Nouă motive pentru care reuniunile de zece ani de la terminarea liceului sunt inutile şi stupide

Plăteşti cât pe-un date de lux, pentru nişte oameni care te lasă rece.

|
iul. 2 2015, 9:17am

Poză proastă tipică reuniunilor de liceu, via utilizatorul de Flickr teamtinsley

În viața oricărui absolvent de douăsprezece clase, vine un moment în care este invitat să participe la reuniunea de zece ani de la terminarea liceului. În primă instanță, te miri: cum naiba au trecut deja zece ani, că parcă mai ieri eram doar un mucos speriat, care se pregătea de bac. Apoi te deprimi un pic, că n-ai ajuns Bill Gates de România şi tot nu poţi să faci mai mult de zece tracţiuni la bară, în toţi anii ăştia, și îţi pui problema dacă te duci sau nu. Pe de-o parte, știi că toți foștii tăi colegi vor fi acolo ca să mimeze că duc o viață perfectă și că cei care erau neinteresanți în liceu s-au făcut și mai neinteresanți. Pe de altă parte, îți zici că poți să treci peste chestiile astea și că n-are cum să fie chiar atât de nasol, că doar ați împărțit aceleași săli de curs patru ani. Uite de ce greşeşti:

O să plăteşti cât pe-un date la restaurant de lux, pentru nişte oameni care te lasă rece

Reuniunile astea sunt organizate la inițiativa unor tipe care aveau impresia că sunt populare în liceu, dar care de-atunci, n-o duc aşa de bine. Ele organizează tot, apoi îi contactează pe absolvenți să le comunice cât trebuie să scoată din buzunare ca să ia parte la grozăvie, ceea ce te pune pe gânduri legat de ce fac cu timpul lor, când n-au reuniune. Pe mine m-au adăugat într-un grup secret de Facebook, unde scriau ceva despre dor nemărginit, momente magice și emoția revederii. N-am citit tot, dar am scrollat până jos, ca să văd cât costa toată distracția: trei sute de lei, în care intrau și tacâmurile profesorilor, de-am avut impresia că voiau să-și tragă banii de concediu din afacerea asta.

În sumă intrau şi cinele profesorilor, dar pe lângă, mai dai bani și pe ținută. Ca băiat, o mai încropești cumva dar, dacă ești fată, sigur va trebui să cheltuiești serios pentru asta, ca să le arăţi scorpiilor din liceu că eşti peste ele acum. Eu nu-s neapărat zgârcit, dar când am văzut câţi bani voiau de la mine, mi-am amintit brusc că nu-mi doresc să mă reunesc cu niște oameni pe care nu i-am văzut zece ani. Cu banii ăia merg la un restaurant bun din București, cu persoane alături de care-mi face plăcere să-mi pierd vremea, comand și desert, iar la sfârșit mă întorc acasă cu taxiul, fără să mai trag cu ochiul la aparatul de taxat.

Citeşte şi: Oscarurile se decernează la liceul Sfântu Sava

E aiurea să te reîntâlnești cu oameni de care ai râs patru ani

Să fim sinceri, în liceu fiecare a avut colegi de care făcea mișto, într-un fel sau altul. Eu, de exemplu, mă duceam în ultimele bănci, dezmembram pixurile și le transformam în țevi de tras. Băgam în ele hârtiuțe cu salivă și ținteam spre mușteriii din primele bănci. Am câțiva colegi cu care n-am schimbat mai mult de două, trei vorbe în patru ani. Tot ce-mi amintesc despre ei este că, după ce îi nimeream cu precizie în creștet, se întorceau să mă apostrofeze, iar eu le răspundeam că ăla din spate a tras. Chiar mi s-ar părea ciudat să-i revăd. S-au scurs zece ani de când le puneam oamenilor brânză topită-n pasta de dinţi şi loţiune depilatoare în şampon. Între timp, au devenit adulți. Unii s-au căsătorit, au copii și în fiecare dimineață se îmbracă la costum și cravată pentru birou. Ar fi chiar stânjenitor să dai ochii cu ei și să te strângi în brațe, în timp ce ei revăd în minte toate momentele alea în care trăgeai scaunul de sub ei sau le lipeai gumă de mestecat în păr. Te vei simţi vinovat pentru fazele naşpa pe care le făceai, dar eşti conştient că, dacă ai avea ocazia, ai proceda fix la fel.

Citeşte şi: Liceenii de la Jean Monnet s-au săturat să fie urmăriţi din boscheţi

Profesorii o să-ţi spună că ai fost favoritul lor, deşi habar n-au cine eşti

Realitatea e că cei mai mulți profesori nu mai știu în ce an ai absolvit și tot ce-și aduc aminte de pe vremea aia e că nu aveau probleme la prostată. Acum câteva luni, am văzut-o într-un supermarket pe una din profele mele din liceu. Am procedat ca orice om normal: am încercat să mă ascund după rafturi, ca să evit să vorbim. Dar ea a trecut pe lângă mine fără să mă recunoască, deși cred că intru lejer în top zece puștani care-i deranjau orele de informatică.

