Publicitate
stiinta

În căutarea „vaginului perfect”

Labioplastiile devin cu repeziciune cea mai răspândită formă de chirurgie plastică, așa că explorăm și noi argumentele pro și contra procedurii.

de Milly McMahon; ilustrat de Erin Aniker; translated by Ioana Pelehatăi
11 Aprilie 2018, 4:00am

Lui Juliette, o londoneză în vârstă de 27 de ani, nu i-a plăcut niciodată cum arată „labiile ei lungi”. Când purta colanți de yoga, era jenată de „excesul de piele” care i se părea că se vede prin lycra. Ajungea mai devreme la fiecare curs, stătea în spatele sălii și a devenit rapid obsedată de holbat între picioarele colegelor yoghine, unde situația era netedă.

Obsedată de ceea ce percepea drept o problemă, Juliette s-a hotărât să facă ceva pe tema asta – iar în iulie anul trecut s-a hotărât să-și facă o labioplastie, o procedură prin care urma să i se elimine pielea care o făcea să se simtă prost.

Când și-a amputat parte din labii, Juliette a devenit parte dintr-un grup din ce în ce mai numeros de femei care și-au făcut operații estetice la organele genitale; fie labioplastii, proceduri menite să modifice dimensiunile sau forma labiilor interioare, fie vaginoplastii (cărora uneori li se mai spune „regenerări vaginale” și care nu trebuie confundate cu termenul umbrelă pentru operațiile estetice genitale, „regenerare feminină”), care sunt operații menite să întărească și să strâmteze zona vaginală – un „lifting” vaginal, dacă vrei.

Conform Asociației Americane de Chirurgi Plasticieni, la nivel global în 2016 s-au făcut în total 12 666 labioplastii. E o creștere semnificativă, de 39% față de anul anterior, care o transformă în operația estetică cu cea mai rapidă creștere din lume.

Deloc surprinzător, regenerările astea feminine n-au rămas fără controverse: deși unele femei laudă procedura și zic că le-a schimbat viața, altele le cataloghează drept simptome ale unei culturi populare profund superficiale și misogine.

În ce-o privește, Bonnie, în vârstă de 32 de ani, s-a aruncat cu capul înainte și a investit într-o operație de „regenerare vaginală” după ce a văzut operația la Botched, un show TV despre operații estetice eșuate. „Am fost incomodată de labiile mele dintotdeauna”, spune aceasta. „Nu-mi plăcea cum arată sau cum se simt prin haine, iar în situațiile intime le țineam acoperite. [După operație] pot să mă duc la sală sau să port costume de baie fără să-mi fac griji că mi se văd „buzițele” și acum pot să port orice fel de lenjerie intimă vreau eu. Labioplastia mi-a schimbat viața. N-am crezut niciodată c-o să am încredere în mine din punct de vedere sexual, iar acum am.”



Nu toate femeile care își fac genul ăsta de operație s-au născut cu un vagin pe care vor să-l schimbe; multe optează pentru procedura asta după naștere. După naștere, mușchii vaginali și țesuturile pelvisului pot uneori să se întindă și să se separe, ceea ce duce la o relaxare care poate conduce la absența senzațiilor în timpul actului sexual – un motiv comun pentru regenerarea vaginală. Alte femei afirmă că le jenează felul în care arată vaginele lor după nașterea naturală.

Kaye, mamă a doi copii, a optat pentru „regenerare vaginală cu laser” – chestie care e exact cum sună: un tratament pe bază de laser care contribuie la combaterea uscăciunii și întărește vaginul. „Am observat o schimbare a doua zi. M-a făcut să mă simt din nou sexy”, spune aceasta. „Urăsc ideea că rezultatele unor astfel de tratamente sunt etichetate drept vagin de firmă. Nu e de firmă, e o reconstrucție. Dacă penisul unui tip s-ar descompune după naștere, nu s-ar numi penis de firmă; ar fi imediat reparat. Dar nouă, femeilor, am senzația că ni se spune să ne vedem de viață.”

Prima labioplastie din istorie datează din 1983. „Tehnica pană” – cum era denumită la momentul respectiv – implica tăierea excesului de piele de pe labia interioară sau labia minora. Era amputată o bucată consistentă de țesut, ca să se mențină marginea neregulată a crestei vaginale și să creeze o estetică mai discretă și mai simetrică.

De la acele operații de pionierat încoace, practica operațiilor estetice genitale a progresat exponențial, atât ca eficiență, cât și ca precizie.

Când doctorița Heather Furnas a făcut prima ei labioplastie, acum aproape 20 de ani, a fost ca să îmbunătățească viața sexuală a clientei sale.

„Un angajat al spitalului mi-a spus că iubita lui își dorește operația, pentru că durerea și disconfortul provocat de labii o aduseseră la disperare”, spune Heather. „I-am spus cât se poate de clar că avea să fie prima mea labioplastie. M-am documentat pe tema operației înainte să încep, iar ea a fost încântată de rezultate. La momentul respectiv se scrisese foarte puțin despre labioplastie, iar majoritatea femeilor nici nu auziseră vreodată de ea.”

Astăzi, doctorița Furnas e specialistă în domeniul regenerării vaginale și lucrează cu soțul ei, doctorul Francisco Canales, la o clinică din California. Întreb cuplul ce caută să creeze în timpul unei astfel de proceduri, din punct de vedere clinic. Răspunsul: un munte al lui Venus plat; labii interioare mici, roz și subțiri; simetrie; o creastă clitoridiană fără falduri; o deschidere strâmtă a canalului vaginal.

