Am fost la o sală de jocuri virtuale din București, ca să văd dacă-s peste Counter Strike

Jocurile video au fost dintotdeauna o relaxare, fie că le joci single sau multiplayer. Gamerii în România au apărut de pe la finalul anilor 90, așa că în 2000 cam toți copiii și tinerii pasionați de treaba asta mergeau constant la internet cafe-urile de prin cartiere. Unii spun că jocurile video i-au învățat, pe vremea aia, mai mult decât școala. Măcar pentru partea cu socializarea.

P-atunci erau la mare căutare Counter Strike, Quake 2, DOTA sau FIFA. Sigur mai erau și altele, dar cam pe asta își cheltuiau puștii alocațiile sau banii primiți de la părinți pentru un covrig și un suc tec. Jocurile astea au rămas atât de bine întipărite-n mințile și inimile oamenilor, încât sunt în continuare printre cele mai jucate de gamerii români și nu numai.

Evident, evoluția jocurilor se menține permanent de la un an la altul, cât să fie din ce în ce mai aproape de realitate. La fel se întâmplă și cu metodele prin care poți să te joci. Așa că, pe drumul ăsta firesc al tehnologiei, realitatea virtuală (Virtual Reality) a pătruns în zona gamingului, să te facă să fii una cu personajul din jocul tău. Treaba asta e încă la început, oarecum, dar prinde contur din ce în ce mai mult în toată lumea și chiar în România.

Ca să înțelegi exact ce înseamnă VR, uită-te la Black Mirror. Sau, mai rapid, imaginează-ți că exersezi un joc pe calculator cu împușcături și tragi cu mâna pe mouse în oricine-ți apare în cale. Eh, acum vorbim de același joc, dar care, cu ajutorul unor ochelari Oculus, în loc de monitor, te transpune într-o realitate artificială - în jocul ăla în care tu împușcai ca dementul tot ce mișca în jurul tău, de frică să nu apară vreunul care să-ți scadă level-ul la viață. Trăiești momentul ca și când ai simți tensiunea încordării mușchilor de a trage un glonț în cap vreunui inamic. Sună macabru, dar e ficțiune, nu te speria.

Ca în orice activitate unde-i loc și de plăcere, realitatea virtuală se poate transforma și într-un business. Aşa a luat naştere şi sala de jocuri Gateway VR Studio, din Bucureşti. Fondatorul, Andrei Ștefan, face parte din categoria gamerilor înrăiți, așa că împreună cu încă doi prieteni cu aceeași pasiune au pus de-o afacere creativă.

Gateway VR Studio e o sală de jocuri din București, dar nu chiar ca pe vremuri, ci mai 2.0 așa. Am mers acolo pentru prima dată să simt pe pielea mea minciuna amuzantă pe care un astfel de simulator o oferă creierului.

Treaba e simplă. Dacă n-ai mai încercat până acum, după ce ți-ai pus echipamentul format dintr-o pereche de ochelari și căști, mai întâi, un roboțel te introduce în lumea virtuală prin câteva exerciții, ca să te obișnuiești cu faptul că trebuie să te miști, pentru că asta-i diferența. VR-ul e bazat pe ideea că vei faci antrenament fizic, tu fiind personajul care schimbă comenzile de joc prin mișcările corpului, nu doar c-o apăsare de buton sau un click.

Sunt mai multe experiențe pe care poți să le încerci. Poți să te afli pe fundul unui ocean și să treacă o balenă pe lângă tine. Sigur, nu poți compara asta cu adrenalina unei realități (îmi închipui) de a fi la doi metri de o balenă, dar tot ai ocazia, prin prisma simulatorului, să-ți fie excitate simțurile ca și cum te-ai afla cât mai aproape de realitate. Tot așa, poți să fii high după ce-ai cucerit vârful Everest sau să te numeri printre puținii oameni care-au ajuns pe Lună.

Din cele peste 50 de jocuri disponibile la Gateway VR Studio, eu m-am distrat cu vreo cinci. M-am jucat pe aplicații cu zombii, am tras cu arcul în stilul Serious Sam, m-am dat cu mașina, deși n-am permis, și-am jucat și un multiplayer cu fotograful, să vedem care pe care se împușcă - mai ceva ca-n Westworld. Astea toate timp de două ore încontinuu.

Oricum, trebuie să recunosc. Partea cu trasul cu arcul mi-a cam făcut febră musculară la brațe, pentru că, da, nu te ține deloc țeapăn.

De departe, cât se poate de onest, cea mai mișto chestie pe care am experimentat-o e cea în care jocul te urcă la ultimul etaj al unui bloc zgârie-nori, gen Hong Kong, și la marginea blocului e o rampă pe care trebuie să mergi până la capăt. Cred că experiența poate fi comparată cu The Walk, între cele două foste turnuri gemene din New York.

Cu cât avansezi, cu atât bătăile inimii se intensifică și te iau transpirațiile. Deși, în mintea ta, știi oricum că-i doar virtual, e fascinant însă cum poate să-ți activeze stimulii și să te fenteze temporar. Apoi, ai opțiunea, în joc, să te arunci în gol de pe rampă cu un simplu avânt. E ok, n-o să mori, dar tot o să ai impresia că s-ar putea să se întâmple asta.

Sigur, nu te aștepta acum la o calitate impecabilă din punct de vedere grafic, mai sunt pixeli de îmbunătățit, astfel încât realitatea să devină mai realitate, iar mintea ta să fie transpusă cu totul în joc. Însă am încredere că brandurile de tehnologie lucrează la tot ce înseamnă aplicații VR, căști, echipamente, jocuri, filme, filme porno, tot ce-ți trece sau nu prin minte.

Până atunci, merită să experimentezi niște VR ca să vezi dacă te ia nostalgia după vechile jocuri sau ești pregătit pentru viitor.

Acest articol este susținut de Unicredit în cadrul proiectului Academia Minților Creative.