Cele mai nașpa chestii pe care le fac tipii de stânga pe internet

Majoritatea bărbaților care au azi sub 35 de ani se auto-intitulează „liberali” – indiferent dacă poartă Sk8-Hi-uri și cântă în formații triste; sau vând reclame în timp ce locuiesc într-un hub din Hoxton; sau și-au croit cu ghearele drumul până la culmile copleșitoare ale marilor cotidiene, după ce și-au făcut mâna la unul dintre ziarele studențești de la Oxbridge.

Dar dacă ai face un test Myers-Briggs pe activitatea lor online, ai putea să generalizezi și să-i incluzi în trei categorii: stângistul alfa, cu o opinie zgomotoasă despre orice se-ntâmplă la știri; tipul chill, a cărui tendință spre pasivitate și alianță de fațadă cu femeile îl transformă, s-ar putea spune, într-un personaj mai insidios; și al treilea tip, undeva între, care ar putea fi confundat cu oricare dintre cele de mai sus, în funcție de cât de mult îi pasă, fie de femei, fie de propria prezență online, la orice moment dat.

Indiferent de tip, cel mai probabil au făcut toți o chestie de pe lista asta foarte incompletă a lucrurilor enervante pe care le fac tipii de stânga pe net.

O abordare moderată asupra tradiționalei explicații din partea unui bărbat: să scrii pe marginea postării unei femei fix argumentul ei, în alte cuvinte, fără să le redea poziția la fel de bine. Laitmotiv: întoarcerea unui like sau a unui re-tweet cu tweet-ul citat; felicitările care vin la pachet cu spațiul pe care consideră că îl acordă vocilor feminine (deși vorbesc fix peste vocile alea). Soluție: re-tweet manual și treci peste.

Uneori, îți apar femei în feed, care vorbesc despre chestii de femei. Sau alteori discută „chestii normale dintr-o perspectivă clar feminină”. Un tip de stânga e cel care absoarbe și învață din conversație. E de lăudat. Alții se bagă cu forța în ea. Asta nu e lăudabil și – mă tem – e un impuls învățat, care devine ulterior patologic. Dacă nu-și dă cu părerea pe absolut orice subiect, tipul ăsta, din păcate, o să facă implozie. Scrie-n lege.

Unii tipi stângiști – de exemplu un bărbat din clasa muncitoare sau un tip gay – și-ar petrece majoritatea timpului online discutând politicile identitare ale unei anumite zone și, de multe ori, ar avea multe chestii inteligente și importante de spus. Dar încurajările pe care le primesc online pot să le activeze niște ochelari de cal, care le blochează alte perspective, cum ar fi cele ale femeilor, iar apoi o să se lanseze într-o diatribă despre selfie-uri și, din păcate, și nouă trebuie să ni se pară că sunt de căcat.

Asta trece neobservată, dar e super evidentă, dacă ți se întâmplă ție, ca femeie. Stai acolo și dezbați ceva și tipul care a postat tweet-ul inițial nu te include nici pe tine, nici pe alte femei, în mod egal în conversație. Fie pentru că nu ești întru totul de acord cu el, fie nu se simte confortabil să discute cu femei nici online nici off – dar nu-și dă seama de prejudecata asta – pur și simplu nu-i pasă la fel de mult de părerea ta. O să te facă paranoică dacă ridici problema.

Are prietena de rigoare, inteligentă și talentată, și îi place chestia asta, pentru că face să pară că are cercuri diverse politice și de opinie. Dar! Mai există și alte femei pe Twitter, care-s bune de urmărit, susținut și ascultat. Deschide aripile alea.

Treci pe-acolo și zici „M-am gândit și eu la asta!”. În primul rând, nu te-ai gândit. În al doilea rând, faptul că ești de acord n-are nicio valoare nicăieri și dacă apare în Conversația Femeilor™ pe post de „m-am gândit la asta, dar n-am vrut să zic”, e mai rău decât dacă întrerupi pur și simplu. Părerea n-are nevoie de parafa ta ca să atârne mai greu. Like, ador, re-tweet și treci peste.

