Publicitate
Chestii

Rețetele astea tradiționale de Paște îți fac ficatul să lăcrimeze

Rețetele astea explică aglomerația de la Urgențe.

de Ionuț Axinescu
01 Mai 2016, 10:06am

Sunt gurmand de fel, așa că orice sărbătoare reprezintă un alt prilej să mă înfrupt cu bucate tradiționale. La fel ca orice român serios, mă ia cu euforie și-un pic de amețeală când văd untura și grăsimea cum se preling prin farfurie. Dar ghinionul sau norocul meu e că habar n-am să gătesc, la modul că am dificultăți inumane să fac și-o banală omletă, de exemplu. Singura persoană din casă care are treabă cu gătitul mă-ndoapă moderat cu bombe calorice, așa că de obicei stau departe de excese. Dar asta nu-nseamnă că n-am nopți în care visez munți de grăsime și perversiuni culinare.

Paștele e o orgie culinară scrisă-n povești cu limbă de lemn

Fotografie via Wikimedia

Cum Paștele înseamnă, printre altele, mâncare cât cuprinde, mi-am propus să aflu cu ce rețete tradiționale hardcore se laudă românii. Așa că am ajuns să răsfoiesc cartea „Bucate, vinuri și obiceiuri românești", a lui Radu Anton Roman, considerată unul din cele mai complete volume despre gastronomia populară. Îți dai seama din primele rânduri că e genul de carte pe care n-ai cum s-o citești în timp ce savurezi o salată sau un piept de pui. În paginile ei se ascund adevărate orgii culinare și probabil că nu există rețetă care să aibă la bază grăsimea și să nu apară aici.

Dar „Bucate, vinuri și obiceiuri românești" nu e doar o altă carte de rețete plicticoasă. Inedit e că fiecare rețetă menționată e însoțită de-o istorioară savuroasă, o scurtă anecdotă sau un pont din bătrâni, ca să-ți iasă mai gustoasă mâncarea. De exemplu, despre simbolul gastronomic pascal, mielul glorios cel de toate zilele, Radu Anton Roman scria cu patos:

„Atâta istorie, atâtea civilizații au trecut pe lângă simbolul acesta fără să-i atingă cu nimic simplitatea, încât mielul pare un mesaj universal, din partea tuturor, summerieni, copți, hitiți, islamici, esenieni, creștini, iudaici, babilonieni"

Cât despre ponturi din străbuni, uite, ca idee, o „taină" despre cum să nu dai greș la drobul făcut în aluat:

„Drobul acesta, dacă e lăsat prea mult la cuptor, nu se arde, dar se usucă și devine nisipos; suculența și frăgezimea-i vegetală sunt sigure însă dacă îl lăsăm să se coacă numai până se-ntărește oul și se strânge un pic carnea-n chingile aluatului"

E atâta grăsime în rețetele astea, că-ți crește colesterolul doar când citești

Fotografie via Pixabay

Acum, că te-ai lămurit că bucatele dichisite din cultura populară fac casă bună cu cuvintele pompoase, hai să aruncăm un ochi și pe rețete. Prima care mi-a făcut cu ochiul e mielul la tavă, mai ales că rețeta începe extrem de promițător: „1 tavă suficient de mare (e păcat să tai mielul Domnului bucăți)". Iar continuarea e la fel de savuroasă și grea, cu cele două sute de grame de unt și tot atâtea de untdelemn care stau la baza rețetei. Uite, de fapt, toate ingredientele de care ai nevoie ca să te bucuri de-un miel la tavă a la Radu Anton Roman:

-1 miel bun (6-8 kg fără blană) ușurat de cap și gât, de măruntaie și partea de jos a picioarelor
- sare, piper
- 200 de ml untdelemn
- 200 de grame de unt
- 2 pahare de vin alb
- 6-10 coronițe de usturoi verde
- 1 căpățână de usturoi vechi

Altă rețetă specială de Paște, la fel de explozivă pentru colesterol, e stufatul de miel. Dacă la mielul la tavă ești sfătuit să ții cont, măcar estimativ, de gramajul untdelemnului, la stufat poți să-ți faci de cap. Ai libertatea să-ți exprimi creativitatea și să jonglezi cu cantitățile, pentru că rețeta spune textual că se adaugă „1 pahar de ulei". Cu alte cuvinte, uleiul se pune după sufletul omului. Iar ca să-ți iasă un stufat delicios, „simbol al primăverii cu înfățișare ritualică", mai ai nevoie așa: de 1 kilogram de miel, o lingură de făină, mărar, ceapă și usturoi verde, pătrunjel, sare și boabe de piper, ultimele două ingrediente tot după gustul fiecăruia.

Citește și: Mâncarea românească e ca atunci când un înger îţi urinează pe limbă

Trebuie să recunosc, sună al naibii de apetisant, dar ai grijă să nu vadă și pancreasul tău rețetele astea. C-o să-l ia cu leșin când o să afle că, pe lângă mielul ăla, grăsimile se adaugă ochiometric. Adevărul e că, deși te lingi pe bot doar când îți imaginezi mâncărurile astea drăcești, n-ai cum să ignori efectele de după: oricât de tare te-ai ține, e complicat să scapi întreg după ce bagi așa ceva. Dacă ești rezistent la miel, atunci probabil c-o să-ți vină de hac untul și untdelemnul.

