Toate lucrurile pe care trebuie să le faci ca să ajungi vedetă în România

vedete romania tabloid influenceri

Nu-i ușor să ajungi un stereotip al presei tabloide sau să rupi engagement-ul pe rețelele sociale, dar dacă respecți anumite reguli îți poți crește șansele să ajungi să te cerți în prime time cu alte vedete de carton. 

Dacă înainte era nevoie să te zbați mai mult și să-ți găsești o nișă – îți mai aduci aminte de piticul porno? – acum te poți descurca cu niște conturi de social media pe care să-ți etalezi părerile alea edgy sau pozele sexy din vacanță. De multe ori, e de ajuns.

Videos by VICE

După ce am făcut o scurtă trecere în revistă a scandalurilor cât de cât mondene din anul care tocmai a trecut, mi-am dat seama că există câteva elemente care pot ajuta să construiască vedete în România. Ai putea spune că e un tutorial neoficial pentru succes, în funcție de cum definești tu norocul chior. Așa că iată ce trebuie să faci ca să ajungi vedetă în România.

Să ții o dietă drastică proprie cel puțin o dată pe an și de cel mult trei ori

Celebritățile nu se sfiesc să vorbească public despre cum au mâncat o roșie pe zi timp de trei săptămâni. Nu le interesează nici că ar putea influența tineri predispuși la tulburări alimentare și, mai mult de atât, le doare în cot că nu sunt nutriționiști avizați cu drept de părere pe subiect. La urma urmei, de ce ți-ar păsa când îți vezi numele în „ȘOCANT! Dieta care l-a scăpat pe icsulescu de zece kilograme în trei zile” și-ți încarci resursele de validare?

Dietele drastice și vedetele care le promovează n-o să dispară niciodată, pentru că oamenii adoră scurtăturile spre orice. A făcut-o și Kim Kardashian, ca să-ncapă în celebra rochie purtată de Marilyn Monroe.

În fiecare vară, Ioana Ginghina umple tabloidele cu „dieta cu pepene”, încă din 2016. Pe atunci se lăuda și Nicoleta Luciu că a slăbit în câteva săptămâni cât s-a îngrășat în nouă luni de la sarcină.

Despre chef-ul Cătălin Scărlătescu s-a scris că ar fi slăbit 52 de kile după ce a mâncat salate și nuci. Doar că el, spre deosebire de alții, a subliniat într-un interviu că ar trebui să ții o dietă severă doar după ce te-ai consultat cu un medic și nu doar așa, de capul tău, că e sezonul pepenilor.

Nu-i vreun secret că atunci când ești atât de vizibil în spațiul public, asta vine și cu presiunea de a arăta într-un anumit fel. Din păcate, oamenii influenți se lasă influențați de standarde impuse de alți oameni influenți și le perpetuează. Oricum, fiecare face și arată cum vrea, dar cum ar fi să nu mai promovăm tendințele anorexice ca standard al frumuseții și control absolut de sine, că doar nu mai suntem în anii ‘90?

Să fii implicat în cel puțin două scandaluri mari pe an

Cum altfel să rămâi relevant dacă nu te vede lumea cum te zbați pentru părerile tale obosite chiar și după ce îți dai seama că greșești? Ține minte atât: oamenilor le place scandalul, că le ia gândul de la problemele lumești și poate unii dintre ei se și identifică cu opiniile tale selecte. 

Ideea e să să negi până-n pânzele albe că ai greșit și să arunci cu noroi în oricine te critică. Aici ai nevoie de câțiva susținători care să-ți trimită mesaje dulci și să le pui apoi la story ca să arăți că problema reală nu ești tu, ci gurile rele. Când vezi că situația escaladează, sună un prieten care lucrează în PR și întreabă-l „șefule, ce fac acuma?”. 

Dacă nu se poate și oamenii tot cu răutăți te întâmpină, victimizează-te un pic să vezi ce reacții primești. Apoi cere-ți scuze pe jumătate ca să împaci ambele categorii de oameni: și susținătorii și haterii.

Așadar, ideea e să-ți aperi părerile controversate până-n pânzele albe, indiferent ce mizerii discriminatorii ai aruncat în spațiul public. Nu te lăsa decât după ce nu te mai invită lumea la evenimente. Atunci poți să livrezi un apology video prin care să ștergi cu buretele tot ce ai zis până atunci. Poți să dai vina pe boții ruși și conturile false de Twitter care încearcă să te saboteze și inventează teorii conspiraționiste până ajungi și tu să le crezi. Nu e mult până departe.

Să ai cel puțin un scandal legat de înșelat

Aici trebuie făcută o oarecare distincție între scandalurile bianuale și cele amoroase. Prima categorie interesează un număr mai mare de oameni și stârnește mai multe reacții, așa că trebuie să știi cum să-l gestionezi. În schimb, scandalurile legate de înșelat nu sunt niciodată suficient de importante și definitive, ci doar agită un pic apele cât să nu-ți moară engagement-ul în zilele în care n-ai altceva mai bun.

Le dă oamenilor de rând senzația că te cunosc, că știu mai multe despre tine decât lași tu să se vadă. În funcție de persoana pe care o înșeli, e foarte posibil să te alegi cu mai mulți fani sau cu critici, dar cert e că nu prea ai ce să pierzi. Demnitate, poate, dar până la urmă ești vedetă, tu dai tonul demnității.

