sex
Foto de Raymond van Mil 
18+

Am petrecut o noapte cu un cuplu care face sex pe scenă

Au spectacol de mai multe ori pe noapte pe o scenă care se învârte, în fața perverșilor, burlacilor și a turiștilor.

Casa Rosso e un teatru erotic din Amsterdam care găzduiește un spectacol sexual de nouăzeci de minute compus din nouă acte diferite. Actele variază, de la o femeie care fumează o țigară printr-o parte din corp pe care sunt sigură că ți-o poți imagina la o dominatrix care umilește un voluntar din public.

Doi alți performeri sunt Erica și Udy, care – în ultimii 16 ani – au făcut sex pe o scenă rotativă în fața turiștilor vulgari, a burlacilor și a cuplurilor în luna de miere.

Publicitate

Spectacolul celor doi se desfășoară cam așa: Udy urcă pe scenă și începe să îi facă sex oral Ericăi. Are erecție și, de acolo, cei doi fac o serie de trucuri sexy pe ritmul muzicii. El o penetrează stând pe vine, cu picioarele larg desfăcute, sau ea se sprijină în brațe în timp ce el o mișcă în aer. După opt minute, cortina se trage și urmează alt act. O oră și jumătate mai târziu, Erica și Udy sunt din nou pe scenă.

Deși pare că fac sex grozav de mai multe ori pe zi, probabil e un job foarte dificil. Ca să aflu exact cât de dificil, m-am întâlnit cu ei după unul dintre spectacolele lor recente. Udy era puțin morocănos când a coborât de pe scenă. „Trebuie să mănânce mai întâi”, a zâmbit Erica. După ce a mâncat, și-a schimbat complet starea și mi-a povestit cum au ajuns amândoi în Olanda în 1989 – Erica din Liberia și Udy din Curaçao. Sunt împreună de aproape douăzeci de ani.

VICE: Așadar, după trei ani de relație, cum ați hotărât să faceți asta?
Erica: Mereu ne-am gândit că ar fi mișto să lucrăm împreună, gen să ne deschidem o brutărie sau un magazin. Dar până la urmă am semnat cu o agenție de modeling erotic.

Udy: Atunci nu știam că vom face sex live. La început, ni s-a spus că vom juca într-o telenovelă erotică. Dar că trebuie să așteptăm câteva luni până la casting, care urma să aibă loc într-o țară est-europeană. N-am vrut să așteptăm, așa că am întrebat dacă nu putem face un show live până una alta. În scurt timp, am ajuns la Casa Rosso și am văzut un astfel de spectacol. Am fost la casting imediat după.

Publicitate
1551866342499-2019-02-21-22-51-57-0104

Cum a fost castingul?
Udy: Groaznic.
Erica: A mers foarte prost.
Udy: Nu ai cum să fii pregătit pentru momentul în care ești dezbrăcat în fața unor necunoscuți pentru prima oară. Am avut erecție până în momentul în care am urat pe scenă. Cortina s-a deschis și am rămas în fața publicului cu o semi-erecție dubioasă.
Erica: Mi-am dat seama că sunt mai timidă decât credeam. Am descoperit că sexul pe scenă e cu totul altceva decât cel de acasă.

Deci acasă nu faceți sex pe bine sau dans ritmic?
Udy: Acasă n-avem pat care se învârte.
Erica: Iar sexul acasă e mult mai intim.

Cum e să faci sex în fața unui public?
Erica: Destul de înfricoșător. Pe scenă, sunt ca un cal din ăla cu ochelari – evit orice contact cu publicul, sunt prea timidă pentru asta. Când cineva îmi face poză, nu mă uit direct în aparat. Dar aud multe lucruri pe care le spun oamenii și mă enervează când femeile râd tare în rândul din față.

Udy: Eu sunt exhibiționist. Îmi place să fiu privit, așa că mă uit la public să văd cine se uită la mine. Trebuie să îmi păstrez concentrarea, ca să nu-mi pierd erecția. Acum două zile, în primul rând era un cuplu, iar femeia nu purta chiloți. De câte ori mă uitam în public, iubitul ei îi făcea semn și ea își desfăcea picioarele. Într-un astfel de moment, trebuie să mă concentrez intens ca să ignor aceste lucruri, pentru că nu poți controla publicul și, chiar dacă avem mai multe spectacole pe noapte, e diferit de fiecare dată.

