Am înotat în apă rece ca să văd dacă chiar alungă stresul

Mă aflu în Brighton, Anglia, e ora 6:45. Cerul e senin și brăzdat de alb și portocaliu. Ne uităm spre mare în timp ce un alt grup se întoarce spre uscat. Fac conversație stresat, ca să amân inevitabilul.

„Cât de mult stați de obicei?”

„Cinci minute, plutim un pic și gata.” Rob vine cu bicicleta pe plajă în fiecare zi. Când nu are timp, face acasă un duș rece timp de cinci minute. De fapt, în unele zi face chiar două. Asta e o strategie mai grea, pentru că poți să închizi foarte ușor dușul dacă nu mai suporți, mi-a mărturisit el. „Azi sunt condiții perfecte”, a adăugat el și mi-a înmânat niște mănuși și papuci de neopren. Mă dezbrac în slip și intrăm lent în apă.

Simt durerea aproape imediat. Pielea se crispează și inima îmi galopează. Fac tot posibilul să înaintez, dar nu mă mai pot uita la Rob, care e în stânga mea. Mă retrag în mintea mea, care îmi urlă din toți rărunchii să mă întorc. Dar în loc să fac asta, mă scufund până la umeri. Deja nici nu mai văd bine, am impresia că halucinez. Alunec într-o groapă și mă apucă panica, dar mareea mă duce din nou într-un loc mai sigur.

Apoi, ceva începe să se schimbe. Cu cât stau mai mult în apă, mă liniștesc. E în continuare iadul pe pământ, dar încep să mă detașez de experiență, de parcă mi-aș vedea corpul de sus, de deasupra valurilor. După ce a făcut asta multă vreme, Rob spune că poate observa cum apar gândurile negative și cum trec pe lângă el: „Realizezi cât de trecătoare e o experiență stresantă. Nu trebuie neapărat să te izbești de ea.”

Înotăm înapoi spre mal și ne punem prosoapele pe cap. Îmi scot papucii din picioare. Îmi simt oasele țepene, dar am totuși în mine un entuziasm puternic.

Rob face parte dintr-o mișcare înfloritoare construită pe principiul că expunerea repetată la apă rece schimbă felul în care corpul gestionează stresul. Discipolii ei spun că înotul zilnic în apă rece sau dușurile reci le furnizează o euforie care durează ore în șir și, în unele cazuri, le îmbunătățește abilitatea de a gestiona depresia.

Rob a crescut în Midlands și s-a mutat în Lake District în adolescență. Dintotdeauna a avut probleme cu stările proaste, OCD și alcoolul. A luat în considerare terapia cu apă rece după ce a văzut un discurs TED despre beneficiile dușurilor reci. „Am fost atât de motivat de chestia aia încât i-am spus iubitei mele că am de gând să fac un duș rece pe loc.” Mama lui, care e o înotătoare pasionată, i-a sugerat să facă baie în mare, dacă tot locuiește în Brighton. Își amintește panica de prima oară și apoi liniștea care l-a cuprins. „În sfârșit am simțit pace, de parcă nu-mi mai era frică de stresul care mă aștepta în ziua respectivă.”

Rebecca, o mamă casnică din Wiltshire, a simțit același lucru. În ultimii douăzeci de ani, a luat tratament pentru depresie, iar acesta o făcea deseori să nu iasă din casă din cauza agorafobiei. „Am încercat orice, medicamente, fără medicamente, canabis, psiholog”, mi-a povestit ea. Apa rece s-a dovedit cea mai bună metodă pentru controlarea sănătății mintale. „Am problemele astea de atâta timp încât simțeam că mor lent. Și când intru în apă simt asta, dar știu că nu o să mor. E o metodă sigură și controlată prin care te simți în pericol, dar știi că îl poți controla.”

La fel ca Rob, și Rebecca face asta zilnic. Își duce la școală cei doi fii și apoi merge la lac. „Încă simt aceeași frică de la început. Iar iarna e și mai rău. Cel mai groaznic a fost săptămâna trecută, când a trebuit să spargem gheața ca să ajungem la apă.”

Apa rece ar trebui să fie inamicul. Înecul e a treia cauză principală de deces neintenționat în lumea întreagă. Și totuși, de la botezuri la băi, oamenii au tot încercat să se vindece cu ajutorul apei de-a lungul istoriei, în baza principiului că alterarea temperaturii corpului e soluția pentru liniște și eliberarea tensiunii. Această idee a fost prezentă și în Grecia antică, Egipt și Imperiul Roman, cât și în medicina chineză, ba chiar și în Anglia secolului 19, fiind susținută de personalități precum Charles Dickens sau Darwin. Brighton e un oraș construit datorită fixației victoriene pe băile în mare.

Metoda a devenit din nou populară datorită doctorului și prezentatorului TV Chris Van Tulleken. Acesta a descoperit efectul apei reci în 2012, când filma un documentar BBC în zona arctică. După ce a filmat un segment care explora reacția fiziologică a corpului la apa rece, a descoperit că aceasta avea un efect secundar neașteptat. „Timp de 24 până la 48 de ore de la baia în ocean, m-am simțit euforic”, își amintește el.

