FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

​De ce m-am lăsat de băut

Mai întâi, să lămuresc un lucru – deși nu mai beau, n-am fost beat niciodată. Asta pentru că am fost numai beat tot timpul.
24.11.15

Fotografie de edenpictures, via Flickr

M-am lăsat de băut în 2002, cu câteva luni înainte de absolvirea facultății. După cum îți imaginezi, nu m-am lăsat de băut cu puțin timp înainte să împlinesc vârsta la care e social acceptabil să fii beat tot timpul decât din cauza unor incidente și comportamente pe care mi-aș dori să le pot uita. Pe unele le-am uitat pentru că nici măcar nu le-am ținut minte vreodată.

Mai întâi, să lămuresc un lucru – deși nu mai beau, n-am fost beat niciodată. Asta pentru că am fost numai beat tot timpul. Din ce am auzit, există o zonă de mijloc între perioada în care ești complet treaz și cea în care plângi/vomiți/îți pierzi cunoștința. Cică ar fi zona de euforie. Sună minunat, dar n-am avut niciodată ocazia s-o vizitez. Am fost un puștan irlandez impulsiv, așa că n-am știut decât să-mi dau în cap direct. Nu-mi amintesc ca vreodată în viața mea să fi băut și eu câteva băuturi ca omul, doar ca să mă relaxez. Îmi amintesc doar că am băut câteva pahare, apoi alte câteva pahare, după care nimeni nu mai putea să se relaxeze din cauza mea.

Publicitate

Sunt foarte fericit cu decizia mea de a fi abstinent. Mi-a îmbunătățit viața și stabilitatea mintală. Încă ies în cluburi; beau bere de ghimbir și aleg să nu mă simt nelalocul meu.

Când oamenii mă întreabă „De ce nu bei?", de obicei zâmbesc și răspund: „Pentru că nu sunt bun la asta." Dacă mă presează să fiu mai explicit, le spun următoarele povești, pe care le voi enumera ca tinerii care au probleme cu alcoolul să-și dea seama că, dacă eu am putut trece peste ele, și ei vor putea. Și na, ca să râzi de mine, așa cum râd și eu acum că-mi amintesc.

În liceu

În liceu aveam un prieten pe nume Sam Mestman, de care mă tem până în ziua de azi. Nu l-am văzut pe Sam de 12 ani și a fost drăguț cu mine pe tot parcursul prieteniei noastre. Motivul pentru care mă tem de Sam e pentru că are în posesie o casetă audio cu mine când m-am îmbătat prima oară.

Acum că am împlinit 33 de ani, atacurile mele de panică pe care le am din cauza casetei au loc doar o dată pe lună. Uneori mă întreb dacă va ieși la suprafață și va apărea pe YouTube, de exemplu. Nu-mi pot imagina ceva mai umilitor pentru persoana mea, și gândește-te că totuși sunt un tip care a plâns când o dominatrix i-a prins cleștișori de sfârcuri la o televiziune publică. Umilirea e specialitatea mea.

În ciuda faptului că pe vremea aceea aveam mintea total încețoșată de alcool, îmi amintesc următoarele lucruri despre caseta cu mine pe care a făcut-o Sam după ce am băut beri în mansarda lui acum zece ani: vocea nu mi se schimbase încă, La un moment dat, am înhățat audio recorder-ul și am recitat Scenario de A Tribe Called Quest în întregime. Apoi am enumerat toate fetele din liceu cu care voiam să fac sex și de ce. Am enumerat aproape toate fetele din clasa noastră. Mai târziu am adormit pe podeaua lui Sam și am avut primul meu vis erotic. A fost cu prietena mea Megan, o evreică frumoasă punk-rock căreia i-au crescut sânii cu mult înaintea tuturor fetelor din liceu. Erau mărimea 32D și știu asta pentru că mi-a zis-o des.

