Albumul care a schimbat muzica pop pentru totdeauna

Albumul omonin de debut al trupei *NSYNC a împlinit 20 de ani. Hai să dezbați cu mătușica.
28 Martie 2018, 5:00am

Era întrebarea care isca războaie între puștoaicele de pe tot cuprinsul Pământului: *NSYNC sau Backstreet Boys? Indiferent ce formație alegeai, însemna că nu aveai voie să treci în tabăra cealaltă. Nu-mi amintesc momentul exact în care mi-am dat seama că cele două grupuri de fani nu erau egale. Adică, pe bune, unul dintre ele clar avea gusturi mai bune decât celălalt, nu? În generală, profa de arte ne lăsa să aducem muzică la ore, cu o singură condiție – să nu aibă conținut explicit. Spre dezamăgirea mea, cineva a adus Backstreet Boys. Când s-a ajuns la refren, nu m-am putut abține să nu modific versurile suficient de tare încât să audă toată clasa: „Backstreet sug, alright!” În momentul ăla am știut c-o să fiu fană *NSYNC pentru totdeauna și că, în ciuda asemănărilor dintre cele două trupe, pur și simplu nu sunt la fel.

Formată dintr-un student la facultate, doi absolvenți ai Mickey Mouse Club, un actor dintr-un parc de distracții și un tip în clasa a XII-a, *NSYNC avea o formulă de zile mari, cu o chimie de netăgăduit. Muzica formației era antiteză la chitarele sumbre de la Nirvana și Pearl Jam, două formații care au consacrat grunge-ul ca sunetul anilor ’90, cu doar câțiva ani înainte să apară *NSYNC. Chris, Justin, JC, Joey și Lance erau cei mai noi beneficiari ai belșugului care ieșea din pop în anii ’90. Legea Telecomunicațiilor, emisă în 1996 de Președintele Clinton, unea platformele media – inclusiv radiourile – ceea ce le permitea caselor de discuri să controleze mai ușor ce consuma publicul lor. Întrucât publicul țintă al MTV erau copiii cu vârste cuprinse între 6 și 15 ani, formațiile erau înființate pe baza unei strategii de tipul „pentru noi, prin noi înșine”. Trebuia să arate și să sune precum adolescenții pe care-i vizau.

*NSYNC erau fix pe-atât de dulci pe cât sugera genul „pop bubblegum”, iar imaginea lor cumințică și curățică se potrivea cu tiparul formațiilor de pop de succes, cu brățări cu „Oare ce-ar face Isus?” atârnate la mână și împărțite moca la concerte. Albumul lor eponim împlinește 20 de ani în 2018, și e un reminder că în ’98 nu exista nicio formație de băieți mai talentată decât ei în sfera muzicii pop. *NSYNC

e cursul introductiv în conceptul de muzică dincolo de genuri, pentru muzica pop. A fost momentul marcant pentru cei cinci tineri care se luptau pentru individualitate, îngropați în standardele clișeu ale industriei. A fost modul în care popul aborda R&B-ul, hip-hopul și chiar și-un pic de country, creând un album digerabil, care reprezenta o epocă a frezei cu țepi și a cămășilor de mătase cu nasturii descheiați.

Era greu să-ți displacă din prima băieții de la *NSYNC. Veneau pe urmele unei epoci a rockului alternativ, cinci băieți tipic americani, care nu fuseseră descoperiți în Los Angeles sau New York, ci într-un oraș cunoscut în mod special pentru ieșitul la pensie și concediile în familie. Farmecul lor de băiat din vecini era presărat peste tot pe cartea lor de vizită oferită lumii, ceea ce uneori te făcea să te simți ca și cum ar fi băieții pe lângă care treci pe holurile școlii, pe drum spre dulăpiorul tău. *NSYNC e plin de producții inspirate din muzica dance și balade mărețe, ceea ce te-ar putea face să sari peste câteva piese, având în vedere peisajul muzical de azi. Dar ce le-a ieșit băieților e capacitatea de a exploata sentimentele adolescenților, care cheltuiau peste 2 miliarde de dolari pe muzica pop. Prima piesă de pe album miroase de la o poștă a adolescență și emoții exagerate, ancorate în clișee: „It’s tearing up my heart when I’m with you/But when we are apart I feel it too.” E ridicol de dramatică, dar și asta face parte din farmecul ei, ceea ce are sens, având în vedere că a fost scrisă împreună cu compozitorul pop Max Martin. Cele mai bune părți din *NSYNC sunt momentele în care formația amestecă pop cu influențe R&B și hip-hop, pe piese precum „Giddy Up” și „Here We Go” – un sound care reprezenta un sfert din topurile Billboard.

