Știri

Paralizia în timpul violului e mult mai întâlnită decât credeai

Nu e chiar atât de ușor să „te lupți”.
9.6.17

Majoritatea oamenilor cred că lupta fizică e un răspuns „normal" și primar când vine vorba de viol. Că atunci când ești atacat, se activează instinctul tău de supraviețuire, iar mintea și corpul tău acționează. Pe baza logicii ăsteia, femeile pot fi violate doar când agresorul e mai mare și fioros.

Dar realitatea e că majoritatea victimelor violului pot intra într-o paralizie involuntară, care le „blochează" rezistența activă, a descoperit un studiu nou. Termenul pentru genul ăsta de paralizie e „imobilitate tonică" și poate avea implicații serioase în felul în care e tratat violul în procese și spitale.

Publicitate

„Instanțele astea ar putea să ignore noțiunea de viol dacă victima nu a opus rezistență", explică doctorul Anna Möller, autoarea studiului. „În schimb, ce ar putea fi interpretat ca un consimțământ pasiv e extrem de probabil să fie de fapt o reacție normală și biologică la o amenințare copleșitoare."

Imobilitatea tonică, descrisă în studiu ca „o stare involuntară și temporară de inhibare motorie ca răspuns la situații care implică frică intensă", a fost deja analizată la animale (de aici și ideea de „căprioară în fața farurilor"). Dar se știe prea puține despre cum funcționează și la oameni.

Pe lângă efectul de „înghețare", studiul aduce în discuție și o legătură puternică între imobilitatea tonică și sindromul posttraumatic și depresia severă de după viol.

Ca să facă cercetarea, Möller și colegii ei de la Institutul Karolinska din Suedia au apreciat apariția imobilității tonice în cazurile de viol a 298 de femei. Dintre ele, 70% au specificat imobilitate tonică „serioasă", iar 48% au raportat imobilitate tonică „extremă" în timpul atacului.

Dintre cele 189 de femei care au terminat perioada de analiză, 38.1% au dezvoltat sindromul posttraumatic, iar 22.2% s-au ales cu depresie severă.

Cercetările asupra imobilității tonice printre victimele violului nu sunt ceva nou, dar descoperirile astea arată că „e mult mai întâlnită decât se credea anterior", a declarat Möller pentru Broadly. A zis că rezultatele, publicate în jurnalul Acta Obstetricia et Gynecologica Scandanavia, i-ar putea ajuta la informarea studenților de la medicină și drept.

După cum subliniază studiul, violul e una dintre cele mai traumatizante experiențe de care poate avea parte o persoană. „Sistemul legal caută semne vizibile de opunere, pentru că, atunci când nu există, e mult mai dificil de demonstrat un viol."

Datorită acestui lucru - și pentru sănătatea mintală a victimei - imobilitatea tonică „ar trebui luată în considerare la toate victimele violului", a zis Möller.