Publicitate

M-am trezit din vis gâfâind și am dat imediat ochii cu Sam, care mă privea confuz. Ani mai târziu, Megan a venit în casa părinților mei când eram singur, în timpul facultății, și am făcut baie împreună. Am fost prea speriat ca să fac vreo mișcare.

Ziua de naștere a lui Fran

I-am stricat prietenului meu Fran ziua de naștere. Era cu un an mai mare decât mine și făcusem liceul împreună. Împlinea 21 de ani. Fratele lui mai mare era și el în cârdășie cu noi, dar noi eram cei mai mici din gașcă și de multe ori ne îmbătam împreună.

Așadar, când Fran a împlinit 21 de ani, a fost o ocazie tristă pentru noi. Eram mai mic decât el și știam că n-o să am voie să intru în baruri decât la șapte luni după el și că o să rămân cam singur o vreme. Așa că, de ziua lui, m-a tras deoparte.

„Acum pot cumpăra alcool legal", mi-a zis. „Ce vrei să-ți iau? Sunt onorat să-ți pot face rost de alcool."

Eu aveam douăzeci de ani și deja eram conștient că aveam o problemă gravă cu băutura. Dar în loc să renunț, am hotărât să beau alcool mai slab în cantități mai mari.

I-am zis să-mi ia două sticle de cidru. Mi-a zis: „Coaie, nu mă face să iau cidru de ziua mea, ce căcat?!"

„Mă fac prea pilaf de la bere", i-am zis. „Vreau ceva light."

A plecat din casă și s-a întors jumătate de oră mai târziu cu tot felul de sticle. Ultimele erau pentru mine. Două sticle de Mad Dog 20/20 cu aromă de căpșuni și banane.

Dacă n-ai băut în viața ta Mad Dog 20/20, felicitări: nu ești homles. Mad Dog e fix vin pentru homleși. E o băutură periculoasă care îți erodează corpul pe interior și apoi ți se târăște în craniu și-ți dă pumni în creier.

Publicitate

Dar pe atunci, nici eu, nici prietenii mei nu știam asta. Așa că am dat sticlele pe gât fără să clipesc. Le-am aruncat cât colo și m-am gândit: Frățică, căcatul ăla avea gust de benzină .

În trei minute, eram atât de beat încât m-am împiedicat în timp ce mergeam și m-am izbit cu capul de o masă. După care am luat-o razna total. Timp de patruzeci de minute am răcnit pe un ton ascuțit în timp ce am alergat prin casa prietenilor mei și am spart tot ce mi-a ieșit în cale. Îmi amintesc sentimentul ăsta ca fiind distractiv, dar știu că toți ceilalți încercau să mă pună la pământ și să-mi tragă palme.

Am ajuns la al doilea etaj al casei, cu grupul de prieteni furioși după mine, care încercau să mă țină sub control. Și aici, efectele fizice ale lui Mad Dog s-au manifestat din senin. Am devenit dintr-o bestie urlătoare un amărât care plângea ghemuit într-un colț. Apoi am leșinat. Când m-am trezit, trei dintre prietenii mei stăteau pe mine în timp ce eu urlam: „Mor! Mor!"

L-am auzit pe Fran urlând: „Nu mori!!!"

Apoi mi-am auzit vocea, care suna ca vocea fetiței din Exorcistul: „Mor și mă duc în iad. Spune-i lui Dumnezeu că îl iubesc."

Fran s-a panicat. „Ce pula mea?"

„O să mor în noaptea asta", i-am zis cu vocea lu' ăla de la Slipknot. „Mor și mă duc în iad. N-o să mă întâlnesc cu Dumnezeu. Spune-i din partea mea că-l iubesc."

Apoi am leșinat iar. Mi s-a zis că m-au dus la spital pentru că nu reușeam să-mi amintesc parola la NBA Showtime pe Nintendo 64, un joc de care am fost obsedat pe vremea aceea. Parola mea era „spațiu spațiu spațiu spațiu".

