Povestea fascinantă a românilor care voiau haine de la firme de telefonie mobilă în anii ‛90

La sfârşitul anului 1999, când am venit eu în Bucureşti dintr-un oraş de provincie în care cea mai mare fiţă era să te îmbraci cu ţoale de la turci, cumpărate de la tarabele bişniţarilor, treaba stătea cam aşa:

Mergeai în club Twice, ascultai hip hop românesc de la BUG Mafia sau Paraziţii, dădeai bip de pe mobilul din reţeaua Connex, te uitai la „Alo, Generaţia Pro!", voiai să fii cool ca Gianina Corondan şi să te combini cu George Vintilă şi, da, te îmbrăcai de la MyX. Sau mă rog, încercai să faci asta, căci hainele astea erau destul de scumpe pentru o tipă din provincie ca mine, care-şi ţinea banii pentru long drink-urile alea băute prin cluburile din Regie în fiecare seară.

Dar chiar şi-aşa, îmi permiteam să visez şi să admir rucsacurile alea cu etichetă mobilewear la colega mea de cameră mai avută sau tricourile alea cu logo special, care erau ca un bilet de intrare în lumea puştilor populari. Dacă aveai aşa ceva pe tine, îţi creştea rangul. Băieţii îți făceau cu ochiul, fetele se arătau interesate, erai zeu. Nici ăştia de la MyX nu voiau să se ascocieze cu oricine, aşa că băgau preţuri pe măsura calității hainelor, ca să nu ţi-o zică direct: „Ne rezervăm dreptul de a ne selecta clientela".

În caz că n-ai mai auzit de așa ceva, e bine să știi istoricul lor. Înainte de a deveni Vodafone, a fost Connex, prima rețea din România de telefonie mobilă digitală, care s-a gândit, în culmea succesului ei, să-şi scoată şi o linie de haine. Puţini își amintesc astăzi de ţoalele astea, chiar dacă în anii ăia mulţi şi-ar fi dat o mână să le aibă, fie doar şi pentru sentimentul ăla de apartenenţă la găştile cool şi conectate. Probabil poți să afli istoricul lor din campania Vodafone 20 de ani. Dar eu am vrut să aflu care-i treaba cu țoalele astea de la oameni care au îmbrăcat măcar o dată în viață o astfel de haină, chiar și de la unii care încă le țin prin dulap și vorbesc despre ele cu duioșie, ca să înțelegi și tu fenomenul.

Fotografii via laurabucur.ro

„Nu pot să uit nici acum magazinul din spatele Palatului Şuţu, din Universitate, un spaţiu super high-tech şi cu îmbrăcăminte pe măsură. Pentru mine, MyX este foarte viu. Imaginea unui magazin cu haine altfel, cu atitudine, în peisajul unui oraş fără prea multe opţiuni, îmi este încă foarte aprinsă. Când intrai în magazinul lui Connex, parcă intrai în altă lume, desprinsă din pelicula unui film SF. Lumini puternice, rafturi prinse cu tije metalice, sound tehno şi angajaţi plini de zâmbete, ceva unic în anul 2000. Nu pot să uit cozile interminabile când băgau marfă sau când erau reduceri, şi nici măcar nu erau ieftine. Dar ştiu că făceam pe dracu-n patru şi tot îmi cumpăram câte ceva.

Am reuşit să păstrez o vestă din acele vremuri, dintr-un material de tip satin, verde smarald, de care încă sunt îndrăgostită. S-a păstrat foarte bine şi cred că este printre rarisimele piese vestimentare cu această vechime. La mine rar, dar rar, rămâne ceva în garderobă atâţia ani."

„Îmi amintesc foarte bine de hainele MyX, erau destul de high-end aşa, cel puţin pentru banii noştri de atunci. Taică-miu cred că mai are şi acum un compleu din ăsta sport, de la ei, cu pantaloni scurţi şi maiou. Tinerii obişnuiţi nu cred că aveau bani să se îmbrace de la MyX, eu am rămas cu impresia că erau destul de scumpe. Mai ştiu că era un brand puternic promovat la Pro TV şi mergea mână-n mână cu Generaţia Pro şi toată nebunia aia de la Pro din anii '99-2000.

