Acest articol a apărut inițial în VICE Australia.
Am pozat printre ruinele antice mayașe din peninsula Yucatán, întinsă pe plajele cu nisip alb din Queensland și am stat în echilibru pe pietrele dintr-un lac irlandez curat ca lacrima la răsăritul soarelui. M-am uitat în zare de pe etrava unei nave naufragiate precum un galion și am pozat nud în timp ce eram călare, în deșerturile din Utah. Asta reprezintă doar o mică parte dintre locurile incredibile în care m-a dus munca mea în ultimii doi ani și jumătate. Până la vârsta de 24 de ani, am avut privilegiul de a vizita 32 de țări de-a lungul a cinci continente, ceva ce nu aș fi putut face fără să fiu model.
Totul a început în 2011, când aveam 18 ani și locuiam în vecinătatea orașului Toronto. Una dintre prietenele mele făcea ședințe „trade for print” (TFP), în cadrul cărora nici o parte nu era plătită. Una dintre ședințe mi-a plăcut în mod special. Fotografiile erau de bun gust, nuduri făcute în lumină naturală și editate alb-negru. Modelingul părea ceva distractiv de făcut în weekenduri, așa că mi-am făcut un cont pe Model Mayhem și am stabilit câteva ședințe TFP în zonă.
În primele douăsprezece ședințe foto am fost îmbrăcată complet. Și ca să fiu sinceră, au fost destul de ciudate. Nu eram deloc naturală și nu îmi puteam da seama cum să pozez sau să transmit emoții. În ciuda acestor lucruri, mi-au plăcut rezultatele. Chiar mi-au îmbunătățit stima de sine. Atunci când revăd acele poze, majoritatea mi se par destul de jenante, dar la 18 ani credeam că sunt extraordinare.
După ceva timp, un fotograf cu care mai lucrasem înainte m-a abordat cu o propunere pentru o ședință foto nud pe un platou pe care îl construise el. Avea la studioul lui o cutie mare din lemn pe care o umpluse cu lumini. Voia ca eu să pozez în interiorul cutiei, pentru niște fotografii care să-mi scoată în evidență silueta. Nuditatea nu mă deranjase niciodată și chiar îmi plăcea ideea lui, așa că am decis să o fac. Am fost surprinsă să descopăr că mă simțeam mult mai confortabilă când pozam nud decât atunci când eram îmbrăcată. Am început să îmi programez ședințe foto nud plătite, în timpul weekendurilor, în funcție de cursurile de la facultate. A devenit rapid singura mea sursă de venit. Atunci când am absolvit studiile de licență în domeniul asistenței sociale, mi-am petrecut majoritatea timpului lucrând ca model, în timp ce aplicam pentru locuri de muncă din domeniul meu.
Am mers în primul meu „turneu de modeling” pentru două săptămâni și jumătate în vara anului 2015. Turneul m-a purtat în vestul Canadei și am simțit pentru prima dată gustul modeling-ului cu normă întreagă. Mi-a plăcut enorm experiența de a lucra cu un grup atât de divers de fotografi, într-o perioadă atât de scurtă. Creativitatea lor m-a inspirat.
În timpul acelui tur am luat pentru prima dată în considerare, în mod serios, posibilitatea de a lucra ca model full time. M-am gândit că și dacă nu se va alege nimic de acest lucru, tot voi avea licența la care să apelez în caz de nevoie, așa că am zis de ce nu.
Nu mi-a luat mult să realizez că, pentru a câştiga bine, trebuia să călătoresc cât de des posibil. Atunci când stai într-un singur loc, baza de clienți este limitată și sunt mai puține oportunități pentru ședințe foto. Dar dacă mergi în mai multe orașe consecutiv, într-un timp scurt, cererea este mai mare și poți lucra de dimineață până seara, în fiecare zi, pentru toată durata călătoriei tale. Zilele astea, îmi petrec cel puțin jumătate din an în diferite turnee. Tarifele mele sunt undeva la 125 de dolari pe oră și 800 de dolari pe zi, lucru care îmi oferă libertatea financiară de a-mi lua încă două luni pe an de călătorit în interes personal (pe lângă turneele anuale). Un model care abia își începe cariera se poate aștepta să câștige 50 de dolari pe oră sau 300 de dolari pe zi, în timp ce modelele cele mai căutate pot câștiga chiar mai mult de 150 de dolari pe oră sau 1 000 de dolari pe zi.
Multe persoane presupun că turneele sunt „pline de farmec”, însă în majoritatea timpului nu este deloc vorba despre asta. Una dintre cele mai mari preconcepții este că eu îi fac pe oameni să îmi cumpere bilete de avion în toate locurile astea incredibile, însă asta se întâmplă destul de rar. De vreme ce nu colaborez cu o agenție, eu decid în mod normal unde vreau să lucrez. Precum mulți din domeniul meu, îmi plătesc singură zborurile. Apoi îi anunț pe fotografi că voi ajunge în zona lor, fie prin anunțuri pe diferitele platforme de social media, fie le trimit mesaje private. În acest fel reușesc să îmi umplu programul și să scot profit.
