Ce-am învățat despre români dintr-un western comunist

Filmul ăsta a fost lansat în anul în care m-am născut eu. L-am folosit ca material didactic să văd ce pot învăța despre români.

|
28 Iulie 2018, 1:12pm

Probabil că anul ăsta o să ți se pară atât de departe, încât nici nu te-aștepți să se fi făcut filme românești pe-atunci. Nu greșești mult, a fost o perioadă de rahat, în mare, pentru cinematografia de la noi, salvată, să zicem, de trilogia aia de aventură cu ardelenii plecați în America. Știi încercările alea de western românesc cu cei trei frați Brad, în frunte cu Ilarion Ciobanu, care fac ravagii în Vestul Sălbatic? Filmul era un fel de Nea Mărin miliardar mutat printre cowboy și indieni.

În anul în care m-am născut eu, la zece zile după marele eveniment chiar, a fost lansat al doilea film din serie,

Artista, dolarii şi ardelenii, pe care eu mi-aduc aminte că l-am văzut prima dată undeva în preajma Revoluției și-am crezut că e vârful de comedie peste care poți da. Până la urmă, pe vremurile alea, serveam pe neînghițite scheciuri cu Stela și Arșinel și aveam o criză de râs doar când auzeam de Poplaca.

Ce vreau să spun e că filmul ăsta și-a făcut treaba, a rupt la românii nedistrați din comunism și poate fi urmărit și azi, fără niciun chin, așa cum te uiți la un serial lejer, de duminică.

Contează și că, timp de o oră și un sfert, ai ocazia să mai vezi niște uriași ai filmului românesc, în vremurile lor bune, și să-ți dai seama că pe la studiourile de la Buftea se preumblau cascadori mișto.

CE: Artista, dolarii şi ardelenii
CÂND: 18 februarie 1980
ACTORI: Ilarion Ciobanu (Traian Brad de la Poplaca, emigrant în America), Ovidiu Iuliu Moldovan (Ion Johnny Brad, fratele mijlociu), Mircea Diaconu (Romulus Romi Brad, fratele cel mic), Rodica Tapalagă (Annabel Lee, artistă complice a bandiţilor), Mircea Albulescu (Mac Wheeler, şeful bandiţilor), Tatiana Filip (June Ambler, iubita lui Romi).
PLOT: E un western românesc filmat în epoca de aur, așa că asta promite multe, din start. Vine ca o continuare la blockbusterul Profetul, aurul și ardelenii, dar, ca orice sequel, nu se ridică la succesul originalului, fără ca asta să-nsemne că nu l-a văzut nimeni. Ce se-ntâmplă? Suntem în Vestul Sălbatic, unde niște bandiți jefuiesc un tren cu dolari și-mpușcă toți martorii. Nimic nou sub soare. Capul răutăților este personajul jucat de Albulescu, iar cei care-i pun bețe-n roate sunt cei trei ardeleni molcomi din familia Brad. În toată această poveste e implicată și o vampă perversă, care-l joacă pe degete pe Brad cel mare. Pe scurt, în filmul ăsta găsești toate clișeele din westernurile alea de la mama lor: pistolari provocați la duel, indieni în rol de figuranți (și decedați), artiste de salon, bandiți și șerifi și un final fericit. Ardelenii par în plus acolo, în sensul că puteau fi, foarte bine, de orice nație. Nu e ca și cum palinca ar fi schimbat ceva în firul poveștii.

CE-I CU FILMUL ĂSTA

În plin avânt comunist, se pare că românii suspinau după tot ce se făcea după rețetă americană. Coca-Cola, Dallas, filme cu cowboy. Așa s-a ajuns și la asta, la un western românesc în care-i vorba despre niște români care au emigrat în America. O idee periculoasă pentru vremurile alea, în care nu se prea folosea verbul a emigra, ci mai degrabă a fugi. Cu toate acestea, culmea, filmul a trecut ușor de comisia de cenzură de atunci, comuniștii considerând că nu trebuie eliminat nimic din film.

Vestul sălbatic american nu prea aducea cu visul american ca să-și facă griji c-ar fi atins vreun român la coarda sensibilă. Bine, mai era și decalajul de timp, că doar n-au filmat în ceea ce era Los Angeles, anii 1980. Dacă te uiți la afișul filmului, chiar îți vine să plângi.

Patru personaje tifețate și aruncate aiurea pe un background care se vrea a fi o prerie sau ceva la fel de original și artistic precum coperta unui album cu manele. Unde-au găsit oamenii ăștia vestul sălbatic pe pământ românesc? Cam tot pe-acolo pe unde s-au aciuat și cei de la Cold Mountain, când au filmat în România.