Dacă te duci la reuniune, o să le dai ocazia să te mângâie părintește pe cap și să-ți spună că ai făcut parte din generația lor favorită. Asta e o minciună, pe o care o repetă tuturor reunioniștilor care-i cheamă la masă. Îți spui că poți să treci peste asta, c-au fost, totuși, profesorii tăi. Dar concentrează-te puțin și adu-ți aminte că nu ți-au plăcut niciodată. Erai la vârsta la care orice formă de autoritate te enerva cumplit, chiar dacă îți dădeau un zece pe ochi frumoși.

Zâmbete false tipice de reuniune, via utilizatorul de Flickr teamtinsley

N-o să ai ocazia să te bucuri de nefericirea altora, pentru că o să se ascundă foarte bine

Recunoaște că, dacă ar fi să te duci, ai face-o doar ca să te distrezi pe seama celor care n-au ajuns așa departe cum credeau. Eu m-aș fi dus ca să mă bucur când aflam că fetița arogantă cu codițe, din prima bancă de la geam, cea care credea că învățătura o făcea mai drăguță, este acum măritată cu un flăcău lipsit de imaginație și ține contabilitatea pentru o firmă fără angajați. Sau că tocilarul ofticos, care se ridica din bancă doar ca să arunce șervețelul de la sandviș, a terminat Politehnica, s-a cuplat cu o gurmandă care i-a făcut câțiva plozi, iar sâmbătă seara se uită la videoclipuri cu pisici jucăușe.

Numai că, toți vor scoate la înaintare doar ce au mai deosebit. Vor dezvălui numai detaliile convenabile, ba chiar vor inventa unele noi. Nimeni nu va povesti despre garsoniera lui cât un compartiment de tren și nici nu-ți va arăta fotografii cu tabelul restanțierilor la întreținere. Ai auzit de cineva care să admită că e lefter sau că s-a însurat cu dragostea vieții lui pentru c-a lăsat-o borţoasă? Nu, toți își pun măștile de sărbătoare și se comportă ca și cum viața lor ar fi decupată din filme. Toți au joburi bănoase, funcții din cinci-șase cuvinte și copii superbi, sănătoși, care fac de timpuriu la oliță și-au demonstrat deja că sunt potențiali câștigători ai premiului Nobel, conform unui test de pe Buzzfeed şi a astrogramei făcut de Neti Sandu.

După ce termină cu umflatul în pene, o să se vorbească despre epoca lor de aur și vremea de afară

Chiar dacă pare greu de crezut, vine și partea aceea a serii când oamenii nu se mai ridică în slăvi cu premiilor şi excursiile lor de care nu-i pasă nimănui şi trebuie să umple timpul rămas cu ceva. Îi ştiu pe unii care la fiecare adunare cu alţi foşti colegi îşi amintesc de aceeaşi excursie amărâtă în Grecia, la Paralia Katerini, unde au fost toţi zmei, au băut şi au futut. Problema e că nimeni nu mai ţine minte acelaşi lucru: unul își amintește ceva, altul cu totul altceva, iar cel care nu mai ține minte nimic confirmă totul. Ajung alţi colegi să se plângă că ei nici măcar n-au fost în excursia aia, deşi apar ca personaje principale în poveştile ăstora. În final, ajunge inevitabil la concluzia unanimă, urmată de un toast euforic: Bă, ce tari am fost noi ăștia din generația noastră, în special cei din clasa noastră!" . Când, de fapt, toţi am făcut aceleaşi lucruri banale în liceu. Apoi se uită la ceas, mai bagă un pişcot sau o felie de salam şi vorbesc despre vreme.

Fotografie via Flickr

O să danseze toţi ca nişte curci semiparalizate pe cocaină

Reuniunile de liceu, ca orice alt eveniment care ar trebui să rămână în trecutul tău neglorios, implică bălăngăneala aia atroce numită dans. Un prieten a văzut-o pe diriga cum era făcută poştă între doi tipi, pe ringul de dans, mai ceva ca-n videoclipurile lui 50 Cent. Poate că e tolerabil să-ți vezi fostele colege cum dansează ca Elaine din Seinfeld, dar nimeni nu vrea să vadă profele supraponderale de 60 de ani în ipostazele astea. Majoritatea se balansează îngrozitor, îndeamnă pe toată lumea la hore şi insistă să danseze cu foştii elevi. Pentru că nimic nu-i mai plăcut decât să-i miroşi transpiraţia cu iz de Ben Gay a profesoarei tale de Fizică. În situația asta, nu-ți rămâne decât să te lipești de scaun și să speri că o să înceteze, dar n-ai nicio şansă, că profii ăia sunt conştienţi că se distrează pe banii tăi, nu pe ai lor.

