Când un frate sau o soră de-ai tăi are o dependență, iar părinții voștri o neagă sau i-o susțin, ajungi să ai conversații foarte dureroase cu ei. Chiar dacă știi că fiecare conversație cu ei despre subiect se va încheia cu lacrimi și urlete, nu e mereu ușor să îți păstrezi calmul când începeți discuția sau să schimbi subiectul, de dragul sănătății mintale a tuturor.
Dacă ai observat că, în ciuda tuturor eforturilor tale, nimic nu pare să se schimbe în mai bine – nici pentru fratele tău, nici pentru părinții care nu se pot abține să nu-l încurajeze – s-ar putea să simți că trebuie să te distanțezi de situație ca să te protejezi.
Videos by VICE
Nedra Tawwab, o terapeută din Carolina de Nord și autoarea cărții Set Boundaries, Find Peace, a declarat pentru VICE că, atunci când cineva dintr-o familie are o dependență, ceilalți membri sunt implicați și ei, pentru că „încep să fie consumați de problema respectivă și au impresia că toată lumea din situația respectivă ar trebui să reacționeze la fel”. A zis că se poate întâmpla, destul de des, să te consume nu atât persoana care are dependența, cât părintele pe care încerci să îl ajuți.
Dar dacă părintele tău e rănit de fratele tău și de dependența lui – emoțional, fizic și financiar – poate fi incredibil de greu să nu te implici. „E foarte greu să vezi asta și să nu te superi pe părinții tăi că nu impun limite mai clare față de fratele sau sora ta”, a zis ea. „Dar cred că cel mai sănătos lucru e să te detașezi, chiar dacă simți că trebuie să-ți salvezi părinții de propriul lor copil.”
Bineînțeles, ușor de zis, greu de făcut – dar nu imposibil. Dacă simți că se scurge viața din tine de câte ori ai discuția asta cu părinții despre dependența fratelui sau surorii tale, iată câteva ponturi care te vor ajuta să obții niște spațiu.
Încearcă să ai empatie pentru părintele tău
Chiar dacă ești incredibil de furios pe alegerile făcute de părintele tău, încearcă să te pui în locul lui și să realizezi cât de greu poate fi să recunoști că persoana pe care ai crescut-o are o dependență gravă. „Nivelul lor de iubire și de înțelegere pentru această persoană e un pic diferit de al tău, ca frate sau soră”, a zis Tawwab. „Relația părinte-copil e foarte diferită de relația dintre frați și s-ar putea să îți fie greu să înțelegi asta.”
„S-ar putea să intrăm în aceste situații cu multe resentimente, frustrare, dorință de control”, a zis Naiylah Warren, o terapeută de la HealHaus din Brooklyn. Iar asta ne împiedică să vedem perspectiva celeilalte persoane. Dacă e posibil, încearcă să abordezi părintele cu o atitudine mai mult curioasă: „Am observat că se întâmplă chestia asta cu X; ce crezi că se petrece? Ce părere ai despre asta?”
Dacă părintele e defensiv sau se închide în el, nu uita că „negarea e un mecanism pe care îl folosim ca să ne protejăm de un adevăr foarte dur”, a zis Warren. Când un părinte încearcă să nege situația, s-ar putea să fie din cauză că se simte vinovat. Se întreabă ce am făcut greșit de a ajuns copilul ăsta așa? Oare nu l-am educat bine? Oare i-am dat prea multă libertate.
„În astfel de situații, e mult mai ușor să negi gravitatea sau chiar prezența unei probleme, pentru că așa poți evita internalizarea ei”, a continuat ea.
Ia o pauză de la informații
Ca să te simți mai bine într-o astfel de situație, primul lucru pe care trebuie să-l faci e să setezi niște limite; de exemplu, îi poți spune părintelui că nu mai vrei să fii pus la curent despre viața și comportamentul fratelui tău. „Cred că o limită sănătoasă ar fi să știi mai puține despre subiect”, a zis Tawwab. Uneori ascultăm toate conversațiile negative despre respectivul membru al familiei, deși, în realitate, nu facem față situației. Așa că, în timp ce ascultăm, ne gândim: „Doamne, trebuie să faci asta ca să ieși din situația respectivă” – pentru că e prea copleșitor să ascultăm.
Ce să spui:
„Când vorbești despre lucrurile astea, simt nevoia să fac ceva, dar e o situație în care nu am putere să fac nimic. Aș aprecia dacă ai găsi un alt sprijin, eventual să vorbești cu bunicul, mătușa, un consilier. Nu pot să te susțin pentru că mă afectează prea tare.”