Cât despre clienți, cei cu care lucrez eu provin din domenii destul de diverse, însă majoritatea se încadrează într-una dintre aceste patru categorii. De departe cei mai comuni sunt cei care fac fotografia ca un hobby. Foto Kammer, de exemplu, este un inginer de sistem software. Am lucrat pentru prima dată în Canada, dar am ajuns amândoi să emigrăm în California, astfel că acolo au avut loc majoritatea colaborărilor noastre. Ședințele noastre foto s-au concentrat pe nudurile artistice și aproape întotdeauna au avut loc în peisaje splendide în natură. În general, foarte mulți dintre cei cu care am lucrat nu își fac un țel din a-și vedea fotografiile publicate, de vreme ce ei fotografiază cu precădere pentru plăcerea lor personală.
Cel de-al doilea grup de oameni care tinde să mă angajeze sunt profesioniști full-time care își câștigă existența dintr-un tip diferit de fotografie. Atunci când l-am cunoscut pe fotograful Adrian Holmes din Toronto, venitul lui provenea principal din ședințe foto realizate la evenimente, ședințe foto de interior și portrete personale sau pentru companii. Am lucrat împreună de câteva ori pentru proiectele lui personale, toate nuduri artistice în locații unice, precum o vilă grandioasă, un buncăr abandonat și o casă monument istoric. Câteva lucrări din munca realizată împreună au fost expuse la o galerie de artă în Toronto.
De câteva ori pe an am de asemenea oportunitatea de a lucra cu fotografi precum Steve Richard. Steve m-a angajat să fiu model pentru unul dintre atelierele sale de două zile din Hamilton, Ontario. În cadrul atelierului, el a predat tehnici de fotografie și iluminat de studio. Acesta este cel mai comun scenariu în cadrul căruia ajung să lucrez cu fotografii profesioniști, deși câteodată mă angajează și pentru proiectele lor aflate în derulare.
Mai lucrez de asemenea ocazional și cu artiști mai tradiționali, precum pictori și portretiști. În martie am avut onoarea de a lucra cu Sergio Lopez în studioul său din Santa Rosa pentru o serie de imagini de referință. El a utilizat apoi aceste imagini pentru a crea noi picturi în ulei suprarealiste, care au fost recent expuse la Galeriile de Artă Contemporană Rehs în New York City.
Deși majoritatea clienților mei sunt persoane decente, orice pădure are uscături. Recomand întotdeauna verificarea referințelor, însă trebuie să recunosc că la volumul de ședințe foto pe care îl am – aproximativ 250 de ședințe pe an în acest moment – pur și simplu nu am timp să verific fiecare persoană cu care lucrez. De aceea cele mai importante unelte de care dispun ca să rămân în siguranță sunt intuiția și bunul simț. Oamenii care îmi laudă excesiv dotările, care-mi trimit mesaje „doar ca să vorbească” la ore ciudate, care cer „servicii suplimentare“ sau care par să folosească un portofoliu fals, îmi ridică semne de întrebare. Pur și simplu evit să lucrez cu acești oameni, lucru care cu siguranță m-a ajutat să evit o mulțime de întâlniri nasoale.
Deși încerc să îmi folosesc cât mai bine judecată, ajung ocazional în situații incomode. Am fost plesnită peste fund, mi s-au făcut ochi dulci și chiar am avut fotografi care mi-au făcut pe ascuns poze care arătau mai mult decât ceea ce conveniserăm. O dată, în Los Angeles, un fotograf voia ca eu să semnez un act care stipula faptul că nu m-a forțat să fac nimic împotriva voinței mele, înainte ca ședința foto să înceapă. Atunci când l-am refuzat, mi-a spus că este fost cadru militar și că, dacă ar fi vrut să mă rănească, ar fi putut bloca toate ieșirile. Din fericire, doar blufa. Spre deosebire de multe alte modele, experiențele mele au fost chiar inofensive. În ciuda riscurilor, îmi iubesc meseria și nu aș da-o pentru nimic în lume.
Sunt totuși conștientă că, din păcate, cariera mea are o dată de expirare. Deși modelingul independent tinde să cuprindă o mai mare varietate de fizionomii și trupuri decât modelingul practicat în cadrul unei agenții, este în general important să ai un aspect tineresc. Din acest motiv, am realizat că un plan pentru pensionare ar fi prudent. Până de curând mă gândeam că m-aș întoarce în domeniul asistenței sociale, însă m-am obișnuit prea mult cu libertatea de a-mi fi propriul șef. Din fericire, părinții m-au învățat să fiu responsabilă cu banii, astfel că sunt destul de aproape de a face prima investiție imobiliară. Planul meu este de a avea cel puțin două sau trei clădiri care să genereze venit din chirii, în momentul în care mă voi retrage din modelingul cu normă întreagă. Între timp, plănuiesc să mă bucur din plin de anii pe care îi mai am în acest domeniu, prin crearea celor mai bune opere de artă de care sunt capabilă, în cât mai multe colțuri ale lumii.
Viziteaz-o pe Sienna Hayes pe website-ul ei , Instagram , Patreon și Model Mayhem.