Să ai momentele consacrate de părerolog

Ei, ăsta ar putea sau nu să fie catalizatorul pentru scandalurile mari despre care-ți ziceam mai sus. Ai vreo două opțiuni aici, iar una dintre ele e să-ți speli rufele în public și să generalizezi o experiență specifică pe care ai avut-o. A doua ar fi să arunci cu opinii despre scandalurile iscate de alții. 

Ce e important, însă, e să-ți cunoști publicul, ca să știi cum îți filtrezi momentele de părerolog. Trebuie să fii conștient de cât de absurd sună ce spui și să ignori asta cu vehemență că doar vrei să pari convingător și să nu lași loc de îndoieli.

Locul propice pentru astfel de momente e pe Instagram. Nu în postare, că-ți strici feedul, ci la story. Instagramul e plin de casete cu păreri pe care apeși involuntar, absent și rareori le iei și în seamă. Avantajul și mai mare e că story-urile dispar în 24 de ore și nimeni n-o să-și amintească ce ai zis sau ce ai făcut, așa că ai frâu aproape liber la cuvântare. Bine, asta dacă nu le bagi la highlights.

Să te asociezi indirect cu vreo vedetă din afară

În parcursul tău de aproape-vedetă ai nevoie și de strategii mai micuțe care nu fac o diferență prea mare, dar ajută la imaginea de ansamblu. E important ca oamenii să proiecteze pe tine și să te asocieze cu altcineva, pentru că le e mai ușor să ignore bălăriile pe care le debitezi din când în când.

Dacă ești suficient de norocos să arăți cât de cât ca o celebritate din afară, folosește-te de asta. Dacă nu, e îndeajuns să preiei niște păreri și ideologii care au mers pentru alții și să le faci parte din personalitatea ta.

Un exemplu veritabil de preluare ideologică e contentul lui Cristian Chifoi, care strecoară niște idei marca Andrew Tate printre prelegerile despre crypto și bogăție. El a aplicat excelent strategia asta când a zis că nu-l interesează ce promovează britanicul și nici acuzațiile de misoginism. 

S-a distanțat de toate ororile pe care le debitează Tate și a preluat ce conta cu adevărat: bărbăția. „Mă refer strict ca bărbat ce a reușit să facă. Inclusiv asociatul meu care a trecut printr-o depresie în ultimii ani a zis că a fost vindecat pur și simplu pentru că s-a uitat la Andrew Tate și a înțeles niște chestii de bază. Și anume că depresia asta nu prea există”, a zis Chifoi într-un clip. „Dacă ai depresie sau suferi din ceva ca bărbat înseamnă că nu faci îndeajuns de multe lucruri, înseamnă că nu poți să te concentrezi pe ce trebuie, înseamnă că nu știi să-ți controlezi mintea.”

Vezi? Cu tot intro-ul ăla în care se dezice de mentalitatea toxică perpetuată de Andrew Tate parcă nici nu mai observi atât de ușor ipocrizia prin care promovează fix aceleași lucruri. În viață e important să fii selectiv, dar și mai important e să crezi în minciunile pe care le spui.

Să te urci pe orice subiect: de la crypto și mașini electrice până la politică și reforme sociale

Știi că ți-am zis să-ți cunoști publicul? În funcție de cum l-ai căpătat, trebuie să te asiguri de nivelul de tolerabilitate pe care îl are și de cât de maleabil e. Te-ar suporta în continuare dacă ai trece de la cosmetice la crypto? Te-ar susține dacă te-ai băga în politică? Ăstea sunt întrebările pe care trebuie să ți le pui, iar răspunsurile merg mână în mână cu ce zici în timpul activității tale de părerolog. 

E important să te poți adapta la mai toate trendurile care apar că să atragi oameni din diferite nișe. De asta nici nu e important să crezi tu în ce preach-uiești, ci oamenii care se uită la tine pentru că tot ce contează la finalul zilei sunt cifrele și engagement-ul. Dacă-ți place ceva, dar chestia aia nu merge, atunci e clar: nu-ți mai place.

Indiferent de motivul pentru care ai ajuns faimos, tu ești un artist pentru că oamenii văd în tine un model de urmat – sau de evitat cu pasiune. Așa că ai datoria atât față de public cât și față de contul tău bancar să fii versatil și să încerci tot ce se poate, până-ți iese. Dacă-ți iese.

Să te afișezi la petreceri d-alea bune și să mergi în vacanțe prin țări nebune

Aici mai intră un punct important: să te lauzi cu ce ai și să pară că ai mai mulți bani decât e cazul. Opulența atrage, că toată lumea vrea mașini și case și ce mai au oamenii bogați. În plus, dacă pare că ești înstărit, pare automat și că ești de încredere și ai făcut ceva bine în viață.

Du-te la toate evenimentele la care poți să intri, nu contează despre ce sunt. Așa dai și senzația că ești artistul versatil despre care-ți ziceam mai sus. Apoi du-te în vacanțe în Grecia și asigură-te că află toată lumea că susții turismul local. Fă-ți poze cu mașinile scumpe ale prietenilor tăi sau împrumută una și angajează un paparazzi. Totul se poate, trebuie doar să îți dorești. Sper că toate aceste sfaturi ți-au fost de ajutor. Mult succes în continuare!