FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Tineri din România mi-au spus de ce e groaznic să te întorci la fosta relație

Oricât de mult vrei să crezi că ciorba reîncălzită va funcționa, s-ar putea să te arzi și mai rău.
Fotografie de bigbirdz via Flickr

Probabil ai trecut deja printr-o astfel de încercare și ai concluzionat că n-a fost cea mai înțeleaptă idee, asta fiindcă lucrurile nu s-au schimbat între voi doi așa cum credeai. Sau poate ai fost un caz fericit. Eu m-am întrebat ce se întâmplă în mintea oamenilor care se întorc în relații disfuncționale, aproape toxice, în speranța că „de data asta o să fie altfel".

Și cum n-am găsit răspunsurile la mine, am stat de vorbă cu mai mulți români care au trecut prin expriența asta să aflu ce i-a determinat pe ei să se întoarcă într-o fostă relație. Dar, înainte să discut cu ei, am întrebat un psiholog care-s motivele cele mai frecvente pentru care oamenii aleg să se întoarcă, în loc să-i dea înainte.

Publicitate

Andreea Chiru-Maga, psiholog. Fotografie din arhiva sa personală

Andreea Chiru-Maga, psihoterapeut și psiholog clinician, mi-a explicat că diferă de la caz la caz, dar sunt câteva aspecte care s-ar putea să-ți fie cunoscute:

„Fuga din relație devine uneori un mecanisim de apărare și aici nu mă refer la a te proteja fizic de cineva, ci la maniera în care unele persoane tind să abandoneze ceva sau pe cineva pentru a se proteja emoțional. Partenerul poate să fugă din relație atunci când se activează mecanismul de apărare, însă se va putea întoarce din aceleași motive pentru care a intrat în relație. Mecanismele astea nu sunt întotdeauna procese conștiente. Uneori ajungem să acționăm în maniere care nu capătă neapărat sens pentru noi sau pentru ceilalți."

Alte motive sunt dependența unuia dintre parteneri sau a amândurora, o treabă care vine uneori ca rezultat al unei lipse de atașament și de suport emoțional din copilărie, sau frica de singurătate, pe principiul „nimeni nu o să mă mai vrea". Psihologul îmi vorbește și despre stilul emoțional evitant care lasă de multe ori probleme nerezolvate:

„Gândește-te că într-o relație fiecare are setul lui de nevoi și de așteptări de la celălalt și, uneori, atunci când simțim că lucrurile nu merg în direcția potrivită, tendința este de a fugi: Pot și fără tine / Mă descurc fără tine."

Dar, poate, cel mai familiar motiv este refreshul la relație. Când partenerii se gândesc că încep relația de la zero doar că, spune psihologul, „nu are cum să fie pornită de la zero dacă există un istoric care a unit și a destrămat o relație, mai ales dacă unele probleme încă persistă nerezolvate în interiorul relației. Cu toate astea, partenerii pot ajuta la maturizarea relației tocmai în bază istoricului dintre ei. Dacă partenerii vor găsi mecanismele potrivite pentru a gestiona dificultățile, acest refresh poate prezenta în relație nu doi oameni noi, ci doi oameni înțelepți, care au învățat din greșeli."

Publicitate

Deci, există totuși și speranță.

Am vorbit, însă, cu mai mulți tineri să văd de ce la ei nu a funcționat ciorba reîncălzită.

Vladimir Anghel, 32 ani

VICE: Cum a început relația voastră și cât a durat?
Vladimir Anghel: Ne cunoșteam de multă vreme, dar nu interacționam în alt mod decât amical. Asta până într-o seară în care, mai în glumă, mai în serios, ea a spus că nu îi plac femeile din viața mea și ar trebui să fiu cu ea, ca să am o tipă mișto lângă mine. Relația a durat un an și opt luni.

Care este motivul pentru care v-ați despărțit prima oară?
Imposibilitatea amândurora de a ne adapta la cerințele celuilat, plus o grămadă de prieteni de ambele părți, întotdeauna dispuși să dea un sfat.

Cine a făcut atunci primul pas spre împăcare?
Clar, eu. Se întâmpla la un interval de aproximativ trei luni după ce ne-am despărțit și a fost unul din acele rare momente în care îți dai seama că trebuie să faci un pas în față, altfel persoana pe care o vrei o să dispară din viața ta.

Ce n-a mers a doua oară? S-au repetat greșelile din prima sesiune?
Dorința ei de afirmare profesională și faptul că încerca să mă determine și pe mine să fac anumite schimbări pe plan profesional, în ciuda faptului că eram fericit cu jobul pe care îl aveam și câștigam suficient pentru a avea un trai decent. Certuri apărute după seri petrecute în club.