Publicitate
1551866276519-2019-02-21-22-11-42-0016

Cum faceți față fizic la atâtea partide de sex pe noapte?
Udy: Depinde cum mă simt. Când mă simt bine, totul merge brici și mă bucur de ce fac. Când nu mă simt bine sau n-am mâncat, trebuie să mă concentrez mult mai tare. Nici Viagra nu mă ajută în astfel de momente.

Erica: De cele mai multe ori, Udy n-are nevoie de Viagra. Nu urcă pe scenă cu erecție, dar imediat ce începe să-mi dea limbi, i se întărește. E genul de tip care nu se excită până când nu e excitată și femeia. Și, din fericire, nu are orgasm de fiecare dată, altfel ar trebui să chemăm o ambulanță la sfârșitul serii.

Faceți mult sex și acasă?
Erica: Ce întrebare amuzantă – bineînțeles că facem sex!
Udy: Am fost mereu un monstru cu un libido imens – sunt făcut pentru jobul ăsta. Rar mi se întâmplă să nu am chef să merg la muncă. În nopțile în care nu mă simt bine, mă motivează mereu Erica. Din fericire, nu ne certăm niciodată, pentru că asta ne-ar îngreuna jobul.

Erica: Suntem împreună și ne distrăm. Cumva, e un job terapeutic pentru noi, pentru că ne bucurăm unul de altul în fiecare noapte.

1551866217015-2019-02-21-22-15-46-0042

Eu una nu-mi pot imagina cum poate fi terapeutic să fii dezbrăcat în fața unor turiști care râd de tine.
Erica: Probabil îți imaginezi că e ca o piață de carne, unde ești judecat de privirile celorlalți, dar eu n-o iau așa. Aș fi judecată dacă aș fi model într-un fashion show. Dar oamenii care vin la spectacolul nostru au alte idei. Și pentru că sunt foarte timidă în viața de zi cu zi, am găsit în asta un mod de a mă exprima în fața lumii. Știu că e un pic ciudat.

Publicitate

Udy: După cum am spus, sunt exhibiționist, altfel n-aș putea să fac jobul ăsta. Nu e genul la care să vrei să mergi când nu te simți bine. Mi se pare că mi-am transformat hobby-ul într-o profesie.

Vă simțiți vreodată vulnerabili pe scenă? Sau simțiți că nu sunteți în siguranță?
Erica: Nu, deloc.

Udy: Se simte în siguranță cu mine orice ar fi. Dacă s-ar întâmpla ceva, aș proteja-o. Poate par simpatic și amabil, dar nu sunt mereu așa. În trecut, am aruncat cu cuburi de gheață în colegii mei. Nimeni n-ar îndrăzni să-mi facă asta mie.

1551866380871-2019-02-21-22-48-00-0078

Pare o carieră mișto.
Erica: Se mai întâmplă și gafe, dar îmi spun mereu că până și Rihanna și Beyonce o pățesc.
Udy: S-a întâmplat să vreau să-mi dau demisia, dar asta se întâmplă la orice job. Iar când fiul meu a ajuns la pubertate, n-a vrut să mai facem spectacole la TV. Se uita la TV și deodată îl vede pe tatăl lui cum face sex. În punctul acela, am încetat să mai apărem în media.
Erica: Facem asta de 16 ani, iar jobul ăsta ne-a permis multe lucruri. Datorită lui are copilul ăsta un acoperiș deasupra capului. După ce a ieșit din adolescență, i-am zis că trebuie să fie matur și să nu se mai streseze pe tema asta.

O să faceți asta toată viața?
Udy: Nu vreau s-o fac pentru totdeauna. Dar e diferit față de ce fac actorii porno: ai un salariu bun și stabilitate. În orice caz, mi-ar plăcea să încerc și altceva într-o bună zi.

Erica: Mi-ar plăcea să am propria afacere, preferabil un magazin online. Datorită acestui job, pot pune bani deoparte, așa că nu va trebui să-mi fac un credit ca să încep afacerea. Deocamdată, mă simt norocoasă că sunt vie și mă bucur de viață.

Articolul a apărut inițial pe VICE NL.