Dacă vrei să combini pe cineva cu care aveai fantezii în liceu, o să fii dezamăgit

O mai ţii minte pe tipa aia care s-a dezvoltat înaintea tuturor colegelor, prin clasa a noua? Aia cu care ai avut fantezii până la absolvire, dar de care n-ai avut tupeul să te apropii, că era combinată numai cu studenți smardoi? Niște prieteni s-au dus la reuniunea de zece ani ca să se răzbune pe eșecurile din adolescență, dar la locul faptei, tipele arătau ca niște sfecle coapte. Așa că s-au îmbătat, până li s-au părut din nou abordabile. Numai că au fost refuzați iar. De data asta de nişte sfecle coapte. Desigur, același lucru se poate întâmpla și femeilor, în privința bărbaților. Nu uita că în liceu priveai sexul opus prin prisma hormonilor, era normal să arate mai bine în ochii tăi. Dar după zece ani, deja ţi-ai format nişte gusturi şi fetişuri, care nu se pupă deloc cu ce aveai în minte la 18 ani. Și nimic nu-i un turn off mai mare ca deziluzia.

Reuniunea de liceu e importantă doar pentru cei care n-au mers la facultate

Pe grupul de Facebook al reuniunii tale o să citești tot felul de opinii de genul „OMG, abia aștept să vă văd! Liceul a fost cea mai super mega tare perioadă din viața mea!!!". Asta se aplică tuturor celor care s-au oprit din studiat, după clasa a douăsprezecea. Liceul rămâne miezul existenței lor, perioada în care erau centauri sau top modele. Pe grupul reuniunii mele, poate cel mai entuziasmat era un tip care a ratat doi ani la rând admiterea la facultate, după care n-a mai avut încotro și s-a angajat. Acum, era extrem de fericit că-și va reîntâlni foștii colegi și dădea like la orice postare sau comentariu. E de înțeles euforia, pentru că singurele lui amintiri din vremea în care nu se trezea doar ca să plece la jobul lui tern sunt legate de anii de liceu. Și de asta a rămas nostalgic ca Al Bundy, visa la triumful în niște competiții sportive pe care nimeni, în afară de el, nu le mai ține minte și la poznele tâmpițele la care complice i-a fost colegul de bancă. Pe care bineînțeles că abia aștepta să-l revadă.

Dacă ai ajuns la facultate, știi că cele mai mari trăznăi le-ai făcut în perioada studenției. Atunci ai întâlnit persoane care nu ți-au fost colegi doar prin conjunctură. Chiar aveați chestii în comun. Alături de ei te-ai maturizat. Cu ei ai colindat bodegile din oraș, ai mers la agățat, ai fost respins și ți-ai înecat amarul în fiecare crâșmă îmbâcsită. Apoi, ați adormit pe-o bordură, după care ați luat-o de la capăt. Parcă nu prea aveai parte de așa distracție prin liceu, nu?!

La sfârșit, toți sunt bucuroși că s-a terminat, dar jură că vor păstra legătura

N-ai cum să nu ştii o persoană de genul ăsta. Se simte execrabil, stă patru-şase ore singură şi freacă touchscreen-ul mobilului, dar umple wall-ul tuturor cu statusuri şi poze tag-uite, la finele evenimentului. Te uiţi pe profilul ei şi zici c-a fost cea mai tare seară a vieţii ei, că asta vrea să crezi. Iar, dacă erai destul de matol la reuniune, s-ar putea să crezi că-i pe bune. Deşi în momentele alea îți confirmi că ai procedat corect să nu dai niciun semn foștilor colegi în ultimii zece ani, pentru oameni de genul ăsta teatrul mai durează un pic. Urmează un cocktail de pupici și îmbrățșări, la care se adaugă lacrimi de crocodil și promisiuni ferme că, de această dată, vor fi uniți și se vor vedea mai des. Dacă nu lunar, măcar o dată la trei luni. Bineînțeles că e o ipocrizie social acceptată. Din fericire, majoritatea știu că e gata, dau unfriend şi fac pe morţii la următoarele invitaţii. Şi de-asta nu se duce nimeni la reuniunile de 20 de ani după terminarea liceului.

Urmărește VICE pe Facebook.

Citeşte mai multe despre liceu:
Ce fac foştii tăi colegi de liceu acum?
Ce spun elevii din Coşbuc despre scandalul gay?
Elevii români spun că educaţia sexuală se învaţă de pe Pornhub, din cauza ipocriziei religioase

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE