sanatate

Doctorii învață din facultate să fie misogini, iar pacientele plătesc pentru asta

„Se presupune că simptomele sunt la tine-n cap.”
28.2.18
Fotografie de Michelle Constantini/Getty Images

Într-un episod recent din Grey’s Anatomy, chirurgul Miranda Bailey își dă seama că face infarct. În loc să se ducă la doctorii din propriul ei spital, se îndreaptă către altă cameră de gardă, unde inițial i se dă cu flit și i se spune că e doar anxioasă.

Scenarista Grey’s Anatomy, Elisabeth Finch s-a inspirat din propria experiență cu diagnosticele greșite pentru povestea lui Bailey. Ambele incidente indică o problemă persistentă, adeseori trecută cu vederea în medicină: simptomele femeilor sunt deseori minimizate și ignorate de doctori.

Publicitate

Maya Dusenbery a scris despre episod pentru Pacific Standard, și a remarcat cât e de important că un serial precum Grey’s abordează așa un subiect esențial. „Ca fan devotat al serialului pe parcursul tuturor celor 14 sezoane ale sale”, a scris ea, „așteptam episodul ăsta anume de ani de zile: cel care abordează prejudecata insidoasă de gen din sistemul medical.”

În noua ei carte, Doing Harm: The Truth About How Bad Medicine and Lazy Science Leave Women Dismissed, Misdiagnosed, and Sick, care apare luna viitoare, Dusenbery sapă mai adânc în problemă și explorează modul în care prejudecățile de gen le lasă adeseori pe femei să caute cu disperare îngrijire de calitate.

Peste 200 de femei i-au scris lui Dusenbery să-și spună poveștile – despre cum n-au fost crezute, diagnosticate sau tratate corect de medicii lor. A fost o experiență puternică, spune ea, să vadă cum reies niște scenarii recurente. Pentru indivizi poate fi ușor să-și minimizeze propriile experiențe sau să prresupună că problema era de la ei. „Dar când vezi poveștile în ansamblu”, spune ea, „poți să spui că nu e vorba despre tine, ci reflectă problemele din sistemul mare.”

Ce te-a făcut să fii interesată de subiect de la bun început?
De câțiva ani sunt scriitoare feministă și am un istoric în sănătatea reproductivă. Dar nu mersesem pe bune pe calea asta până acum câțiva ani, când am făcut artrită reumatică. Am început să învăț despre bolile autoimune și mi-am dat seama că le afectează în mod disproporționat pe femei. Sunt super răspândite și nu prea se face muncă de conștientizare cu publicul sau în sistemul medical pe tema lor. Am mai început și să aud multe povești de la alte femei pe care le cunoșteam, atât cu boli autoimune, cât și cu alte chestii, care vorbeau despre cât de greu le-a fost să obțină un diagnostic și cum s-au simțit ignorate și cu simptomele minimizate.

Publicitate

În cercetarea ta, care ai constatat că sunt cei mai importanți factori care conduc la problema asta?
În carte vorbesc despre cele două mari probleme, care sunt discrepanța de cunoștințe și cea de încredere. Discrepanța de cunoștințe se referă la ideea că o mare parte din cercetarea clinică se desfășoară preponderent pe bărbați. De asemenea, bolile care le afectează în mod disproporționat pe femei – și care le afectează exclusiv pe femei – au fost adeseori azvârlite la capătul listei cu priorități de cercetare. De prea multe ori pur și simplu nu știm prea multe despre niște probleme de sănătate feminină care sunt foarte răspândite. Doctorii, chiar și cei mai buni dintre ei, pur și simplu nu capătă cunoștințele necesare ca să se îngrijească la fel de bine de paciente, ca-n cazul pacienților bărbați.