După ce le spui asta, amintește-le mereu să nu încalce regula, schimbă subiectul sau încheie conversația brusc dacă e cazul.
Învață diferența dintre limite și ultimatumuri
Dacă ești tot mai frustrat de comportamentul părintelui tău, s-ar putea să simți nevoia să îl faci să înțeleagă cât de serios vorbești și să-i spui ceva de genul: „Dacă nu faci asta în privința fratelui meu, n-o să mai auzi de mine”. Dar un ultimatum nu e același lucru cu impunerea unei limite sănătoase și nu va ajuta deloc situația și nici nu te va face să te simți mai bine.
Dacă nu ești sigur de diferența dintre o limită și un ultimatum, Warren a zis că limitele tind să vină din perspectiva „Eu”, pe când ultimatumul se concentrează de obicei pe cealaltă persoană. Setarea unei limite ar putea suna așa: „Nu mai vreau să servesc alcool la petrecerile de familie pe care le găzduiesc eu” sau „Nu mai am de gând să îi împrumut niciun ban fratelui meu”, pe când un ultimatum ar putea suna cam așa: „Dacă nu încetați să îi dați bani fratelui meu, nu vă mai las să-mi vedeți niciodată copiii”.
Nu uita că nu poți seta limite decât pentru tine. „Nu suntem responsabili pentru limitele pe care oamenii le setează sau nu în relațiile cu alte persoane”, a zis Tawwab. Bineînțeles că există și zone gri într-o familie, când e vorba de resurse comune – de exemplu, dacă le dai bani părinților lunar ca să-și acopere cheltuieile și apoi descoperi că nu și-au plătit facturile pentru că i-au dat bani fratelui tău. În astfel de situații, trebuie să renegociați cum sunt gestionate finanțele colective. Pe de altă parte, dacă părinții îi dau fratelui sau surorii bani din contul lor personal, atunci nu poți seta limite în legătură cu asta. Și dacă realizezi asta, s-ar putea să te simți eliberat.
Asigură-te că ai așteptări realiste atât de la părinți, cât și de la fratele sau sora ta
„De multe ori, ne facem un plan rigid despre cum ar trebui rezolvată situația asta și mereu se încheie cu persoana dependentă care renunță brutal la consumul de substanțe”, a zis Warren. Iar asta poate fi o așteptare prea mare. Așteptările nerealiste pun o presiune enormă pe părinții care încearcă să împace pe toată lumea.
Dacă nu știi la ce ar trebui să te aștepți cu privire la dependență sau dacă nu știi multe despre psihologia dependențelor, Tawwab recomandă cartea The Complete Family Guide to Addiction: Everything You Need to Know Now to Help Your Loved One and Yourself, de Thomas F. Harrison și Hilary S. Connery. „Cred că e o carte bună nu doar pentru că te învață să îți setezi limite, ci și să înțelegi dependența și cum se tratează”, a zis ea.
Și ține minte că nu poți controla alte persoane. „Doar individul dependent poate decide când e pregătit să scape de dependență”, a zis Warren. „Nimeni nu poate face asta în locul lui, nici membrii familiei și nici consilierii. E o călătorie individuală și e super grea.”
Nu trebuie să faci față acestei situații singur, există opțiuni
Dacă te simți trist sau furios cu privire la comportamentul fratelui sau la relația cu părinții tăi, ai grijă să te ocupi și de nevoile tale și să nu rămâi singur în povestea asta. Warren recomandă să te alături Al-Anon, un grup de suport pentru persoanele care au parteneri sau membri ai familiei care se luptă cu dependențe; membrii grupului fac conferințe online în care vorbesc cu toții despre problema lor comună.
„Al-Anon îți oferă un refugiu extraordinar. Te ajută enorm să auzi prin ce trec alte persoane, te face să te simți mai puțin singur”, a zis ea. În plus, înveți să ai mai multă grijă de tine și să nu te consumi. A mai zis că Al-Anon e util indiferent dacă fratele e în continuare dependent, a renunțat sau nu mai face parte din viața ta.
Dacă Al-Anon nu e pentru tine, Warren îți recomandă să recurgi la prieteni sau alte rețele de sprijin.
„În psihologia dependenței folosim des o expresie: Persoana dependentă e dependentă de substanță, iar familia e dependentă de asta. Ar trebui să te gândești cum te poți recupera după relația cu această persoană”, a zis ea.
