Foto

Cum arată mașinile Dacia în care România a trăit comunismul și și-a găsit libertatea

Dacia a împlinit 50 de ani de când există și abia de acum înainte devine veșnică (la fel ca nostalgia după comunism).

de Andrei Petre; fotografii de Eli Driu
04 Septembrie 2018, 7:41am

Sigur că te grăbești la mare după ce-ai așteptat cinci-șapte ani pentru o mașină. Fotografii de Eli Driu.

Ca multe alte lucruri pe care le avem ca țară, nici mașina noastră iconică nu e o creație proprie. E un import de inginerie și tehnică de la francezi. Chiar și așa, lipsa alternativelor în anii comunismului a transformat-o într-o mașină perfectă. La aniversarea celor 50 de ani, Dacia a organizat însă un eveniment ciudat: expoziție cu mașini vechi, paradă cu mașini vechi și noi, niște muzică ușoară comercială, dar și o nostalgie bizară față de comunism la pachet cu aranjamente kitschoase.

Steagul Republicii Socialiste a stat la loc de cinste alături de referințe la călătoriile românilor, cu Dacia, la munte și la mare. A fost tipul acela de mix pe care l-ai obține dacă ai asculta cele mai frumoase, înflorite și colorate povestiri de la cei care regretă comunismul. Sigur, poate nu era momentul ca românii prezenți la eveniment să-și aducă aminte de așteptarea cu anii pentru o mașină, dar sigur nici nu era momentul pentru nostalgie și regret față de o perioadă tulbure și nefericită.

Altfel, m-am dus acolo pentru mașini, aproape toate dintre cele „clasice” fiind lansate cu ani buni înainte ca eu să mă nasc. Au fost de toate, de la unele mai bizare, experimente eșuate și niciodată puse în vânzare, la altele ceva mai cunoscute și mai folosite pe drumurile României. N-au lipsit nici cele noi, Duster cu șenile sau Dacii moderne transformate în mașini de Poliție sau ambulanțe. Totuși, mi-e greu să cred că acestea vor rămâne în istorie, dincolo de arhivele producătorului.

Pentru nevoi cu adevărat speciale.

Printre vorbele de lemn ale lui Cătălin Măruță, un fel de emcee pentru eveniment, și zarva din jurul panoului cu peisaje idilice, am auzit și-o frază de român necăjit: „[Modelele noi] sunt doar pe exterior Dacia, că pe dinăuntru nu mai sunt Dacia. Totul e Renault. Nu mai este nimica românesc.” Cred că niciodată nu e prea târziu să știm că mașinile astea n-au fost niciodată 100% românești. În acest sens este edificator un editorial al lui Ion Mihai Pacepa publicat de The Wall Street Journal în 2009.

La mijlocul anilor ‘60, Ceaușescu l-a făcut pe Pacepa șef peste o industrie care nu exista. Pacepa, după cum se autocaracterizează, era „un chior în țara regilor”. „Nu ştiam nimic despre fabricarea automobilelor, dar niciunul dintre oamenii de încredere ai lui Ceauşescu nu ştia. [...] Ne-am trezit cu o licenţă pentru învechitul Renault 12, a cărui producţie urma să fie oprită în Franţa. Era cea mai ieftină variantă”, a explicat Pacepa în editorial. Când a văzut mașina, Ceauşescu ar fi zis, așa cum Pacepa își aduce aminte: „Destul de bună pentru idioţi”. Sigur, amintirile lui Pacepa sunt și ele alterate, nu le lua ad litteram, dar te ajută să-ți faci o idee.

Mașina nu e a noastră, n-a fost niciodată 100% românească, dar a stat suficient pe-aici cât să o acceptăm ca fiind parte din popor. În spiritul acestei legende, dincolo de evenimente kitschoase și nostalgii nefericite, ți-am pregătit fotografiile de mai jos cu ceea ce acum putem numi „mașini de epocă”.

Tagged:
Romania
Ceaușescu
Auto
Locale
Renault
Bucuresti
dacia
masini
Eli Driu
comunism