Ce ar trebui să înțeleagă românii despre mafia rusă

O inițiativă a Ministerului Justiției din Rusia a făcut ceva vâlvă în social-media din România. Este vorba despre „corupția acceptată” sau „corupția care nu poate fi evitată”, pe care autoritățile ruse nu vor să o mai pedepsească. Deși nu s-au dat foarte multe detalii despre ce înseamnă „corupția acceptată”, ai putea să înțelegi de aici că președintele Vladimir Putin dorește o legislație mai elastică cu scopul de a lăsa portițe deschise politicienilor ca să scape de închisoare.

Ideea de „corupție acceptată” este însă extrem de veche în Federația Rusă. Prima anchetă guvernamentală privind luarea de mită datează din anul 1856, iar atunci exista concepția că tot ce este sub cinci sute de ruble nu poate fi considerată șpagă, ci mai degrabă o formă politicoasă de mulțumire. Pe vremea aceea, un comisar de poliție rurală câștiga 422 ruble pe an.

În perioada țaristă, corupția era atât de larg răspândită încât o legendă spune că țarul Nicolae I i-ar fi spus fiului său că „ei doi ar fi singurii oameni care nu fură în Rusia”, deci ar fi fost imposibil să lupte împotriva acestui flagel.

În zilele noastre, Rusia are în lumea occidentală o imagine extrem de proastă la capitolul luptă împotriva corupției, iar în rapoartele internaționale se plasează pe locul 138 din 180 de țări.

În mandatul președintelui Vladimir Putin, Rusia a primit eticheta de „mafia state”, după ce un fost ofițer FSB, Alexander Litvinenko, specializat în crimă organizată, și-a acuzat superiorii de implicare în asasinarea oligarhului și rivalului politic al lui Putin, Boris Berezovky.

Ulterior dezvăluirilor sale, Litvinenko a murit otrăvit, iar misterele din jurul morții sale au generat mitul potrivit căruia Putin nu lasă niciodată defectorii nepedepsiți.

Crima organizată rusească, cu o istorie extrem de îndelungată și fascinantă, s-a adaptat și a prosperat indiferent de regimul politic al țării, iar acum a devenit unul dintre cei mai periculoși actori globali.

Pe lângă specificul istoric care o diferențiază de celelalte mafii din lume, cea rusă a devenit celebră, pentru că penetrează puternic structurile statului, astfel încât nu mai înțelegi care este raportul de putere dintre cei doi, cine controlează pe cine: statul sau „the vory v zakone” (hoți în lege), expresie de origine rusă sinonimă cu ideea de crimă organizată rusă.

Crima organizată din interiorul structurilor de forță ale statului este o problemă atât de mare, încât a căpătat chiar și o poreclă în jargonul specific: „oboroten” (vârcolaci) li se spune polițiștilor corupți care fac pact cu mafia.

Un astfel de „vârcolac” este considerat colonelul Dmitry Zakharchenko, nimeni altul decât fostul șef al Departamentului pentru combaterea corupției din cadrul Ministerului rus de Interne. Zakharchenko este cercetat în prezent pentru luare de mită și obstrucționarea investigațiilor statului, întrucât își avertiza complicii în afaceri murdare de intențiile statului.

Povestea despre averea șefului din Interne, însărcinat să prindă hoții, este lungă, așa că mă rezum la un detaliu care spune totul despre cariera acestuia: în momentul arestării sale, poliția a găsit peste 122 milioane dolari în casa sa din Moscova, iar într-un cont pe numele tatălui său într-o bancă elvețiană s-au găsit 336 milioane dolari.

De unde știu toate astea? Am citit cartea expertului în securitate Mark Galeotti, The Vory. Russia’s Super Mafia, prima lucrare serioasă despre istoria mafiei ruse și am înțeles ce monștri poate crește un stat, atunci când predă armele în lupta împotriva marii criminalități. Rădăcinile mafiei ruse sunt în gulagurile dictatorului Iosif Stalin.

Ca să surprindă specificul acestei mafii, Galeotti își începe cartea povestind un caz al anilor ’70. Un cadavru desfigurat și fără amprente a putut fi identificat de către experți pentru că au decriptat semnificația fiecărui tatuaj de pe corp.

În închisorile totalitariste, tatuajele erau folosite de către „vory” pentru a se diferenția de deținuții politici. Prin aceste semne, cei din cultura subterană își arătau rangul în interiorul mafiei, reputația și tipul de pedeapsă pe care îl executau.

În jargonul mafiei ruse, acest set de tatuaje avea semnificația unei haine pline de decorații. Țineau atât de mult la aceste însemne, încât, dacă cineva îndrăznea să trișeze și să-și tatuaje semne care nu corespondeau realității, putea fi omorât.

„Vory” și-a creat o lume în interiorul lagărelor, cu reguli proprii. Membrii săi jurau credință unui cod al lor, al deplinei supuneri pentru regulilor stabilite de ei, care de multe ori intrau în contradicție cu regulile supraveghetorilor. Frecvent, „vory” trebuiau să nu execute sau să sfideze ordinele forțelor de ordine pentru că ar fi fost pedepsiți apoi după legile și tribunalul lor. Legile lor erau deasupra legilor impuse de forțele de ordine.

Odată cu perestroika, moda tatuajelor a penetrat și piața rusă, iar impactul celor cu tatuaj nu a mai fost atât de mare. Însă în majoritatea perioadei sovietice tatuajele de pe corp erau semnul clar că aparții și te supui regulilor unei culturi subterane.

