FYI.

This story is over 5 years old.

Educație sexuală

Adolescenta care luptă să le aducă tampoane femeilor care dorm pe stradă

A înființat o organizație non-profit prin care promovează ideea că accesul la igiena menstruală e un drept, nu un privilegiu.
Fotografie din arhiva Nadyei Okamoto

Majoritatea tinerilor învață, muncesc sau petrec în timpul liber, dar boboaca de 19 ani Nadya Okamoto, studentă la Harvard, luptă zi și noapte pentru dreptate socială și drepturile femeilor. Anul acesta a fost ocupată cu multe proiecte, dar cea mai mare pasiune a ei e PERIOD, organizația ei non-profit care distribuie produse menstruale femeilor care nu au acces la ele și dărâmă miturile despre mesntruație.

Publicitate

Pe lângă faptul că e studentă full-time și se ocupă de organizație, Okamoto a candidat și la consiliul municipal Cambridge în 2017, iar programul ei era concentrat pe studenți și familii cu venituri mici. Deși a pierdut alegerile, a reușit să atragă atenția că și tinerii se pot implica în politica locală.

Am vorbit cu Okamoto despre cum menstruația e una dintre cauzele principale ale absenței în școli printre adolescente și ce putem face să schimbăm asta.

BROADLY: Care-i realizarea ta din 2017 de care ești cea mai mândră?
NADYA OKAMOTO: Sunt trei. În primul rând, am candidat pentru o funcție în consiliul municipal. Apoi, am semnat un contract cu editura Simon & Schuster. În plus, organizația mea, PERIOD, a avut o creștere spectaculoasă.

Vara asta, PERIOD a deschis primul sediu în Portland și a angajat persoane care lucrează full-time. La sfârșitul acestui an, putem spune că ne-am ocupat de 200 000 de menstruații de la înființare și am vizitat 150 de campusuri studențești.

De ce te interesează subiectul menstruației?
Pasiunea mea a pornit dintr-o experiență personală. În liceu, am locuit cu familia pe străzi. Îi mințeam pe colegi în privința situației mele și nu știam ce să scriu în formularele care îmi cereau adresa permanentă.

În perioada asta, am ajuns să cunosc multe femei fără adăpost și am aflat că ele erau în situații și mai nasoale decât a mea. Foloseau hârtie igienică, șosete sau pungi de hârtie când le venea menstruația. Chestia asta m-a impresionat. Mi-am dar seama că eram chiar privilegiată și mi-am dorit mult să le ajut și să schimb ceva.

Publicitate

În perioada respectivă din viața mea, eram într-o relație abuzivă, în care am fost agresată sexual și fizic. Îmi scăzuse enorm stima de sine. Aveam probleme cu anxietatea și depresia. Mă și automutilam. Pot spune că PERIOD mi-a salvat viața. Simțeam o nevoie disperată să transform lumea într-un loc mai bun.

Ce vrei să știe lumea despre menstruație?
Aș vrea să știe că e natural și normal să ai menstruație. Și că accesul la igiena menstruală e un drept, nu un privilegiu. Femeile merită să se simtă curate și capabile când au ciclu.

Atâtea persoane au menstruație în fiecare lună în lumea asta și oamenii tot se mai gândesc că e ceva scârbos. Dar, de fapt, viața umană există datorită menstruației.

În 2017, ne-am schimbat numele în PERIOD, ca să mobilizăm tinerii să vorbească deschis despre menstruație și să normalizăm acest cuvânt, care e considerat tabu chiar și în ziua de azi.

În plus, multă lume nu știe că unul dintre principalele motive ale absenteismului printre adolescentele din Statele Unite e menstruația. Suntem în secolul XXI și fetele nu se duc la școală din cauza asta. Iar 37 de state au taxă pe produsele menstruale pentru că acestea sunt clasificate drept produse de lux și nu o necesitate. Și totuși nu există taxă de lux pentru Viagra.

Cum a fost să candidezi la consiliul municipal la vârsta de 19 ani?
Am vrut să arăt că și tinerii se pot implica în politica locală și că avem idei bune. Merităm să fim reprezentați în consiliu.

Publicitate

A fost e experiență nebunească, din care am învățat multe. M-a criticat o grămadă de lume – aveau probleme cu tonul vocii mele, cu hainele mele, cu proporțiile corpului. Dar eu știu că nu are cum să te placă toată lumea și am învățat să fiu mereu eu însămi, indiferent ce fac. Important e să obțin rezultate.

Cum de ai timp pentru toate astea, deși ești studentă?
Secretul meu e că-mi place la nebunie ce fac. Mă simt recunoscătoare pentru faptul că sunt în viață și că am avut ocazia să-mi duc misiunea până la capăt.

Bineînțeles că trebuie să fac și sacrificii uneori. Călătoresc mult cu munca și nu ies în weekenduri. Am o viață socială mult mai săracă decât majoritatea studenților.

Ce țeluri ai pentru anul acesta?
Să-mi termin cartea, care e un manifest pentru mișcarea menstruală a generației tinerei. E un instrument care să-i ajute pe oameni să înțeleagă de ce e stigmatizată menstruația și să-i încurajeze pe tineri să fie activiști.

La nivel organizațional, urmează să deschidem două birouri noi în Boston și New York. Știu că munca mea e importantă și asta mă motivează.