18+

Patru femei mi-au povestit cum s-au culcat cu tipi din obligație

Acest articol a apărut inițial în VICE UK.

Dacă eşti o femeie tânără cu o viață sexuală activă, există şanse să fi făcut sex cu cineva doar pentru că ai simțit că trebuie. Nu erai în mod special entuziasmată de idee, dar nici nu te-ai opus. Sexul a fost consensual, dar ai acceptat doar din obligație, vină sau chiar datorie.

Videos by VICE

După ce „Cat Person”, povestea lui Kristen Roupenian care a apărut în The New Yorker, a devenit virală peste weekend, laudele n-au mai contenit, căci a pus în cuvinte gândurile şi sentimentele de care s-au lovit multe tipe în lumea datingului, dar şi în general. Sute de femei au postat pe Twitter despre cât de perfect ilustrează faptul că multe dintre noi suntem predispuse să prioritizăm nevoile şi sentimentele altora. „Lucrăm asiduu să-i facem fericiți pe oamenii din jurul nostru”, a observat Roupenian într-o sesiune Q&A de follow up despre povestea ei.

Acest lucru este legat în mod direct de faptul că multe dintre noi am consimțit să facem sex chiar şi când nu ne doream pentru că ar fi fost nepoliticos sau dureros să refuzăm, aşa cum este şi în cazul lui Margot, protagonista poveştii. Te poți regăsi foarte mult în observațiile lui Margot despre tipul ăsta de sex: care, în mod deloc surprinzător, este absolut oribil.

Am stat de vorbă cu patru fete despre experiențele lor cu „cat people”.



Daphne, 27 ani

Când aveam 19 ani, eram la facultate şi trăiam ceea ce lumea numeşte „cei mai frumoşi ani din viața mea”. După ce am terminat cu examenele din primul an, l-am invitat pe tipul ăsta din oraşul meu natal la mine la cămin. El era mai mare. Avea 31 de ani, dacă nu mă înșală memoria. Nu era „genul” meu, era cam scund şi un pic plinuț, dar era frumos la față. Avea copii şi deținea o frizerie, aşa că pe de o parte nu aveam nicio aşteptare serioasă de la un tip cu copii, dar pe de altă parte, părea să aibă totul sub control.

Oricum, a venit, am băgat nişte netflix and chill înainte să existe măcar Netflix, şi apoi şi-a încercat mişcările. M-am lăsat în voia lucrurilor, dar apoi m-am răzgândit, chiar înainte să facem sex. Era cam nepoliticos să-i spun că nu mai aveam chef, aşa că l-am lăsat să mi-o tragă.

Am zăcut acolo pur şi simplu, şi m-am gândit la când ar trebui să-l sun pe tatăl meu să vină să mă ia pentru vacanța de vară.

Amy, 26 ani

Sexul cu iubitul meu este de rahat. El este mai mare, deci ai crede că are experiență şi ştie cum să-i provoace plăcere unei femei. Nu e adeptul preludiului. Ştiu, ştiu, „De ce mai sunt cu el?” Sunt prea tânără ca să am parte de sex naşpa. Dar este mai important pentru mine să fiu cu cineva responsabil, cu un job bun şi perspective de viitor. De multe ori, nici nu vreau să mă culc cu el, dar e datoria mea de iubită. Îl pot învăța pe parcurs ce îmi place. Nu voi avea încotro: nu pot îndura şapte ani de sex prost.

Vanessa, 21 ani

Anul trecut am avut un match pe Tinder cu tipul ăsta înalt şi sexy. Am flirtat şi ne-am tachinat acolo, apoi am mutat conversația pe WhatsApp. Am decis să ne vedem pentru prima oară într-un loc public, desigur. Am fost să bem într-un bar din zonă. Totul a fost exact ca în mesaje, conversația a decurs uşor, n-a existat niciun moment penibil. Aşa că nu mi s-a părut deplasat să mă culc cu el la prima întâlnire.

De obicei le spun prietenelor mele că sunt penibile dacă îmi zic vreodată „simt că îl cunosc de ani de zile”, dar chiar aşa m-am simțit. M-a întrebat dacă vreau să merg la el acasă şi eu m-am conformat. Nu ai mereu parte de conexiuni d-astea. Ne-am sărutat prima dată la el acasă. Ar fi trebuit să-mi dau seama după cum mi-a supt efectiv buzele, ca un aspirator. E în topul celor mai nasoale săruturi ale mele. De fapt, nu, a fost cel mai nasol sărut din viața mea. Nici măcar primul meu sărut, la petrecerea de la şcoală din clasa a şaptea, nu a fost atât de rău.

M-am simțit obligată să mă culc cu el. Ştiu că am control asupra propriului meu corp, pussy power şi toate alea, dar am simțit că după toată băutura şi faptul că acceptasem să merg la el acasă, trebuia s-o fac. Să zicem că [sexul] a fost prost. Mai mult decât prost. Normal că dacă sărută aşa de prost, e la fel şi în pat. Cum poate cineva care arată aşa de bine să fie atât de incompetent în pat?

Rita, 18 ani

Acum două luni, l-am lăsat pe un fuck buddy de la facultate să-mi dea limbi. A fost prima dată când am făcut asta cu un tip și a fost de rahat. În primul rând, experiența cu fuck buddy-ul mi-a tăiat apetitul pentru oral, și în al doilea rând m-a determinat să rup relația cu el. De fiecare dată când îl văd în campus, îmi vine în minte fața lui debusolată cu care se uita la mine de parcă făcea o treabă bună. A trebuit să zâmbesc forțat. Am vrut să-i spun să se oprească, dar nu părea să aibă rost, așa că am îndurat și, într-un final, am mimat un orgasm.

Ar putea egoul masculin să îndure dacă i s-ar spune că nu se pricepe să satisfacă o femeie? Nu prea cred. Dacă i-aş fi zis, probabil în clipa următoare ar fi început bârfele prin facultate. L-am lăsat să continue.

Urmărește-o pe Ruth Faj pe Twitter.