A doua problemă, discrepanța de încredere, se referă la problemele pe care le au femeile în a-și face simptomele credibile pentru personalul medical. Când femeile spun că suferă de dureri, oboseală cronică, amețeli sau oricare dintre simptomele subiective care nu pot fi confirmate prin analize, trebuie să ai încredere în ceea ce zice pacientul că simte. În medicină există o lungă istorie a credinței că femeile sunt în mod special predispuse la isterie, că au simptome psihogene. Există o descendență directă, mai exact isteria, în felul în care era privită în secolul al XIX-lea, s-a transmis din generație în generație. Simptomele nu sunt luate în serios și sunt prescrise drept depresie sau anxietate.

Publicitate

Care sunt principalele motive pentru care femeile nu sunt luate în serios de medici?
Clar e vorba despre sexism în general, în măsura în care se leagă de aceste stereotipuri despre bărbați și femei, care apar în multe domenii. Faptul că ne așteptăm ca bărbații să fie stoici, iar femeile mai emoționale, înseamnă că bărbații sunt luați mai în serios de sistemul medical – parțial pentru că se presupune că nu sunt dispuși să spună că au dureri sau că suferă în general. La femei se aplică opusul.

Într-o anumită măsură, problema e că stereotipul a fost încetățenit în cunoștințele despre medicină în sine. E pur și simplu o realitate medicală că femeile au mai multe simptome „inexplicabile medical”, termenul pe care-l folosim pentru simptome care nu pot fi explicate prin boli fizice. Din principiu, medicina a presupus că sigur e totul la tine-n cap. Problema e că din cauza acestei idei încetățenite că femeile sunt predispuse la simptome de isterie, cercetarea științifică necesară ca să le înțelegem nu se realizează niciodată. Rămâi blocat în această profeție care se auto-îndeplinește, în care se presupune că simptomele femeilor sunt toate doar la ele-n cap, așa că rămân în continuare neexplicate medical.

Cealaltă chestie importantă pe care am descoperit-o prin cercetare e că femeile se confruntă cu amânări foarte îndelungi ale diagnosticului pentru multe boli. Medicii pur și simplu nu prea primesc feedback când greșesc. Nu există nicio metodă sistematică prin care medicii să fie informați că femeia asta pe care-au ignorat-o și-au spus că e doar stresată s-a dus la un alt doctor și la altul și la altul și la altul și în cele din urmă a primit diagnosticul corect peste patru ani. Primul doctor nu primește informația.

Publicitate

Apropo de discrepanța asta de încredere, crezi că e unul dintre motivele pentru care atât de multe femei apelează la medicina alternativă?
Ăsta e un subiect care mă interesează, pentru că chiar cred că femeile sunt mai tentate decât bărbații să apeleze la tratamentele alternative. Cred că parte din motiv e faptul că femeile riscă mai des decât bărbații să sufere de boli prost înțelese de medicina alopată. Nu e surprinzător că oamenii recurg la alternative, atunci când mainstream-ul nu-ți oferă o explicație.

Am fost adeseori frustrată de discursul din jurul medicinei alternative, care îl descrie drept o modă pasageră. Asta insinuează că femeile aleg să nu mai mănânce gluten doar pentru că e cea mai la modă chestie, fără să se recunoască faptul că femeile își cunosc corpurile și n-ar face chestii demente cu ele, dacă n-ar avea motive întemeiate. Și evident că există lucruri în sfera medicinei alternative care sunt vrăjeli ineficiente, dar medicina mainstream poartă și ea parte din vină, pentru că lasă mulți pacienți, mulți dintre ei femei, să apeleze la ce pot și ele, ca să primească ajutor. Cred că reflectă în mod evident modurile în care medicina mainstream le greșește femeilor, astfel încât recurg atât de des la medicina alternativă.



Care e rolul pe care-l joacă femeile medici și asistente?
Multe dintre femeile pe care le-am intervievat, care aveau povești în care fuseseră ignorate sau diagnosticate greșit, avuseseră experiențe cu femei medici și nu vedeau o prea mare diferență. Cred că are de a face cu faptul că problema asta nu e despre un misoginism fățiș – e despre o prejudecată inconștientă, pe care toată lumea, inclusiv femeile, poate să o aibă. E și despre o prejudecată încetățenită în ceea ce li se predă doctorilor. Cred că doctorițelor li se predau aceleași cunoștințe despre medicină ca și bărbaților.