Nevastă-mea își aminteşte mai multe, ea ţine minte că erau super şmechere hainele de acolo, nu mai exista aşa ceva la noi, în România. Aveau două linii, sport şi smart casual, ultima linie fiind ceva inedit în magazinele româneşti. Tot ea mi-a zis că se forma coadă din stradă ca să intri în magazin. Doar că să intri! Ea, de exemplu, a stat odată şi două ore ca să apuce să intre în magazin (probabil era în perioada reducerilor). Își lua haine de acolo până prin anul întâi de facultate, adică prin 2003, şi a ţinut o bluză cumpărată de acolo până acum patru-cinci ani. Şi da, cu banii pe care-i dădeai pe o bluză sau o cămaşă de la MyX, îţi luai vreo trei din magazinul Unirea. Dar cică erau bune şi meritau banu'. MyX-ul ne-a educat, efectiv, pentru că noi nu ştiam haine pe-atunci."

„Brandul MyX nu era chiar o marcă ieftină şi era mai cool urban aşa, ca poziţionare. Din ce-mi amintesc, linia asta vestimentară a fost lansată, parcă, în 1998. Şi era vorba de nişte haine foarte miştoace pentru vremurile alea. Se purtau foarte mult printre tinerii ăia care voiau ceva mai mult decât ce găseau pe piaţă atunci, deşi hainele MyX nu erau deloc ieftine. La mare au avut o vizibilitate mare, mergeau pe acolo echipe de la Connex, cum vin și azi promoteri pe plaje. Am intrat de multe ori în magazinul respectiv din Bucureşti, îmi amintesc că era situat vizavi de Cinema Pro. Exista o diferenţă între designul acestuia şi felul în care arătau celelalte magazine de pe la noi, majoritatea având un aer comunist. Trecuseră doar opt ani de la Revoluţie. Dintre hainele expuse acolo, îmi aduc aminte cel mai bine de şepcile şi tricourile cu logoul MyX. Sigur mi-am luat cel puţin un tricou de la ei."

„Îmi amintesc că hainele astea făceau ravagii între 2000 și 2003. Hainele erau super cool şi super scumpe pentru bugetul meu de studentă. Dar prietenul meu, care lucra la Connex, avea câteva piese în şifonier. Îmi plăceau atât de mult, că mai tot timpul împrumutam câte un tricou al lui."

Ca să se dea bine pe lângă tata, i-a făcut cadou un astfel de tricou şi potenţialului socru (a se vedea în poză). Îmi aduc aminte că mi-am luat de acolo o geacă de ploaie, care avea un buzunar detaşabil, pe care îl mai păstrez şi acum.

Lăsai geaca pe scaun şi luai cu tine buzunarul, în care aveai banii, cheile şi, evident, telefonul mobil cu reţea din acelaşi brand. Pe lângă haine, cei de la MyX făceau şi accesorii. Era cool să mergi la sală şi să porţi cu tine telefonul mobil în husa specială MyX, care se ţinea pe braţ. Era indispensabil pentru băieţi, când trăgeau de fiare."

„Pe vremea aia, toţi cei care lucrau la Connex erau priviţi ca un fel de semizei. Îmi amintesc că şi eu lucram atunci, în studenţie, şi aveam un job cu un salariu considerat foarte bun de cei din jurul meu: 100 de dolari. E, ăştia de la Connex câştigau vreo 300 de dolari. MyX se deschisese în spate la Muzeul de Artă, aveau parterul şi un etaj, iar hainele erau făcute să fie cool, pentru generaţia Connex, cea conectată, care avea mobil. A fost o nebunie, iar hainele nu erau chiar accesibile. Mi-am luat de la ei o cămaşă şi un tricou. Era un brand de haine cu mesaj aspiraţional, pentru tipul cool, mişto, iar eu eram privit ca fiind unul din ăştia pentru că aveam tricou MyX pe mine. Când au închis magazinul, au avut loc soldări autentice: tricoul pe care eu am dat o avere îl puteai cumpăra atunci cu preţul pe care îl dădeai pentru unul de la Kenvelo. În concluzie, Connexul era un brand cool pe vremea aceea, în România, şi tot ce era asociat cu el trebuia să fie mişto."

„MyX nu însemna doar tricouri, şepci sau rucsacuri. Eu - şi ştiu că o să te surprind, mi-am luat din magazinul MyX, în 2000, o geantă pe care o ţin minte şi acum. Era pufoasă ca o pisică, din blană artificială, vişiniu cu negru, cu baretă. Era atât de trendy geanta asta, încât o purtam şi vara, deşi era din blană şi parcă nu se pupa cu căldura. De fapt, cine avea lucruri de la MyX era considerat hip, aşa că nu se discuta dacă ţoalele luate de acolo sunt de sezon sau nu. Clar erau! Eu făcusem o obsesie pentru geanta asta, eram numai cu ea, o asortam şi la ţinute sport, dar şi la haine mai şic, de seară."