Pancartele penibile ale protestatarilor de la Cotroceni sunt cel mai frumos lucru pe care o să-l vezi azi pe internet

„Ură și manipulare" scrie pe pancarta unei femei într-o oarecare vârstă, care se sprijină de gardul Jandarmeriei în fața Palatului Cotroceni. Așa, duminică, pe la prânz, a început să apară un al doilea protest în București. A venit în aceeași zi în care Guvernul a dat nițel înapoi cu ordonanța care a scos sute de mii de oameni în stradă și, surpriză, nimeni din PSD nu știe nimic despre plăcerea oamenilor de a vizita trotuarele și străzile de pe lângă Cotroceni.

Au început să apară înainte de protest diverse mesaje pe Facebook și era previzibil că se va întâmpla și asta. Până și Antena 3, în august 2014, a reușit să strângă vreo trei-patru mii de oameni pe care să-i plimbe între Grădina Botanică și Palat. Acum, mini-protestul s-a ținut sub așteptările (și speranțele PSD?) unuia mai mare, de un milion. Ba chiar și scria pe o pancartă: „Ghinion, venim 1 milion", cu trimitere la cea mai proastă replică pe care a putut s-o aibă vreodată Iohannis.

Ei, și am ajuns și la Iohannis. Cât e el de președinte de aproape doi ani, românii nu-l recunosc de șef de stat. Din scandări, ură sau pancarte ai putea înțelege asta sau doar din modul în care îi greșesc numele: Johanis, Iohanis, Johannes. Mai mult, a devenit un piroman al societății, umblă cu brichete și benzină după el ca să mai aprindă câte ceva. După Bamboo, ar fi pus focul și la transformatorul Metrorex de la Tineretului. Nu pot spune decât că-l invidiez că are timp să fie piroman, trădător de țară, vânzător de copii (mesajul ăsta a reapărut), președinte și marioneta străinilor.

În fine, ar fi păcat să te uiți peste pozele de la Cotroceni fără să știi și câteva detalii din viața jurnaliștilor. Colegul nostru care făcea un live d-acolo a fost tras într-o parte de jandarmi pe motiv că i-ar fi instigat pe oameni cu întrebări. Vei spune că suntem subiectivi, iar eu chiar sunt, așa că să-ți zic de alt incident. Laura Ștefănuț (de la minutul 12 încolo) a trecut printr-un moment și mai nasol pe seară, când protestatarii i-au zis că a greșit piața și se simțeau amenințați de forța ocultă a unui live pe Facebook. A primit și niște pumni, dacă tot era acolo și voia să-și facă treaba.

Spre deosebire de ce e în Piața Victoriei, aici accesul presei printre protestatari a fost dificil, cu tot felul de incidente minore de agresare fizică și verbală și cereri destul de dese de legitimare și confirmare că ești de la presă. Oamenii, pentru a se proteja de fotografii sau întrebări, cereau deseori nejustificat ajutor de la jandarmi, dar aveau grijă să scandeze din când în când „libertatea presei" (într-adevăr, RomâniaTV și Antena 3 nu au avut aceleași probleme ca toți ceilalți, nu că le-am fi dorit asta sau, în general, am dori să se întâmple vreunui jurnalist).

Crezi ce vrei despre protestul de la Cotroceni. Unora a început să le fie milă de participanți, că-s bătrâni, disperați și manipulați. Altora li s-a părut oportun să traseze o paralelă între cetățenii care pupau mâna minerilor, în '90, și protestatarii de azi. Oamenii spun că vor mai reveni. Mai revenim și noi, mai sunt live-uri și fotografii de făcut, mai sunt texte de scris. (Text de Răzvan Băltărețu)