Publicitate

Acestea fiind zise, cred că medicina a fost, din punct de vedere istoric, și continuă să fie, dominată foarte mult de bărbați – ceea ce e parte din problemă. Dacă femeile ar fi deținut poziții de putere în medicină de-acum zeci de ani, am fi cercetat mai îndeaproape bolile care le afectează pe ele și n-am fi avut moștenirea asta misogină. Și e clar că femeile au provocat schimbări în medicină. Există dovezi că cercetătoarele studiază mai degrabă discrepanța între genuri. E clar că e important din multe motive să avem mai multă egalitate între genuri în cadrul profesiei. Dar e important și să vedem prejudecățile de gen ca pe o problemă sistemică, la care femeile nu sunt imune.

În ianuarie, Serena Williams a vorbit cu Vogue despre experiența ei cu nașterea și faptul că n-a fost crezută la spital, când le-a spus asistentelor că are un cheag de sânge. E evident că genul a jucat un rol aici, dar și rasa e un factor. Ce rol joacă rasa în abordarea problemei prejudecăților de gen în medicină?
Clar e un factor enorm și pare să fie și mai mare mai ales când vine vorba de mortalitatea la naștere, pe care povestea Serenei Williams a pus-o pe masă într-un mod atât de vizibil. Intersecția dintre rasă și gen e destul de clară – mare parte din studii indică faptul că femeile de culoare sunt tratate rău, prin comparație atât cu femeile albe, cât și cu bărbații de culoare.

O parte din motiv e stereotipul că pacienții de culoare caută să obțină droguri. În carte, există o poveste a unei femei de culoare care suferea de lupus și lupta să primească un diagnostic de-a lungul mai multor ani. Ajungea la urgențe în dureri foarte nasoale și de multe ori nu putea să treacă de triajul de la urgențe, pentru că se presupunea automat că voia droguri. Mi se pare o problemă foarte mare.

Publicitate

Poate că una dintre diferențele dintre percepțiile asupra femeilor albe și a celor de culoare în contextul ăsta e că femeia albă e văzută mai degrabă ca fiind deprimată, anxioasă sau ipohondră, pe când femeia de culoare se confruntă cu genul ăsta de stereotip de consumator de droguri.

Având în vedere ceea ce știm, cum pot femeile să-și susțină cauza?
Asta pentru mine e o întrebare dificilă, pentru că chiar nu mi-aș dori să arunc responsabilitatea asupra femeilor. Le-am adresat întrebarea asta tuturor experților pe care i-am intervievat. Am primit mereu răspunsul că femeile chiar ar trebui să ceară a doua opinie, să nu accepte dacă sunt ignorate și să aibă încredere în propriile instincte.

Sunt sfaturi foarte bune pentru indivizi, dar pentru mine e important să fie clar că motivul pentru care e nevoie de sfaturile astea e că femeile se trezesc atât de des că li se pun instinctele la îndoială și că doctorii ar trebui să asculte mai atent, ca să nu mai fie nevoie de așa ceva.

Multe dintre probleme sunt mai mari decât indivizii – e vorba de reformarea educației medicale, schimbarea metodelor de cercetare clinică. Pentru chestiile astea, chestiile pe termen lung, e nevoie de voința oamenilor din comunitatea medicală. Clar cred că activismul pentru drepturile pacienților are un mare potențial de a declanșa schimbarea.

Dincolo de a fi pur și simplu bine informată și de a-ți susține propria cauză, cred că e foarte important să-ți spui propria poveste, parțial pentru că încă nu există o conștientizare generală a acestei probleme extinse. Există potențial pentru un moment gen #metoo, când vine vorba de medicină, pentru a expune dimensiunea problemei.