timisoara

Turul de arhitectură care învață copiii timișoreni de ce trebuie să protejeze fața orașului

„Tur de arhitectură” e un proiect început în 2016 de un grup de arhitecți pasionați. Așa, participanții au ocazia să învețe ceva mai mult despre oraș.

de Vlad Marko Tollea
17 Iunie 2018, 2:22pm

Fotografii de Cristina Deșliu.

„Tur de arhitectură” esteun set de tururi gratuite prin care aceștia plimbă participanții și le explică despre caracteristicile arhitectonice ale cartierelor sau zonelor care alcătuiesc citadela de pe Bega. Îi filez de mult timp. Știi deja că-s vânător de lucruri faine din orașul meu, așa că era clar că sorțile ni se vor intersecta. Problema e că locurile sunt limitate și se oferă doar pe înscriere. Dar am avut noroc să-i prind chiar la „Călătorie în timp”, un tur pentru copii.

Am vrut să văd cum învață cei mici despre formele orașului, care-i primul impact la atingerea clădirilor și ce pot afla pentru mai departe ca să-și dezvolte conștiința că un oraș frumos e unul în care fațadele nu te omoară la prima furtună.


Ajung pe la 10 în Parcul Gheorghe Doja. Cam o duzină de tineri de clasele întâi sau a doua privesc curioși unii către alții, în timp ce părinții lor semnează hârtiile de acord. O creață în bluză verde și pantofi de drumeție îi ajută. Ea e Roxana Pătrulescu, gazda evenimentului și fondatoarea proiectului „Tur de arhitectură”.

Turul la care particip și eu e în colaborare cu „de-a arhitectura”, un proiect unde este voluntară. „Specialiștii în arhitectură cu valoare patrimonială spun că aici, în parcul Gheorghe Doja, se găsește o adevărată rezervație de Art Nouveau. Plus că e un parc destul de protejat de mașini și circulație, deci sunt copiii în siguranță”, îmi mai zice ea.

Nu durează mult și gazda îi cheamă pe copii pe una din laturile parcului. După prezentări, începe și le povestește un pic date de context. Îi întreabă despre primele urme de ședere umană din zonă. „Patru mii cinci sute de aaani?”, rămân uimiț pruncii. „Ai de minee… Patrușcinci de secole!”, exclamă unul dintre ei.

Cei mici învață despre moștenirea istorică prin ilustrații, explicații și puterea imaginației. Sunt niște informații pe care oricine iubește orașul ar trebui să știe. Sincer să fiu, chiar și eu uitasem că orașul fusese fortificat de habsburgi printr-un zid triplu.

Copiiilor li se solicită să-și pună mintea la contribuție. Asta pentru că dialogul este unul activ și empiric, în care profesorul nu ridiculizează în vreun fel răspunsurile greșite. Unul dintre ei ghicise corect că ne aflăm în cartierul Elisabetin.

„Cine știe să-mi spună ce e o fundație?”, chestionează creața. „Este ca un iceberg”, răspunde Marc. „Da, așa este. O construcție are și sub pământ o parte. Dar terenul acesta era foarte mlăștinos, așa că fundațiile erau făcute chiar cu trunchiuri de stejar în perioada aia. Cum vi se pare asta? S-au chinuit ceva, așa-i?”

Ne mutăm sub statuia lui Doja din bronz. Se încheie prima parte teoretică. Copiii primiseră niște plicuri și clipboard-uri, iar acum sunt rugați să le deschidă. Găsesc înăuntru un mic caiet și alte materiale de lucru, cum ar fi un creion și niște bucăți de puzzle.

La prima activitate practică, cei mici învață de ce e important să protejăm o clădire cu valoare istorică. Li se prezintă o imagine în care un păun, parte din ornamentul fațadei, picase. Cerința e să deseneze cum ar fi arătat conturul acestuia, în caz că proprietarul ei ar fi îngrijit-o.

Mă gândesc cât de norocoși. E clar că majoritatea sunt copii de arhitecți. Dar e foarte bine că există programe educative și gratis de genul ăsta, care le încurajează și gândirea critică. Vorba-aia, „pe vremea mea nu aveam așa ceva”.

Proiectul e finanțat din taxa de timbru de arhitectură de către Ordinul Arhitecților din România. Contribuie și Centrul Cultural German și Institutul Național al Patrimoniului, iar Rohost îi găzduiește-n online.

Al doilea exercițiu e de orientare în spațiu: recunoașterea și citirea corectă a unei hărți, localizarea pe ea și deplasarea în funcție de aceste date. Practic, niște imagini cu decorații arhitecturale îi îndeamnă pe copii să le găsească pe clădirile din Parcul Doja.

Copiii zburdă veseli dintr-o latură în alta a parcului, însoțiți însă de cei câțiva adulți atenți să nu iasă pe stradă. N-am putut să nu zâmbesc la următoarele constatări:

„Facem vânătoare de comori.”
„Nuuu, e vânătoare de păuuuni!”
„Parcă ne jucăm Pokemon Go cu caietele!”
„Uite leeeul!”
„Nuuu, nu-i ălaaa…”

Revenim la umbra statuii. Norii lasă loc soarelui. Copiii folosesc lipiciul pentru a rezolva un puzzle cu fațada unei clădiri.

Tura doi de explicații îi învață pe juniori lucruri de bază despre arhitectură. Roxana povestește cu pasiune despre stil arhitectural și arată poze și ilustrații cu clădiri, obiecte de artă și chiar un scaun în stilul art nouveau.

Mai apoi, aceștia învață despre ce înseamnă materialele, la ce se folosesc și ce sentiment dau cele mai folosite dintre ele. Dar și despre diferența dintre arhitect, constructor și inginer.

Ultimul exercițiu se leagă de ce au învățat adineauri. Copiii își iau caietele ca să hașureze cu creionul pe foaie peste texturile clădirilor. Astfel, ei observă că lemnul nu are porozitatea tencuielii, dar și că acesta este un material mai fin.

Roxana îmi zice că nu a făcut curs de psihopedagogie. Cu toate acestea, are o răbdare cu copiii desprinsă parcă din Sadoveanu. Ne luăm la revedere pentru a prinde un pic și din celălalt tur. E unul destinat adulților, care se desfășoară concomitent în cartierul învecinat, Iosefin.

După câteva zeci de minute, apare și Roxana, care i-a predat pe fii și fiice înapoi părinților, cu inventarul complet. Ne tragem la câțiva metri mai încolo, iar eu o întreb ce planuri de viitor are cu proiectul.

„Ce facem noi e conștientizarea importanței asumării mediului construit și a responsabilității pe care o avem față de acesta fie el cu valoare istorică sau nu. Pe viitor, vrem să postăm mai mult pe blogul site-ului despre acesta. Iar proiectul a crescut, de la cinci tururi la nouă, și nu ne vom opri aici, pregătim tururi noi pentru viitor.”

Îmi zice că se gândește la variante alternative de finanțare a proiectului și deschiderea lui către turiști.„Asta pentru că ne dorim să avem continuitate în finanțarea tururilor și să le păstrăm gratuite pentru locuitorii orașului. Iar pentru a spori numărul posibililor participanți, am cumpărat un sistem de amplificare și transmisiune, plus căști. Poluarea fonică din cauza mașinilor e destul de mare”.

Vezi mai jos și alte poze de la turul „Călătorie în timp”.

Vezi mai multe chestii despre arhitectură:
Modernismul Socialist trebuie prezervat la fel de bine ca arhitectura interbelică

Cele mai bune fotografii de arhitectură din lume

Am pus un arhitect român să comenteze balcoanele din București premiate cu banii tăi