FYI.

This story is over 5 years old.

Educație sexuală

Românii supărați pe o reclamă la prezervative îți arată de ce suntem lideri la mame minore

Oamenii ăștia cred că metoda retragerii previne atât bolile, cât și sarcina.
sex
Screenshot via pagina de Facebook Durex

Că tinerii din România se confruntă cu lipsa educației sexuale în școli este evident doar dacă te uiți la statistici. Un studiu realizat de UNICEF arată că media de începere a vieții sexuale în țară este de 15 ani și jumătate, în timp ce un sfert din adolescenți o fac chiar mai devreme de atât.

Statisticile vorbesc de la sine, dar, cu toate astea, diverși politicieni caută să blocheze orice schimbare care i-ar putea ajuta pe tineri. Aici își bagă crucea și BOR-ul, evident. Însă, cel mai cunoscut exemplu este Ninel Peia, fostul deputat PSD, care a inițiat un proiect de lege („Legea Inocenței”) ce prevede pedeapsa cu închisoarea pentru profesorii care dau orice fel de informații despre educație sexuală elevilor, fără acordul părinților.

Publicitate

Retorica lui Peia o știi, că o auzi peste tot, nu doar din gura lui. Genul ăsta de oameni care se opun educației sexuale trăiesc cu impresia că aceasta îi transformă pe tineri în niște destrăbălați homosexuali și obsedați de sex. Practic, unii adulți au nevoie de educație pentru educație sexuală, altfel nu înțeleg cu adevărat ce presupune aceasta.

România este pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de adolescente sub 15 ani care devin mame. Este o problemă pe care o poți preveni cu un minimum de cunoștințe generale despre metodele contraceptive. Mult timp am crezut că doar în rândul tinerilor lipsesc aceste noțiuni elementare, dar o banală reclamă de pe Facebook mi-a demonstrat contrariul.

De câteva zile îmi apare în feed o campanie de la Durex care îți spune că metoda retragerii nu este sigură și adaugă faptul că peste 170 de femei fac avort în fiecare zi, în România. Campania nici măcar nu te îndeamnă să folosești exclusiv Durex, ci doar metode contraceptive de încredere. Comentariile în schimb reflectă o altă realitate și îți arată de ce România are nevoie disperată de educație sexuală.

Oameni care cred că prezervativul există doar pentru a preveni bolile cu transmitere sexuală

prezervativ

Nu sunt eu în postura de a evalua calitatea anumitor prezervative. Așa e, accidente se pot întâmpla, dar când rezultatul se repetă de patru ori din șase încercări, cred că mi-aș pune întrebări dacă nu fac eu ceva greșit.

Publicitate

Problema cu comentariul ăsta e alta. Din păcate, nu poți avea niciodată certitudinea că un partener este „sigur”. Bolile cu transmitere sexuală nu pot fi depistate din priviri, că nu toate se văd și nimeni nu e ferit de ele, dacă nu se protejează.

Cât despre aia cu scosul la timp, din păcate, nu este o metodă sigură. Rata ineficienței este de 15-28%. Motivele țin de faptul că un bărbat poate ejacula înainte de orgasm și, pe lângă asta, lichidul preseminal poate conține spermatozoizi.

prezervativ

Din nou aceeași retorică cu alesul partenerului. Dacă nu îl duci de mânuță la un control înainte de sex, nu ai cum să fii sigur că ești ferit de boli. Faptul că până acum nu ai pățit-o este doar o chestiune de noroc. În 2013, cifrele neoficiale spuneau că undeva la zece milioane de români ar suferi de un BTS fără să știe. Eu cred că ar trebui să-ți faci ceva griji când auzi asta.

Pe vremea părinților sau a bunicilor nu erau prezervative, de ce să avem acum nevoie de ele

prezervativ

Alți oameni resping prezervativul pentru că este o metodă mai nouă și, cred ei, pe vremea părinților nu existau. Adevărul este că prezervativele există de sute de ani și au evoluat de la intestine la forma actuală. Într-adevăr, pe vremea părinților metodele contraceptive erau interzise, dar tot mai auzeai de prezervativele Vulcan.

prezervativ

Dar da, mulți au impresia că prezervativul este o invenție nouă și, aparent, inutilă. Metoda retragerii nu a fost niciodată cea mai eficientă, nici măcar în antichitate, dar a fost singura metodă disponibilă. Faptul că se poate întâmpla să nu funcționeze nu înseamnă nicidecum că și-a băgat un grădinar coada.

Publicitate

Negare absolută și delir

prezervativ

Cei mai vocali apărători ai metodei retragerii sunt bărbații. Probabil că sunt foarte siguri pe capacitatea lor de a țâșni la timp și nu își doresc să fie contraziși. Am întâlnit și eu o grămadă care se simțeau ofensați dacă le spuneai că nu e sigur ce fac. Răspunsurile lor erau pe același fir, respectiv, că ei știu exact cum se procedează și ăia care o pățesc sunt fraieri că nu stăpânesc bine metoda.

prezervativ

Prin comentarii s-au adunat foarte mulți care au încercat să le explice bărbaților cu ego-ul rănit că metoda lor nu este sută la sută sigură. Negarea lor este atât de puternică încât se simt jigniți de faptul că o femeie a avut tupeul să le explice niște chestii de bun simț. Mă întreb cum decurge un consult la urolog, dacă doctorul este femeie.

prezervativ

Poate că pentru mulți formularea din clipul Durex este una nefericită, poate că ar fi trebuit să intre în detalii despre ce înseamnă lichidul preejaculator și de ce se formează sarcina înainte de ejaculare. Sincer, mă îndoiesc că ar fi schimbat cu mult mentalitatea celor revoltați pe campanie. Cei care au intrat în discuție au venit cu link-uri și studii, efectiv au vărsat informații importante, cu traduceri ca pentru copii mici, dar în zadar, pentru că unii bărbați nu suportă să le fie contrazisă capacitatea lor de a se retrage când trebuie.

prezervativ

Evident, există și delir care nici măcar nu mai ține de educație sexuală. Când consideri că prezervativele sunt niște bucăți de plastic otrăvit și că un copil nedorit e ok, pentru că și-așa ne luptăm cu străinii invadatori, deja ai alte probleme.

Secțiunea asta de comentarii este doar un alt argument pro educație sexuală. Sunt exemple de oameni care au ajuns adulți fără aceste cunoștințe elementare. Bărbați care nu-și cunosc corpul și refuză categoric să fie contraziși.

Editor: Iulia Roșu