Merge ciorba reîncălzita sau nu?
Am să îți răspund cu o întrebare, dacă ai avea de ales între a mânca ciorba preferată, ciorba aia pe care o dorești și ai ocazia să o gătești super rar, dar când o mănânci simți că îți atinge sufletul, dar ar trebui să o reîncălzești… sau ai putea mânca orice alt tip de ciorbă comună, care nu îți trezește absolut niciun sentiment, ce ai alege?

Publicitate

Mariana L., 29 ani

VICE: Cum a început relația voastră și cât a durat?
Mariana: Am făcut cunoștință la unul din căminele studențești din Iași, într-o primăvară, dar am început să vorbim abia prin toamnă. Plimbări pe ascuns, jocuri în cărți, seri de jazz. Nu am ținut minte niciodată cât a durat relația, cum face lumea de obicei, gen, pe ce dată ne-am cunoscut, dar acum pare o veșnicie. Au fost multe perioade frumoase și multe pauze, dar cumulat cred că au fost vreo cinci ani, cel puțin pentru mine.

Care este motivul pentru care v-ați despărțit prima oară?
Prima dată a fost foarte simplu. M-a înșelat și nu a recunoscut decât peste câțiva ani. Mai greu a fost nu ce a făcut, cât faptul că mă mințea.

Cine a făcut atunci primul pas spre împăcare?
Eu nu am avut niciodată pe altcineva în toate perioadele cât nu am vorbit, pentru că încă mai credeam în noi. Tot timpul am fost cea care făcea primul pas. Percepeam relația altfel decât era, de fapt. De obicei, după ce ne certăm, treceau câteva luni și îl căutam. Vorbeam ceva timp la telefon, pe mess, pană când iar ne vedeam, totul era bine și apoi nu prea bine și apoi iar pauză. Și tot așa.

Citește și: Oamenii ăștia vorbesc despre cele mai groaznice motive pentru care s-au despărțit

Ce n-a mers a doua oară?
Nu a mai fost problema infidelității. Cred că era problema imaturității în ceea ce privește o relație. Eu vedeam lucrurile într-un anumit fel. El a început să le vadă așa, dar peste câțiva ani. În plus, am trăit multă vreme cu amintiri din perioadă aia roz și căutam să văd asta după fiecare pauză. Dar chestiile astea există aparent numai în filme.

Publicitate

Iulian Z., 27 ani

Fotografie de Lian Chang via Flickr

VICE: Cum ați ajuns să vă cunoașteți?
Iulian: Ne-am cunoscut cu două săptămâni înainte de un eveniment, respectiv pentru una din cele mai importante zile ale anului. La repetiții, nu o observasem în niciun fel, deoarece eram tânăr fecior cu mult sport la activ, iar ochii mei nu erau pregătiți atunci să o vadă. Până când, la una din repetiții, mi-a dat numărul ei. Evident, l-am notat greșit și nu am contactat-o în niciun fel. Mi-a scos ochii pe urmă pentru asta. Am început să chatuim mai mult. Cred că i-am câștigat și mai multă atenție, când ne-am dat întâlnire la un karaoke și i-am cântat. În serile următoare, ne-am văzut să ieșim. Ea a făcut un gest pe care eu l-am remarcat și m-a câștigat cu totul. Aveam șireturile dezlegate, iar ea s-a aplecat să le lege… E vorba de gest și atenție. Nu pot explica sentimentul.

Bun, atunci, care a fost problema?
Diferența de vârstă dintre noi se pare că fost o problemă pentru ea. Care era mai matură și experimentată în ale dragostei decât mine. Asta prima dată. Și eu fiindcă eram gelos și posesiv (pe bune dreptate). Am reacționat ca un turbat… Și am crezut că viața mea se terminase acolo și voiam să mor. Am trecut foarte greu peste.

După cât timp v-ați împăcat?
Am ajuns după cinci luni, voiam să o recâștig, să reușim să ne împăcăm. Deci, eu am făcut pașii respectivi. Și poate disperați. Ne-am strâns, după ce ne-am împăcat, mai tare și eram încrezători că o să fie bine. Ei bine, a fost mult mai rău… Motivele de gelozie erau mai multe. Am avut și o perioadă mai proastă financiar, iar ea îmi scotea ochii pentru asta. Groaznic. Uitând că meseria mea nu este zugrav cu salariu fix ci… un om cu fluctuații lunare.

