Ce înseamnă să fii primul din familie care se duce la facultate

Dacă ai fost îndeajuns de norocos să te naști într-o familie stabilă financiar, cu părinți sau frați mai mari care au făcut o facultate, opțiunile tale după ce termini școala sunt relativ simple: te duci direct la facultate sau îți pui un rucsac greu și explorezi un continent îndepărtat. Apoi, când te întorci acasă, după ce te regăsești pe tine prin intermediul mai multor tunsori discutabile, te pui în cap și-ți iei diploma aia.

Dar alegerea devine considerabil mai complicată dacă nimeni din familia ta n-a mai fost niciodată la facultate. Din multe motive – adeseori financiare și sociale – studiile superioare nu sunt o opțiune simplă, când nu poți să te bazezi pe o rudă cu experiență în sistem, care să te ajute să treci peste obstacole precum procesul de împrumut pentru studenți cum e în afară.

Ca să aflu exact cum au făcut față, am vorbit cu patru absolvenți despre cum s-au simțit ca prima persoană din familia lor care s-a dus la universitate și ce sfaturi le-ar da altora în aceeași poziție.

VICE: Hei, Amber. Cum a reacționat familia ta când le-ai zis că te duci la facultate?
Amber: În primul rând, au fost foarte mândri de mine – clar am devenit un fel de trofeu la mine în casă. Însă, între timp, tata nu putea să înțeleagă de ce nu mă duc la o postliceală vocațională după ce am terminat școala. În schimb, m-am dus la facultate, să studiez criminologia.

Simțeai că oamenii cu rude care fuseseră la facultate aveau un avantaj asupra ta?
Clar. Mi-a luat un an să descopăr că există împrumuturile pentru studenți – nu mi-a zis nimeni, așa că eram ocupată să muncesc pe lângă. De asemenea, pe o prietenă de-a mea o ajutau părinții. De exemplu, îi verificau dizertația, în timp ce eu aveam nevoie de meditații doar ca să mă descurc.

Ai simțit vreo presiune în plus ca să le dovedești alor tăi că poți?
Da, absolut. Mă certam mult cu mama, pentru că de multe ori punea presiune pe mine să mă descurc mai bine. Notele de 10 și 9 nu erau suficient de bune pentru ea; trebuia să iau 10+ și să am două masterate, urmate de un doctorat, ca să o fac pe ea fericită. După ea, chiar ar fi trebuit să mă dedic complet studiilor, ceea ce mă stresa. La un moment dat, a trebuit să-i explic clar că pune prea multă presiune pe mine și, din fericire, a ajutat.

Poți să vorbești cu ai tăi despre diploma ta?
Nu, că nu prea înțeleg ce studiez. Dar știu că-și doresc ce-i mai bine pentru mine.

VICE: Ce părere a avut familia ta de ideea că te vei duce la facultate?
Nur: Am fost prima persoană din familia mea turcească tradițională și conservatoare care să se ducă la facultate – și, ca femeie, era și mai mare chestie. Evident că părinții mei au fost mândri de mine – vedeau intratul la facultate ca pe o binecuvântare și mi-au zis că asta ar face cunoscut numele familiei noastre. Dar, în același timp, am fost criticată de unii membri ai familiei extinse, cărora nu li se părea ok pentru mine ca femeie tânără și nemăritată să plec de-acasă. Se opuneau în mod special ideii că o femeie tânără va locui într-un cămin studențesc. Imaginea stereotipică a vieții de student – petreceri, băute – e diametral opusă sistemului conservator turcesc de valori. Părinții mei mi-au spus să îmi mint rudele despre faptul că m-am mutat de-acasă ca să merg la facultate.

Și asta cum te-a făcut să te simți?
M-am simțit vinovată și, uneori, un pic rușinată. La un moment dat, am început chiar să cred că stilul meu de viață e greșit. Mi-a fost greu să fac față ciocnirilor între culturi. Chiar m-am dezlănțuit în timp ce eram la studii, așa că trăiam în două realități diferite: viața mea ca studentă și viața mea de familie de-acasă.

Te-ai simțit presată să dovedești că poți?
Clar am simțit o motivație să iau note bune. În general, pentru că m-am temut că dacă eșuez, anumite persoane din comunitatea noastră locală vor susține că au avut dreptate de la bun început. Așa că voiam să mă asigur că o femeie chiar poate să se ducă la facultate și să aibă succes. Mai voiam și să-i fac pe ai mei mândri pentru toate sacrificiile pe care le-au făcut când s-au mutat pentru noi în Olanda, ca să avem mai multe oportunități.

Părinții tăi te înțeleg mai bine acum?
Ei, nu întotdeauna. Odată, când locuiam într-o cămăruță din Amsterdam, a venit mama în vizită și nu putea să înțeleagă de ce am ales să locuiesc într-un spațiu atât de mic. Până atunci, îmi luasem masterul, dar ea nu înțelegea de ce locuiesc acolo și de ce nu sunt încă măritată.

Simți că te chinuiai constant să ții pasul cu colegii ai căror părinți au făcut facultatea?
Clar. Chiar și în timpul ședințelor cu părinții din școală, trebuia să fiu un fel de traducător între părinți și profesori. Apoi, la facultate, a trebuit să mă descurc singură cu toate – gen, să-mi dau seama cum funcționează împrumuturile pentru studenți. Colegii mei păreau să știe cu toții cum funcționează chestiile astea, pentru că îi ajutaseră părinții să le înțeleagă. Acum că știu cum merg lucrurile, îi ajut pe frații și surorile mele mai mici cu aplicațiile lor pentru bursă, înscrierile la cursuri etc.

Ai vreun sfat pentru tinerii aflați în situații asemănătoare?
Dacă e ceva ce-am învățat e că nu contează ce ajungi să faci; dacă ești altfel decât norma, oamenii or să aibă tot timpul opinii despre tine. Am observat că rudele mele au încetat să mai încerce să-mi bage pe gât opiniile lor odată ce mi-am apărat mai ferm hotărârile și le-am comunicat cu încredere. Deci fă ce-ți place, mândrește-te cu alegerile tale și clar nu duce o viață dublă. Nu trebuie să faci pe nimeni altcineva mândru; tot ce contează e să fii tu mândră de tine.

VICE: Ce părere a avut familia ta despre decizia ta de a da la facultate?
Tessa: Au fost mândri. Eu sunt dintr-un orășel unde lumea nu presupune că te duci la facultate. Mulți localnici ajung să lucreze acolo pentru firmele părinților lor sau ajung să facă ceva asemănător și să se așeze repede la casa lor, cu partenerii lor. Deși părinții mei s-au bucurat pentru mine, mulți oameni din orășelul nostru au pus la îndoială decizia mea de a mă duce la Amsterdam ca să studiez moda, în loc să mă educ pe-un subiect pe care îl vedeau drept o profesie mai sigură, cum ar fi să mă fac medic sau pilot.

Ți se pare că oamenii cu rude care au făcut facultate aveau un avantaj față de tine?
La chestiile practice, da. Am observat că alți studenți înțeleg mai bine sistemul, mai ales când a venit vorba de obținerea împrumuturilor pentru studenți. Eu a trebuit să mă ocup și să-mi plătesc singură totul. Părinții mei au încercat să mă ajute, dar pentru ei totul era nou. Nu puteam să mă duc la ei cu întrebări despre anumite cursuri. În plus, părinții prietenilor mei aveau adeseori salarii mai mari, pentru că făcuseră facultate, așa că puteau să le plătească o bucată din taxa de școlarizare, pe când eu nu-mi permiteam să merg în excursii cu clasa sau să mă înscriu în anumite cluburi, așa că mă concentram doar pe studii.

Ai simțit o presiune în plus ca să le demonstrezi alor tăi că poți?
Am simțit presiunea după ce am absolvit; voiam să demonstrez că diploma mea în modă e bună de ceva. Din fericire, acum lucrez la Viktor & Rolf, dar nu s-a întâmplat peste noapte.

VICE: Ce și-au spus ai tăi când te-ai dus la facultate?
Hasseb: Părinții mei au fost super mândri de mine că mă duc la facultate. Am crescut într-un cartier din Amsterdam numit de Baarsjes și unii puști de vârsta mea au luat-o pe căi greșite. Mulți adolescenți își petreceau timpul arzând-o pe-afară și fumând multă iarbă. Mama e din Pakistan și tata vine din Afganistan. În copilărie ne aminteau întotdeauna că au venit în Olanda pentru noi și că trebuia să profităm de orice șansă care ni se punea la dispoziție.

Ai simțit presiune în plus din cauza asta?
Nu neapărat. Era mai mult presiune din partea societății să demonstrez că pot, întrucât, ca imigrant, a trebuit să muncesc mult mai mult ca să obțin chestii. Părinții mei nu prea s-au implicat în viața mea de student, deci mă simțeam ca și cum trăiesc în două lumi diferite. Deci, din cauza asta, păstram toate problemele legate de studii pentru mine. Nu simțeam că înțeleg prin ce trec. Când privesc în urmă, îmi dau seama că eram destul de singur.

Simți că oamenii cu părinți care au făcut facultate aveau un avantaj?
Da, dar deja simțisem asta demult, la școală. Am făcut un liceu vocațional și luam mereu note bune, dar, spre deosebire de colegii mei, părinții mei nu aveau cum să facă lobby pentru mine ca să mă pot duce la o școală mai bună. Nu prea cunoșteau bine sistemul de învățământ de aici și am observat că nu primesc aceleași sfaturi și ajutor când a venit vorba să-mi aleg o facultate și să completez toate formularele.

Când a trebuit să-mi găsesc un internship, mi-am dat seama că n-am o rețea socială mare în Olanda. Uneori, colegii mei găseau internship-uri prin prieteni de familie sau chiar rude. Eu am fost tras în jos din cauza numelui și istoricului de imigrant, deci mereu trebuia să alerg mai repede.

Simțeai că familia ta înțelege ce studiezi?
Am studiat Business și Management Internaționale, așa că m-am trezit la întrunirile de familie că trebuie să explic foarte clar ce fac, pentru că nu înțelegeau ce job înseamnă asta. Mă întrebau de ce nu mă fac doctor, avocat sau inginer.

Ai vreun sfat pentru oamenii care sunt primii de la ei din familie cu facultate?
Găsește pe cineva apropiat care te poate sfătui ce să faci și să nu-ți fie rușine să folosești internetul ca să afli chestii. Momentan, îl ajut pe fratele meu mai mic ca să evite toate obstacolele prin care am trecut eu.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.