de a comenta dacă legătura asta e confirmată sau nu.)

OK, dar aș vrea să știu ce s-a ales de portocale. Sper ca sărmanele fructe care cândva au fost ținute ostatice și-s în sfârșit libere să nu-și fi pierdut prospețimea.