Publicitate

Noaptea dinainte de Halloween, 2000

Barul meu preferat din lume e Cafeneaua Peter McManus. E un loc unde se întâlnesc comedianții și unde merg de la vârsta de 19 ani. E unul dintre ultimele locuri în care am consumat băutură. În noaptea aceea erau prezenți patru alți comedieni (Shannon O'Neill, John Ross Bowie, Chad Charter și Jake Fogelnest). Dacă îi cunoști, poți să-i întreb: „Ar trebui Chirs Gethard să mai bea alcool vreodată?" Toți patru îți vor răspunde nu, fără nicio ezitare, deși au trecut 13 ani de atunci.

Băusem cam cinci beri când am hotărât să mă opresc. Dar unul dintre prietenii mei mi-a zis: „Pfff, renunți primul, fraiere! Și pentru că n-am putut suporta ca această remarcă să-mi amenințe masculinitatea non-existentă, am comandat imediat alte patru halbe de bere. M-am oprit din vorbit și mi s-a încețoșat creierul. Următorul lucru pe care mi-l amintesc e că eram cu fața în jos pe o masă, plângeam incontrolabil și izbeam cu pumnul în perete, în timp ce mormăiam: „Tata nu m-a cunoscut niciodată." Cei patru comedieni erau în jurul meu și încercau să mă calmeze.

Apoi am hotărât că trebuie să vomit și m-am dus la baie, unde m-am culcat frumușel pe gresia împuțită, chiar cu fața pe ea.

Prietenii au încercat să mă ridice, l-am pocnit pe unul dintre ei și apoi am fugit afară. Pe stradă am întâlnit un bărbat homles care mergea în direcția opusă. Cum era noaptea de dinainte de Halloween, era îmbrăcat într-un costum de drac pe care dracu' știe de unde-l procurase.

Publicitate

„TU MI-AI FĂCUT ASTA!" am urlat la el. A fost luat prin surprindere și s-a tras în spate. L-am apucat de umeri și am început să-l zgâlțâi. „Satană! Satană! Tu mi-ai făcut asta!"

„Nu știu, șefu', să mor eu!", a urlat el.

Am vomitat pe tot trotuarul în loc de răspuns, după care l-am privit în ochi și am început să strig:

„ROY G BIV! ROY G BIV! CULORILE CURCUBEULUI! ROY G BIV!"

Tipul era deja speriat, dar deja veniseră prietenii mei care m-au băgat cu forța într-un taxi. În noaptea aia am dormit la Jamie Bowie. Aia a fost ultima oară când am mers în cartierul ăla.

Masca de Batman

În ultimul an de facultate, deja toată lumea era de acord că ar fi mai bine să mă las de băut. dar eram tânăr și aveam toată viața înainte, așa că am zis că o să beau în continuare, dar cu moderație. Ultima ispravă făcută la beție, care s-a petrecut puțin înainte de aniversarea mea de 22 de ani, m-a făcut să mă las de tot.

Eram la bar cu prietenele mele Jill și Katie. Eram complet îndrăgostit de Katie, iar ea nu știa dacă e îndrăgostită sau nu de mine. Cu Jill aveam o relație ciudată, în care mai mult de tachinam și ne băteam. Mulți prieteni mi-au zis că ăsta e un semn că ar trebui să fac o mișcare. În fine, a fost o oră minunată cu cele două fete.

Barul era la trei străzi de casa mea, dar m-am făcut atât de praf încât m-am rătăcit în drum spre casă. Am avut prezența de spirit s-o sun pe Jill.

„M-am pierdut", i-am bolborosit în telefon.

Publicitate

„Te-ai pierdut?!" m-a întrebat. „Coaie, erai la doi pași de casă."

„Sună-mă în juma' de oră. Dacă nu sunt acasă până atunci, vino să mă salvezi.

„Ok, ai grijă."

Până la urmă am reușit să ajung acasă fără ajutorul ei, dar tot nu m-am liniștit dracului. Colegii mei de apartament beau și mi-au întins o sticlă de coniac de cum am intrat pe ușă.