Calul troian al mâncării pascale e drobul de urzici

De departe, rețeta cea mai înșelătoare de Paște este drobul de urzici, o mâncare tradițională prin Argeș și Vâlcea. Când am citit acolo „urzici", lângă „drob", aproape că m-am mâhnit un pic. Mă-ntrebam ce caută un drob vegetal într-un volum monumental ca ăsta, care-ți crește colesterolul doar când îl lecturezi. În fine, dacă vrei să stai deoparte de carne în perioada asta, dar să te bucuri de rețete pascale, atunci drobul ăsta e safe. Nu conține carne, însă fii atent ce ingrediente ai nevoie ca să-ți iasă:

- 1 poală de urzici
- 6 cepe
- 1 căpățână de usturoi
- 2 linguri de unt
- cimbru și mărar verde, sare și piper + 1 coșuleț de ciuperci de vară
- 12 ouă

Hei, câte ouă ai zis, man, 12? În regulă. Prin urmare, nu-i vorba de un drob light cum probabil bănuiai, ci de-o armă secretă. O mâncărare aparent inofesnivă, cu verdețuri și ciuperci, dar capabilă să-ți trimită ficatul într-un concediu fără plată. În lipsă de urzici, poți să faci drobul ăsta cu ștevie, lobodă, păpădie, știr, adică practic cu orice buruiană. Personal, nu mi se pare tentantă mâncărica asta, și nu neapărat din cauza celor 12 ouă, ci pentru că ezit, în general, să bag în mine preparate care n-au trecut prin carne. Dar ăsta-s doar eu. Altfel, drobul cu buruieni cică-i gustos rău, mai ales dacă-l faci la „foc molcom", ca să „se închege și să se rumănească". Și ouă, neapărat 12 ouă.

În caz că vrei ceva mai soft să nu-ți trosnească ficatul, cu carne, dar cu mai puține ouă (doar două), atunci cred că ciorba de miel, „simbol al primăverii și sinonimă cu bucuria gastronomică și rituală a Paștelui creștin", e opțiunea corectă. OK, tot trebuie să-nchizi un pic ochii la cei 200 ml de smântână și alea 20 de boabe de piper care-ți mitraliază stomacul, dar sună ceva mai uman:

-1 cap de miel
-3 morcovi, 2 cepe, 2 p ăstârnaci, 1 țelină
- 100 g orez, 200 ml de smântână, 100 g măcriș, 1 l de borș (care merge înlocuit cu 100 ml oțet)
- sare, leuștean, tarhon, 20 boabe piper
- 2 ouă

Dacă nu crăpi de la mâncare, mai ai o șansă s-o faci de la băutură

Fotografie via Wikimedia

Partea și mai hardcore e că fiecare rețetă din volumul lui Radu Anton Roman este însoțită, la final, de-o sugestie alcoolică. Și nu din auzite, ci din experiență, pe testate chiar de autor. Pe bune, e de-a dreptul uimitor cum omul ăsta nu doar că s-a răsfățat cu fiecare fel de mâncare din cartea lui, dar le-a udat pe toate cu diverse sortimente de vinuri, cât să-ți poată face o recomandare serioasă. Și să nu crezi că rotește câteva tipuri de vin pentru toate rețetele. Nu, în carte sunt pomenite o grămadă de vinuri locale, obscure, dar pe care Radu Anton Roman le descrie minuțios și le recomandă c-o așa căldură că te iau toate poftele din lume când citești.

Citește și: Ce am învățat despre vin, după ce am băut cele mai fioroase jeguri

Spre exemplu, la drobul cu urzici (ăla cu 12 ouă) merge un vin alb și sec, care să „zburde prin pahare, la ceas de zi".

„Fetească albă, fină, dramatică, semănând cețuri parșive și un alint poruncitor (ce vreți, dulcegării feminine!) lângă budinca cea gogonată și aburindă".

Cât despre mielul la tavă („mieii Domnului, iubiții noștri, ce ni s-au dăruit prea mult"), ăsta trebuie cinstit neapărat c-o Fetească Neagră. La fel și stufatul de miel, care merge ca uns și cu alte sortimente de vin roșu. De altfel, ca să-nțelegi cu câtă pasiune scria omul ăsta despre de-ale gurii, uite cum descrie un experiment cu două tipuri de vinuri la o farfurioară cu stufat:

„Din curiozitate, am pus în două pahare, să văd ce s-a-ntâmplat cu vinul rătăcit în singurătatea nopții. Miracol! Feteasca înviase, făcuse corp, se legase armonios. Își păstrase prospețimea acidă, atât de originalã, dar într-un fel matur, ademenitor, de copilă devenită peste noapte femeie, cu rotunjimi, senzualitate și mister. Cabernetul întinerise, în schimb, era mai sprinten, mai senin, se înviorase. Să fie oare adevărat ce spun frâncii cei dibaci, că vinul negru, matur ori vechi, trebuie lăsat să respire, fără dop, o noapte, într-o cameră rece, ca să se poată exprima cu adevărat?"

Concluzie: românului îi place mielul mai ales dacă are gust de porc

După ce m-am uitat pe rețetele astea, am înțeles că-n cultura populară mielul pascal, care altfel e o carne moderat de grasă, e porcit în ultimul hal. În ideea că „cel mai bun miel e tot porcul". Se bagă la greu untură și sosuri cât mai grase, care să gâdile stomacul. Nu-i tot, și deserturile populare sunt la fel de grele. Spre exemplu, pasca, adică cozonacul ăla cu brânză și stafide căruia nu-i înțeleg exact scopul, conține, printre altele: 600 ml de smântână, cinci gălbenușuri, trei albușuri și 200 de grame de zahăr.

Cumva, toate ingredientele din preparatele astea, deși te fac să bălești de poftă, explică și vânzoleala de la Urgențe, atât de caracteristică în perioada asta.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre rețete:
Reţete şmechere pentru Paşte
Am mâncat cotlet de pește și alte rețete absurde, vechi de zeci de ani
M-am îndopat cu mâncare tradiţională românească de Crăciun și am simțit gloria grăsimii