În munți, mai exact pe la Cheile Zărneştiului, Cheile Râşnoavei sau Munţii Măcinului. Desigur, să vezi niște nativi amerindieni jucați de doi români cât se poate de caucazieni (Şoim Negru/necreditat şi fiul său, Săgeată Iute/Constantin Brînzea), este și mai interesant, cu atât mai mult cu cât, vizual, le-a ieșit treaba. Bronzul de Eforie Nord și-a făcut datoria. A, da, și trebuia să fie măcar un negru în film, și doar unul a fost, Bob (Ahmed Gabbany). O fi fost unul dintre studenții africani de la Medicină, ăia de la care cumpărau tinerii români țigări, blugi și casete cu ABBA.

CE AM ÎNVĂȚAT DESPRE ROMÂNI

Pentru perioada aia, nu e chiar cel mai penal film posibil. Ba chiar aș zice că seria cu ardelenii s-a ridicat la același grad de simpatie cu filmul care-a rupt în comunism, Nea Mărin miliardar. Cel mai inteligent lucru mi se pare ăla de a profita de limba engleză pentru a înjura ca un birjar, știut fiind că în limba română n-aveai voie mai mult de acel „du-te naibii!” à la Irina Margareta Nistor. Exact așa era situația și cu românii, pe atunci: toți ar fi vrut s-arunce înjurături care să le umple frigiderul Ceaușeștilor, dar o dădeau pe „să trăiți!“ în public.

Cum spuneam, filmul e urmăribil, cel puțin eu nu m-am chinuit când l-am văzut a doua oară. Scenele sunt decent de scurte și de dinamice, se vede că n-a fost regizat după chipul și asemănarea lui Sergiu Nicolaescu. Și da, se pare că recuzita și costumele împrumutate de pe la nemți și-au făcut treaba.

Ca în multe filme din perioada aia, care glorificau nația română, și-n ăsta e nevoie de trei ardeleni molcomi ca să rezolve conflictul dintr-un orășel din Vestul Sălbatic și să pună cu botul pe labe o gașcă de bandiți versați. Și-ți mai arată și-ncă o chestie: românii sunt și iuți la minte și prind repede, iar asta o observi în special la Brad cel mijlociu, Johnny, care vorbește deja engleza ca un nativ, se îmbracă americănește și știe cum merg treburile printre străini. În schimb, frate-su mai mare, Traian, nu renunță la cojocul lui mițos și la pălăria cu boruri largi, diferită de cea de cowboy.

Mai înveți și că artistele (de la ei) sunt niște femei ușoare și pe interes (Annabel Lee, crush-ul lui Traian), care se vând pentru bani cui dă mai mult, spre deosebire de tovarășele românce serioase, care țin prospere și casa, și țara, cu munca lor. Da, aș fi fost bună la propagandă.

În fine, totul e bine când se termină cu bine și când ardeleanul nostru, Traian, îl trimite la somn pe tipul ăla nașpa, banditul care se dă om al legii, jucat de un Albulescu pe care eu aproape că nu-l recunosc cu pleata brună.

CE M-A ENERVAT

Replicile în engleză, pronunțate rar, ca pentru oameni cu nevoi speciale. E un chin să faci un film cu actori români în limba engleză și astăzi, darămite atunci, când rusa era considerată cool! N-a ajutat nici că vocea într-o voită engleză americană a unor actori a fost dublată din off.

Senzația de comunicare cu încetinitorul e la fel de aiurea. Chiar nu înțeleg chinul, când se știa că este o treabă românească, care va aduna în cinematografe doar spectatori români. Ca să nu te enervezi, îți recomand să vezi filmul cu sonorul oprit, că are subtitrare. O să pierzi niște replici în română ale ardelenilor, frații Brad, dar nu e mare pagubă, te prinzi de intrigă. Deși, fie vorba între noi, spumosul Ilarion Ciobanu cam e sarea și piperul într-un film care pare, de la un cap la altul, o lecție de limba engleză pentru începători.

Mai este și obsesia aia enervantă a actorilor din școala veche de a recita replicile ca-ntr-o piesă de teatru. Chestia asa nu face decât să-i dea filmului un dramatism aiurea, ca-n producțiile alea ieftine, indiene. Iar producția asta nu-i deloc dramatică și putea fi pe alocuri mai relaxată.

REPLICI MEMORABILE CA SĂ TE DAI CINEFIL (SAU DEȘTEPT)

  • „Apăi, domnule…”
  • „Să te bată Dumnezeu, curvă, că ți-ai bătut joc de inima mea!”
  • „Eu am mai fost umblat la teatru, așa că mă pricep! N-ai avea poftă de o preumblare?”
  • „Nu te vor spânzura decât o dată!”
  • „Apăi, măi frate, mult n-om mai zăbovi, dar nici puțin.”
  • „Măi, Ioni sau cum dracuʼ îți mai zic ăștia pe-aici, dacă mai scoți o vorbă, te las fără măsele!”

Una peste alta, mă bucur că anul nașterii mele este asociat cu filmul ăsta. Mă face să mă simt originală, așa cum s-a vrut și producția de filme western românești.