Alte formații pop, precum The Spice Girls și Backstreet Boys aveau succes, așa că și *NSYNC scoteau piese comerciale, care să se potrivească în tiparul pop-ului pentru adolescenți, precum „I Want You Back” și „God Must Have Spent”. Excepția era „Here We Go”, un cântec plin de armonii inspirate de Boyz II Men. Pe melodie, formația își flexează mușchii și arată că nu sunt niște roboți prefabricați și că au mai multă personalitate decât își dă publicul seama. „Here We Go” a fost pusă pe genericul de început al filmului Disney Original Model Behavior și a reprezentat o piatră de hotar pentru ceea ce erau corporațiile dispuse să eticheteze drept muzică populară. Ascensiunea genurilor R&B și country în topurile Billboard, combinată cu entuziasmul fanilor, ilustrat prin emisiuni precum Total Request Live însemna că *NSYNC nu-și mai putea permite să rămână o versiune de mâna a doua a niciunei formații pentru prea mult timp.

Când formația nu împrumuta din R&B, explora alte genuri care se descurcau bine în topuri, cum ar fi rock-ul și country-ul. „God Must Have Spent” era piesa lor înduioșătoare de dragoste și o schimbare de ritm prin comparație cu semnalele duplicitare transmise prin „Tearin’ Up My Heart” și „I Want You Back”. Piesa originală aparținea unei trupe de country, colegi de casă de discuri la RCA, Alabama. Varianta *NSYNC a atins locul 8 în topul Billboard Hot 100, cu 14 locuri mai sus decât cea de la Alabama. Cover-urile păreau o mișcare strategică și prin faptul că au refăcut „Everything I Own” de la Bread și „Sailing” a lui Christopher Cross, *NSYNC au demonstrat ce gamă pot să acopere, de fapt.

Amestecul de pop și varianta lor de R&B, soul și country pe care-l practica trupa nu putea fi trecut cu vederea. Membrii trupei proveneau din medii diverse – locuri precum Memphis, Mississippi și Maryland – și aveau toți rădăcini muzicale în country, soul și go go, așa că n-aveau să rămână clone pop prea mult timp. Sound-ul *NSYNC, care testa limitele genurilor, i-a departajat de contemporani, pentru că li se potrivea ca o mănușă. De fapt, sound-ul lor pop tradițional era cel care suna forțat.

Cei cinci băieți au agățat microfoanele în cui acum 17 ani, dar impactul lor e de necontestat. E omniprezent, de la succesorii lor, One Direction, până la cântăreți de R&B alternativ precum PartyNextDoor. Prin doar trei albume, publicate între 1998 și 2001, băieții și-au croit un drum propriu și au inspirat un val de artiști care redefinesc sensul culturii mainstream. Au câștigat din plin cu toate cele trei titluri importante lansate, *NSYNC, No Strings Attached și Celebrity, toate așezate în vârful clasamentelor. E motivul pentru care în fiecare primăvară circulă o memă printre puștii de pe net care erau probabil în scutece când a pronunțat Justin cuvintele „It’s gonna be May”. Au traversat și altceva în afară de barierele de gen – și pe cele dintre industrii: JC e gazda emisiunii America’s Best Dance Crew, iar Lance s-a lansat la propriu în orbită. *NSYNC a fost preambulul carierei de 15 ani a lui Justin, care e o prelungire a sound-ului format în cadrul grupului. Deși reuniunile colegilor de trupă sunt rare, în 2013 au livrat o doză de nostalgie pentru anii ’90 la Video Music Awards, iar data viitoare când își unesc forțele va fi luna viitoare, când primesc propria stea la Hollywood. Nebunia *NSYNC a fost pe bune și probabil ai petrecut mai mult timp în liceu decât le-a luat lor să devină cea mai bună trupă de băieți a anilor ’90 - și poate din toate timpurile.

Articolul a apărut inițial în Noisey.