FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Cum am aflat toți de #Colectiv datorită Presei pe care o înjurăm

Așa cum voi cetățenii simțiți câteodată că nu aveți jurnaliști, așa și noi jurnaliștii simțim câteodată că nu avem cetățeni.
6.11.15

Fotografie de Marsel Minga via Flickr

Vă scriu vouă, unora care sunteți în stradă. Am aflat că ne urâți. Că i-ați pus pe jurnaliști lângă politicieni și popi, să-i omorâți cu pietre după nenorocirea din #Colectiv. Am 14 ani de presă. De viață 32. Fac parte din generația voastră, a celor care am înțeles prea puțin despre anii '90, când ziarele erau pline de anchete jurnalistice despre politicieni corupți, iar tribunalele erau goale. Astăzi, tribunalele sunt pline, pentru că ziarele nu au contenit să spună despre felul lor de a fura. Scrise de jurnaliștii fără nume, fără renume, fără față, fără interfață. Anonimi ca mine. Și ca Attila Biro, Mihai Munteanu, Cristiana Sabău, Andrei Ciurcanu și mulți mulți alții. Fără ei nu am fi strigat acum „Corupția ucide!", ci, cel mult, focul ucide.

Vă scriu în numele lor, deși sunt cel mai prost dintre ei. Cu fiecare anchetă, sperăm să schimbăm ceva, dar de cele mai multe ori ne lovește în față inevitabila lipsă de schimbare de după. Cu părere de rău și fără aroganță, acela e momentul în care, așa cum voi cetățenii simțiți că nu aveți jurnaliști, așa și noi jurnaliștii simțim că nu avem cetățeni. Cetățeni care să se revolte și să ceară schimbarea problemei pe care noi o arătăm în textele noastre. Când am intrat în presă, am visat să fac anchete, să dezbrac hoții în piața publică, să îi omor cu pietre. Social, nu fizic. Când am ajuns să și fac anchete, mi-am dat seama că nu omor pe nimeni. Ci că mi-am ales o meserie care ne omoară pe noi cu zile, ne rupe sănătatea și sufletul că de multe ori nu schimbăm nimic. Și rămânem cu gustul amar al celui nevoit să sece o fântână doar cu o lingurița de cafea, al celui care după ce muncește ca sclavul la o anchetă luni de zile, zi și noapte, luptându-se cu munți de documente, cu autorități care tac complice, cu surse toxice, cu subiecți agresivi și în final vede că articolul său nu are nici jumate din vizualizările unui videoclip cu pisici care ling pișcoturi.

Citește și Cele mai mizerabile manipulări ale presei din România față de tragedia #Colectiv

Mulți dintre colegii mei ar putea spune mai bine cum e să scrii o anchetă care să strice planurile unui șmecher din top 300. Cum este să primești telefoane în miezul nopții să te avertizeze lumea să mergi pe stradă cu spatele, că cine știe cine vine după tine? Când „jurnalistu' lu` Pește", viteazul care a zis că dărâmă Planeta cu salariu său de femeie de serviciu de la multinațională, este târât prin tribunale de orice interlop cu zeci de milioane de euro la ciorap, cu o armată de avocați vedetă, iar el cu cel mult un jurist absolvent de strungărie, singurul pe care și-l permite după ce nu plătește chiria și nici nu-i mai ia de mâncare copilului o lună.

Am aflat că ne urâți imediat ce s-a petrecut nenorocirea. I-am văzut pe unii urlând pe Facebook: „Băăăi, care sunteți p-aici, să zică ce-a fost în Colectiv. Televiziunile nu ajută!" Asta când majoritatea televiziunilor relatau deja de o oră în regim de Breaking News, tot ce se știa la ora aia. Cu informații de la autorități, verificate din trei surse. Facebook nu e jurnalism. E doar o interfață pentru jurnalism. E doar o tablă pe care se scrie. Dacă ne uităm pe Newsfeed vedem că, de cele mai multe ori, nu citim Facebook, citim articole scrise de jurnaliști profesioniști, puse pe Facebook. „Să mergem peste ei! Să ne punem în fața camerelor să nu mai filmeze!!!", tuna o altă postare. Înțeleg revolta pornita din derapajele unor televiziuni, asta e meseria noastră de rahat. Să mergem acolo unde se întâmplă lucruri importante. Iar lucrurile importante nu sunt doar nunți-botezuri-cumetrii. Sunt, din păcate, și dezastre cu morți și răniți. Și nu vorbesc numai de televiziuni, ci și de tot ce înseamnă presă profesionistă în online și pe hârtie.


VEZI documentarul VICE despre cum jurnalistul VICE News Simon Ostrovsky a fost răpit de pro-ruși


Cei mai mulți dintre noi nu suntem deloc fericiți într-o asemenea nefericire. Ultima oară am fost la o explozie în mină. Mi-a venit pe loc să intru în măruntaiele pământului și să nu mai ies de acolo în veci. Fotoreporterul cu care eram plângea în sughițuri. Știu că, de multe ori, presa trece de limita decenței în asemenea momente. Am văzut cu ochii mei fotoreporteri de la tabloide călare pe sicrie, încercând să-i facă mortului un prim plan, de parcă i-ar fi cerut decedatul o poză tip buletin. Sigur că aceste derapaje trebuie sanctionate, dar așa cum nu toți medicii iau șpagă, nici toți jurnaliștii nu sunt animale. Dacă vă întrebați de ce trebuie să fie presa la astfel de evenimente este pentru că oamenii au sentimente care trebuie antrenate precum mușchii. Compasiunea e printre ele. Oamenii au nevoie să fie în mijlocul tragediilor, pentru a-și arăta mai apoi fața umană, frumoasă, solidară. Fără exercițiul compasiunii am fi toți niște monștri. Niște monștri cu mâini albastre, cu degetul mare ridicat în sus în semn de „Like!". Ca aceștia de mai jos:

Fără jurnalism, #Colectiv nu ar fi fost o calamitate care să pună un nod în gât unei țări întregi, ci poate doar o postare cu niște share-uri. Într-o lume plină de ignoranți a căror viață se împarte între aranjat pe culori bomboanele Candy Crush și vizionat clipuri haioase de pe „9gag.com-go fun yourself". Sunt zone în societatea asta care trebuie schimbate mai degrabă decât presa. Căci poate nu știi, dar România chiar are presă. Suntem locul unde s-a născut o platformă de jurnalism de investigație cum nu prea găsești în Europa, „Rise project" îi spune, o comunitate de jurnaliști, programatori și activiști care investighează crima organizată și corupția din toată regiunea.

Deși nu-i știți pe cei mai mulți, avem jurnaliști foarte buni, premiați la concursuri internaționale onorabile, născuți ca prin minune într-o presă care acum 25 de ani se inventa singură din nimic, căutând pe bâjbâite lumina. Și pentru că presa a ieșit la lumină, am ieșit și noi azi în stradă. Ea ne-a arătat în toți acești ani ce nu se vedea de atâta fum politic: corupția ucide mai repede decât focul.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte aventuri ale ziariștilor pe teren:
Un jurnalist VICE povestește cum a fost reținut ilegal în penitenciarul de teroriști din Turcia
Pensionarii au făcut pogo cu mine la protestul Antena 3
21 de zile de teroare în Mexic