Papa Francisc la treabă. Fotografie via Biserica Catolică a Angliei.
Ieri, Papa Francisc a declarat pentru Academia Pontifică de Arte și Științe că e cool să credem în evoluție și în Big Bang, după care a adăugat că acestea dovedesc existența unui creator. „Când citim despre Creație în Geneză, riscăm să ne imaginăm că Dumnezeu a fost un magician cu o baghetă magică și puterea de a face orice. Dar nu e așa”, a spus Papa. „A creat ființele umane și le-a lăsat să se dezvolte conform legilor interne pe care le-a dat fiecăreia dintre ele pentru a atinge împlinirea.”
Videos by VICE
De când a ajuns la conducerea Bisericii Catolice în luna martie a anului 2013, Argentina și-a căpătat reputația de stat progresiv și divizibil. Deși mulți catolici au apreciat, împreună cu presa, atitudinea lui liberală față de divorț, homosexualitate și, mai nou, știință, criticii spun că îi va înstrăina pe catolicii conservatori cu perspectivele lui liberale. După cum a scris Ross Douthat duminică în New York Times, această abordare a cauzat tensiuni interne în cadrul bisericii care ar putea duce la o schismă.
Douthat spune că drumul prin care Papa încearcă să împace vederile occidentale asupra sexului și științei cu doctrina tradițională a bisericii e periculos pentru că îi va înstrăina tocmai pe suporterii dispuși să îmbrace haina preoțească sau să doneze bani bisericii. Dar asta dacă privești partea goală a paharului: Un sondaj Pew de anul acesta a arătat că 85 de procente dintre tinerii catolici acceptă homosexualitatea și, mai mult, majoritatea catolicilor din toată lumea cred în evoluție. Poate că unii membri din vechea gardă sunt descurajați de versiunea tolerantă a catolicismului promovat, dar numărul preoților și cel al călugărițelor sunt oricum în descreștere; de ce n-ar încerca să apeleze la tinerii catolici și să-i entuziasmeze în privința bisericii?
Deși ultima declarație a lui Francisc a ajuns în titlurile tuturor știrilor, n-ar trebui să ne mire dacă o să-l vedem îmbrățișând știința. La urma urmei, tot catolic a fost și cel care a sugerat teoria Big Bang în 1927 – Georges Lemaître, preot belgian și profesor de fizică, a fost primul care a lansat ipoteza că un atom primordial a conținut la un moment dat toată materia din univers. Iar remarcile lui Francisc nu constituie o schimbare în doctrină: În 2012, astronomul șef al Vaticanului a afirmat că teoria Big Bang și evoluția sunt compatibile cu credința catolică.
De-a lungul istoriei, au existat, de fapt, mai mulți pontifi care și-au dat ok-ul în privința evoluției: Papa Pius XII, care a preluat funcția în 1939 și acum e considerat sfânt, a acceptat cu ezitare evoluția în 1950, atâta timp cât procesul creării sufletului rămânea în seama lui Dumnezeu. După aproape cincizeci de ani, Papa Ion Paul al II-lea a mers ceva mai departe și a numit evoluția „un proces care a fost dovedit eficient”.
Cu alte cuvinte, majoritatea declarațiilor Papei sunt relativ necontroversate. Majoritatea creștinilor care dezbat vârsta Pământului și proveniența oamenilor din maimuțe sunt evangheliștii protestanți. Liberalii seculari n-au decât să-l laude pe Francisc, evident, dar să nu uităm că sunt mai mulți americani care se consideră evangheliști și nu catolici. Marea majoritate a celor care neagă teoriile științifice acceptate consideră că susținerea acestor teorii de către Papă dovedesc că atât știința cât și Papa greșesc amarnic.
Urmărește-o pe Allie Conti pe Twitter.
Traducere: Oana Maria Zaharia
Citește mai multe despre Papa Francisc:
Papa Francisc e acuzat că îi apără pe preoții care au molestat copii
Papa Francisc e șocant de priceput la rețelele sociale
PR-istul Papei care fascinează lumea
Sunt ok, ești ok, Papa e ok