O înțelegere faustiană veche de când lumea: când un tip e încătușat de o femeie, dă la schimb sămânța sa pentru o cunoaștere nouă, înnăscută, a inegalității de gen. E un lol destul de sec la care trebuie să asiste prietenii și followerii lui, dar dacă deșteptarea i se trage din niște super mui, așa să fie: să-l țină mult și bine feminismul ăsta asumat. Dar iubirea se stinge, inevitabil, și se încheie și feminismul lui performativ. De unde avea un feed bogat în re-tweeturi despre dreptul la avort în Irlanda și definiții ale fobiei de grași, acum e un peisaj catastrofic și acru de screenshot-uri de pe grupul de WhatsApp al tovarășilor lui.

A se vedea și: interesul exprimat doar față de problemele de care sunt interesate femeile pe care le consideră atrăgătoare.

E nesincer să te șocheze când femeile vorbesc despre comportament nasol din partea bărbaților – genul de comportament la care au asistat și bărbații și femeile, în spațiile pe care le ocupă și din partea unor oameni pe care-i cunosc. Înțelegem. Vrei să pari că ne susții, dar nu te purta ca și cum niște interacțiuni super de bază sunt o surpriză. Dacă chiar sunt, ai nevoie de mai multe prietene femei. Avem parte de „of, sărăcuța de tine” din conversațiile cu propriile noastre prietene femei, deci online, te rog, nu ne mai vorbi ca și cum am fi întâiul tău născut.

Îi spune tipul simțitor unei femei pe care-a întâlnit-o o singură dată sau niciodată, după ce postează un tweet despre ceva nasol ce i s-a întâmplat. Da, tu, străinule care-mi dai like la poze și inimioare la tweeturi, la tine o să aleg să apelez acum. Versiunea pe lung: „Îmi pare atât de rău că ai pățit asta”, așa că o să îți dau imediat follow pe Instagram sau o să-ți scriu pe privat. Ca să testezi dacă ești un tip de genul ăsta, du-te și uită-te la ce ai dat like pe Twitter. Dacă majoritatea postărilor sunt de la femei pe care le placi și selfie-uri cu femei pe care le placi, da, ești.

Atunci când cineva îi reproșează ceva pe bună dreptate, mai ales dacă e pe un subiect care-l face să se simtă incomod, repară rapid greșeala prin ștergerea postării, după care se preface că nu s-a întâmplat nimic, în loc să-și ceară scuze sau să încerce să abordeze altă perspectivă. Reputația sa online și orgoliul sunt mai importante decât auto-dezvoltarea și ideea de a se asigura că cineva e OK după ce a spus ceva ce l-a făcut să se simtă de căcat.

„Jos abuzatorii” e strigătul de luptă. „Destul”, scrie în tweet-ul onest. Până când se ajunge la futăciosul pervers din propriul grup de prieteni, despre care a crezut dintotdeauna că e un pic cam mult, dar, la urma urmei e inofensiv și super haios, care a dat-o-n bară de data asta. După: tăcere și o nou-găsită nuanțare a propriei gândiri.

Copiii sunt aroganți și nu prea știu de niciunele. De-asta am ales eu să nu mă fac profă. Dar, în locul lor, stângiștii sunt mereu pregătiți să ridice mâna la ora de pe net. „Ce interesant, ai un articol pe care-aș putea să-l citesc pe tema asta?”, ca răspuns la thread-ul tău despre violența genizată. Li se întâmplă mai vizibil femeilor queer, trans și de culoare, pentru că e mai mult de învățat acolo. Femeile nu sunt Doamna ta; Google e Doamna.

E super în regulă să participi cu re-tweet-uri la fenomenul poveștilor despre abuz sexual, hărțuire și viol, dar când în viața reală abuzezi emoțional de femeile cu care te vezi, îți faci colegele de muncă să se simtă incomod sau vorbești peste ele la ședințe, nu ridici glasul la glume proaste când le fac prietenii tăi sau, în general, nu faci nimic ca să ajuți femeile în spațiile din viața reală, totul valorează cât un căcat cu moț. Femeile care îi cunosc pe tipii ăștia și online și offline văd diferența. Asta zace sub toate chestiile astea enervante, sincer: lipsa auto-reflexivității sau a dorinței de a-ți examina propriul comportament.

„Mi-a super plăcut chestia aia pe care ai scris-o/pus-o pe Twitter/filmat-o/făcut-o, așa că iată cele 98 137 de gânduri ale mele pe tema respectivă și dacă ieși vreodată prin Shoreditch, unde știu că lucrezi, mi-ar plăcea să te scot la o bere.”

:~)