​Penisul fosilizat al acestui păianjen e mai mare decât al iubitului tău

Fotografie via Wikipedia

Oamenii de știință au anunțat recent că au descoperit un penis fosilizat de păianjen, vechi de aproximativ 99 de milioane de ani, conservat impecabil. În urma acestei vești palpitante, am stat de vorbă cu un expert despre organele genitale ale păianjenilor.

Săptămâna trecută, revista Science of Nature a publicat o descoperire palpitantă: Un strămoș dispărut al păianjenului Halitherses grimaldii a fost descoperit în Burma, fosilizat în chihlimbar cu penisul lung la vedere. Conform revistei National Geographic, penisul fosilizat al creaturii e unul dintre cele mai bine conservate exemplare descoperite vreodată. Asta a trezit interesul comunității științifice, cât și oamenilor obișnuiți: Cine-ar fi crezut că arahnidele pot avea erecții ca mamiferele? Și, de fapt, cine știe ceva despre organele genitale ale păianjenilor?

Videos by VICE

Eu una nu știam nimic, până când am vorbit cu dr. Brian Brown, curatorul secției de entomologie de la Muzeul de Istorie Naturală din Los Angeles, care a clarificat primul că această insectă, Halitherses grimaldii, nu e, de fapt, un păianjen, deși e o rudă apropiată a lui. Iar unul dintre aspectele care îi diferențiază de păianjeni e că are penis, în sensul tradițional.

Fotografie de Jason A. Dunlop, Paul A. Selden și Gonzalo Giribet via „The Science of Nature”

Insectele și arahnidele au o varietate incredibilă de organe genitale masculine cu care introduc sperma în sistemul reproducător al femelei, mi-a zis Brown la telefon. Unele organe sunt foarte elaborate, altele seamănă la prima vedere cu organele genitale umane, cum e penisul acestei fosile.”

Astfel, sexul insectei Halitherses grimaldii arată ceva mai familiar decât un sex de păianjen – și e mult mai direct. Se știe că păianjenii femele au tendințe misandrine: când un păianjen vrea să se împerecheze cu o femeie, trebuie mai întâi să evite să fie mâncat. Păianjenii masculi trebuie să se împerecheze cu femelele, care sunt foarte agresive, a zis Brown. Pentru asta, masculii au sub picioare niște structuri speciale numite pedipalpe. Când se pregătesc de împerechere, își încarcă pedipalpele cu spermă și le întind spre femelă, fără să fie nevoiți să aibă contact genital direct.”

O altă măsură care îi ajută pe păianjeni să evite moartea e seducția. Pentru că femelele insectelor și artropodelor se pot împerechea cu mulți masculi, stochează sperma într-o structură numită spermatecă și aleg cu ce depozit de spermă să-și fertilizeze ouăle. Așadar, masculii trebuie să găsească feluri prin care să arate că sperma lor e cea mai bună. O specie de păianjen din Madagascar îi face, în acest scop, sex oral femelei. Chestia cu insectele și alte tipuri de artropode e că acestea se împerechează adesea cu mai mult de un partener, iar femelele pot controla sperma în feluri imposibile pentru femelele umane, a zis Brown. „Deci masculii păianjeni au o viață mult mai grea decât bărbații, de exemplu. Nu doar că trebuie să le convingă pe femei să facă sex cu ei, dar trebuie să le convingă să utilizeze sperma lor.”

Citește și: Cum navighează păianjenii pe apă

Halitherses grimaldii, a speculat Brown, are propria metodă de a se asigura că sperma va avea ca rezultat o reproducere de succes, iar metoda asta stă în vârful penisului, care e în formă de inimă. Nu pot fi sigur, dar probabil că forma are legătură cu manipularea spermei în spermateca femelei, depozitul unde ține ea sperma. Ar putea fi folosit ca să împingă afară sperma altui mascul înainte de a-și depozita propria spermă.”

Deși Brown mi-a mai zis că faimoasa insectă fosilizată s-ar putea să nu aibă erecție, așa cum a raportat inițial National Geographic. Se pare că organele sexuale ale arahnidelor masculi se extind întotdeauna în afara corpurilor. Arahnidele nu au erecții ca mamiferele. Structura e făcută dintr-un material dur, sclerotizat. Arată așa tot timpul.”

Cealaltă versiune, în care insecta a murit într-un copac tocmai când era pe cale să copuleze cu o femelă, sună mai bine”, a recunoscut el.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre păianjeni pe VICE:
Te excită păianjenii canibali?
Ce au învățat cercetătorii după ce le-au dat droguri păianjenilor
Cercetările despre sex asupra păianjenului Văduva Neagră sunt mai periculoase decât par