După căderea URSS, mafia rusă a ieșit din subterane, a început să se cizeleze în materie de estetică și metode și s-a infiltrat în toate structurile politice și economice ale statului.

Acum îi găsești în diverse colțuri ale lumii, în cartierul imigrației ruse din New York (Brighton Beach sau „Little Odessa”), în Madrid, Berlin, Cipru, în fostele state satelit ale URSS, implicați în spălare de bani de miliarde de dolari și în alte infracțiuni.

Care este rețeta folosită de mafioți?

Orice infractor trebuie să dovedească în primul rând șiretenie și o anumită capacitate de a păcăli posibili investigatori, să șteargă orice legătură între bani obținuți murdari și cum sunt folosiți ei mai târziu. Pe scurt, rușii au devenit experți în metode de spălare a banilor. Mai întâi, banii sunt spălați în foste republici satelit, ca de pildă Republica Moldova sau Ucraina, știind că, deși acest lucru nu le oferă o respectabilitate deosebită, cel puțin adaugă un nivel suplimentar de complexitate juridică și tehnică, pentru a fi prinși mai greu. Apoi îi transferă în țări precum Cipru, Israel și Letonia, unde rușii au deja conexiuni și companii paravan, ca apoi să-i mute, de pildă, la Londra, unde banii sunt băgați în afaceri legale.

Un exemplu concret îl poate reprezenta un caz celebru din SUA, privind infracțiunile financiare ale Bank of New York (BNY). Prin intermediul unor doi emigranți ruși, BNY a fost folosită pentru a spăla șapte miliarde dolari provenind de la politicieni ruși corupți, din afaceri care au înflorit prin evaziune financiară, sau fluxuri de bani ai unor gangsteri sicilieni celebri.

Un alt cuib celebru al mafiei ruse s-a format în zonele turistice ale Spaniei, pe coastele Mediteranei, unde doi gangsteri rivali din St. Petersburg, Tambovskaya și Malyshevskaya, își construiseră un imperiu format din hoteluri, restaurante și investiții pe piața imobiliară. Procurorii spanioli au descoperit că în operațiunile uriașe de spălare de bani erau implicați și politicieni ruși, pentru că nimic nu rămâne neconectat în Rusia.

Una dintre cele mai spinoase probleme este legătura acestora cu serviciile secrete ruse. Nu de puține ori, occidentalii au lansat acuzații la adresa regimului de la Kremlin că, în operațiunile lor, rușii se folosesc de mafie pentru a săvârși niște lucruri pe care un guvern nu ar putea niciodată să le pună în practică, tocmai pentru că asta presupune depășirea liniilor legale.

O astfel de acuzație a fost lansată de către procurorul spaniol Jose Grinda Gonzales, care a susținut că strategia Kremlinului este să folosească crima organizată ca să facă ceea ce guvernului rus i-ar fi interzis. Gangsterii nu numai că sunt plătiți, dar li se oferă și imunitate, dacă își duc la îndeplinire operațiunile secrete. Grinda a susținut, de pildă, că „vor z zakone” Zahhar Kalashov a vândut arme teroriștilor kurzi pentru a destabiliza Turcia, executând un ordin din partea GRU, serviciul militar secret rus.

Aceeași rețetă a fost folosită și în fostele țări satelit ale URSS, în care Rusia are interese uriașe. Deși Moscova și-a dezvoltat propriile capabilități de hacking (așa cum am văzut că au acționat și în timpul alegerilor prezidențiale din SUA, prin ferma de trolli din St. Petersburg), ea depinde de recrutarea ocazională a unor infractori cibernetici care sunt folosiți în anumite momente cheie. În timp, aceștia au căpătat porecla de hacker patrioți.

Astfel s-a întâmplat în 2008 în Georgia, sau în Estonia, atunci când este amintit atacul cibernetic din 2007, precum și în timpul acțiunilor ostile cu Ucraina.

Este Federația Rusă un state mafiot, așa cum îl cataloghează Occidentul, se întreabă retoric expertul în crimă organizată Galleoti?

„Adevărul este mai complex. Kremlinul nu controlează crima organizată în Rusia, nici nu este controlată de ea. Mai degrabă, criminalitatea organizată prosperă sub Putin, deoarece ea este hrănită cu semințele sistemului”, consideră el.

Deși Putin recunoaște public că corupția este un flagel larg răspândit în țara pe care o conduce de 19 ani, niciodată nu a luptat sistematic împotriva acesteia. Ba din contra, a încurajat o formă de justiție discreționară, de epurare strict a rivalilor politici și de regim privilegiat prietenilor săi.

Același lucru li se întâmplă și oligarhilor, care inițial beneficiază de protecția Kremlinului pentru a ajunge la averi inimaginabile omului de rând, ca apoi să fie executați în justiție, când nu se mai pliază intereselor lui Vladimir Putin.

Deși despre mafia rusă se pot scrie volume kilometrice, aș termina sinteza despre lucrarea lui Mark Galeotti cu un mic citat din fostul director CIA James Woolsey care a descris extrem de plastic acest fenomen:

„Dacă ai șansă să începi o conversație cu un rus vorbitor fluent de limbă engleză… care este încălțat cu o pereche de pantofi Gucci de trei mii de dolari și îți spune că deține o funcție executivă într-o companie comercială rusească, atunci există patru posibilități. El fie este un om de afaceri, un spion, un gangster, sau poate fi toate cele trei la un loc și niciuna dintre cele trei instituții implicate nu are o problemă cu acest aranjament”.