În timp ce făcea cercetări pentru cel mai recent serial al lui, Doctorul care a renunțat la medicamente, un program despre pacienții dependenți de pastile, a cunoscut-o pe Sarah, o femeie de 24 de ani care suferea de depresie, dar nu mai voia să ia antidepresive. Chris și-a amintit ce descoperise despre apă. A vrut să afle dacă există dovezi pentru beneficiile terapiei cu apă rece, așa că l-a contactat pe Mike Tipton, profesor la Universitatea din Portsmouth, departamentul de experimente. Mike i-a zis că există niște dovezi științifice, dar numai în teorie.

Tulleken i-a prezentat lui Sarah terapia cu apă rece și înotul în natură. A fost începutul unui proces care a ajutat-o până la urmă să renunțe la medicamentele pe care le lua de o viață întreagă. Studiul de caz a fost publicat în British Medical Journal și e, în continuare, una dintre cele mai cunoscute dovezi că apa rece îmbunătățește sănătatea mintală.

Dar rămâne totuși întrebarea: care e legătura dintre ele?

„Nu există niciun dubiu că scufundarea în apă rece e un stres. Corpul se panichează și eliberează hormoni de stres. Hiperventilezi, inima îți bate nebunește și îți crește tensiunea. E un lucru stresant, așa că obții o reacție stresantă”, a zis Mike Tipton.

Dar corpul se obișnuiește, în timp, cu această reacție; o persoană care înoată zilnic în apă rece reacționează mai bine la acest șoc decât o persoană care încearcă asta pentru prima oară. Echipa lui Mike a descoperit recent că corpurile care s-au adaptat să facă față stresului apei reci suportă mai bine și altitudinile mari. Asta sugerează că, dacă un corp s-a obișnuit să gestioneze un tip de stres, poate gestiona mai bine și alte tipuri de stres. „E doar o speculație, dar e una plauzibilă”, a clarificat Mike.

Știința din spatele terapiei cu apă rece rămâne, totuși, misterioasă. Deși pasionații susțin că le întărește sistemul imunitar și îi ajută să slăbească, adevărul e că nu știm sigur care sunt efectele. Mike a adăugat că s-ar putea să fie un placebo, că e posibil ca și sentimentul de a fi în natură să contribuie la euforie.

Chris Van Tulleken a clarificat și el că nu crede că înotul în apă rece e un tratament miraculos. Nu e împotriva antidepresivelor, dar crede că cei care suferă de depresie ar trebui să dea mai multă atenție și stilului de viață.

„Reconectarea cu natura, sportul, ieșirea din singurătate și o societate mai echitabilă pentru toată lumea reduc șansele de îmbolnăvire și cresc speranța de viață”, a zis el.

Dacă apa rece îi ajută pe unii, în același timp semnalează că societatea noastră e structurată în așa fel încât nu toată lumea are acces la fericire. Niște cercetări recente au descoperit că cei mai săraci oameni sunt cei care au cel mai puțin acces la parcurile naționale.

Rebecca recunoaște că reacția ei la apă nu e pur chimică, ci ține de mai mulți factori. „Știu că dacă înot singură, nu simt aceeași euforie pe care o am atunci când înot cu mai mulți oameni”, a zis ea.

Totuși, nu poate să nu observe euforia care o ține ore în șir. Acum, problema e că s-a încălzit afară și nu mai găsește apă suficient de rece. Apa de la duș i se pare prea caldă, iar apa din lacuri s-a încălzit. „Săptămâna viitoare merg în Scoția în vacanță cu familia și abia aștept să testez lacurile de acolo”, a adăugat ea.

Rob face în prezent un master în psihologie. Se va muta la Oxford în câteva luni, ca să locuiască împreună cu partenera lui și și-a găsit deja un loc în Tamisa unde să-și continue ritualul de dimineață. Rob crede că apa rece și depresia sau anxietatea sunt forțe pe care trebuie să le înțelegi, nu să te lupți cu ele. „Trebuie ca oamenii să înțeleagă cum le funcționează creierul, ca să-l ghideze în direcția potrivită pentru ei. Depresia nu e un dușman, trebuie s-o accepți și să lucrezi cu ea.”

Recunosc că, după înotul de dimineață, și eu m-am simțit stăpânul lumii. Detaliile copleșitoare din viața mea s-au redus la ceea ce sunt, de fapt: sarcini, site-uri și anxietăți neancorate care și-ar pierde sensul dacă le-aș scrie. Am continuat experimentul în următoarele zile cu dușuri reci, care m-au ajutat să simt că singurul lucru care ar trebui să mă preocupe e prezentul. În orice caz, m-au ajutat să realizez că, dacă înțelegi durerea, poți s-o liniștești.

Dacă vrei să încerci această terapie, nu sări de nebun într-un lac înghețat. S-ar putea să mori. Uite aici niște sfaturi.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.