Așadar, iată-l: vaginul arhetipal „perfect”, se pare.

Sigur, genul ăsta de clasificare – și, în același timp, o cultură în care încape ideea de „vagin perfect” – e ceea ce atrage critici asupra operațiilor estetice genitale la femei. Deși unii consideră operațiile revoluționare, alții văd în ele fix opusul. S-au creat multe lucrări de artă pe tema faptului că nu există un vagin „ideal” sau măcar „mediu” și multe site-uri și reviste de femei au publicat articole prin care-și îndemnau cititorii să înceapă să-și „iubească” vaginele.

Alice Felice Cara, fondatoarea revistei pentru femei Running in Heels, e ferm împotriva regenerării vaginale.

„Pe lumea noastră filtrată și ajustată, căutarea perfecțiunii se extinde chiar și asupra celor mai intime părți din anatomia feminină și sigur nu-i o coincidență că nu vedem vagine decât în filme porno – făcute, în general, de bărbați pentru bărbați”, spune aceasta. „Se împlinesc 20 de ani de la publicarea operei cheie a lui Eve Ensler, Monoloagele vaginului, dar se pare că n-am prea progresat. Trebuie să vorbim despre vagine. Trebuie să punem punct mitului vaginului perfect.”

Conform doctorului Canales, mulți chirurgi le refuză pe femeile care solicită să fie operate ca să-și liniștească sau mulțumească partenerul: „Dacă se menționează preferințele vreunui iubit, pacienta e de evitat”, spune acesta. „Nu operăm ca să satisfacem pe nimeni altcineva în afară de pacientă însăși.”

Cu toate astea, factorii care influențează situația sunt de multe ori mai degrabă insidioși decât direcți. Ca Ginecolog și Chirurg Laparoscopic Consultant la NHS, doctorul Shaheen Khazal indică faptul că ascensiunea „vaginului de firmă” (în sens strict estetic) e, de fapt, în primul rând un mit care se auto-perpetuează – deși n-ar trebui să fie așa.

„Principala problemă e lipsa înțelegerii faptului că oamenii vin în diverse forme și dimensiuni – și la fel și organele lor genitale”, spune el. „În ultimii ani, din varii motive – mai ales printre fetele mai tinere – a apărut o impresie eronată asupra a ceea ce e normal și ce e perfect. Fetele compară versiuni idealizate, modificate, ale perfecțiunii cu propriile lor corpuri. Nu există nicio evaluare științifică a organelor genitale feminine externe. Fetele și femeile se compară negativ cu ceea ce văd pe net sau în reclamele de la clinicile care promovează astfel de proceduri. În general, le lasă cu impresia că labiile trebuie să fie ascunse. E complet greșit: labiile mai lungi sunt pur și simplu variațiuni vaginale normale – suntem toți diferiți.”

Și nici procedurile nu sunt lipsite de risc.

„Am văzut nașteri complicate din cauza operațiilor ăstora”, spune Lucia, moașă. „Totul depinde de cât țesut cicatrizat există. Cu cât ai mai mult țesut cicatrizat, cu-atât există riscuri mai mari să se strice toată situația. Vaginoplastiile pot să le lase pe femei cu mult țesut cicatrizat și pacientele nu sunt întotdeauna informate complet. Operațiile estetice vaginale au o comorbiditate mai mare cu cezarienele planificate sau de urgență și cu alte operații la naștere și pot să îngreuneze chestiile de genul epiziotomiilor.”

Însă dacă dai de un chirurg decent e relativ improbabil să ai astfel de probleme.

E posibil ca aceiași chirurgi decenți să se ocupe și cu o formă de vaginoplastie pe care probabil n-o s-o auzi prea des criticată: cea reconstructivă, pentru victimele mutilării genitale feminine (MGF), ale căror labii au fost amputate dureros, în mod tradițional fără anestezie – o practică religioasă sau culturală care se regăsește în anumite comunități de pe tot cuprinsul Africii, precum și-n Asia și în Orientul Mijlociu.

„Am reconstruit o femeie somaleză care fusese victima mutilării genitale feminine – mai exact a infundibulației, în care i s-au eliminat complet labiile minore și clitorisul, iar organele genitale au fost cusute”, spune doctorița Heather Furnas. „Rămăsese doar o găurică prin care să treacă urina și menstra. Toată zona era cicatrizată. Am tăiat cicatricea, care avea o grosime de circa 6 milimetri, iar dedesubt se afla mucoasa normală și canalul vaginal. A fost singurul astfel de caz pe care l-am reconstruit.”

Eliminarea pielii în „exces”, reconstrucția unui vagin după naștere și repararea femeilor care au fost supuse MGF sunt evident trei chestii foarte diferite și aici devin ceva mai delicate argumentele divizive pe tema operațiilor estetice genitale la femei.

Indiferent de motiv, viețile femeilor pot fi profund afectate de operațiile estetice de regenerare feminină. Poate că nu există „vaginul perfect”, dar nu există nici vreun răspuns general valabil; nuanțele cazului fiecărei paciente necesită o analiză nuanțată a problemei.

Indiferent dacă operațiile de regenerare feminină devin sau nu mai răspândite pe viitor, o chestie e clară: tuturor ne-ar prinde bine mai multe discuții despre vagine.

Articolul a apărut inițial în VICE UK.