Publicitate

Stai, deci erau gelozia și lipsa banilor sau mai existau și alte motive de certuri?
Familia ei nu era de acord cu mine, își doreau un bărbat stabil și cu bănet. Până la urmă, să spunem lucrurilor pe nume. Toate astea au dus la o chestie ciudată și urâtă după atâta timp de stres. Cert este că ne-am despărțit, iar ea la nici două luni se afișa cu el.

Deci cum e cu ciorba reîncălzită?
Ciorba nu se rencălzește. Dar trebuie consumată, că să ajungi să cunoști viața și e nevoie de multă gândire, mai matură, nas mai fin și ochi mai ageri! Și da, am trăit-o pe pielea mea cu ciorba, dar am trăit-o și pe aia cu roata se mai întoarce.

Alexandru D., 31 ani

VICE: Cât a durat relația voastră?
Alexandru: Noi am fost împreună de prin 2002 până în 2012, iar în 2010 ne-am și căsătorit. Deci am stat zece ani împreună și le-am trăit pe toate, și bune, și rele, ai timp să le faci cu vârf și îndesat. Dar, la un moment dat, ca în orice relație, intervine monotonia și se naște curiozitatea. Cum ar fi dacă? Asta din partea ei. Nici eu nu am fost cuminte, dar am făcut totul cu cap, ca să zic așa. Pe ea am prins-o.

Ai prins-o în fapt?
Nu în timpul actului, dar era clar pentru mine ce se întâmpla acolo. Am fost până la un fast-food unde ai Drive Through și ea era în mașină cu amantul ei, în fața mea. A fost, clar, destinul, prea am fost la locul potrivit, la momentul potrivit.

Bănuiesc că v-ați despărțit după episodul ăsta.
Eram despărțiți, dar locuiam în aceeași casă, deci a fost foarte greu să nu comunicăm. Ea a vrut să ne împăcăm, după vreo două săptămâni, așa că am zis să mai dau o șansă relației, după atâta timp. Și lucrurile s-au remediat, credeam eu. Până când, într-o zi, mi-am dat seama că iar a început să calce strâmb.

Publicitate

Citește și: Oameni în cupluri mi-au spus cum au ajuns să aibă o relație deschisă

Cum ți-ai dat seama?
Ai fost vreodată îndrăgostită? Așa o simțeam eu: că plutește prin casă. Era toată un zâmbet, așa că am făcut ceva de care nu sunt foarte mândru, dar care mi-a deschis ochii. I-am instalat pe telefon un program care îi înregistra apelurile și am prins-o că nu mă înșela cu unul, ci cu doi bărbați. Mai grav e faptul că îi cunoșteam pe amândoi.

Wow, deci tu clar ești Stan Pățitul!
Da. Astăzi fiecare dintre noi e cu altcineva, ea chiar a rămas cu unul din cei cu care m-a înșelat. Nu cred că aș mai da cuiva o a doua șansă, trecând prin chestiile astea în trecut.

Cristina M., 27 ani

Fotografie via Maxpixel

VICE: Unde l-ai întâlnit și cât timp ați fost împreună?
Cristina: Relația noastră a început într-o vară superbă, cândva în 2012. Am fost la mare de 1 mai. Dar culmea, eu pe vremea aia eram cu altcineva și nici nu am stat cu el de vorbă. Doar am fost acolo, în același timp. După trei luni, ne-am reîntâlnit în București, noaptea, în club. Și ne-am plăcut și ne-am indrăgostit. Și a durat cinci ani. Am fost căsătoriți un an jumătate.

De ce v-ați despărțit prima dată și cum te-ai simțit, departe de el?
Prima oară ne-am despărtit din cauza diferențelor de mentalitate. El find un om foarte visător, eu fiind o persoană mai realistă. Eu aveam job și el stătea acasă. Am stat despărțiți o lună. Am avut alt partener în luna respectivă. De fapt, a fost o scurtă aventură.

Cine a făcut atunci primul pas spre impăcare?
El a fost mereu deschis la împăcare. Însă eu am făcut pasul de a mă întoarce. Altfel nu ne împăcam.

Ce n-a mers a două oară? S-au repetat greșelile din prima sesiune?
Da. S-a repetat absolut tot. Am evoluat independent unul față de altul. Nu exista un echilibru emoțional, rațional în relația noastră. Ne-am dat seama, pe parcurs, că avem obiective și priorități diferite în viață și nu ne sincronizăm. De fapt, eu mi-am dat seama, el - nu știu.

Merge ciorba reîncălzita sau nu?
Mama avea o vorbă pe care mi-a spus-o de zeci de mii de ori: „Ce nu funcționează din prima nu va funcționa niciodată." Nu înțelegeam la timpul ăla, probabil nu înțeleg nici acum îndeajuns de bine, însă, de data asta, îi dau dreptate.