Săptămâna Modei e un termen impropriu. La fel ca ora de fericire, indiferent de zi sau ora la care se ține, se întâmplă undeva în lume. Săptămâna trecută, a avut loc în Paris. L-am trimis pe fotograful și regizorul Steven Yatsko la PFW ca să facă niște fotografii blajine cu parizienii în timp ce le arătau celorlalți cum să te îmbraci ca un fandosit plin de bășini, care mănâncă melci. Iată ce a zis Steven despre toată povestea
„În timpul Săptămânii Modei, Parisul se umple cu oameni îmbrăcați în negru și teniși Stan Smith. Au părul decolorat și lins pe spate. În timpul zilei scormonesc după magazine ca Broken Arm și Colette. Și toată lumea cară o cameră foto după ea pentru poze de street fashion. Oamenii care participă la prezentări sunt mult mai avizi decât cei din New York, pentru că le ia ceva să se strecoare la PFW. Spre deosebire de New York, viața de noapte e plină de specialiști în relații publice disperați și promoteri. Deci nu e chiar atât de mult trafic de persoane cu modele de dat la schimb pentru intrat la petreceri, lucru ce face toată harababura asta să pară mai puțin de prost gust. Nu sunt nici atât de multe secțiuni pentru VIP-uri în cluburi. Iar exclusivitatea pentru „mese” nu e atât de venerată. Așa că toată lumea se amestecă pe ringul de dans. Cel mai tare lucru de la petrecerile PFW sunt fumoarele, care sunt mereu pline până la refuz. Din ce mi s-a zis, cluburile din Paris au încercat la un moment dat să interzică fumoarele, însă au început să pută din cauza faptului că transpirația oamenilor nu mai era acoperită de fumul de țigară. Fără să mai spun că am descoperit că fumoarele sunt un loc extraordinar ca să faci poze și să scapi de funkul franțuzesc care miroase a je ne sais quoi.”
Videos by VICE
Pentru mai multe poze făcute de Steven, vizitează-i website-ul.
Vezi și:
E plin de idioți la săptămâna modei
M-am îmbrăcat ca o idioată la săptămâna modei
Săptămâna modei în Dubai e cel mai groaznic show de pe planetă