Am ras tot ce mai era în sticlă. Am început să urlu la prietenii mei și să-i spun unuia dintre ei că nu trebuie să-i fie rușine că e gay, deși omul nu era gay.

Colegul meu Phil ne-a anunțat că merge la un party și a întrebat cine mai vrea să vină cu el.

Eu am sărit imediat.

„Nu cred", mi-a zis Phil. „Hai s-o lăsăm pe altă dată, când nu ești deja pilaf."

„VIN LA PARTYYYY!" am răcnit. „ȘI DACĂ CINEVA ARE O PROBLEMĂ CU MINE, O SĂ-I SPUN CĂ AM VENIT CU PHIL!"

Phil s-a albit la față. I-am repetat planul meu genial de a face haos și apoi de a da vina pe el pentru tot, în timp ce-l țineam de cămașă, să nu poată pleca. Până la urmă, colegul meu Dan mi-a luat telefonul și a fugit cu el, ca să mă facă să-l urmăresc și să-l salveze pe Phil de mine. Am leșinat cam într-un minut. Dan m-a dus în camera mea, m-a dezbrăcat și m-a băgat în pat.

Următorul lucru pe care mi-l amintesc e că stăteam în mijlocul străzii în New Jersey, în timp ce un grup de oameni mă încuraja. Nu știu ce făceam să le merit încurajările.

Nu știam că port o mască de Batman.

Nu știu de unde am făcut rost de masca de Batman.

Publicitate

Am leșinat din nou și m-am trezit în fața unei case unde era o petrecere. Am încercat să intru, dar au urlat la mine că e privată și m-au împins pe scări. Niște tipi au râs și au aruncat cu țigări în mine. Am leșinat iar.

Apoi îmi amintesc că am început să sar pe o mașină parcată. Un alt grup de oameni a înconjurat mașina și au început să strige: BATMAN! BATMAN! Am leșinat iar.

Ultima amintire a serii e cu dormitorul meu, în care am reușit cmva să ajung. La casetofon mergea o casetă. Nu vedeam bine, dar am observat totuși că doi băieți din orașul meu natal stăteau pe canapeaua din fața mea. Fumau un ditamai jointul. Erau amândoi mai mici decât mine. Nu eram prieten cu niciunul dintre ei. din ce îmi amintesc, erau mici dealeri de droguri. Am sărit în sus.

„Afară din casa mea!!" Am urlat.

Râdeau, dar s-au oprit brusc.

„Ce?" a zis unul dintre ei. Avea codiță. Celălalt avea freză afro.

„Ieșiți din casa mea", am insistat. S-au uitat șocați pentru că până în clipa aia le povesteam ceva.

„Coaie", a zis tipul afro. „Vrem să auzim finalul poveștii. "

„Nu știu ce poveste vă ziceam", le-am zis. „Ieșiți dracu din casa mea!"

S-au uitat la mine trăzniți și au ieșit în noapte. M-am așezat pe pat și mi-am tras pumni în masca de Batman. Eram prea beat să mi-o pot scoate de pe cap.

M-am trezit dimineață. Masca dispăruse și eram în pielea goală. Aia a fost ultima oară când m-am îmbătat. Am mai băut o singură dată după asta, o singură bere într-un bar. Atunci mi-am dat seama că, dacă nu aveam scopul să mă fac praf, nici măcar nu-mi plăcea gustul alcoolului.

Nu am idee ce s-a întâmplat cu masca de Batman. Șapte ani mai târziu, făceam curat în niște cutii din pivnița părinților și am găsit-o pe fundul unei cutii. Celelalte lucruri din cutie erau o uniformă de karate și caietul meu de amintiri din liceu. Nu am idee cum au ajuns acolo.

Urmărește-l pe Chris pe Twitter.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe povești de reabilitare:
Cum am reușit să mă las de băutură și de droguri și să-mi schimb viața
Rehab la Şura Mică, I say yes, yes, yes!
De ce am renunțat la iarbă