Sfânta bucătărie românească: ciorba e mâncarea esențială pentru poporul ăsta

„Sfânta bucătărie românească” este o serie dedicată mâncărurilor noastre locale. Cele mai multe, probabil, au fost împrumutate de la popoare care au trecut pe-aici. Însă, între timp, ni le-am însușit ca fiind ale noastre. E timpul să le prețuim, chiar dacă cele mai multe sunt oribile.

Cineva, într-o zi toridă de vară când soarele îți topește trupul și-ți înmoaie voința, a ales să creeze restaurantul „Ciorbărie”. E pe hipstereală, e la fel ca „Donuterie”, livrează mâncare aproape ca la mama acasă și oamenii par să îndrăgească treaba asta. Nu știu, n-am consumat. Dar am văzut că și-n Mega Image au apărut oale imense cu ciorbe și supe. Ca să nu mai zic că pe Uber Eats, Foodpanda sau în meniurile multor restaurante există ciorbă.

Poate că am ajuns la vârsta aia rezonabilă și venerabilă când e timpul să nu mai critic fără să gândesc, de unde și nevoia de-a aprecia ciorba. Am crescut cu ea atât acasă, cât și la grădiniță, am mâncat-o în scârbă în vizitele la rude și am refuzat-o cu dragă inimă când mi-a fost recomandată la restaurant. Dar ciorba ne arată că suntem cu adevărat speciali.

La naiba, ciorba a fost cel mai prolific actor necunoscut din filmele românești!

În copilărie, la țară, bunica amintea lunar, la câte o masă din weekend, de o verișoară îndepărtată de-ale ei care făcea cu un pui vreo patru feluri de mâncare. Fierbea întâi puiul în ceea ce avea să devină ciorbă, apoi îl plimba prin pilaf să ia și orezul niște gust, îl băga în tocana de cartofi și la final prăjea ce mai rămânea. O parte din carne rămânea în ciorbă, iar resturile alea erau un fel de easter eggs.

Ea povestea asta când ne umplea strachinile cu ciorbă. De regulă, compensa lipsa de ingrediente cu sare și legume sau, mai târziu, cu condimente „de cumpărat”, pungi cu sare din belșug și resturi deshidratate de legume. Zeama aia nu era de bucurat sufletul de gurmand, ci era o bază oarecum gustoasă pentru jumătatea de pâine pe care o rupeai în bucăți și o puneai acolo. Te considerai sătul când te ridicai de la masă.

În restaurantele de acum, din România cosmopolită, sau la cele de pe lângă cătunele patriei, ciorba a rămas relativ la fel ca cea de la țară. În cele mai multe localuri sunt patru - cinci feluri cu aceleași ingrediente și legume de bază, iar când ceri de vită, pui sau legume pur și simplu mai adaugă ce lipsește. Asta arată mai tare decât orice cât de „modulară” e ciorba. După o perioadă de eficientizare a rețetei poți să faci aceeași bază în care mai adaugi ce-i necesar ca să aibă gustul dorit. Slavă condimentelor „de cumpărat” și ingredientelor pre-gătite și ambalate.

Să revin însă la îndestulare. Sunt români care vor ciorbă pentru că le încălzește mațele, le dilată cât să poată mânca mai mult. Sau sunt cei care au crescut cu prea multă ciorbă în copilărie și asta au înțeles despre lume și bucătărie. Ciorba îi întoarce în universul fără griji al copilăriei. Nu în ultimul rând, felul ăsta de mâncare e la fel de maleabil ca o dansatoare la bară sau ca o practicantă de yoga. Poți să obții orice combinație nebună vrei și la final să brevetezi un fel nou de ciorbă. Practic, e fără limite.

Un alt mare avantaj care sper să nu fie risipit de generațiile viitoare e că ciorba poate fi o mâncare pentru toată săptămâna. Sunt mame în România care se trezesc în creierii dimineții de weekend și pun pe foc o oală imensă, de opt sau mai mulți litri, și pregătesc ciorba săptămânii. De regulă e de pui, perișoare sau doar legume (vara, ca să fie mai light). Odată gata, toată familia mănâncă în ziua aia, iar restul intră la păstrare în frigider.

Acesta e și un selling point neexploatat de magazine online sau producători de frigidere. În loc să facă demo-uri cu legume și sticle depozitate în hardughiile lor de combine frigorifice, ar trebui să facă un singur demo: intră sau nu intră oala de opt litri cu ciorbă? Dacă intră, e perfect pentru familia ta.

Dincolo de ceea ce reprezintă și cum umple burta, eu sunt impresionat de importanța extrem de mare pe care o are ciorba la nivel de individ. Fete, dar și băieți, au ținut să mi se laude cu momentul în care au făcut prima ciorbă și le-a ieșit „aproape ca la mama”. Ba chiar au fost și câteva persoane vag cunoscute care au trecut acest examen în momente de cumpănă gravă când frigiderul era mai gol decât stomacul, iar portofelul deja era prea subțire.

Poate că făcutul de ciorbă ar fi mai eficient decât bacul. Să fie ăsta examenul „maturității”. Poate că n-o să ajungi niciodată suficient de sărac cât să trăiești doar cu ciorbă, dar o să-ți prindă bine să faci acest puzzle culinar și să îți crească inima de bucurie c-ai reușit.

E extrem de simplu să gătești așa ceva. Ca să faci ciorbă ai nevoie de apă, o sursă de căldură, cum ar fi un aragaz sau un nisip ori trotuar încins, sare și câteva legume care pot fi și stricate, dacă mai recuperezi vreo 20% din ele, și asta e. Mai ai nevoie de răbdare, dar la final obții o zeamă pe care o întregești cu pâine și o consumi ca un om liber, independent, matur și sigur pe el.

Aștept cu o oarecare emoție momentul în care ciorba așa cum o știm va fi luată de un hipster chef și va primi quinoa, kale, avocado, roșii cherry sau mai știu eu ce. Atunci vom ști că poate intra cu grație în bucătăria internațională. Cei de la țară sau din marea parte a provinciei nu vor înțelege, dar în câteva zone de bonton din orașele noastre hip va fi cool să avem ciorba reinventată, revoluționată, reintegrată în viețile noastre. Doar numele să nu i-l pierdem.

Peste ani, și sper ca acest articol să rămână drept dovadă istorică, ciorba românească va intra în patrimoniul UNESCO. Își merită locul. Ciorba - de burtă, de vită, rădăuțeană, de potroace, de roșii (cu orez, frumos, care poate fi consumată și rece, și caldă), de perișoare sau chiar de tacâmuri de pui - trebuie să fie menționată, recunoscută și protejată.

Poate n-am protejat prea bine specii pe cale de dispariție, dar ciorba trebuie ocrotită. Poate că mă ia speranța pe dinainte, dar în coloniile de pe Marte, din 2218, ciorba poate fi micul-dejun, prânzul și cina într-o singură farfurie îndestulătoare.

Devino fan al lui Răzvan pe Facebook.